Despre corectitudine politică, dublu standard, ipocrizie în mass-media, să râdem de și nu cu Gary Lineker

Ipocrizia întruchipată, Gary „fă cum îți zic, nu cum fac eu” Lineker a trăit și trăiește în oaze „albe” și cel mai puțin multiculturale din pitorescul Surrey și Londra dar susține public imigrația ilegală în UK a pseudo refugiaților, împotriva voinței declarate a majorității. Ce-a fost, golgeter de Mondial, și ce-a ajuns, spălat pe creier idiot util sistemului în a lovi mereu: pro măști, pro vaccinare, pro Ucraina, pro imigrație. Cel mai toxic și nociv mixaj.

Gary Lineker

Un exemplu perfect și în toată puterea cuvântului al dublului standard fățiș și pervers forțat prin tentaculele „sistemului” care a deturnat și pervertit normalitatea vieții societăților anglo-saxone și implicit unional europene – care va să zică i-ar privi și pe români, căci dacă altcineva decât o portavoce a propagandei corectitudinii politice ar fi abordat public câtuși de puțin și într-o mai mică măsură o tematică sensibilă și controversată de maniera inconvenabilă „autorităților” în care a făcut-o ex-fotbalistul moderator TV Gary Lineker – un portdrapel din sfera sportului al „noii normalități” atât de pe placul urzitorilor din umbră și altor adepți, atunci ar fi fost rapid invalidat și „anulat” de malaxorul „noii istorii”, cum de fapt a și fost tratat prin purjare pentru punctarea unor realități și adevăruri ale „plandemiei” un alt popular ex-internațional englez invitat TV pe marginea sportului în 11 insular, Matt Le Tissier, deși aprobat tacit sau verbal de majoritatea „tăcută” a cărei cauză o împărtășea. Lineker, în contrast, jucând cărțile unei minorități interesate și perfide, dar care controlează abil, subtil și agresiv discursul fățarnic al manipulării.

A sesizat perfect starea de fapt analistul comentator Paul Joseph Watson: „Fascinant cum suporterii lui Gary Lineker descoperă subit un entuziasm debordant pentru libera exprimare, atunci când este în apărarea narațiunii elitiste metropolitane de stânga, validate de stabiliment”. Căci altfel, ar înfiera în cel mai drastic mod cu putință același drept la „liberă exprimare”.

Extrem de bine insulat și protejat în egoismul său ipocrit de consecințele unor politici guvernamentale britanice devastatoare de decenii, pe care el însuși le susține public cu sârg de prin 2015, solicitând a fi implementate pe seama și pielea unei majorități predominante a conaționalilor care conform statisticii oficiale nu sunt declarativ de acord cu tendințele imigrației ilegale înadins scăpate de zeci de ani de sub control și exacerbate post-„plandemic”, însă bine mascată ca ținând, vezi Doamne, de „azilanți” și „refugiați”, Gary „Fă cum îți zic eu, nu cum fac eu” Lineker iarăși s-a trezit a se băga în seamă, precum a făcut-o, de exemplu, printre altele și în slujba purtării măștilor, a așa-zisei „vaccinări”, a slăvirii Ucrainei ale cărei culori – galben și albastru, le are în inimioare separate la „profil”, a „fluturării” stindardului LGBTQ, prin a „lovi” parcă la comandă la început de martie cu încă o ieșire tipică spălatului pe creier „idiot util sistemului”, cântând în strună „narațiunii oficiale” induse de perfizii globaliști prin intermediul tocmai unor asemenea trâmbițe ale propagandei precum se dovedește a fi.

Coadă de topor cu vizibilitate la public, din ale cărui dări și contribuții sub forma detestatei și foarte controversatei în insulă taxe de licență TV a posturilor publice, un neprincipial „bir fugărindu-i” cu simbolismul său pe britanici, Lineker este cel mai bine remunerat în domeniu, din banul majorității căreia îi mai strecoară pe gât nesolicitate clișee ale îndoctrinării.

Și bineînțeles că n-a fost în cele din urmă „anulat” și invalidat, ba din contră, tocmai pentru că e pe placul agresivei minorități stângiste pe cale de a recrea și prin controlarea discursului un „roșu” societal distopic, pe când destui alții au fost amuțiți și purjați fără milă de „sistem” dacă au apelat, precum ex-vârful Albionului, actualmente moderator BBC al emisiunii Match of the Day, la mult invocata acum „libertate de exprimare”, eliminați fiind tocmai pentru că remarcile lor, oricât de decente și rezonabile erau, nu concordau corectitudinii politice a „noii ordini”.

