Rusia a introdus „mișcarea internațională LGBT” pe lista entităților „teroriste și extremiste”

Rusia a plasat pe lista entităților „teroriste și extremiste” „mișcarea internațională LGBT” – interzisă în 2023 de către Curtea Supremă rusă –, potrivit unei note a serviciului rus de informații financiare, consultată de AFP, relatează News.ro, citat de stiripesurse.ro.

„Mișcarea internațională LGBT” a fost deja interzisă de către Curtea Supremă rusă la sfârșitul lui 2023. Președintele rus Vladimir Putin, care tocmai a fost reales președinte pentru încă șase ani, promovează de mult timp familia și religia împotriva unui Occident pe care-l prezintă ca fiind „decadent” sau „satanist”.

Recent, autoritățile ruse au anunțat că au plasat în detenție provizorie administratorii unui bar din Ural, care riscă până la zece ani de închisoare cu privire la extremism LGBT. Potrivit acuzării, „în cursul anchetei s-a stabilit că acuzații, persoane care au o orientare sexuală netradițională (…), susțin opiniile și activitățile asociației publice internaționale LGBT, interzisă în țara noastră”.

Începând din 2013, o lege interzice în Rusia propaganda „relațiilor sexuale netradiționale” în rândul minorilor.

Această lege a fost lărgită în mod considerabil la sfârșitul lui 2022 și interzice orice formă de propagandă LGBT în presă, pe internet, în cărți și în filme.

În iulie 2023, deputații ruși au adoptat o lege care interzice persoanelor transsexuale operațiile chirurgicale și terapiile hormonale.

Citiți și:
Rusia: Afișarea steagului LGBT, pedepsită cu amendă
Croația, la fel ca Ungaria, acționează pentru a proteja copiii de pedofilie și de propaganda LGBT

 

yogaesoteric
5 aprilie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More