Moartea lentă a dolarului
Începutul sfârșitului dolarului american și pericolul instaurării societăților fără numerar
„Vom fi închiși ca într-un țarc din care nu va mai exista scăpare.”
Într-un video recent, Clayton Morris, realizator american de emisiuni pe teme financiare, prezintă pe scurt istoria ascensiunii și declinului inevitabil al dolarului american, avertizând, în același timp, cu privire la instaurarea unui stat al supravegherii, în care nu vor mai fi acceptați banii de hârtie. Vă prezentăm mai jos un fragment din prima parte a emisiunii sale.
Cândva dolarul american a fost cea mai puternică monedă din lume și a ajuns să se prăbușească. Vei spune copiilor tăi cum au eliminat dolarii de hârtie și monedele în favoarea unei monede digitale americane. În mai puțin de 24 de ore, dolarul american s-a schimbat pentru totdeauna. În prima săptămână a lunii aprilie, Rezerva Federală începe introducerea Monedei americane Digitale a Băncii Centrale. Este denumit programul „FedNow” și va înlocui banii de hârtie, nu peste noapte, dar se merge în direcția aceasta.
Astfel, Statele Unite vor deveni o societate fără numerar, un stat al supravegherii, în care orice tranzacție va fi urmărită și înregistrată, o societate în care, așa cum spune „FedNow”, banii care sunt în contul tău vor putea chiar expira și nu vor mai putea fi folosiți. China are deja un astfel de program. Avem deja un model pentru el. Și orice muzeu național din SUA, parcuri naționale, zone istorice deja nu mai acceptă dolari de hârtie. Multe persoane mi-au trimis e-mailuri despre asta. Persoane care au dorit să folosească dolari de hârtie în diferite locuri și li s-a spus că nu este acceptat numerarul.
De asemenea, multe companii americane au renunțat la numerar. Ei pretind că e mai convenabil așa, însă, în realitate, totul este despre control.
Catherine Austin Fitts, fost Secretar adjunct pentru Locuințe și Dezvoltare Urbană, a vorbit recent, în emisiunea lui Tucker Carlson, despre cum va arăta o societate fără numerar. „Pe măsură ce sistemul financiar devine tot mai invaziv și dobândește tot mai mult control, este ca și cum ni se construiește un țarc în jurul nostru, iar CBDC (moneda digitală a băncii centrale) și pașapoartele de vaccinare sau ID-urile digitale vor fi ca o închidere ermetică a acestui țarc [din care nu va mai exista scăpare]. Este greu pentru oameni să își imagineze riscurile care există, fiindcă suntem atât de obișnuiți să trăim crezând că dispunem de libertatea tranzacțiilor financiare și nu înțelegem că, atunci când acest țarc se va închide în jurul nostru, vom fi într-un sistem în care băncile centrale vor considera că bunurile noastre le aparțin și vor putea să ne dicteze unde vom putea să ne cheltuim banii și ce vom putea cumpăra cu ei.”
Este înfricoșător. Și are 100% dreptate. Însă aceasta este doar o parte a acestei realități, poate chiar cea mai mică parte. Este necesar să vorbim despre câteva detalii. În 2014, Rusia a anexat teritoriul Crimeei. Ce s-a petrecut ulterior? SUA și aliații lor occidentali au introdus sancțiuni masive împotriva Rusiei. Apoi valoarea rublei rusești a coborât, dar apoi a urmat ceva interesant. Acesta a fost probabil începutul sfârșitului dolarului american. Pe măsură ce rubla a început să intre în declin, Rusia a fost forțată apoi să intensifice producția a aproape tot ceea ce producea, de la petrol, litiu, argint, uraniu pentru combustibil nuclear, gaze naturale, toată producția a fost adusă la foc continuu și au devenit autosuficienți, iar Rusia a devenit exportatorul dominant al acestor minerale din fiecare categorie. Aveai nevoie de uraniu pentru reactoarele nucleare? Probabil îl cumpărai din Rusia. De fapt, Statele Unite achiziționează în prezent aproape toată cantitatea de uraniu din Rusia.