Circul iscat în Anglia de prezentatorul sexagenar care, de exemplu, în 2020 era nevoit să-și ceară public scuze pentru un alt derapaj din gama „Fă cum îți zic, nu cum fac eu”, atunci cu pledoarii pro-mască, dar demascat cu dovezi că a fost „uituc” în privința folosirii acesteia la cumpărături în plină „plandemie”, constituie o nouă mostră a dublului standard aplicat actualmente în viața socială europeană și anglo-saxonă, retorica ipocrită și fără acoperire a lui Lineker constituind un exemplu etalon a chiar tot ceea ce este greșit în societatea actuală așa-zis „dezvoltată”, „modernă” și „emancipată”, de fapt într-o întoarcere în forță la epoca de piatră. Căci să fi avut retorici de maniere similare ex-fotbalistului, indiferent de temă, o persoană publică ale cărei spuse n-ar fi cadrat corectitudinii politice, ar fi suferit subit stigmatul „cultului invalidării prin anulare”.

Realitatea fără dubii de la „firul ierbii” insulei este relevată elocvent de o statistică publicată în luna februarie în cadrul sondajelor „Ce cred cu adevărat constituenții fiecărui birou electoral?”, inițiate de UNHeard Britain 2023, în cazul în speță pe subiectul punctual al nivelului imigrației, nu doar o minoritate redusă dintre conservatori și susținătorii Brexit-ului – în procente de 7% respectiv 10%, și normal, apreciind că „sosirile” n-ar fi chiar într-atât de numeroase, dar chiar până și adepții liberal democrați și verzi având printre ei numai și numai câte 29%, o minoritate care n-ar considera nivelul influxului ca fiind într-adevăr prea ridicat, iar dintre laburiști 31%, ceea ce relevă că majoritatea britanicilor văd această cotă ca fiind prea mare.

Mai mult, la sondajul inițiat în luna martie de compania de date și opinie publică globală YouGov cu interogația „Ai susține sau te-ai opune interzicerii migranților care vin în UK în bărci mici să reintre în UK, să fie în măsură să se stabilească permanent și să primească cetățenia britanică?”, 50% dintre respondenți ar sprijini interzicerea lor, dintre care 32% cu tărie în acest sens, doar 36% opunându-se sancțiunilor la adresa „ilegalilor”.

Care nici pe departe nu sunt niște autentici și veritabili azilanți și refugiați, nici vorbă de legitimi solicitanți de azil, cum patetic ar lăsa corupta mass-media să se înțeleagă, „trompetă” mediatică în care suflă și moderatorul Match of the Day la BBC.

Din contră, crunta realitate pentru etnicii albi britanici de rând constă nu doar în faptul că din dările lor sunt „cazați” la 4 stele, hrăniți, „dotați” și „asigurați” în diverse spețe și nevoi acești „aduși cu pluta” pe rute expert bătătorite și „acoperite” de rețelele criminale și logistic organizate de trafic de persoane – fiind vorba strict despre bărbați tineri în general de religie musulmană și majoritari de extracție asiatică și africană, ci mai degrabă în faptul că deplina integrare socială a acestor mulțimi de noi sosiți este o imposibilitate, cu felurite repercusiuni nefaste în sensul ordinii și siguranței publice, dar în special și mai ales în faptul dovedit că printre acești sosiți în număr mare peste Canalul Mânecii se infiltrează în „scheme” înadins ticluite și puse la punct „mercenari” instruiți și pregătiți specific în zone estic-europene și asiatice pentru a contura viitoare forțe de control și represiune în „Regat”, care vor fi activate la comandă împotriva preconizatelor rebeliuni în timp ale nativilor sătui și copleșiți de climatul socio-economico-politic din arhipelag. Altfel spus, tocmai din contribuțiile etnicilor albi britanici este finanțată închegarea unor viitoare forțe dormante străine „de menținere a păcii sociale” pe teritoriul insulei, localnicii fiind miei la tăiat considerați „înlocuibili” în cătarea și „grija înlocuitorilor”, viitori purtători de „bulane”. Iar ceea ce pare doar SF la ora actuală, va deveni într-o bună zi realitate.

