Putin spune NU înghețării Războiului din Ucraina

Orice propunere de înghețare a conflictului este inacceptabilă pentru Rusia”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvântul al lui Vladimir Putin.

El a dezmințit astfel informațiile dintr-un articol publicat de Reuters, în care se afirma că Putin ar accepta să discute cu Trump înghețarea conflictului (adică fără acord de pace, după modelul coreean), dacă primește cele patru regiuni anexate: Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson, iar Ucraina nu aderă la NATO și își păstrează neutralitatea.

Reafirmând că Moscova rămâne deschisă negocierilor de pace, Peskov, citat de Russia Today, a declarat:

Orice opțiune de înghețare a conflictului este inacceptabilă pentru noi. Este important să ne atingem obiectivele, care sunt binecunoscute de toată lumea.

De la declanșarea operațiunii militare din februarie 2022, Rusia a declarat în repetate rânduri că obiectivul acesteia îl reprezintă de-nazificarea, de-militarizarea Ucrainei, precum și garanții că aceasta nu va adera la NATO și va rămâne neutră.

Citiți și:
Șeful NATO: Vom sprijini Ucraina până când va negocia cu Rusia dintr-o „poziție de forță”
Rusia își modifică doctrina nucleară după aproape 3 ani de la începutul războiului și amenință Ucraina cu un răspuns „extrem de dureros”

 

yogaesoteric
28 noiembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More