Fenomen catastrofal în Statele Unite: Pământul se rupe în două, pe mulți kilometri
Oamenii de știință americani avertizează asupra unui fenomen catastrofal, un adevărat dezastru natural care se petrece în Statele Unite, în diverse zone precum Arizona, Utah și California. Experții au constatat în urma unor cercetări că fisuri colosale au apărut în sud-vestul SUA, pământul rupându-se, pur și simplu, în două, provocând cratere uriașe.
Statele Unite au pompat atât de multă apă din subteran încât solul începe să se desprindă în două părți în sud-vestul țării, pe distanțe de kilometri, potrivit Science Alert.
Apa subterană este una dintre principalele surse de apă dulce de pe Pământ – furnizează aproape jumătate din toată apa potabilă și aproximativ 40% din irigarea globală. Dar oamenii pompează apa din subteran mai repede decât o poate umple Pământul în mod natural, prin ploi sau topirea zăpezii.
Când prea multă apă subterană este pompată din acviferele naturale de sub suprafață, aceasta face ca pământul să se afunde și să creeze aceste fisuri colosale, a declarat Joseph Cook, care cercetează fisurile Pământului la Arizona Geological Survey.
Fisurile „nu sunt un ceva care apare în mod natural”, a spus Cook. „Este ceva ce am făcut să se formeze”. „Crăpăturile sunt semne de tensiune pe Pământ”, a spus Cook. „Ele se propagă pe suprafețe mari de pământ, care s-au scufundat atunci când s-a pierdut suportul apei subterane.”
Fisurile apar în mod obișnuit în bazinele dintre munți și pot deteriora casele, drumurile, canalele și barajele, și, de asemenea, pot amenința proprietățile, animalele și oamenii.
Arizona se confruntă cu această problemă de mult timp și o monitorizează cel puțin din 2002. Există 169 de mile de fisuri în prezent cartografiate de Arizona Geological Survey. O investigație recentă a New York Times a remarcat că fisurile sunt dovezi ale unei crize naționale.
The Times a investigat nivelul apei la zeci de mii de situri din SUA. Publicația a raportat că acviferele, care alimentează aproximativ 90% din sistemele de apă din SUA, sunt epuizate atât de grav încât s-ar putea să nu se poată recupera.
Aproape jumătate dintre siturile monitorizate au „scăzut semnificativ” în ultimii 40 de ani. Și patru din 10 situri au atins „minimele istorice” în ultimul deceniu, deoarece pomparea apei subterane americane depășește reaprovizionarea cu apă, potrivit Times.
Ar putea dura secole sau chiar mii de ani pentru ca acviferele să se recupereze ori este posibil să nu se recupereze deloc, anunță experții. Unele situri din Arizona sunt deja dincolo de salvare, potrivit lui Cook.
Utilizarea apei a fost atât de constantă și extremă, încât nu a lăsat suficient timp pentru ca apa de ploaie să reînnoiască acviferele subterane, a spus el. „Practic, unele dintre aceste bazine din Arizona sunt atât de mult dincolo de acest punct încât nu se va reveni niciodată”, a adăugat Cook.
„Când schimbările climatice se adaugă în schemă, premizele unei crize sunt în curs de desfășurare”, a declarat Warigia Bowman, profesor de drept și expert în apă la Universitatea din Tulsa.
Pe măsură ce temperaturile globale cresc, râurile se micșorează, forțând fermierii să se bazeze și mai mult pe rezervele de apă subterană pentru apă dulce. „Dacă nu ne modificăm obiceiurile și nu permitem acviferelor subterane să se reînnoiască în mod natural, aceste fisuri vor continua să crească”, a spus Cook.
Citiți și:
Exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică ar putea declanşa un dezastru ecologic în România
În Ecuador, Natura are drepturi constituţionale
yogaesoteric
8 noiembrie 2023