Un imperiu în declin: „Pentru ce au rupt americanii Kosovo de la sârbi”

„Eliberarea” albanezilor kosovari și transformarea provinciei sârbe în stat „independent”, loc considerat dintotdeauna ca fiind „leagănul civilizației sârbe” și „Ierusalimul Serbiei” a început ca un proiect profund personal al cuplului Bill și Hillary Clinton, cunoscuți fiind prin averea fabuloasă pe care aceștia au strâns-o făcând exclusiv politică.

Într-o documentare extraordinară a ritmului și amplorii colapsului imperiului american, Politico a publicat pe 15 februarie o investigație remarcabilă, „Cum au rupt americanii Kosovo de la sârbi și ce înseamnă asta pentru Ucraina”.

Detaliind aproape în stil criminalistic și într-un mod surprinzător, aproape fără precedent, această documentare privește modul violent în care NATO a „smuls” provincia din corpul Iugoslaviei, apoi a creat un „protectorat american” nesustenabil și disfuncțional din punct de vedere politic și economic, suprimând legăturile cu Belgradul, în timp ce oficialii și corporațiile americane au profitat în mod corupt, la fiecare pas.

Relevanța destinului „protectoratului american” Kosovo față de ceea ce se va petrece în mod inevitabil pe orice teritoriu care se va numi Ucraina după ce Rusia își va fi încheiat operațiunea militară specială, nu poate fi decât cruntă. Când va veni acea zi, Kievul se va baza în întregime pe sprijinul SUA pentru a-și menține literal vorbind „lumina aprinsă”, pentru a reconstrui tot ceea ce mai poate fi reconstruit și pentru a plăti salariile angajaților de stat și oficialilor guvernamentali. Washingtonul pompează deja de mult timp zeci de miliarde în „țara 404” numai pentru acest ultim menționat scop.

Deși există un sentiment din ce în ce mai mare în rândul ucrainenilor din interiorul și din afara țării că au fost abandonați și trădați de „prietenii” lor americani, oficialii de la Kiev continuă să vorbească despre alianța lor cu Washingtonul, în timp ce pledează în mod obișnuit în mod public pentru ajutoare financiare pe termen scurt și lung din partea Imperiului. Cu toate acestea, să vedem ce observă Politico:

„Pentru Ucraina, sarcina de a-și repara infrastructura distrusă va reprezenta o provocare descurajantă, generațională. Pentru America corporativă, va fi doar oportunitatea unei alte afaceri. Și dacă Kosovo este un ghid, ucrainenii ar fi necesar să fie atenți la ceea ce își doresc.”

„Îndoieli serioase”

„Eliberarea” albanezilor kosovari și crearea unui stat „independent” în provincie, teritoriu considerat îndelung ca fiind „leagănul civilizației sârbe” și „Ierusalimul Serbiei”, a început ca un proiect profund personal al cuplului Bill și Hillary Clinton și a agenților statului profund, creatori notorii de războaie pentru jaf, precum defuncta Madeleine Albright. Cruciada lor înfometată a fost apoi adoptată de administrațiile ulterioare ale SUA. În consecință, astăzi Kosovo este încărcat cu monumente, străzi și piețe dedicate acestor indivizi, inclusiv lui Wesley Clark, care, în calitate de Comandant Suprem al Aliaților SUA în Europa, a supravegheat bombardamentul criminal cu uraniu săracit al NATO asupra Iugoslaviei.

Această afinitate a autorităților albanezilor kosovari pentru afișe și reclame publicitare cu paiete stridente și cu stele și care proclamă „Mulțumim SUA!” este vizibilă în abundență în toată Priștina. După cum observă Politico de asemenea, „la un moment dat, autoritățile locale s-au gândit serios să numească și un lac după Donald Trump”. Generații întregi de oficiali americani poartă insigne „Mă mândresc cu Kosovo”, s-a lăudat o sursă diplomatică de la Washington. „Dar chiar s-ar cuveni să fie mândri?”, Politico se întreabă răspicat.

