Ruperea Chinei de hegemonia americană intră în linie dreaptă

După vizita președintelui american Richard Nixon la Beijing în urmă cu 51 de ani (pe 12 februarie 1972), s-a produs dezghețul relațiilor dintre cele două țări, fapt care a condus în cele din urmă la transformarea Chinei într-o putere mondială. În multe domenii, chinezii i-au depășit deja pe americani. Culmea, cu ajutorul ultimilor, care și-au mutat fabricile într-o zonă cu forță de muncă ieftină și au transferat numeroase tehnologii inovative.

Dorința globaliștilor de la Washington de a aduce China la masa guvernului mondial a fost transparentă. Ea a continuat ani în șir, prin prezența unor numeroase delegații de la Beijing la întrunirile anuale de la Davos.

Cu toate acestea, Partidul Comunist Chinez (PCC) a știut să joace foarte inteligent, nu și-a pus toate ouăle în același coș. A întreținut în paralel bune relații cu Moscova, cu New Delhi și cu celelalte capitale importante din Sudul Global. A întrezărit dorința Washingtonului de menținere a hegemoniei și a decis să lase o portiță de ieșire spre scara de incendiu. Beijingul a înțeles că odată ajuns la masa rotundă a Guvernului Mondial va primi doar niște firimituri. Va rămâne vioara a doua, fără drept de veto.

În prezent, relațiile comerciale dintre Occident și China sunt atât de întrepătrunse, de interdependente, încât o rupere brutală ar determina un colaps planetar. În același timp, Casa Albă a înțeles că Beijingul a făcut o alegere ireversibilă odată cu războiul din Ucraina: a ales parteneriatul strategic cu Rusia. Chinezii au fost conștienți că este necesar să utilizeze asul din mânecă înainte de a deveni următoarea victimă a neoliberalilor de la Davos.

Demn de subliniat este faptul că, în 1997, actualul președinte Joe Biden (pe atunci senator) i-a ironizat pe ruși atunci când aceștia au spus că se vor împrieteni cu China, drept răspuns la extinderea NATO către Moscova. Aroganța supremă avea să-i coste scump pe americani 25 de ani mai târziu. La prima rachetă lansată spre Ucraina.

Semnalul sinofobiei a fost dat de George Soros încă de dinaintea începerii războiului. Pentru orice om rațional, era clar că parteneriatul militar și economic dintre Rusia și China reprezintă o șansă bună pentru ambele state (de a evada din lagărul corporatist) și o adevărată catastrofă pentru americani. Însă poate că strategii lui Biden ar fi fost indicat să se gândească la asta înainte de a forța, prin orice mijloace, conflictul din Ucraina. Încă o dată, pare că aroganța supremă a jucat un rol nefast.

Din nefericire pentru globaliști, Pentagonul nu se află în situația ideală de a lupta simultan și cu rușii, și cu chinezii. Așa că urmărește să ridice tonul gradual, cu măsură, pentru a-și apăra în primul rând interesele vitale. Investițiile uriașe în economia chineză în ultimii 50 de ani nu pot fi ignorate, ca de altfel nici relațiile bilaterale UE-China. Așa că Washington-ului nu-i rămâne altceva de făcut decât să bage bățul prin gard cu mare grijă (vezi vizitele în Taiwan), să joace scenariul comic cu baloane extraterestre și să vânture amenințări cu privire la „posibilitatea ca PCC să se gândească” la livrarea de armament către Rusia. Însuși directorul CIA a ieșit la rampă să ne spună că nu are dovezi, dar „știe sigur” că lui Xi Jinping îi trece prin cap să pună umărul de partea lui Putin. O adevărată Mama Omida!

Dacă în pandemie China era un exemplu strălucit de comportament față de populație, mai nou aflăm că de fapt virusul nu provine dintr-o supă de lilieci, ci din ditamai laboratorul chinezesc de arme biologice. Așadar, Trump a avut dreptate. Inclusiv asupra faptului că americanii au sponsorizat respectivele activități din Wuhan. Doar că nu era momentul să-i dăm dreptate.

Însă momentul a venit acum, când China e pe cale să trimită arme pe front. În mod evident, e abia începutul. Mass-media și Deep State-ul globalist o să aibă grijă să ne pună în temă cu alte grozăvii de neînchipuit despre prietenii lui Putin (și până de curând buni camarazi ai americanilor).

Citiți și:
Cam așa funcționează parteneriatul strategic cu Marele Licurici
Belt and Road Initiative revine în forță în 2023 după un puternic parteneriat geostrategic China-Rusia

 

yogaesoteric
26 martie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More