Cauţi fericirea în locul greşit

 

A căuta fericirea în afara ta este ca şi cum ai urmări să prinzi cu lasoul un nor. Fericirea nu este un obiect: este o stare a conștiinței. Este nevoie să fie trăită. Nici puterile omeneşti şi nici banii nu pot prinde fericirea. Neliniştea mentală rezultă dintr-o concentrare exterioară a conştiinţei, însăşi neliniştea îţi garantează că fericirea rămâne ceva care-ţi scapă. Puterea temporară şi banii nu sunt stări ale conștiinței. Odată ce sunt obţinute, ele numai vor dilua fericirea unei persoane.

Cu cât ne risipim mai mult energiile, cu atât mai puţină energie ne-a mai rămas pentru a o direcţiona spre altă acţiune specifică. Obiceiurile de a ne îngrijora şi nervozitatea se ridică ca o caracatiţă din adâncurile oceanului subconştientului, cu tentaculele care zboară deasupra conștiinței noastre, izbind mortal tot ce am ştiut vreodată despre pacea interioară.

Adevărata fericire nu va fi găsită niciodată în exteriorul Sinelui. Cei care o caută acolo vânează curcubeul dintre nori!

Ca şi trandafirii cu viaţă scurtă, numeroşi oameni apar zilnic în grădina pământului. În tinereţea lor, îşi deschid boboci proaspeţi, plini de speranţe, primind promisiunile vieţii şi aşteptând nerăbdători fiecare briză de bucurie a simţurilor. Apoi ‒ petalele încep să se ofilească; aşteptarea se transformă în dezamăgire, iar în amurgul bătrâneţii se ofilesc de tot, cenuşii în deziluzia lor.
Reţine exemplul trandafirului: astfel este şi destinul fiinţelor umane care trăiesc centrate în simţurile lor.

Analizează, cu înţelegerea născută din introspecţie, adevărata natură a plăcerilor simţurilor. Chiar dacă îţi produc plăcere, nu simţi în inimă o răcoare friguroasă de îndoială şi nesiguranţă? Te agăţi de ele, dar în inimă ştii că într-o zi ele te vor trăda.

Cercetarea atentă dezvăluie că acea indulgenţă faţă de simţuri îşi bate joc, de fapt, de susţinătorii săi. Ceea ce le oferă nu este libertate, ci limitare a sufletului. Calea de a scăpa nu este, aşa cum îşi imaginează majoritatea oamenilor, culoarul şi mai maleabil al toleranţei continue, ci căile dificile, stâncoase, ale controlării Sinelui.

Oamenii uită că preţul luxului este o cheltuială mereu mai mare de nervi şi energie, împreună cu scurtarea constantă a duratei vieţii. Materialiştii devin atât de captivaţi de datoria de a face bani, încât nu se pot relaxa îndeajuns pentru a se bucura de confort, chiar şi după ce îl deţin.

Cât de nesatisfăcătoare este viaţa modernă! Uită-te numai la oamenii din jurul tău. întreabă-te: sunt fericiţi? Observă expresia tristă de pe feţele lor. Observă golul din ochii lor.

Viaţa materialistă tentează omenirea cu zâmbete şi asigurări, dar este consecventă numai în acest fapt: reuşeşte mereu să îşi încalce toate promisiunile!

Dacă omul îşi îngăduie să depindă din ce în ce mai mult de circumstanţele din exteriorul lui pentru hrana fizică, mentală şi spirituală, necăutând niciodată în sursa proprie, el îşi epuizează treptat rezervele de energie.

Posesiunea bogăţiilor materiale, fără pace interioară, este ca şi cum ai muri de sete în timp ce faci baie într-un lac. Dacă sărăcia materială este indicat să fie evitată, cea spirituală este necesar să fie detestată! Pentru că tocmai această sărăcie spirituală, nu lipsurile materiale, se află în centrul tuturor suferinţelor umane.