Răspunsul, fără ambiguitate, este absolut nu. Odată ce Priștina și-a declarat unilateral independența în 2008, o mișcare extrem de controversată, nerecunoscută de o mare parte a comunității internaționale și nici de Serbia, în a cărei Constituție clasifică încă provincia drept teritoriu suveran al Belgradului, „vânătorii americani de avere” au început să se miște în masă, angajând în administrația teritoriului secesionist „foști oficiali proeminenți” ai Administrației Clinton, care au ajutat Kosovo „să se elibereze”. Cu alte cuvinte, au fost asigurați de contracte lucrative prin mijloace dubioase, dacă nu chiar penale, pentru îmbogățire personală.

Unul dintre primii participanți la această frenezie imperială a jafului a fost gigantul de construcții Bechtel, legat puternic de Guvernul SUA, „un jucător major în reconstrucția sectorului energetic al Irakului” în urma invaziei ilegale anglo-americane din 2003. Misiunea sa în Kosovo, construirea a două autostrăzi, a fost mult mai modestă decât în Irak, căpușarea având o valoare mult mai mică. Cu toate acestea, oficialii americani au convins fără drept de apel autoritățile din Kosovo, teritoriu „cu o rată a sărăciei de aproximativ 60 la sută la acea vreme”, că drumurile sunt de o necesitate vitală.

Pentru a-și consolida argumentarea acestei afaceri, grupul Bechtel l-a recrutat pe Mark Tavlarides, membru al Consiliului de Securitate Națională al lui Bill Clinton în timpul războiului din Kosovo și pe atunci Ambasadorul SUA la Priștina, Christopher Dell. În ciuda „rezervelor serioase cu privire la viabilitatea economică a proiectului atât din partea Băncii Mondiale, cât și a Fondului Monetar Internațional (FMI)”, așa-zisele autorități din Priștina au aprobat propunerea în 2010, în timp ce au refuzat să publice întregul contract, „în ciuda presiunilor din partea grupurilor societății civile”. S-a dezvăluit totuși că nu a existat niciun fel de plafonare a costului final.

Inițial, autostrăzile urmau să se întindă cu puțin peste 100 de kilometri și să coste 400 de milioane de euro. Până la finalizarea lor, doi ani mai târziu, ele fuseseră reduse la doar 77 de kilometri, cu un cost de final 1 miliard de euro. Fără să se descurajeze, în 2014 clovnii americanilor de la Priștina, autoritățile „statului fantomă” au cerut celor de la Bechtel un alt contract major de autostradă. Finalizată cinci ani mai târziu, la un cost de 600 de milioane de euro, această bună afacere a făcut ca mai mulți oficiali kosovari implicați în acest acord oneros să fie trimiși recent la închisoare pentru că au plătit în secret celor de la Bechtel sume suplimentare, ilegale, în valoare de peste 53 de milioane de euro.

„Salvatorii Kosovoului”

Ancheta celor de la Politico evidențiază și un alt aspect spectaculos de flagrant al „construirii unei națiuni” în Kosovo de către americani, fapt în mare parte nerecunoscut sau ignorat în general în ultimele două decenii și jumătate. Și anume, aceiași oficiali implicați intim în distrugerea Iugoslaviei au profitat sau, cel puțin, au căutat să profite de pe urma acțiunilor lor. Același scenariu este valabil pentru orice este definit ca „țară țintă” pentru colonialismul imperial american dintotdeauna.

Politico o numește pe Albright ca fiind „una dintre icoanele luptei pentru libertate din Kosovo”. În calitate de Secretar de Stat al SUA în perioada 1997-2001, ea a cerut în mod agresiv „intervenția” NATO în Iugoslavia și a cerut privatizarea industriei și resurselor țării, entități economice care la momentul bombardamentelor erau în mare parte deținute de muncitori. Asaltul aerian al colonialismului occidental de 78 de zile asupra Iugoslaviei a distrus doar 14 tancuri sârbești, în timp ce a decimat 372 de instalații industriale, lăsând multe sute de mii de oameni fără locuri de muncă. Alianța militară a luat îndrumări de la corporațiile americane cu privire la ce întreprinderi economice se dorește să fie țintite și distruse.