Rusia a făcut asta deoarece rubla cădea. Au avut nevoie să producă mai mult petrol pentru a vinde mai mult pentru a compensa pentru prețurile scăzute în dolari americani. În timp ce SUA și-a distrus propria putere productivă sub administrația Obama, Rusia și China au făcut exact opusul. Dar această intensificare a producției de petrol a ajuns să pună o presiune enormă asupra pieței globale a petrolului. Deoarece acum era o cantitate mare de petrol produsă, acest fapt a dus la prețuri mai mici la petrol și la un declin al cererii de dolari americani. Produceau prea mult petrol, iar valoarea petrodolarului a început să se prăbușească. Prin urmare, sancțiunile SUA împotriva Rusiei au dus la scăderea prețurilor la petrol și astfel a cererii de dolari americani, apoi a izbucnit războiul din Ucraina și au urmat sancțiuni și mai ridicole. Sancțiunile au paralizat comerțul dintre Rusia și SUA și aliații lor. Acest fapt a dus și mai mult la scăderea creșterii economice și la declinul valorii dolarului american, iar Fed a prezis scăderea PIB-ului SUA și o recesiune masivă pe punctul de a lovi țara. Însă în Rusia s-a petrecut opusul. FMI prezice creșterea PIB-ului în Rusia, iar valoarea rublei rusești a atins niveluri record.
Apoi a venit știrea-bombă cu privire la dolarul american. „Vorbind despre discuțiile [cu omologul său chinez], Putin a spus: «Suntem în favoarea folosirii yuanului chinezesc în tranzacțiile dintre Rusia și țările din Asia, Africa și America Latină». Prin urmare, cea mai mare a doua economie a lumii și cel mai mare exportator de energie către aceasta urmăresc împreună să pună capăt dominației dolarului ca bază a sistemului financiar internațional.”
Sistemul bazat pe petrodolar a fost stabilit la începutul anilor 1970, când SUA a încheiat un acord cu Arabia Saudită să stabilească prețul petrolului în dolari americani. Acest acord a făcut necesar ca alte țări să dețină mari cantități de dolari americani pentru a putea achiziționa petrol din țările OPEC, ceea ce, desigur, atunci a ajutat la susținerea cererii pentru dolari, iar aceasta a făcut ca dolarul să devină moneda dominantă în lume. Astfel, America putea intimida restul lumii. America a intrat în datorii masive deoarece mereu ar fi existat o altă țară care să cumpere datoria SUA.
Dar această situație se modifică chiar sub ochii noștri. Statele Unite și-au folosit controlul asupra dolarului pentru a folosi ca armă propria lor putere economică, folosind sancțiuni și alte măsuri pentru a pune presiune asupra altor țări ca acestea să se supună scopurilor urmărite de SUA în politica lor externă. Sancțiunile au arătat cât de disperate sunt Statele Unite să încerce să înlocuiască dependența față de Rusia și China pentru toate mineralele și pentru producție. Stăm pe munți de uraniu, litiu, aur, petrol, dar nu avem infrastructura pentru a le extrage. Avem doar o singură mină de litiu activă în Statele Unite. Și vrem să dublăm numărul de mașini electrice pe drumurile Americii. Administrația Biden alocă miliarde de dolari companiilor pentru a construi stații de încărcare, parcări auto cu panouri solare etc., tot ce ține de domeniul energiei regenerabile primește miliarde de dolari sub formă de granturi guvernamentale. Deoarece milioane de vehicule electrice este necesar să fie produse, însă (SUA) este nevoită să se bazeze pe China și Rusia pentru ca aceasta să fie posibil.
Recent președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut adevărul despre dependența SUA de Rusia și China pentru minerale și resurse. „Ne bazăm pe un singur furnizor: China. 98% din cantitatea de metale rare [de care avem nevoie]. 93% din magneziul nostru. 97% din litiul de care avem nevoie, pentru a menționa doar câteva.”
În aceeași zi în care a făcut declarația, compania Ford Motor a recunoscut că se cheltuie miliarde pe aceste materii prime și a intrat în parteneriat cu China pentru extragerea de minerale pentru mașinile electrice produse de companie. „Nu doar extragerea, dar și procesarea mineralelor; chiar dacă să zicem că s-ar extrage nichel în SUA, el este trimis în China pentru a fi procesat”, a spus președintele Ford.
Statele Unite se confruntă cu „furtuna perfectă” pentru dolarul american. China, Rusia, Arabia Saudită abandonează dolarul american în tranzacțiile pentru petrol. În plus, America și-a externalizat producția sa de minerale, iar Rezerva Federală vrea să introducă o versiune digitală a dolarului american care poate fi multiplicată oricât, întrucât nu este legată de nicio reprezentare fizică a banilor. Vom urmări cum se desfășoară această moarte treptată a dolarului.
Citiți și:
Căderea dolarului va fi bine primită de întreaga lume
Ce putere au amenințările la adresa hegemoniei dolarului?
yogaesoteric
17 iunie 2023