La 7 decembrie 2017 s-au împlinit 76 de ani de când japonezii i-au atacat pe americani chiar pe teritoriul lor, la Pearl Harbor, în Hawaii. Atacul a avut drept consecință directă intrarea Statelor Unite ale Americii în război.
Vom arăta pe parcursul acestui articol că de fapt japonezii au fost atraşi într-o cursă. Pentru că America avea nevoie de un motiv pentru a intra în război, care a devenit astfel mondial tocmai prin participarea SUA.
Este esenţial să ştim cum au lucrat păpuşarii războaielor, pentru a înţelege mai bine evenimentele ce se derulează actualmente sub ochii noştri. Veţi afla şi de când au fost plănuite cele trei războaie mondiale şi de ce. Căci ei vor să fie şi un al treilea război mondial…
Pentru început, iată ce putem citi la „Pagina de istorie: Ziua în care cerul, apa și pământul au luat foc la Pearl Harbor” de pe RFI:
„În dimineața zilei de 7 decembrie 1941, mai exact la ora 7 și 48 de minute, Marina americană a fost atacată prin surprindere, din aer, de japonezi, la Pearl Harbor. Atacul a avut loc în două valuri succesive care au durat, în total, nu mai mult de o oră și jumătate. Însă au fost 90 de minute distrugătoare, în care peste 400 de avioane lansate de pe portavioanele japoneze au bombardat toată flota americană ancorată în Pearl Harbor. 18 vase au fost scufundate sau au eșuat, printre care 5 cuirasate. Aproape 2.400 de americani au murit iar alți peste 1.100 au fost răniți. Aproape jumătate dintre cei care au pierit au murit din cauza exploziei magaziei de praf de pușcă de pe USS Arizona, care a fost lovită de un obuz de calibru mare.
Din cele 402 avioane americane prezente la acea oră în Hawaii 188 au fost distruse și 159 avariate, iar 155 dintre ele nici nu au mai apucat să decoleze. Pierderile de partea japonezilor au fost considerabil mai mici: 55 de aviatori japonezi și 9 membri ai echipajelor minisubmarinelor japoneze au murit, iar unul a fost capturat. Din cele 414 avioane japoneze care au atacat Marina americană, 29 au fost doborâte în luptă, iar 74 au fost avariate.
Atacul a avut loc fără o declarație de război formală. De fapt, atacul a pornit înainte ca mesajul transmis de japonezi oficialilor americani să ajungă la destinație. Ambasada japoneză din Washington, DC, fusese instruită să trimită mesajul cu puțin timp înainte de ora planificată pentru atac. Însă până să fie transmis în totalitate, atacul deja era în derulare.
Uneori această notă este numită „declarație de război”, dar de fapt, nici nu declara război, nici nu rupea legăturile diplomatice dintre cele două țări, ci doar punea sfârșit oricăror negocieri cu privire la embargoul de petrol și comerț impus de SUA. Declarația de război propriu-zisă a apărut pe prima pagină a ziarelor japoneze a doua zi, pe data de 8 decembrie.
Agresiunea armată în sine, în special natura sa surprinzătoare, a contribuit la schimbarea opiniei publice americane, care a ieșit din izolaționism și a susținut participarea directă în război.
Până la atacurile teroriste de la World Trade Center din 2001, Pearl Harbor fusese cel mai mare atac suferit de americani pe propriul lor teritoriu.”
Aşa să fi stat lucrurile? Esenţial pentru japonezi era să distrugă cât mai multe portavioane. Căci ştiau că portavioanele vor decide soarta războiului din Pacific. Ceea ce s-a şi petrecut. Între 4 iunie și 7 iunie 1942, la aproximativ șase luni după atacul de la Pearl Harbour, Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză și a provocat pierderi ireparabile flotei japoneze. În acea bătălie navală SUA au dispus de 3 portavioane. Pentru că le aveau. Şi le aveau pentru că n-au fost distruse la Pearl Harbor.