Ulterior, Albright, prin intermediul firmei ei de investiții personale Albright Capital Management, a urmărit să facă o groază de bani din această distrugere. Ea a început treptat să cumpere sectorul de telecomunicații proaspăt privatizat din Kosovo și, în 2013, a fost pe punctul de a confisca un pachet de 75% din PTK, firmă deținută de stat, nume Autoritatea Poștală și de Telecomunicații a provinciei Kosovo. Controversele majore trâmbițate prin presă asupra acestei înțelegeri au forțat-o în cele din urmă să renunțe. Cu toate acestea, statutul de celebritate locală nu i s-a diminuat – șase ani mai târziu, o statuie a lui Albright a fost dezvelită într-o piață din Priștina care poartă și numele ei.

Politico menționează modul în care „familia și colegii lui Albright rămân activi” în Kosovo, inclusiv fiica ei Alice, care, în calitate de Director Executiv al Agenției de Ajutor Guvernamental American, Millennium Challenge Corporation, „emite granturi pentru dezvoltare” Priștinei, contracte care sunt apoi predate înapoi corporațiilor americane prin intermediul „autorităților” de la Priștina. Între timp, Wesley Clark continuă de peste un deceniu să profite în această țară virtuală. Se pare că „nu mai prididește în eforturile sale de a obține beneficii financiare din reputația sa de salvator al Kosovo”.

În ciuda acestei „reputații”, Clark nu a avut totuși mare succes. În 2012, în calitate de Președinte al Envidity Energy, cu sediul în Canada, a început „să lupte” pentru drepturile asupra rezervelor abundente de lignit din Kosovo, a cincea rezervă ca mărime din lume, promițând o investiție de 8 miliarde de dolari. Anul următor, paiațele de la Priștina au modificat în mod convenabil legile „menite să împiedice investitorii străini să exploateze bogăția minerală a țării”, investițiile străine „servind intereselor cetățenilor din Kosovo” și acordând celor de Envidity Energy licența de a extrage cărbune în întreaga provincie, fără niciun fel de licitație publică.

Un raport usturător al Programului ONU pentru Dezvoltare din 2016 a pus capăt „visului kosovar” al lui Clark, exprimând îngrijorarea că proiectul Envidity Energy este complet ilegal și că ar exista un risc major de mită și corupție dacă acest proiect ar continua, iar în cele din urmă, Kosovo „ar fi lipsit de resurse, profiturile ajungând în buzunarele investitorilor străini”. S-au făcut și comparații extrem de nefavorabile cu construcțiile de autostrăzi ale Bechtel, la prețuri exorbitante. Ulterior, „parlamentul” kosovar a retras licența celor de la Envidity Energy. Credeți că Westley Clark s-a descurajat? În niciun caz!

Fostul general se concentrează acum pe proiecte de energie regenerabilă. El s-a întâlnit cu servitorul său de la Priștina, prim-ministrul Kurti, și cu alți clovni oficiali de rang înalt din Kosovo pentru a discuta planul său de a reimagina infrastructura energetică a țării.

„Batalionul uitat”

Politico observă totodată că „eșecul construirii unei națiuni americane” în Kosovo este remarcabil, având în vedere că provincia este „micuță, cu aproximativ o treime din dimensiunea Belgiei, cu o populație de 1,8 milioane de locuitori”, cu un PIB de doar 10 miliarde de dolari, „mai puțin de un sfert din dimensiunea statului Vermont, cel mai slab stat al SUA în ceea ce privește activitatea economică”. Ca atare, „a face o diferență acolo nu ar necesita ca SUA să investească trilioanele de dolari turnate în Afganistan și Irak”. În plus, „populația iubește SUA”. Și totuși, proiectul este un eșec.

