O Românie care nu mai pare a fi românească
„Românie, Românie, Te făcură colonie..…..” (Folclor postdecembrist)
În loc de rezumat. Dacă nu scriem (și) pe probleme care să fie legate de realitățile vieții poporului nostru și a situației în care a ajuns țara noastră, înseamnă că facem parte fie din categoria jurnaliștilor care, în lăcomia lor nebună după bani, după bunuri materiale și posesiuni, acceptă, în schimbul plății, să distrugă adevărul, să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să slujească și lui Satan, să îşi vândă ţara şi neamul, fie din categoria grafomanilor, al celor care sunt dominați de impulsul patologic de a scrie mult și fără rost. Acesta este crezul meu când scriu fiecare articol: să ofer ceva din adevărurile lumii în care trăim, care pot fi de folos. Articolul de față abordează problema în care a ajuns România, care nici nu mai pare românească și care nici nu mai este a românilor. Faptul că foarte mulți buni români nu mai au curajul să prezinte starea de fapt reală în care a ajuns România, exprimă cel mai bine situația de dezastru în care am ajuns. Chiar și oamenii simpli au ajuns să înțeleagă situația cu adevărat gravă în care a ajuns țara noastră, în care nu prea mai avem nimic al nostru, care, pe alocuri, nici nu mai pare românească, care nici nu mai este a românilor și care își duce existența, în mare măsură, pe împrumuturi externe.
Uneori, când sunt bine dispuşi, conducătorii noștri ne spun că n-are importantă faptul că străinii au acaparat cea mai mare parte din bogățiile României, căci ei, străinii, sunt oameni muncitori, eficienţi şi inteligenţi şi că, dacă fac avere pe bogăţiile şi pe munca noastră, averile lor rămân tot în ţara noastră, ceea ce este fals.
Dacă asta este situația, de ce nu ne-am preda cu totul acestor străini, să nu mai fim numai colonizaţi, căci ei sunt muncitori, eficienţi şi inteligenţi?
Un neam a cărei clasă conducătoare îţi vorbeşte laudativ despre calităţile străinilor care-l acaparează, nu va mai avea loc în istorie; un asemenea neam este în risc acut de dezintegrare și de colaps. Doar nişte lideri patrioți și capabili, cu autoritate internă şi internaţională, ar mai putea salva România, prin politici credibile şi responsabile. Numai că, satanicii suprastatali, care ne hotărăsc destinele, au grijă ca la conducerea României să nu ajungă asemenea oameni.
După ce România a ajuns în mâna străinilor, cei care au predat-o, trădători de neam și de țară, nici nu mai pot fi trași la răspundere din cauză că sunt protejați de Guvernul Mondial. Sun Tzu (n. c. 544 î.Hr. ‒ d. 496 î.Hr.) a avertizat lumea, încă de acum circa 2.500 de ani, că „Nicio ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”.
Ce să mai zicem de România când tot omul vede că și Europa întreagă, cu toată Uniunea ei parazitară (prin fondurile enorme pe care le consumă, tot mai ineficient), este pe cale să fie pusă pe butuci pentru ca, după aceea, să fie tot mai ușor preluată sub conducerea Guvernului Mondial? Satanicii stăpâni ai României nu numai că sunt total indiferenți de faptul că am ajuns să nu prea mai avem nimic al nostru în această ţară, nici material și nici spiritual, că ţara noastră nici nu prea mai pare românească, dar sunt pe cale să ne distrugă chiar și puținul care a mai rămas din frumoasele și din tradiționalele noastre colinde și cântece specifice sfintelor sărbători [1].
Nu numai în zilele de sâmbătă și de duminică, dar și în zilele Sfintelor Sărbători, precum cele de Crăciun, de Anul Nou, de Paști etc., atât dimineața de la ora 5 la ora 7, uneori chiar până la ora 8, cât și la mai multe ore din zi, se transmite numai muzică și colinde de-ale străinilor, în limbile acestora, bineînțeles.
