Aventura europeană la o răspântie crucială

Cu aproape 50 de ani în urmă, ilustrul europeist şi umanist elveţian Denis de Rougemont vorbea, la centrul European al Culturii din Geneva al cărui fondator era, despre „aventura europeanăˮ, care a traversat secolele şi a marcat istoria continentului şi a lumii. Proiectul Europei Unite era în plină ascensiune, chiar dacă lumea era scindată între Vest şi Est şi în faţa promotorilor unităţii europene se ridicau probleme, obstacole şi ameninţări de o complexitate nemaiîntâlnită până atunci. Dar, pentru prima dată în istoria universală, era conceput şi pus în operă un construct sui generis paşnic, menit să facă din această parte a lumii greu încercate în trecut, un spaţiu al cooperării şi securităţii, favorabil dezvoltării tuturor naţiunilor şi statelor alcătuitoare. Cărturarul european care acordase privilegiul interviului unui tânăr gazetar „din Estˮ, a evocat atunci cu patos „aventura mondială europeanăˮ care descinde, spunea el, din persoane biblice şi mitologice, pentru a continua cu mari descoperitori precum Columb şi Magellan, cu savanţi şi filozofi, scriitori şi oameni politici, dar şi cu „omul de rând din Europaˮ (Bertold Brecht). „Aventura europeanăˮ a continuat, ca orice aventură, cu suişuri şi coborâşuri, cu izbânzi şi înfrângeri, cu speranţe şi deziluzii, dar urmărind mereu, tenace, azimutul traiectoriei ascendente.

 
Denis de Rougemont

Astăzi, visul unificator al continentului se exprimă instituţionalizat prin Uniunea Europeană care tinde să se confunde cu harta geografică a continentului. Dar se află şi în faţa celei mai mari sfidări, una esenţială şi existenţială, care îi poate deschide noi orizonturi, dar care este în acelaşi timp minată de spectrul, tot mai real, al dezintegrării sau transformării într-o structură care părăseşte ţelurile iniţiale, de areal favorabil în egală măsură tuturor statelor componente şi intereselor lor.

Arhitectura europeană, spunea prof. Rougemont, se întemeiază pe patru coloane de rezistenţă: pacea, comunitatea spirituală, prosperitatea şi apărarea. Iar aceste coloane sunt puternic solicitate de câţiva ani, în structura lor intimă.

„Imperiuˮ paşnic, fără veleităţi expansioniste, UE este totuşi departe de a (putea) îndeplini un rol de garant semnificativ al păcii şi securităţii, căci nu are nicio politică comună externă şi de apărare, nicio armată europeană.

„Europa birourilorˮ, către care derapează instituţiile comunitare de la Bruxelles, a dat naştere, în replică, populismului, care cunoaşte o ascensiune tot mai viguroasă. Astăzi, unul din cinci cetăţeni europeni trăiesc în state cu guverne în care populiştii sunt reprezentaţi în guvern. Alegerile parlamentare europene din luna mai vor fi un prim test edificator pentru viabilitatea şi audienţa valului populist. Previziunile preelectorale, deşi foarte aproximative şi diferite între ele, contează mai puţin, căci influenţa populismului, în creştere evidentă, se va răsfrânge asupra activităţilor şi deciziilor europene, începând cu Parlamentul European, asupra Consiliului Europei şi în cele din urmă asupra Consiliului European, după cum previzionează strategii populişti şi nu numai.

O mare provocare pe care trebuie să o gestioneze UE şi statele membre este exodul migranţilor extraeuropeni care, în condiţiile demografiei în declin în multe state ale continentului, devine un fenomen tot mai îngrijorător, care atentează la identităţile naţionale şi la identitatea europeană.

Religia creştină, parte constitutivă a spiritualităţii europene încă de la originile ei, este tot mai agresată sau i se impun restricţii într-una din regiunile lumii în care ea a avut – şi are – un rol tradiţional decisiv pentru cultura, civilizaţia şi viaţa de zi cu zi a cetăţenilor europeni.

Anul 2019 găseşte Europa într-un moment de răscruce, iar Uniunea Europeană în proba focului rezilienţei şi eficienţei, după unii chiar a supravieţuirii sale sau cel puţin în actuala sa configuraţie. Asaltată de probleme, „Europa birourilorˮ de la Bruxelles are tot mai puţin capacitatea de a le face faţă, devine tot mai sterilă în eforturile de a scoate din impas integrarea europeană şi de a consolida poziţia UE în raport cu marii protagonişti mondiali. Rezervele şi insatisfacţia faţă de prestaţia instituţiilor europene sporesc. Este de sperat ca, după europarlamentarele din luna mai, să se poată întruni condiţiile pentru netezirea traseului european.

Citiţi şi:

Europa, la o probă de foc (dar poate un foc de paie)

Ascensiunea recentă a populismului

yogaesoteric
22 aprilie 2019