De ce niciun portavion american nu se afla în port în timpul atacului de la Pearl Harbor? Nu cumva, la vârf, americanii ştiau despre acest atac?
Iată şi ce putem citi la „Dezastrul de la Pearl Harbor: atac japonez, sau capcană americană?” de pe Ziare com:
„În zorii zilei de 7 decembrie 1941, aviaţia şi flota japoneză s-au năpustit cu toată forţa asupra numeroaselor mijloace militare americane cantonate în portul Pearl Harbor, situat în arhipelagul Hawaii.
Urgia
Lumea a rămas consternată: Japonia nu era în stare de război cu SUA şi, încă de la început, apăreau două întrebări ciudate: cum de au putut americanii să-şi expună elita flotei şi aviaţiei într-o zonă unde Japonia patrula, în conflict deschis cu China şi cu alţi vecini şi cum a fost posibil ca japonezii să pregătească un atac de asemenea anvergură, fără ca serviciile de spionaj americane să simtă măcar un semn?
Întreaga operaţiune a constat în două valuri de atac aerian, un al treilea fiind anulat în ultimul moment, se pare din lipsă de carburant. Bilanţul celor două valuri este însă halucinant. Au participat 353 avioane, lansate de pe 6 nave portavion.
Au fost scufundate 4 cuirasate americane, altele 4 grav avariate, 3 crucişătoare, 3 distrugătoare, un lansator de mine. Au pierit 2.402 militari americani, iar alţii 1.282 au fost răniţi.
Japonia a suferit pagube minore: 29 avioane doborâte, 4 submarine de tonaj mic scufundate şi numai 65 victime – morţi şi răniţi. A doua zi, Statele Unite au atacat Japonia, după ce Congresul n-a manifestat nicio opoziţie faţă de propunerea preşedintelui.
La 11 decembrie 1941, Germania a considerat de datoria ei să apere Japonia, cu care era aliată şi a declarat război Statelor Unite, conflagraţia generalizându-se astfel la nivel global.
Scopul scuză mijloacele
Practic, intrarea SUA în război însemna însă o turnură neaşteptată pentru Germania lui Hitler. Până atunci, forţele lui înregistraseră succese atât pe plan diplomatic, cât şi militar. Puţine țări reuşiseră să-şi păstreze neutralitatea, restul plecându-şi capul în fața sabiei naziste. Polonia fusese cucerită într-o lună, Franța capitulase la 25 iunie 1940, Reich-ul pregătise planul Barbarossa menit să măcelărească populația URSS şi singura putere care se menţinea neînfrântă era Anglia.
Intrarea în război a Statelor Unite ar fi schimbat echilibrul de forţe, iar dacă nu s-a acţionat mai devreme, este clar că preşedintele nu putea dispune fără un mandat clar din partea Congresului. Congresul însă, în virtutea democraţiei şi a pacifismului care au caracterizat totdeauna politica americană, n-ar fi acceptat niciodată iniţierea unei agresiuni.
Această logică simplă a determinat mulţi cercetători postbelici să gândească – fără să dispună de probe concrete – că preşedintele Roosvelt avea informaţii precise cu privire la iminentul atac japonez de la Pearl Harbor, dar n-a acţionat. El ar fi lăsat japonezii să-şi facă jocul, pentru ca ulterior America să intervină în forţă, să devină factorul hotărâtor care va salva Europa de la dezastru şi, în cele din urmă, va determina Japonia să fie oprită de la planurile sale expansioniste.
Ziua X
Sunt argumente care dovedesc cert că atacul a fost premeditat cu mult înainte. Astfel, conform istoricului Jacques de Launay, la conferinţa imperială din 2 iulie (cu peste 4 luni înaintea atacului), însuşi împăratul Hirohito hotărăşte pregătirea unui „război total împotriva Statelor Unite şi a Marii Britanii”.
