Legătura lui Călin Georgescu cu bunicul „conspiraționist” al lui Elon Musk, Joshua Haldeman, arestat pentru anticomunism, care considera că un „Guvern invizibil” urmărește „instaurarea unei dictaturi mondiale”
Joshua Haldeman, bunicul lui Elon Musk dinspre mamă, a fost un politician canadian revoluționar care a încercat să devină premierul Canadei, doar pentru a fi apoi arestat pentru anticomunism. Ulterior, acesta a emigat în Africa de Sud unde s-a remarcat prin căutările susținute de a descoperi originile pierdute ale civilizației omului alb în Africa, fiind considerat ceea ce este descris azi drept un „conspiraționist”, potrivit presei canadiene.

Joshua Haldeman a fost unul dintre miile de fermieri din Saskatchewan, Canada, care și-au pierdut pământurile în seceta din anii ’30. Urmare a „Marii Depresiuni” din acei ani, care ne paște și pe noi acum, Haldeman „va rămâne neîncrezător în instituțiile financiare și în alte birocrații pe tot parcursul vieții sale, un sentiment care îi va modela filosofia politică”, după cum se arată într-o lucrare academică din 1995 despre Haldeman, co-scrisă de fiul său, Scott, care mai amintește că tatăl său a urmat nouă colegii și universități.
Haldeman considera că „Marea Depresiune” a fost provocată de om, își aduce aminte Errol Musk, tatăl lui Elon. „Cu alte cuvinte, că a fost planificată….…. un plan de a strica lumea în favoarea anumitor oameni.”
Joshua Haldeman afirma cu tărie că o conspirație comunistă internațională controlează băncile, mass-media și universitățile și urmărește să conducă lumea.
„Un «Guvern invizibil», care lucrează pentru a îndeplini obiectivele Conspirației internaționale, operează în fiecare țară”, a scris el în cartea sa Conspirația internațională în sănătate, urmată de Conspirația internațională pentru instaurarea unei dictaturi mondiale și amenințarea pe care o reprezintă pentru Africa de Sud, care au fost publicate în anii ’60.
În cartea despre Conspirația internațională în Sănătate, el afirma că acest Guvern invizibil mondial urmărește, între altele, „fluorizarea rezervelor de apă, pasteurizarea obligatorie a laptelui și programe de vaccinare în masă”.
În mod ciudat, gândirea „conspiraționită” a bunicului lui Musk din anii ʼ60 chiar s-a împlinit până în zilele noastre…….
Născut în 1902 în Minnesota, în familia celei devenite ulterior prima chiropracticiană cunoscută în Canada, mama sa, Almeda, Joshua Norman Haldeman a dobândit o reputație națională și internațională ca economist politic, lider profesional provincial și național, sportiv și aventurier. Absolvent al Școlii Palmer de chiropractică în 1926, a păstrat o prietenie pe viață cu B.J. Palmer, iar la sfârșitul anilor 1940 a fost reprezentantul Canadei în Consiliul de control al Asociației internaționale a chiropracticienilor.
Dr. Haldeman și-a câștigat, de asemenea, un loc în istoria politică a Canadei, datorită funcției sale de director de cercetare pentru mișcarea Technocracy, Inc, a președinției sale naționale a Partidului Creditului Social în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și candidaturii sale nereușite pentru parlamentul național și funcția de premier.
Opoziția sa vocală față de comunism în timpul războiului l-a trimis pentru scurt timp în închisoare.
În 1950, mutarea familiei și a cabinetului său la Pretoria, în Africa de Sud, a deschis o nouă pagină în cariera sa: din nou ca pionier profesional, dar și ca aviator și explorator. Deși a murit în 1974, valorile pe care le-a insuflat fiului său, Scott Haldeman, D.C., Ph.D., M.D. continuă să influențeze profesia, se arată într-o biografie pe scurt a acestuia de la PubMed.
El a petrecut ani de zile zburând și conducând prin sălbăticia africană împreună cu familia sa ‒ vânând „orașul pierdut” din deșertul Kalahari, în care s-ar fi regăsit originea omului alb și a civilizației albe din Africa.