Însă chiar și în această situație cât se poate de gravă pentru Albion, în care toamna lui 2022 a adus tulburătoare lupte nocturne de stradă între comunități pakistaneze și indiene înrădăcinate deja într-o așezare pentru al cărei club, Leicester City, a jucat și Gary Lineker în cariera sa, iar ieșirea din iarnă în 2023 cu proteste cu incendieri pe seama extinderii cazării unor „noi sosiți”, dintre care unii s-au dedat la acte reprobabile împotriva etnicelor albe, ceea ce se petrece de-a lungul și latul Europei, revolta localnicilor manifestându-se în Liverpool, la al cărei Everton a jucat cândva cu succes și Lineker, prezentatorul TV insistă din bula sa septică în favoarea acceptării necontrolate a imigrației ilegale, fără minime controale de bază, în condițiile în care fostul golgeter al „Mondialului” mexican a trăit și locuiește tocmai în unele dintre cele mai „albe” și mai puțin multiculturale oaze suburbane din Regatul Unit, departe de cartierele și zonele „magnet” pentru imigranți, în trecut într-un idilic orășel din feritul comitat rural Surrey, actualmente într-o suburbie londoneză cu pretenții, de același tipar etnic britanic alb.

Considerându-se totodată reprezentativ prin remarcile sale în calitate de persoană publică, remunerată substanțial din banii contribuabililor, când de fapt trâmbițează pseudovirtuți ale unei minorități restrânse și vădit interesate de implementarea noilor inginerii sociale, insultând astfel profund inteligența și spiritul identitar de apartenență al oricărui etnic alb britanic lucid, decent și rezonabil în simțămintele sale, și care neîndoielnic se confruntă frecvent în viața de zi cu zi cu efectele imigrației ilegale necontrolate, pus fiind față în față în proximitate cu consecințele de netăgăduit ale acesteia.

Un avocat al „granițelor deschise” de aproape un deceniu, din 2015, Lineker s-a insinuat în percepția opiniei publice și cu cartoful prăjit în mână, într-un clip de promovare, prin a rosti binecunoscutul „Marea Britanie n-ar fi Marea Britanie fără refugiați”, doar că nu în „curtea sa”, fostul vârf al londonezei Spurs ducând cândva o viață liniștită și ferită de orice griji în pitorescul Esher, orășel „departe de lumea dezlănțuită” din comitatul Surrey, având un procentaj al populației albe de etnie britanică semnificativ superior mediei naționale.

De unde s-a mutat, ce-i drept, în una dintre cele 3 metropole ale Albionului în care grupul etnic britanic alb a devenit minoritar, acestea fiind Birmingham, Manchester și Londra – capitală în care doar 45% din populație mai este constituită așadar în minoritate de către acest grup, însă nu s-a mutat în vreo zonă accesibilă imigranților, ci într-o suburbie „oază” dintre cele mai „albe” și non-multiculturale, „Turn de fildeș” din care în 7 martie „a lovit” pe rețeaua de comunicare virtuală prin a exclama: „Dumnezeule ceresc, este mai mult decât îngrozitor!”, apropo de noua abordare absolut necesară și cât se poate de legitimă a guvernului, și a reveni cu mesajul „Nu-i niciun mare influx. Luăm mult mai puțini refugiați decât alte țări europene mari. Asta-i o nemăsurat de crudă politică direcționată împotriva celor mai vulnerabili oameni într-un limbaj care nu este câtuși de puțin diferit de cel uzitat de Germania în anii ’30, și sunt cumva nelalocul meu spunând asta?

Foarte nelalocul său, în extrem și într-o profundă disonanță cu simțămintele reale ale unei majorități populare a conaționalilor pe cale de lentă dar certă „dezlocuire”.

Și la ce a reacționat moderatorul TV?

La o populistă abordare strict de fațadă și lăsând senzația că i-ar păsa într-adevăr, lansată de guvernul de la Londra tocmai pentru a distrage atenția de la probleme mult mai semnificative, majore, de actualitate și de substanță cu care se confruntă Regatul Unit, mutând astfel mărul discordiei și al dezbinării pe terenul subiectului imigrației, mereu reactivat în momente delicate pentru „autorități”, reacție guvernamentală din gama „Sistemul nostru de azil a fost copleșit. Dacă vii ilegal aici, nu vei fi în măsură să rămâi”, conform semnalării cu subiect și predicat din partea Home Office, anunțând o legislație mai restrictivă în raport cu solicitările de azil ale „ilegalilor”.