Satan, dacă ar fi făcut asemenea programe și tot ar mai fi lăsat să se mai audă și câteva dintre frumoasele și tradiționalele noastre colinde și cântece specifice acestor sărbători. […]
Satanicii au ajuns să stăpânească tot mai multe instituții ale statului, fiind un pericol social, cultural, politic şi spiritual pentru întreaga societate, satanizarea lor ajungând să fie stare de lege, de ordine, de guvernare şi o modalitate de vieţuire socială. Dar cei din conducerea României parcă nu mai au nimic românesc în sufletul lor, uitând că sunt plătiți din bani publici, că sunt în slujba poporului român, mare parte destul de oropsit și care și-ar mai găsi alinare de sfintele sărbători în frumoasele și în tradiționalele noastre colinde și cântece specifice acestora.
„Faceți din ticăloși conducători și apoi vă întrebați de unde vine dezastrul!” (Winston Churchill)
Crima elitelor conducătoare, române și străine, constă în distrugerea și a sufletului românului adevărat, care nu se mai poate bucura nici de siguranța zilei de mâine și nici chiar de frumoasele și tradiționalele noastre colinde și cântece specifice sfintelor sărbători. Marea majoritate a românilor au ajuns ca, din munca lor, să rămână, în final, după achitarea tuturor obligațiilor către stat (din salarii, pentru plata impozitelor și a taxelor locale etc.), numai cu circa 40% din contravaloarea muncii lor. Mare parte din respectivul venit rămas este preluat de stat pe calea accizelor, impozitelor, taxelor etc. conținute în prețul produselor și a serviciilor achiziționate. Aceste preluări la bugetul public național nu ar fi un rău atât de mare dacă ar fi folosite rațional, în folosul cetățeanului, spre binele public, precum în „țări-vitrină ale societății capitaliste”, așa cum sunt Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca. Dar așa după cum constată cu ușurință și tot omul de rând, veniturile bugetului de stat sunt cheltuite și irațional și sunt și fraudate în mare parte. Că ar fi fraudate de români, în special de persoane juridice, cu rămânerea în țară a fondurilor respective, nu ar fi răul cel mai mare.
Răul cel mai mare (care este o realitate acum) este atunci când fondurile fraudate sunt transferate în străinătate, în special de firmele străine. După ce industria României a fost lichidată, după ce bogățiile solului și ale subsolului au trecut în proprietatea firmelor străine, a urmat politica marii finanțe internaționale de a aduce România în starea de sclavie, pe calea (sigură a) împrumuturilor externe [2].
Bugetul de stat, prădat tot mai mult în fiecare an, nu-și mai poate exercita rolul și funcțiile sale decât prin a se îndatora, an de an, de la marea finanță internațională. Așa cum „orice împrumut face din omul liber un sclav”, tot așa și „orice împrumut făcut de o țară o aduce în starea de sclavie”, adică o aduce în situația de a se afla sub controlul (și dictatura) total al creditorilor săi, așa cum este România acum.
În august 2023, România a ajuns deja la o datorie guvernamentală totală de aproape 736 de miliarde de lei, adică 48,9% din Produsul Intern Brut (PIB)[3]. În timp ce povara fiscală crește permanent asupra onestului cetățean, deficitul bugetar (cheltuielile sunt mai mari decât veniturile) crește de la an la an (în cifre absolute), iar împrumuturile externe cresc și ele anual, atât în cifre absolute, cât și ca pondere în PIB [4], rezultatul fiind „O Românie care nici nu mai pare românească și care nici nu mai este a românilor”.
Pentru a se înțelege cât mai bine situația în care a ajuns țara noastră, fiecare familie și fiecare cetățean în parte, să luăm ca exemplu o familie, respectiv familia domnului C. Durere, care redă cât mai fidel unele din realitățile actuale din România. Domnul C. Durere are un salariu lunar de 5.000 de lei, o soție șomeră (și cu probleme de sănătate) și doi copii, ambii eminenți la învățătură și cuminți. Cheltuielile lunare strict necesare familiei sale sunt de 5.300 de lei.