Haldeman a murit într-un accident aviatic în 1974, când avea 72 de ani. Nepotul său, Elon Musk, avea doar trei ani. Musk avea să devină CEO al Tesla și SpaceX ‒ și cel mai bogat om din lume. Mama lui Elon, Maye, născută în Regina în 1948, a fost unul dintre cei cinci copii ai lui Joshua și Winnifred Haldeman.
„Numai urmând exemplul și îndrumarea lui Iisus Hristos va putea omul să lupte cu succes împotriva forțelor malefice ale Conspirației Internaționale și să atingă măreția pentru el și țara sa.”, afirma bunicul lui Elon Musk.

Haldeman considera că guvernul este gestionat greșit și, la un moment dat în cariera sa, a îmbrățișat soluția propusă de o mișcare numită Technocracy.inc. care, între altele, susținea și desființarea Canadei, o idee preluată recent de Donald Trump, probabil chiar de la Elon Musk.
Legătura bunicului lui Elon Musk cu soarta lui Călin Georgescu
Din punctul de vedere al conducerii țării, mișcarea se aseamănă în teoriile sale cu unele vederi ale politicianului român persecutat politic Călin Georgescu. Mișcarea Technocracy.inc, condusă de americanul Howard Scott, considera că partidele nu ar fi necesar să existe ci Guvernul ar fi indicat să fie condus de profesioniști specialiști în domeniilor lor și nu de politicieni de ocazie.
La 13 octombrie 1940, Joshua Haldeman a fost nevoit să facă față în instanță la două acuzații în temeiul „Legii privind apărarea Canadei”.
Presupusa sa infracțiune a fost apartenența la Technocracy Incorporated, organizație care fusese interzisă de guvernul canadian cu câteva luni înainte, ca parte a unei acțiuni mai ample de eliminare a grupurilor considerate „subversive pentru efortul de război”.
Technocracy Inc. nu era o mișcare politică ‒ de fapt, politicienii sau membrii partidelor politice nu aveau voie să se alăture ‒, amintește presa canadiană. A fost fondată în New York City în 1933 ca organizație educațională și de cercetare care promova o restructurare radicală a vieții politice, sociale și economice din Canada și Statele Unite, având știința ca principiu central de funcționare.
Mișcarea considera că nu ar fi cazul să existe politicieni, oameni de afaceri, bani sau inegalitate a veniturilor. Toate acestea erau caracteristici ale ceea ce tehnocrația numea „sistemul prețurilor”, iar acesta ar fi fost necesar să dispară.
Ideologia tehnocrației era „anti-capitalistă și anti-democratică, dar nu fascistă. Era anti-guvernamentală, dar nu libertariană. Credea într-o formă radicală de egalitate socială și economică, dar nu era marxistă”, scrie presa canadiană
Mișcarea considera că numai inginerii și experții cu înaltă calificare sunt capabili să construiască o „nouă” Americă de Nord.
„Politica este abordarea naturală a idioților”, spunea liderul mișcării, Howard Scott, într-un discurs din decembrie 1935, potrivit Regina Leader-Post. „Socialiști, comuniști, fasciști, liberali, conservatori, republicani sau democrați ‒ toți put la fel”.
Cu toate acestea bunicul lui Musk se va desprinde de mișcare după ce aceasta și-a schimbat brusc caracterul anticomunist, dar nu înainte de a fi obligat să se apere în instanță față de acuzațiile aduse de guvernul de la Ottawa, după ce acesta a interzis organizația, act considerat de Haldeman o „gafă politică nejustificată”…….
Ulterior, bunicul lui Musk a fost arestat și acuzat de incitare la neloialitate față de rege și subminarea urmăririi penale a Canadei în cel de-al Doilea Război Mondial. A fost găsit vinovat de un tribunal din centrul orașului Regina.
După desprinderea sa de mișcare, el a scris un articol, în 1945, în care afirma că, de la plecarea sa, organizația a început să facă presiuni pentru ca SUA să preia Canada și Groenlanda „fie prin cumpărare, negociere sau prin forța armelor” ‒ o poziție susținută de Howard Scott, care pleda pentru izolaționism și o apărare continentală puternică, idee geopolitică agresivă reactivată azi de Donald Trump.