Omul de ştiinţă materialist foloseşte forţele naturii pentru a face mediul omului mai bun şi mai confortabil. Omul de ştiinţă spiritual foloseşte puterea conștiinței pentru a lumina sufletul. Puterea conștiinței îi arată omului calea către fericirea interioară, cea care îi dă acestuia imunitate faţă de toate neplăcerile exterioare. Din cele două tipuri de oameni de ştiinţă, despre care ai spune că oferă un mai mare serviciu? Bineînţeles, omul de ştiinţă spiritual.

Dragostea pură, bucuria sacră, imaginaţia poetică, bunătatea, înţelepciunea, pacea şi fericirea sunt simţite în interior mai întâi în conștiință sau inimă, apoi sunt transmise prin sistemul nervos trupului. Înţelege şi simte bucuriile superioare ale vieţii interioare, şi atunci îţi vor plăcea mai mult decât distracţiile trecătoare ale lumii exterioare.

Toate plăcerile fizice apar la suprafaţa trupului şi sunt experimentate de conștiință prin sistemul nervos. Iubeşti plăcerile exterioare ale simţurilor pentru că s-a petrecut să fii prins de ele de prima dată, şi de atunci ai rămas prizonierul lor. Aşa cum unii oameni se obişnuiesc cu închisoarea, aşa şi muritorii sunt încântaţi de plăcerile exterioare, cele care opresc bucuriile din interior.

În majoritatea cazurilor, simţurile ne promit o mică fericire temporară, dar ne dau la sfârşit tristeţe. Virtutea şi fericirea interioară nu promit mare lucru, dar sfârşesc prin a-ţi da fericire veşnică. De aceea, eu denumesc fericirea care durează, cea interioară, a sufletului, „Joy” (Bucurie), iar distracţiile nepermanente ale simţurilor „Pleasure” (Plăcere).

Mediul în care trăieşti şi anturajul sunt foarte importante. Mediul exterior specific al primei perioade a vieţii este în mod special important în stimularea sau înăbuşirea mediului instinctiv interior al unui copil. Un copil este de obicei născut cu un mediu mental prenatal. Acesta este stimulat dacă mediul exterior este ca şi cel interior, dar, dacă cel exterior este diferit, mediul interior va fi cel mai probabil reprimat. Un copil cu instinct rău poate fi reprimat şi poate fi făcut bun într-un anturaj bun, şi viceversa, iar unui copil cu instinct bun, pus într-un anturaj bun, fără îndoială că îi va creşte bunătatea.

Te-ai gândit vreodată serios de ce îţi plac plăcerile trecătoare, care te dezamăgesc, în pofida păcii nemuritoare şi a fericirii spirituale ‒ găsite atât de limpede şi mereu tot mai mult în meditaţie? Este pentru că la început ai cultivat obiceiul de a te delecta cu plăcerile simţurilor şi nu ai cultivat bucuria superioară a vieţii interioare ce o poţi găsi în meditaţie. Înţelege şi simte bucuriile superioare ale vieţii interioare, şi atunci îţi vor plăcea mai mult decât distracţiile trecătoare ale lumii exterioare.

Un om care trăia în regiunile reci din Alaska a gustat din strugurii suculenţi trimişi de un prieten care locuia în Fresno, California. Cel din Alaska a fost atât de încântat de acei struguri încât şi-a asigurat un serviciu în Fresno, unde cresc din abundenţă toate felurile de struguri, şi a părăsit Alaska pentru totdeauna.

Omul din Alaska, la venirea în Fresno, a fost invitat în casa unui prieten, iar o tânără i-a adus câţiva struguri care i-au plăcut foarte tare. Era aproape să leşine când mesteca rapid şi înghiţea strugurii, apoi a bolborosit: „Ah, mulţumesc din toată inima, mulţumesc. Am părăsit Alaska pentru aceşti struguri suculenţi.”

„Ei bine, domnule, veţi avea toţi strugurii pe care îi doriţi. Sunt proprietara unei podgorii şi vă voi aduce zilnic foarte mulţi struguri”, a spus femeia.