În luna noiembrie, amiralul Yamamuto trimite amiralului Nagano următoarea telegramă, foarte precisă: „Veţi ridica ancora la 6 noiembrie. Vă veţi prezenta la locul de întâlnire în ziua fixată: 3 decembrie. Ziua X: 8 decembrie” (probabil că această ultimă dată a fost devansată cu o zi).
Dar nu este niciun dubiu că americanii cunoşteau codurile secrete ale armatei japoneze. Deci este de neconceput să nu fi cunoscut nici intenţiile ei, nici data atacului (eventuala eroare de o zi a datei nu excludea pregătirea apărării). Când ai asemenea servicii secrete, care reuşesc să afle codurile unor armate ostile, este de neconceput ca ele să nu pună mâna şi pe documentele transmise prin acele coduri.
Şi totuşi nu şi-au luat nicio măsură, de unde apare bănuiala de premeditare. O simplă bănuială, întrucât nu avem probe din care să rezulte că ei ar fi fost în posesia acestor documente secrete japoneze şi că le-au ignorat. Dar bănuiala persistă. Cercetătorii sunt încă şi astăzi împărţiţi în două tabere, iar controversa continuă, fiecare publicând cu insistență propriile argumente.
Cert este că, fără evenimentul de la Pearl Harbor, SUA n-ar fi putut acţiona în război şi în aceste condiţii nici nu ne putem imagina care ar fi fost sfârşitul, fără intervenţia masivă a Statelor Unite.”
În acest articol de pe Ziare com se spun ceva mai multe. Dar doar despre aceasta să fi fost oare vorba? Adică toată afacerea se limitează la faptul că serviciile de spionaj americane ştiau, dar cum conducerii SUA îi convenea un asemenea atac deoarece îi dădea motiv de a intra în război, japonezii au fost lăsaţi să distrugă câteva nave vechi sau mai puţin importante?
Nu cumva s-a petrecut şi altceva? Nu cumva japonezii au fost de fapt manipulaţi în mod dibaci să facă prostia de a ataca Pearl Harbor fără a face în timp util şi o declaraţie de război? Trebuie să înţelegem că, de fapt, intrarea SUA în război a făcut ca acesta să devină cu adevărat mondial.
Cu zece zile înaintea atacului, Henry Lewis Stimson îşi nota în jurnal acum celebra discuţie de la întâlnirea cu preşedintele Roosevelt: „cum putem să-i manevrăm pe japonezi aducându-i în poziţia în care să tragă primul foc, dar fără prea mare pericol pentru noi?”.
Henry Lewis Stimson
Acesta a fost un personaj important al vremii, secretar de război, guvernator general în Filipine şi secretar de stat. A devenit apoi şi mai cunoscut pentru efortul său din timpul celui de al Doilea Război Mondial, coordonând recrutarea celor 12 milioane de soldaţi, direcţionarea celor 30 de procente din industrie spre câmpurile de luptă, construirea şi decizia lansării bombelor atomice. L-a supervizat direct pe generalul Leslie Groves, şeful Manhattan Project. Membru Skull and Bones. A fost influenţat decisiv în activitate de Elihu Root, pe care l-a avut ca model. A continuat activitatea acestuia de reorganizare a armatei, Elihu Root fiind membru fondator al Consiliului pentru Relații Externe şi primul ei chairman.
Revenind la Pearl Harbor, într-un raport al Project For The New American Century din septembrie 2000, intitulat „Rebuilding America’s Defenses: Strategy, Forces and Resources For a New Century”, la pagina 51 scrie: „… procesul de transformări, chiar dacă aduce schimbări revoluţionare, va fi unul lung în absenţa unor evenimente catastrofice şi catalizatoare, precum un nou Pearl Harbor”.
Membrii fondatori ai acelui Project For The New American Century au fost numai unul şi unul: Elliot Abrams, Dick Cheney, Richard Perle, Donald Rumsfeld, Robert Zoellick, Vin Weber, Paul Wolfowitz.