„Război Total și Apărare” contra „comuniștilor fără Dumnezeu”

După Technocracy, Haldeman a decis să își înființeze propriul partid politic, Total War and Defence ‒ Război Total și Apărare. În cartea sa din 1941, Total War and Defence for Canada (Război total și apărare pentru Canada), care a fost manifestul său pentru acest nou partid, el a susținut o politică de recrutare totală pentru a sprijini aliații britanici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Următoarea sa opțiune politică a fost Partidul Creditului Social, o mișcare politică în creștere rapidă care a format guvernul în Alberta în 1935 și l-a menținut până în 1971. Haldeman a urcat rapid în ierarhie, devenind lider al Partidului Creditului Social din Saskatchewan în 1945 și președinte al consiliului național al partidului în 1946, postură din care a candidat, fără succes, împotriva a trei giganți ai politicii canadiene.
Haldeman a făcut campanie ca alternativă creștină la comuniștii fără Dumnezeu, amintește presa canadiană. „Problema cu politica este că creștinismul a fost lăsat deoparte”, a declarat Haldeman într-un discurs din aprilie 1948 la Radio CBC.
În 1946, Haldeman s-a aflat în mijlocul unui scandal național, după ce aripa din Quebec a Partidului Creditului Social a publicat celebrele Protocoale ale Înțelepților Sionului.
Un editorial al publicației Saskatoon Star Phoenix declara că Partidul Creditului Social pregătea un „fascism de casă” prin promovarea unui document fraudulos care „pretinde că dezvăluie un complot (al evreilor) de a domina lumea”.
Acest fapt a consolidat reputația Creditului Social ca organizație antisemită ‒ care poate fi urmărită până la fondatorul său, Clifford Hugh Douglas, cunoscut și sub numele de „maiorul Douglas”.
„Evreul nu are o cultură nativă și urmărește întotdeauna puterea fără responsabilitate. El este parazitul și corupătorul fiecărei civilizații în care a ajuns la putere”, scria Douglas într-o ediție din 1939 a revistei partidului, citată de CBC.
Haldeman, în calitate de președinte al Asociației Naționale a Creditului Social, a răspuns într-o scrisoare adresată editorului Star Phoenix. El a declarat că „Social Credit se opune categoric antisemitismului”, adăugând că „marea masă a poporului evreu din Germania a suferit enorm și întreaga noastră compasiune se îndreaptă către ei”.
Dar totodată el a apărat și publicarea „Protocoalelor”. El a spus că dacă documentul a fost fraudulos „nu asta este problema”.
„Ideea este că planul descris în aceste protocoale s-a desfășurat rapid în perioada de observație a acestei generații”, a scris Haldeman, menționând că această conspirație pe care cartea ar fi dezvăluit-o a fost executată „de finanțiști internaționali, mulți dintre ei, dar nu toți, evrei”.
Fiul său, Scott, mai afirma pentru CBC că Joshua „nu a avut niciodată o persoană care ar putea fi considerată un ghid spiritual. Credea că știe Biblia mai bine decât orice preot și mergea la biserică doar pentru nunți și înmormântări.”
În 1949, s-a hotărât să emigreze în Africa de Sud, urmând „profeția” unui pastor anglican: „Africa de Sud va deveni liderul civilizației albe în lume” a fost declarația unui pastor anglican din Toronto, Canada, în 1949, care l-a ghidat pe bunicul lui Elon Musk, devenit astfel, la fel ca nepotul său, cetățean sud-african, dar și canadian și american.
„Un război propagandistic necondiționat este purtat împotriva omului alb, deoarece integritatea, inițiativa și independența omului alb îl fac cel mai greu de controlat”, a scris el, de la Pretoria, în cartea sa despre conspirațiile internaționale.
Citiți și:
Războiul titanilor: Trump vs Musk
Elon Musk a lansat „Partidul Americii”
yogaesoteric
20 iulie 2025