Este recunoscut deci faptul că Imperiul „a aruncat o mulțime de bani” în Priștina după 1999, dar „prioritățile Washingtonului au fost configurate în jurul intereselor de afaceri americane pe termen scurt decât în a oferi țării ceea ce avea cu adevărat nevoie pentru a se dezvolta”. Kosovo „a fost un pariu bun” pentru „afacerile americane active” din provincie, dar nu pentru populația locală. Acest fapt reflectă mai larg modul în care „voința politică de la Washington de a rămâne angajată în țări străine se estompează de obicei odată ce marile afaceri au stors tot ce pot din prezența Americii oriunde”.

Deși aceste dezvăluiri sunt aparent surprinzătoare pentru Politico și pot fi o știre pentru mulți dintre cititorii săi occidentali, este o defecțiune structurală majoră, vizibilă de multă vreme în fundațiile Imperiului și care va duce la distrugerea poziției Washingtonului în multe părți ale lumii.

Cu toate acestea, investițiile occidentale pentru a reconstrui ceea ce a fost distrus în mai multe cazuri de bombardamentele NATO și pentru a reînnoi drumurile și alte structuri și facilități logistice au lipsit aproape în totalitate în deceniile care au trecut după impunerea influenței americane. Lipsa cronică de oportunități de angajare și veniturile derizorii au provocat, în plus, o prăbușire gravă a populației la nivelul întregii regiuni. În „protectoratul american” Kosovo, aceste probleme sunt deosebit de pronunțate, cu cea mai mare rată a șomajului și a sărăciei din Europa.

Războaiele au creat sau au exacerbat, de asemenea, o serie de probleme sociale și politice fără rezolvare, pe care puterile occidentale încă se străduiesc să le înțeleagă, cu atât mai puțin să le rezolve. În încheiere, Politico observă că, pe lângă eșecul de a investi în Kosovo în beneficiul populației sale, „Washingtonul și Bruxelles-ul au eșuat total” să pună capăt conflictului dintre Belgrad și Priștina privind viitorul populației sârbe rămase în Kosovo. Iată textual modul în care articolul exprimă neîncrederea raportată la eficacitatea acțiunilor americanilor de acolo:

„În ciuda unui sfert de secol de încercări, SUA, cea mai puternică țară din lume, au fost incapabile să rezolve ceea ce echivalează cu o dispută la graniță care implică o populație de mărimea unui mic oraș american.”

Desigur, SUA nu mai este cea mai puternică țară din lume. Forța militară, diplomatică și economică pe care a exercitat-o în timpul distrugerii Iugoslaviei s-a pierdut și nu va mai reveni. Acest declin este foarte mare în Kosovo, care găzduiește Camp Bondsteel, cea mai mare și mai scumpă bază militară străină construită de SUA în Europa după războiul din Vietnam. Acoperind aproape 400 de hectare, era menită să găzduiască 7.000 de soldați, deși de obicei doar 1.000 sunt staționați acolo.

Drept urmare, Bondsteel, raportează Politico, a fost supranumit „Batalionul Uitat” al Washingtonului. În ciuda deficitului de militari, „trupele de acolo sunt aproape singurul element care se află între Kosovo și Serbia”. Viabilitatea pe termen lung a bazei, pe cale de prăbușire, și protectoratul corupt al SUA în raport cu o entitate fantomă autointitulată drept stat sunt și rămân răni deschise în respectiva zonă, întrucât totul aici este clădit ca peste tot, conform „visului american”, pe minciună, pe jaf, pe corupție endemică.

Citiți și:
Blackrock va „ajuta” la reconstrucția Ucrainei – acord de jumătate de trilion de dolari
Reportaj din Kosovo
Kosovo – un stat scos cu forcepsul, fondat de teroriști

 

yogaesoteric
5 martie 2024