„Ilegali” nici pe departe, drept membri ai unor familii cu femei, bătrâni și copii – așadar persoane mai vulnerabile și dezrădăcinate de conflicte armate și nevoi prin felurite țări, în care, nota bene, tocmai națiunile anglo-saxone de forță premeditează, ațâță și întrețin flama războiului, ci tineri bărbați solitari în plenitudinea forțelor fizice, nici vorbă așadar ca fiind veritabili, autentici și legitimi „azilanți” ori „refugiați”, ci viitori „înlocuitori” ai nativilor pe cale de incrementală „dezlocuire”. Ba de exemplu, conform unor consemnări mediatice, sosind pe ape în Albion pe căi ale traficanților care în unele perioade aveau ca sursă de tranzit sau plecare, în cazul unei medii de 4 din 10 ambarcațiuni, nicio alta decât Albania.

Unor asemenea „cazuri” a ajuns din nou Lineker să le plângă pe umeri prin a stârni un întreg deloc necesar circ în insulă, în condițiile în care creșterea de la un an la altul a numărului de imigranți s-a ridicat la 435.000, conform recensământului din 2021 al Oficiului Național de Statistică din Regatul Unit, în lumina căruia, din 59,6 milioane de rezidenți uzuali în Anglia și Țara Galilor, 49,6 (83,2%) sunt născuți în insulele arhipelagului, dar alte zece milioane nu, așadar una din șase persoane au văzut lumina zilei în alte țări, iar asta strict prin prisma raportărilor oficiale, neavând la dispoziție numărul „ilegalilor” din cele două ținuturi.

„Ilegali” având „totul la liber” pe pielea contribuabilului britanic, în niște condiții de trai superioare greutăților cu care se confruntă milioane de nativi, iar într-atât de mulți au ajuns să fie „înlocuitorii” încât autoritățile s-au văzut constrânse să-i redirecționeze pe destui dintre aceștia, pentru a li se oferi adăpost, spre baze militare dezafectate.

Semn al tendințelor precizate explicit conform unui comunicat de presă publicat în 19 decembrie 2022 cu titlul „Imigrația de un milion de persoane anual poate deveni normală pentru UK”, anticipând din introducere că „Marea Britanie este necesar să se pregătească pentru o nouă eră a imigrației de vârf, cauzată de necesitatea domestică și schimbările cauzate în economia și politica globală, după cum relevă azi un nou document think-tank. Rata imigrației post-pandemice de 1,1 milioane sosiri pe an poate fi doar începutul unei tendințe spre niveluri istorice de vârf în deceniile următoare, conform Social Market Foundation.

Mesaje echivalând precondiționării psihologice a majorității ce va fi direct afectată la inevitabilul pe cale de întruchipare.

La mesajul lui Lineker din 7 martie, portavocea publică a propagandei guvernului, BBC, a lăsat inițial senzația că dă semne de normalitate și că nu s-ar plia vrerilor comunistoide ale urzitorilor ingineriei sociale incluzând și imigrația „în cascadă”, apelând la măsura de ordin intern de a-l suspenda temporar pe moderator de la cârma emisiunii Match of the Day, dar, sub pretextul „presiunii” solidare a colaboratorilor invitați ai fostului golgeter, când de fapt trasă de mânecă de „sistemul” din care Corporația de Difuzare Britanică face la rândul ei parte și căruia moderatorul îi este cât se poate de mult pe plac și „idiot util” prin promovarea peste ani a politicilor ticluite din umbră de sforari, cuplate unei minorități și vădit detrimentală binelui comun al majorității, BBC a dat care va să zică în cele din urmă împăciuitor înapoi, și nu oricum, ci prin a-l evidenția pe ex-fotbalist într-o cu atât mai favorabilă lumină, „periindu-l” la reinvitarea sa în cadru și dând implicit satisfacție stabilimentului.

