Clima s-a dat peste cap: Caniculă dincolo de… Cercul Polar

 

Scandinavia s-a confruntat anul trecut în luna iulie cu temperaturi anormal de mari. În locuri unde maximele rareori trec de 20 de grade, au fost înregistrate temperaturi-record, chiar şi dincolo de Cercul Polar, unde termometrul a arătat în multe locuri între 31 şi 34 de grade Celsius. Vremea neobişnuit de caldă a provocat însă incendii în peninsulă, în special în Suedia, care a cerut asistenţă de urgenţă din partea statelor membre ale Uniunii Europene.

Claire Nullis, purtător de cuvânt al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, a declarat într-o conferinţă de presă că temperaturile înregistrate în ţările scandinave au depăşit cu până la zece grade Celsius valorile obişnuite pentru respectiva perioadă a anului. „Chiar şi la latitudini apropiate de Cercul Polar temperaturile au depăşit 30 de grade Celsius, ceea ce este destul de extraordinar”, a afirmat Nullis.

În Finlanda, unde temperatura medie din luna iulie este de aproximativ 18 grade, mercurul a depăşit 30 de grade în unele localităţi din nord, potrivit site-ului skynews.com. De asemenea, în satul Drag, din Norvegia, la 69 de grade latitudine nordică (adică dincolo de Cercul Polar), au fost 34 de grade, în timp ce, în urmă cu un an, maxima verii ajungea la doar 15 grade. Un alt exemplu este regiunea Laponia, un loc caracterizat de prezenţa zăpezii şi a frigului, unde temperatura a ajuns la 33 de grade Celsius. Şi nopţile au fost calde „acasă la Moş Crăciun”: temperaturile nu au scăzut sub 18 grade, unde, în mod normal, minimele sunt între 4 şi 7 grade.

Citiți și:

Controlul climei și războiul geoclimatic

Arma supremă de distrugere în masă: controlul vremii

 

yogaesoteric
20 februarie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More