A doua zi, foarte devreme, femeia a venit la casa omului din Alaska pofticios şi i-a adus o mare cantitate de struguri. Omul din Alaska, care nu digerase încă strugurii pe care îi mâncase cu o noapte înainte, a ieşit din casă căscând. A sărit în sus de bucurie la ideea de a mânca marea cantitate de struguri pe care femeia îi adusese.

„Vai, ce minunat este să ai atâţia struguri! Sunt foarte norocos. Mulţumesc, mulţumesc”, a strigat omul din Alaska. A gustat câţiva struguri în prezenţa femeii, vrând să fie politicos, deşi mai putea simţi gustul strugurilor nedigeraţi din noaptea precedentă. Când femeia a plecat, el mânca din ochi strugurii cu lăcomie. Numai o oră a trecut, iar el a început să mănânce din nou struguri. Toată ziua a înghiţit numai struguri, struguri şi iar struguri.

În dimineaţa următoare, când se crăpa de ziuă, tânăra femeie a venit cu o cantitate şi mai mare din cei mai buni struguri din vie şi a strigat către omul din Alaska. Pe jumătate adormit, cu un entuziasm uşor ofilit şi puţin ofensat pentru că a fost sculat dintr-un somn profund, dar cu un zâmbet politicos pe faţă, omul din Alaska a întâmpinat strugurii şi pe femeie: „Bună dimineaţa, amabilă doamnă, mulţumesc pentru strugurii frumoşi”.

În cea de-a patra zi, ca de obicei, femeia a adus o mare cantitate de struguri. Omul din Alaska, pe jumătate adormit şi zâmbind pe jumătate, i-a dat bineţe femeii şi i-a spus: „Dragă doamnă, este foarte frumos din partea ta că vrei să îmi dai aceşti struguri, dar mi-au mai rămas de ieri.”

În cea de-a cincea zi, femeia l-a strigat din nou pe omul din Alaska, aducându-i o mare cantitate de struguri. El s-a trezit cu greu din somn şi, fără niciun zâmbet pe faţă, i-a dat bineţe femeii şi i-a spus: „Oh, din nou struguri! Este foarte frumos din partea ta că mi-i aduci, dar am îndeajuns.”

Însă femeia, fără a crede povestea omului din Alaska şi gândindu-se că acestuia îi era doar teamă să nu profite de generozitatea ei, a adus cea mai mare cantitate de struguri şi a bătut la uşa reşedinţei omului din Alaska. El a sărit din pat ca şi cum ar fi văzut o stafie şi i-a strigat femeii: „Doamne Dumnezeule, femeie, struguri, struguri şi iarăşi struguri! Pentru numele lui Dumnezeu, din nou struguri!” Femeia a zâmbit şi a spus: „Îmi pare bine să ştiu că urăşti strugurii. Sper să nu mă mai lipseşti de strugurii pe care îi pot vinde.”

Povestea de mai sus arată că prea mult din orice face rău. Oricât de plăcut este ceva, dacă te răsfeţi prea mult cu el, acesta încetează să-ţi ofere plăcere, îţi va da în schimb durere.

Deci, adu-ţi aminte, nu te răsfăţa în ceea ce priveşte mâncarea, somnul, activitatea socială sau orice tip de activitate, nu contează cât de plăcută ar fi, pentru că răsfăţul va duce la nefericire.

Este important să faci diferenţa între nevoile şi dorinţele tale. Nevoile sunt puţine, în timp ce dorinţele pot fi nelimitate. Pentru a găsi libertatea şi fericirea, îngrijeşte-te numai de nevoile tale. Încetează să creezi dorinţe nelimitate şi să urmezi calea fericirii false. Cu cât depinzi mai mult de cauze din afara ta pentru fericire, cu atât mai puţin vei experimenta fericirea.