Scoțând astfel dintr-un „prompter” ignorant și ipocrit al „noii normalități”, o mare victimă în a cărei lumină Lineker deja poza pe 8 martie, la aflarea suspendării sale, aruncând cu ocazia „roșiei sărbători” bolșevice a așa-zisei Zile a Femeii alte „emanații” în media socială, precum „Este măreț să constați ieșirea în forță în această dimineață a campionilor libertății de expresie, solicitând tăcerea din partea celor cu care nu sunt de acord”, respectiv „Voi continua să încerc și să vorbesc pentru acele sărace suflete care n-au o voce”, vizualizată de 5,1 milioane de utilizatori, dintre care la peste 136.000 le-a și plăcut, dând un „like.

Așadar, strict și numai 136.000 de persoane din lumea largă, sau măcar dintre cele 60 de milioane de locuitori ai Angliei și Țării Galilor, s-au arătat a fi în asentimentul luării de poziție a lui Gary Lineker, ceea ce spune totul despre disproporționata atenție acordată inițial în spațiul public elucubrațiilor unui înțepat și la propriu și la figurat, unui subiect ca și prefabricat și în orice caz balonat întru distragerea atenției de la alte deficiențe mult mai stringente ale unui Regat Unit deținător, de exemplu, printre altele, al unei armate „de paie” și „de-o săptămână”, asta apropo de conflictele pe care le ațâță.

Pro-măști, pro-„vaccinare”, pro-slavă Ucrainei și implicit pro-război, pro-LGBTQ dar și pro-imigrație ilegală, o utilă unealtă prin intermediul vehiculului de „propagandă și anesteziere” a vigilenței publicului pe nume sport, moderator cu un toxic și nociv mixaj în arsenal, totul în numele „libertății de exprimare”. Refuzată însă altora dacă nu concordă „narațiunii oficiale” a corectitudinii politice, care va să zică „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”.

Iar cât de mult au mai luat-o evenimentele la vale în anii „plandemiei”, din 2020, când era nevoit să-și ceară public scuze pentru nepurtarea măștii, deși cicălea repetitiv populația s-o facă în postări pe rețelele de comunicare virtuală, până în martie 2023, când i s-a cerut public scuze de către „Corporație” pentru cele pe care tocmai Lineker le-a instigat, răzbate izbitor din acest contrast.

Iată consemnarea „episodului” din 2020, în acest link sub titlul „Ce-a fost, ce-a ajuns. Golgheter al Mondialului Mexico 1986, virtuos moralist tip «ei zic, dar nu fac». Star TV cu pledoarii pentru măști, dar surprins fără… Sau s-a prins?” Nici pomeneală, iar „urmările” cu luări de poziție printre altele pro-vacciniste, pro-ucrainiene, pro-LGBTQ ori pro-imigrație ilegală au dovedit-o din plin.

Și iată în contrast, la aceste link-uri, primul și al doilea, ceea ce a pățit un alt ex-internațional englez invitat în studiouri ale mediatizării fotbalului englez, Matt Le Tissier, exercitându-și mult, mult mai sumar invocatul drept „la liberă exprimare”, care, fiind de o natură inconvenabilă „narațiunii oficiale” a corectitudinii politice a aceluiași stabiliment, l-a lăsat pe drumuri. „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă”, în funcție de integritatea dreptei coloane vertebrale. Prima consemnare, sub titlul „VIDEO. Integru și cu coloană, un popular ex-internațional englez, Le God pentru fanii Sfinților, zboară ca analist comentator TV pentru curajul de a spune realitatea. Dar majoritatea UK e cu tine, dovadă că papagalul mediatic este agent al unei minorități, pentru interesele minorității”.

Cât despre a semnala că geambașul gesepist de pe Dâmbovița a fost bineînțeles avocat al apărării diavolului, absolut de prisos, fiind de la sine înțeles, cu tipica suficiență și superficialitate împănată cu clișee, percepții după ureche, false „adevăruri”, trunchieri convenabile și citate pe alese din „clasici în viață” precum „geniul” înțepat Klopp, căci „roșii” sunt de-a binelea „roșii purpurii cu cravata-n vânt” în cuget și-n simțiri, că-s moderatori insulari, editorialiști de capitală sau alte versiuni la zi ale virtuosului spălat pe creier idiot util „sistemului” pe care docil îl servește.

Citiți și:
Influenceri, vaccinuri și conflicte de interese
Cenzura de tip nou

 

yogaesoteric
23 iulie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More