În Franța, organizațiile guvernamentale pot fi dizolvate prin decret al consiliului de miniștri. Macron a dizolvat 34, între care asociația catolică CIVITAS

De regulă, în astfel de cazuri este vorba de teroriști și despre jihadiști. Anul acesta, însă, Macron a dizolvat o organizație catolică, „integristă”, denumită Civitas, pentru motivul că unul dintre conferențiarii asociației ar fi avut un mesaj antisemit.

De asemenea, Macron a dizolvat o organizație ecologistă radicală, pe motiv că ar fi comis acte de agitație violentă contra persoanelor. În acest din urmă caz, decretul de dizolvare a fost suspendat de justiția administrativă franceză (Consiliul de Stat) pe motiv că nu s-ar fi probat actele de agitație……. În schimb, decretul referitor la dizolvarea organizației catolice a rămas valabil.

Culmea este că Macron a dizolvat, în 2022, chiar și două grupuri anti-fasciste, precum și câteva organizații ecologiste radicale în primul mandat.

Mă mir că nu a dizolvat organizațiile care au produs masivele proteste din 2018, intitulate „vestele galbene” și, respectiv, organizațiile care l-au contestat violent în ultimii ani, fie în legătură cu reforma pensiilor, fie în legătură cu rasismul poliției.

Interesante sunt motivele pentru care se pot dizolva organizații non-guvernamentale în Franța:

(i) incitarea la ură – mă îndoiesc că incitarea la ura contra nevakseenaților, a conspiraționiștilor ne-științifici sau a „rusofililor” ar putea fi considerată incitare la ură; în schimb, ceilalți nu numai că pot fi dizolvați, ci și dați afară din universități (cazul Jordan Peterson, Canada) sau băgați în pușcărie (cazul protestului camionagiilor canadieni contra lockdown-ului sau cazul protestatarilor americani de la Capitoliul din Washington);

(ii) terorism – n-ar intra, desigur, în această categorie violența culturii anulării și intimidarea științifică trezită, chiar dacă ar fi pe față amenințare cu moartea sau șantaj; dimpotrivă, îmbunătățirea tehnologiei de manipulare genetică prin ARN mesager, deși nocivă, este premiată cu Nobel, iar poluarea atmosferei cu diverse substanțe reflectorizante pentru a crea nori de „răcire” a planetei este o bioinginerie de nebuni aplaudată de idioții utili și de tatuații pe creier ai progresismului globalist neo-marxist;

(iii) amenințarea la adresa formei republicane de guvernământ – evident, nu ar intra aici tentativele lui Macron de a obține statutul de președinte-suveran, prin modificarea Constituției, pentru a i se permite un al treilea, al patrulea sau al n-șpelea mandat, după modelul Poutine-Medvedev.

În orice caz, ca și în România, și în Franța există o Constituție care prevede libertatea de asociere și conștiință. Sub impactul fricilor de dușmani (reali sau inventați), auto-intitulații salvatori ne determină să uităm de aceste libertăți și să ne supunem sloganului nazist „e pentru siguranța voastră”…….

Autor: Av. Gheorghe Piperea

Citiți și:
Franța: „război rasial” sau o ripostă justă?
De ce nu poate exista un popor liber fără libertatea de exprimare

 

yogaesoteric
14 noiembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More