Fiind foarte preocupat de binele familiei sale, având o dorință foarte mare pentru ca cei doi copii ai săi să ajungă „oameni de succes prin puterea inteligenței lor”, domnul C. Durere a făcut, și face, an de an, de mai mulți ani, eforturi deosebit de mari în acest sens; respectiv:
‒ De la părinții săi și ai familiei sale a moștenit mai multe suprafețe de teren, pe care le-a vândut unui cetățean străin, care a cumpărat cam toate terenurile din localitățile respective;
‒ De la unul din bunici a moștenit o casă, tot în localitatea în care erau și terenurile, pe care a vândut-o tot respectivului cetățean străin;
‒ Cum (a) nu mai făcea față cu cheltuielile și (b) nu mai avea nici ce vinde, iar cei doi copii (ambii eminenți, studenți la medicină) erau în ultimii ani de facultate, a contractat un credit de nevoi personale, pentru care are de plătit și o rată lunară (împrumut + dobânzi), de 1.200 de lei.
Așa după cum am mai arătat, la sfârșitul lui august 2023, România a ajuns deja la o datorie guvernamentală totală de aproape 736 de miliarde de lei. La o populație aflată efectiv în România la sfârșitul lunii august 2023 de 18 milioane, rezultă o datorie făcută de stat, în numele fiecăruia dintre cetățenii care locuiesc în România, de 736 de miliarde de lei: 18 milioane de locuitori = 41.000 de lei. Acestei familii îi revine o datorie făcută de stat, în numele lor, dar fără ca aceștia să conștientizeze acest fapt, de 41.000 x 4 = 164.000 de lei.
Cum an de an (1) România ajunge tot mai săracă, (2) datoria făcută de stat crește mereu, iar (3) numărul cetățenilor care locuiesc în România se reduce mereu [5], este ușor de înțeles că datoria făcută de stat ce revine atât fiecărui locuitor, cât și fiecărei familii, va crește mereu și tot mai mult. Cine va plăti această datorie? Un răspuns exact este greu de dat, dar este ușor de înțeles că această grea povară va rămâne în sarcina urmașilor și a urmașilor domnului C. Durere.
Domnul C. Durere tot speră ca serviciile sociale să se îmbunătățească, respectiv: asistența medicală (spitale); educația (școli și universități); facilități publice (locuințe comunitare); transport (căi ferate și drumuri); transportul public local; alimentarea cu apă și canalizare; alimentare cu energie termică; iluminatul public; salubrizarea localităților etc. Dar în loc ca aceste speranțe ale sale să se îndeplinească, statul îi spune:
‒ Că (el, statul) e sărac;
‒ Că deficitele bugetare anuale sunt mereu în creștere;
‒ Că datoria externă a ajuns așa de mare că este tot mai greu să fie plătite fie și numai dobânzile la creditele împrumutate;
‒ Că și cheltuielile militare (de multe miliarde de dolari anual, impuse, obligatoriu, de partenerii externi) sunt mereu în creștere;
‒ Că nu mai sunt bani de investiții etc.
Statul a ajuns așa de sărac și de împovărat încât a ajuns ca peste 20% din totalul cheltuielilor sale să se ducă pe rate și dobânzi la împrumuturi. Dacă, prin similitudine, privim situația la nivelul domnului C. Durere, aceasta este următoarea, în anul 2024:
‒ Veniturile sunt de 5.000 de lei x 12 = 60.000 de lei;
‒ Cheltuieli sunt de 5.300 de lei x 12 = 63.600 de lei;
‒ Împrumuturile și dobânzile bancare, contractate pe 30 de ani = 200.000 de lei;
‒ Datoria făcută de stat, în numele familiei sale = 164.000 de lei.
