Falsa dezbatere

Începând cu înscăunarea lui Băsescu nu a mai existat sărbătoare creştin-ortodoxă care să nu fie bruiată, obstrucţionată sau chiar contestată pe faţă de diverse personaje. Aşa se face că, a fi ortodox în această ţară eminamente ortodoxă devine, din ce în ce mai des şi din ce în ce mai paradoxal, o încercare teribilă, o luptă inegală în care simţi cum eşti intimidat şi, uneori, chiar lovit de forţele tenebrosului stat subteran. Perioadele de post, unele de adâncă reflecție pentru majoritatea credincioşilor, au devenit astfel perioade de isterizare în masă în care, rând pe rând, nulităţi din diverse zone ale „societăţii în civil” ies la iveală cu tot felul de aberaţii menite strict a distruge liniştea credincioşilor, a-i agresa din toate direcţiile cu non subiecte.

Din acelaşi registru pare a face parte şi aşa-zisa dezbatere din postul Paştilor de anul acesta în care pseudo-creştinul globalisto-ecumenist Baconsky, alături de alt băsist sadea, anume cvasianonimul Papahagi zis şi „Nepotul”, au ieşit în plin post cu o genuflexiune de doi bani căreia i-au spus pompos „dezbatere”. Problema spinoasă ‒ spun ei ‒ este cea privind data sărbătorilor de Paşti, că ar fi necesar să trecem de urgenţă ‒ aşa, ca la cazarmă când se dă „ordinul pe unitate” ‒ la modul de calcul al datei Paştilor utilizat de Biserica Catolică. „Ăla e ştiinţific” ‒ ne spun aceste personaje, de unde rezultă că actualul mod utilizat de Biserica Ortodoxă este unul care-i plin de erori. De altfel, argumentează aceiaşi mardeiaşi ideologici, deja s-a ajuns la diferenţe notabile care, pur şi simplu, nu mai pot fi acceptate.

Aşa-zisa dezbatere a căpătat tuşe de-a dreptul grobiene. Acum, fie vorba între noi, dacă aceşti fanfaroni ar deschide gura doar de capul lor, nimeni nu i-ar băga în seamă. Însă, în ceea ce priveşte subiectul în cauză, s-a văzut transparent că a beneficiat din plin de „pre-amplificarea necesară”, iar cei care înţeleg fenomenul ştiu bine „circuitele” prin care se produce „declicul”. Fără „pre-amplificare”, fătucile agramate şi line pe creier de prin redacţiile televiziunilor n-ar fi aflat despre subiect şi toată „ideea lor” s-ar fi rezumat, în cel mai bun caz, la o discuţie stearpă între prăfuite personaje provinciale mediocre.

Doar că de data aceasta a fost altfel. N-au fost doar televiziunile sistemului cele care au dus buzz-ul la isterie, ci s-a obţinut şi „ecoul” dorit dinspre Biserică prin intermediul acelui bizar domn Bănescu, angajat pe post de purtător de cuvânt al Patriarhiei. Pe cine reprezintă cu adevărat domnul Bănescu putem bănui prin prisma comportamentelor domniei sale din ultimii ani, atunci când ‒ dacă ar fi fost doar după capul său ‒ ar fi fost capabil să facă din biserici centre de vaccinare.

Să revenim însă la subiectul în cauză. Care-i problema modului de calcul al Paştilor? Este „eronat” modul ortodox de calcul? Vai, dar sunt siderat! Mai ales în condiţiile în care acest mod de calcul se perpetuează de la biserica ancestrală, ce oare te-ar putea face să apleci urechea la opiniile cuplului tragicomic Baconsky-Papahagi? Nu ştiu exact câţi ortodocşi se preocupă de corectitudinea acestui mod de calcul. Majoritatea covârşitoare este interesată strict de data la care pică sărbătoarea, fără a pierde timpul cu detalii mai puţin relevante. Care-i problema că n-ar fi „ştiinţific” calculul? Asta pur şi simplu nu contează întrucât avem de-a face cu un fenomen eminamente spiritual. Fac precizarea pentru cei doi panglicari spirituali că sărbătorile Paştilor nu-s un congres ştiinţific! Poate n-or fi realizat asta şi ne facem datoria să-i tragem de mânecă. Nu în ultimul rând, faptul că Paştile noastre nu pică în acelaşi timp cu sărbătoarea catolică este o chestiune justificată. Pentru orice credincios ortodox, 1054, 1202-1204 sau 1453 sunt date încă vii, răni deschise care-au fost transformate în argumente pentru care sărbătorile este bine să rămână separate. Şi, cu siguranţă, nu sunt singurele argumente, dar nu o să pic în capcana aşa-zisei dezbateri.

M-am gândit mult dacă ar fi cazul să scriu articolul de faţă, mai ales în condiţiile în care eu unul sunt cumva în exteriorul fenomenului, îngroşând lista păcătoşilor. Fără doar şi poate nu eram eu cel mai potrivit pentru o asemenea luare de poziţie, doar că mă simt absolut deranjat de violenţa cu care sunt bruiate sărbătorile creştinilor ortodocşi. Mai ales în condiţiile în care vedem limpede violenţa anti-ortodoxă care se manifestă la scenă deschisă acum în Ucraina, ar fi necesar să tragem concluziile şi să înţelegem că esenţa violenţelor hard şi soft ale lumii actuale sunt, în esenţă, unele absolut anticreştine. Pe zi ce trece îmi devine tot mai clar că dogma ortodoxă ‒ neschimbată din timpul Bisericii ancestrale ‒ deranjează teribil deoarece este imposibil s-o manipulezi. De aceea se caută aruncarea în derizoriu a oricărei credinţe, bagatelizarea acesteia în numele „ştiinţei novatoare”, care „şi-a dovedit” aşa-zisa superioritate. Este o prostie, desigur, însă asta nu face mai puţin eficiente tehnicile de spălare a creierului devenite peste noapte fundamente ale societăţii contemporane.

După cum limpede putem vedea, prin conducerea actualului Papă, Biserica Catolică face paşi hotărâtori pentru integrarea ideologiei actuale în corpusul său. E proiectul Occidentului, care caută să-şi justifice aberaţiile inclusiv pe teritoriul spiritual. De aceea, în zonele controlate de demoniza(n)tul Occident, forţarea ortodocşilor la „unire” ‒ a se citi capitulare ‒ reprezintă o mişcare strategică sprijinită puternic. Şi iată cum o aşa-zisă dezbatere se preschimbă într-o foaie de parcurs având un scop mişelesc. Doar că oamenii înţeleg cât se poate de limpede că nu despre Ceruri e vorba în toată dezbaterea, ci, eventual, despre cerul din numele lui Baconsky (bacon-sky).

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
O bijuterie a matematicii ‒ Mâna Sfântului Ioan Damaschin
Lumina sfântă din Ierusalim, o minune din zilele noastre, sub lupa ştiinţei

 

yogaesoteric
28 iunie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More