Cultivarea dorinţei pentru lux este cea mai sigură cale de a creşte suferinţa. Nu fi sclavul bunurilor pe care le deţii. Limitează-ţi chiar şi nevoile.

Petrece-ţi timpul în căutarea fericirii durabile sau a bucuriei. Sufletul nemuritor, care nu se schimbă, este ascuns în spatele ecranului conştiinţei tale, pe care sunt pictate imagini întunecate ale bolii, eşecului, morţii şi aşa mai departe. Ridică vălul schimbării iluzorii şi stabileşte-te în natura ta nemuritoare. Întronează conştiinţa schimbătoare pe ceea ce nu se schimbă şi pe calmul fiinţei tale, stări care sunt tronul lui Dumnezeu. Permite-i sufletului tău să experimenteze bucuria zi şi noapte.

Fericirea poate fi asigurată prin exerciţiul de autocontrol, cultivând obiceiurile de a trăi simplu, dar de a gândi profund, cheltuind mai puţini bani, chiar dacă câştigi mai mult. Este bine să faci efortul de a câştiga mai mult ca să îi poţi ajuta pe alţii să se ajute singuri. Una dintre legile nescrise ale Vieţii este aceea că cel care îi ajută pe alţii să aibă abundenţă şi fericire va fi mereu ajutat înapoi, şi va deveni din ce în ce mai înfloritor şi fericit. Aceasta este o lege a fericirii care nu poate fi încălcată. Nu este mai bine să trăieşti simplu şi cumpătat şi să devii mai bogat în realitate?

Sufletul nu îşi poate găsi fericirea pierdută în aspectele materiale pentru simplul motiv că acel confort oferit este contrafăcut. Pierzând contactul cu fericirea dumnezeiască din interior, omul speră să-şi satisfacă nevoia pentru ea în pseudo-plăcerile simţurilor. Dar, la nivelurile mai profunde ale fiinţei sale, el rămâne conştient de starea sa trecută, dumnezeiască, întru Dumnezeu. Satisfacţia adevărată îl fereşte de ceea ce caută, pentru că, în timp ce se grăbeşte neliniştit de la o plăcere la alta, el a pierdut de fapt fericirea întru Dumnezeu.

Of, orbirea! Cât va fi necesar să continui să suferi de îndestulare, plictiseală şi dezgust, până să cauţi fericirea din interiorul tău, singurul loc unde poate fi găsită?

Gândeşte-te pentru o clipă la ce a vrut să spună Iisus când a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii” (Matei 8:22). Asta înseamnă că majoritatea oamenilor sunt morţi, dar ei nu ştiu asta! Nu au nicio ambiţie, nicio iniţiativă, niciun entuziasm spiritual, nicio bucurie în viaţă.

La ce e de folos să trăieşti aşa? Viaţa ar fi necesar să fie o inspiraţie constantă. A trăi mecanic înseamnă să fii mort în interior, deşi trupul tău continuă să respire!

Motivul pentru care vieţile oamenilor sunt atât de plicticoase şi neinteresante este că ei depind de canalele superficiale pentru fericirea lor, în loc de a se duce la sursa nelimitată a întregii bucurii din interiorul lor.

La ce folos să petreci atât de mult timp cu aspecte care nu rămân? Drama vieţii este faptul că ea este numai aceasta: o dramă, o iluzie.

Proştii, imaginându-şi că piesa este reală şi că va dura, plâng la părţile triste, sunt mâhniţi că părţile vesele nu pot dura şi suferă că piesa e necesar să ajungă la final. Suferinţa este pedeapsa pentru orbirea lor spirituală.

Dar înţeleptul, văzând drama iluziei exterioare, caută fericirea eternă în Sinele său.

Fragment din cartea Cum să fii fericit tot timpul, de Paramhansa Yogananda

Citiți și:

Călătorie spre fericire (I) – Ce este fericirea?

34 modalități simple de a aduce mai multă fericire în viața ta zi de zi

Fericirea lui DUMNEZEU (I)

 

yogaesoteric
25 martie 2020