Aceasta, acum, la începutul anului 2024. Dar dacă avem în vedere că datoria pe cap de locuitor a crescut în România de 3 ori doar în ultimii 10 ani, este ușor de înțeles care va fi povara datoriilor externe ale României în viitor.
Satanicii conducători, care au adus România în această situație, îi spun (cu multă seninătate) onestului cetățean: (1) că nu mai sunt bani la buget, (2) că e vremea să strângă cureaua, (3) că și cu plata pensiilor sunt probleme tot mai grele, fapt pentru care acestea nu mai pot fi mărite nici chiar cu rata inflației etc.
„[…] Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi, fără milă l-au străpuns
Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăşti nemernici fără suflet, fără niciun căpătâi,
Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.
Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii, […]”
(Din poezia „Cârmacii”, de Alexandru Vlahuţă).
După ce cei doi copii ai domnului C. Durere au terminat facultatea, aceștia, constatând (încă de când erau studenți la medicină) faptul că în unitățile medicale de stat din România nu funcționează criteriul valorii-muncă, al meritului personal, nici la angajare și nici la promovare, au plecat să muncească în străinătate, unde au ajuns medici eminenți la unul dintre cele mai renumite spitale din Europa.
Satanicii stăpâni ai României (care au adus țara și poporul în această situație) nu numai că sunt total indiferenți de faptul că am ajuns să nu prea mai avem nimic al nostru în această ţară, nici material și nici spiritual, că ţara noastră nici nu prea mai pare românească, dar sunt pe cale să ne distrugă chiar și puținul care a mai rămas din frumoasa și bogata noastă spiritualitate, în baza căreia acest popor a rezistat de mii de ani atâtor și atâtor vicisitudini care s-au abătut asupra sa.
Acestea sunt unele dintre cauzele principale care au făcut ca România să nici nu mai pară românească și care nici nu mai este a românilor. Şi asta e destul pentru românul adevărat ca să înceapă să plângă; dacă mai poate. […]
Autor: Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
Bibliografie:
[1] A se vedea articolele subsemnatului intitulate „Despre unele emisiuni muzicale de la radio, care sunt toxice pentru tradițiile noastre strămoșești și creștinești” și „S-a dus bucuria din inimile noastre, prin unele din tristele emisiuni muzicale de la radio”.
[2] În aprilie 1989, România a ajuns cu datoria externă la zero, după care a început să fie un creditor extern net. Prin Legea nr. 3 din 18 aprilie 1989 privind interzicerea creditelor din străinătate, se interzicea contractarea de credite din străinătate. În decembrie 1989, România avea: (1) cea mai mică datorie publică, ca procent din PIB, fiind lider mondial; (2) în conturi două miliarde de dolari cash, bani care „au dispărut” în anii ’90; (3) datorii de recuperat în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari, care nu au mai fost recuperate și (4) numeroase investiții în străinătate, care și acestea au fost pierdute. – https://ro.wikipedia.org/wiki/Datoria_extern%C4%83_a_Republicii_Socialiste_Rom%C3%A2nia
[3] Vezi https://romania.europalibera.org/a/datoria-publica-a-romaniei-pe-intelesul-tuturor/32656708.html
[4] Produsul intern brut (prescurtat PIB) este un indicator macroeconomic (pe ansamblul economic al țări) care reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unei țări în decurs de un an.
[5] După unele surse, aproape șase milioane de cetățeni români figurează cu domiciliul sau reședința în străinătate, majoritatea emigranți la prima generație. Mulți alții nu apar în registrele oficiale (https://romania.europalibera.org/a/romani-strainatate-romania-scadere-populatie/32262375.html). După alte surse, cel puțin 8 milioane de români se află în afara granițelor țării (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/secretar-de-stat-cel-putin-8-milioane-de-romani-au-plecat-din-tara-1945889).
Citiți și:
România ca proiect geopolitic și interesul național românesc în contextul dezordinii mondiale actuale (I)
România sub guvernarea înaltelor trădări
yogaesoteric
8 aprilie 2024