De ce aveau nevoie de „un nou Pearl Harbor”? Citiţi mai multe în acest articol:
„DOSAR: Atentatele din 11 septembrie 2001 – un pas către instaurarea noii ordini mondiale”
De ce au avut nevoie păpuşarii de al Doilea Război Mondial? Dar de primul? Dar de al treilea? Căci vor să fie şi un al treilea.
După primele două au aşezat omenirea mai bine pe făgaşul edificării Noii Ordini Mondiale. După al treilea vor să instaureze Guvernul Mondial. Nu este vorba de teoria conspiraţiei, despre aceste evenimente cumplite avertizând și unele profeții ale Sfinţilor Părinţi:
„Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. În acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind.” – Sfântul Lavrentie de Cernigov, Profeția despre Antihrist.
Că a existat un vechi plan pentru declanşarea a trei războaie mondiale o dovedeşte şi o scriere din secolul 19 a masonului de grad 33 Albert Pike: „Masonul așa-zis iluminat Albert Pike: «Vom folosi islamul pentru a declanşa al 3-lea război mondial!»”.
Dar şi spusele unor rabini. De exemplu, în urmă cu aproape 100 de ani, un rabin polonez de renume mondial cunoscut ca rabinul Israel Meir Kagan a făcut o predicție din care ar putea rezulta Războiul lui Gog și Magog, precum și descoperirea lui Moshiach (Mesia), în 2017. Rabinul Kagan, popular Chafetz Chaim, după apariția celei mai faimoase cărți a sa, a murit în 1933. Înainte de moartea sa, el a dezvăluit că Războiul lui Gog și Magog va fi purtat în trei etape. Prima etapă a fost Primul Război Mondial, care a început în 1914. Chafetz Chaim a prezis că a doua etapă a lui Gog și Magog se va produce la 25 de ani după Primul Război Mondial, și a arătat că va fi mult mai brutală decât prima etapă. Al Doilea Război Mondial a început în 1939, exact 25 de ani mai târziu, conform predicției lui.
Că există un vechi plan pentru declanşarea a trei războaie mondiale o dovedesc însă şi multe fapte. De exemplu, iată un extras din discursul politicianul republican Louis Thomas McFadden (1876-1936) din perioada triumfului nazist din Germania:
„După Primul Război Mondial Germania a căzut în mâinile bancherilor internaţionali care acum o conduc şi o aprovizionează dar o şi imobilizează. I-au cumpărat industria, i-au luat resursele, îi controlează industria şi utilităţile publice.
Bancherii internaţionali subvenţionează actualul guvern al Germaniei şi de asemenea aprovizionează fiecare dolar din banii pe care Adolf Hitler i-a folosit în campania sa risipitoare. Prin intermediul Federal Reserve Board peste 30 de miliarde de dolari din banii americanilor au fost pompaţi spre Germania. Cu toţii aţi auzit de cheltuielile ce au loc în Germania: locuinţe moderniste, marele ei planetarium, sălile ei de gimnastică, bazinele de înot, autostrăzile ei, fabricile ei perfecte. Toate acestea au fost făcute cu banii noştri. Toate acestea au fost dăruite Germaniei prin intermediul Federal Reserve Board. Federal Reserve Board a pompat atât de multe miliarde de dolari spre Germania, încât nici nu îndrăznesc să spună suma totală.”
Despre cum a sfârşit acest politician, puteți citi în articolul: „Louis Thomas McFadden a plătit cu viaţa pentru lupta sa împotriva Federal Reserve”.
Să ne amintim şi de Atlantic Charter. Această adevărată fundaţie pentru majoritatea tratatelor şi organizaţiilor internaţionale (inclusiv Naţiunile Unite şi cele financiare) de după cel de al Doilea Război Mondial a fost schiţată cu ocazia Atlantic Conference (nume de cod Riviera) la care au participat preşedintele SUA Franklin D. Roosevelt şi premierul britanic Winston Churchill (ambii masoni) însoţiţi de consilierii lor apropriaţi. Documentul final a fost redactat la 14 august 1941, într-un moment în care SUA încă nu intrase în război. Interesant este că în cadrul său se specifică necesitatea unei „noi ordini mondiale”. Oficial se spune că documentul a fost semnat de cele două personalităţi, însă în toate copiile acestuia care s-au păstrat până în ziua de azi, semnăturile lor nu figurează. Oricum, nu contează prea mult, conducătorii statelor „democrate” nefiind decât marionete de rang înalt alte elitelor malefice care conduc din umbră.
