Construirea noii fortărețe a Eurasiei
De peste un secol, doi consilieri au modelat modul în care marile puteri privesc lumea.
Pe de o parte, îl avem pe Alfred Thayer Mahan, ofițerul naval american care credea că puterea maritimă determină supremația globală. Potrivit lui Mahan, controlul oceanelor înseamnă controlul comerțului. Dacă controlezi comerțul, controlezi bogăția. Dacă controlezi bogăția……. ei bine, înțelegi tu.

De cealaltă parte se află Halford Mackinder, geograf britanic care susținea exact opusul. Uitați de mări, spunea el. Cine controlează „Insula Mondială” ‒ Eurasia ‒ controlează lumea. Cele care contează sunt căile ferate, râurile, conductele și imperiile terestre. Nu fregatele și portavioanele.
Mahan și Mackinder nu mai sunt printre noi, dar ideile lor continuă să influențeze lumea de astăzi.
Și noi asistăm la acest fenomen.
Este lumea lui Mahan……. deocamdată
Statele Unite și Regatul Unit ‒ copiii spirituali ai lui Mahan ‒ au beneficiat mult timp de o ordine bazată pe oceane. Stăpânirea valurilor le-a construit prosperitatea și puterea. Imperiul Britanic se întindea pe mare. Marina SUA patrulează acum toate rutele maritime importante. Dolarul domnește suprem, deoarece petrolul, materiile prime și comerțul se plătesc în dolari. Această lume ‒ lumea lui Mahan ‒ este motivul pentru care americanii trăiesc ca niște regi, în timp ce puteri terestre precum Rusia și China au petrecut decenii căutând să le ajungă din urmă.
Dar lumea lui Mahan are limite. Mai ales când încerci să-ți ții rivalii închiși în propria lor lume.
Exact asta a căutat să facă SUA cu China.
Povestea Chinei
Primul și al doilea lanț insular ‒ care se întinde de la Japonia, prin Taiwan și Filipine, până la Guam și Indonezia – sunt ca niște gratii maritime care înconjoară China. Acestea împiedică Beijingul să-și transforme marina într-o forță globală și îi restricționează accesul la Pacificul deschis. Și asta nu este o întâmplare. Este politica SUA.
Deci, ce a făcut China?
Simplu: s-a orientat spre interior. De aici și inițiativa „Belt and Road”.

Dacă americanii și aliații lor pot domina mările, au raționat chinezii, atunci răspunsul stă în dominarea uscatului. Porturi, căi ferate, drumuri, conducte, docuri uscate, cabluri de fibră optică și rețele electrice. Nu doar în Asia, ci în toată Eurasia, Orientul Mijlociu, Africa și chiar în Europa.
Ceea ce Mackinder numea odată „Heartland” (inima continentului) devine acum un șantier finanțat de China.
Povestea Rusiei
Și apoi mai este Rusia.
După invazia Ucrainei din 2022, Occidentul a lovit Moscova cu toate sancțiunile la care s-a putut gândi. Fără dolari. Fără euro. Fără Swift. Fără piese pentru tancuri. Fără cipuri semiconductoare. Fără forumuri confortabile la Davos. De fapt, Occidentul a încercat să rupă legăturile Rusiei cu economia globală. Să o izoleze de sistemul oceanic.
Și cum a răspuns Rusia?
A mizat și mai mult pe Mackinder. Pe puterea terestră. Mai precis, pe râuri.
Dacă vizionați videoclipul de pe YouTube How Russia Plans to Rule Eurasia by River (Cum intenționează Rusia să domine Eurasia prin râuri) ‒ și vă recomandăm cu tărie să o faceți ‒, acesta prezintă planul Moscovei de a construi o rețea internă de râuri, porturi și legături feroviare care să integreze întreaga masă continentală eurasiatică. Volga. Don. Ob. Lena. Nu sunt nume pe care le asociem în mod normal cu comerțul mondial, dar poate ar fi necesar să o facem.
Capitalul chinez și geografia rusă
Ceea ce se conturează este o alianță strategică între capitalul chinez și geografia rusă.
Unul are bani și ambiție. Celălalt are teritoriu, râuri și o nevoie urgentă de a rămâne relevant. Împreună, ei pun bazele unei noi infrastructuri continentale, una care este în mare măsură imună la Marina SUA, la birocrația UE sau la orice sancțiuni va mai inventa Casa Albă.
Gândiți-vă la ce înseamnă asta.
Vor fi construite noi coridoare comerciale din China către Europa, ocolind Strâmtoarea Malacca și Canalul Suez. Porturile fluviale rusești vor alimenta liniile ferate chinezești către Kazahstan, Iran și Turcia. Vor avea conducte pe care grupurile de transport nu le pot bloca. Infrastructura lor digitală va trece prin capitale prietenoase, nu prin Silicon Valley sau Bruxelles.
O lume Mackinder. Construită la vedere.
Rezultate potențiale
Deci, unde se ajunge?
Există câteva scenarii.
- Scenariul A: coexistență. Puteri maritime își mențin dominația asupra comerțului maritim, dar sistemul eurasiatic devine un complement serios și funcțional. Se ajunge la o lume logistică multipolară ‒ navele și porturile se întâlnesc cu trenurile și conductele.
- Scenariul B: ascensiunea Eurasiei. Rutele terestre devin mai rapide, mai ieftine și mai sigure. Europa, sătulă de lecțiile americane, se apropie de Asia prin intermediul legăturilor cu Rusia și China. Occidentul maritim începe să semene cu vechiul sistem. Viitorul este în interiorul continentului.
- Scenariul C: confruntare. SUA și Marea Britanie încep să saboteze, să sancționeze sau să submineze proiectele eurasiatice. Gândiți-vă la explozii de conducte, războaie prin intermediari, sancțiuni țintite asupra nodurilor Belt and Road. Situația se înrăutățește.
- Scenariul D: sinteză. Toată lumea acceptă că lumea funcționează acum pe mai multe sisteme. Mare și uscat. Sancțiuni și schimburi. Cale ferată și maritimă. Este necesar să vă protejați rutele comerciale, la fel cum vă protejați portofoliul.
Concluzie
Deocamdată, lumea lui Mahan încă domnește. Marina SUA este de neegalat. Dolarul este încă rege. Dar Heartland se agită. Puteri terestre au terminat cu jocul defensiv. Construiesc râuri, căi ferate, drumuri ‒ și o fac fără să ceară permisiunea Washingtonului.
Și dacă vor reuși, Mackinder ar putea în sfârșit să râdă ultimul.
Chiar dacă majoritatea americanilor încă nu au idee cine a fost.
Citiți și:
Statele Unite pierd întregul teritoriu eurasiatic
China și Rusia discută despre o nouă arhitectură de securitate în Eurasia
Ce s-a petrecut cu adevărat în Alaska
yogaesoteric
25 septembrie 2025