Franklin D. Roosevelt
Pot fi date încă multe alte exemple, însă înainte de încheiere mai menționăm unul singur, despre cum păpuşarii îşi pun marionetele la Casa Alba, pentru a înţelege cum de le ies mereu planurile.
Evreul Stephen Samuel Wise, prieten apropiat al preşedintelui mason Franklin Delano Roosevelt, într-o conferinţă în New Jersey din 1911, a spus:
„Marţi preşedintele Princeton University va fi ales guvernatorul statului vostru. Nu-şi va termina mandatul şi va fi ales preşedintele SUA. În martie 1917 va fi pentru a doua oară preşedinte. Va fi unul din cei mai mari preşedinţi din istoria Americii.” Vorbea despre Woodrow Wilson…
Woodrow Wilson recunoştea la un moment dat: „Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comerţului şi producţiei, se tem de ceva. Ei ştiu că undeva există o putere atât de organizată, atât de subtilă, atât de atentă, atât de completă, de perseverentă încât nu au curajul să o vorbească de rău sau să o condamne, decât în şoaptă”.
În primăvara anului 1941, Stephen Samuel Wise a decis un embargo complet al tuturor ajutoarelor către evreii din ţările ocupate de nazişti. În acest sens a trimis ordine stricte delegaţilor Congresului Mondial Evreiesc din Londra şi Geneva: „Toate operaţiunile către Polonia trebuie să înceteze imediat. Şi în engleză imediat înseamnă IMEDIAT, nu în viitor”.
Aceasta se leagă cu ce spuneau unii rabini invitaţi la o emisiune televizată în care acuzau sioniştii că au refuzat să-i salveze pe evrei, deşi o puteau face. Sau cu istoria celor 930 de evrei îmbarcaţi în 1939 pe S.S. St. Louis cu destinaţia America de Nord, cu speranţa că se vor putea refugia în una din ţările acestui continent. Însă pe rând Cuba şi SUA i-au refuzat! Au fost nevoiţi să se întoarcă. Majoritatea celor debarcaţi pe bătrânul continent au ajuns în lagărele de exterminare…
În concluzie
Elitele malefice care conduc din umbră au finanţat o Germanie nazistă pentru declanşarea unui război mondial, pe care ştiau însă că-l vor câştiga, război necesar pentru înspăimântarea popoarelor într-atât încât să accepte edificarea unei etape esenţiale a noii ordini mondiale: ONU, Banca Mondială, FMI, Consiliul Mondial al Religiilor etc. Evident însă că fără participarea SUA nu mai câştigau nimic. De aceea a fost nevoie de Pearl Harbor…
Cum de au stabilit o nouă ordine mondială în care evreii să aibă un rol important, dar în acelaşi timp nu i-au salvat pe evrei de lagăre? Pentru că evreii simpli puteau fi sacrificaţi pentru cauza cea mare? Pentru că fără lagăre nu mai puteau folosi astăzi fantasticul baros numit lupta împotriva anti-semitismului? Baros folosit împotriva tuturor celor ce îndrăznesc a zice ceva despre elitele sioniste. Dar nu numai.
Care va fi evenimentul catastrofic şi catalizator, precum Pearl Harbor şi 9/11, care va duce la transformarea unui război în cea de a treia conflagraţie mondială? Şi unde va începe acest război?
Citiți și:
Familia Rockefeller, Noua Ordine Mondială şi Guvernul Mondial (I)
OPERAȚIUNI CRIMINALE SUB STEAG FALS SUNT RECUNOSCUTE ULTERIOR DE CĂTRE GUVERNE
yogaesoteric
22 iunie 2018