Transparența ONG-urilor, un coșmar pentru USR

Este de-a dreptul fascinantă ipocrizia cu care anumiți actori din spațiul public, autointitulați „gardieni ai democrației”, reacționează isteric la o simplă cerință de bun simț: transparența. Politicienii de la USR și simpatizanții lor din presa mainstream pur și simplu au luat foc după ce plenul Senatului a votat proiectul AUR legat de sursele de finanțare ale ONG-urilor.

Când vine vorba de politicieni aflați la putere, instituții și companii de stat, aceleași voci cer, pe bună dreptate, ca fiecare leu să fie justificat la vedere. Când, în schimb, reflectorul transparenței se îndreaptă spre banii direcționați de Comisia Europeană sau de unele guverne din UE către ONG-uri din România, brusc, democrația intră în „pericol mortal”. Cetățenii au dreptul inalienabil să știe cine finanțează organizațiile care le dictează agenda publică, care influențează legi și fac presiuni asupra deciziilor statului. Restul e doar demagogie ieftină.

Criticii legii, în special cei din zona USR-PNL dedicați total directivelor de la Bruxelles, folosesc un truc retoric manipulator și foarte ieftin. Ei se ascund în spatele micilor asociații caritabile. Să fim foarte clari, noua lege (care urmează a fi votată și în Camera Deputaților) nu ar trebui să pună o povară birocratică pe umerii celor 127.000 de ONG-uri din România. Centrele pentru copii bolnavi, azilele de bătrâni sau asociațiile locale de ecologizare nu sunt nici pe departe ținta inițiativei legislative. Pentru ele, raportările fiscale actuale sunt arhisuficiente. A folosi aceste organizații ca scut uman pentru a bloca o lege extrem de necesară este o dovadă de cinism pur din partea USR.

Motivul real al panicii „băieților deștepți” din ONG-uri asociați cu alde Fritz și Bolojan se află la polul opus, adică la ONG-urile eminamente politice. Vorbim despre entități care fac lobby legislativ agresiv, monitorizează alegeri, orchestrează campanii de presă și blochează proiecte de infrastructură strategică (hidrocentrale, autostrăzi, exploatări miniere sau de gaze naturale). În cele mai multe cazuri, o fac cu milioanele de euro primite anual de la Bruxelles, de la guvernele Norvegiei, Marii Britanii, Danemarcei, de la fundațiile Soros și așa mai departe.

Aceste organizații exercită o putere uriașă în societate, deși nimeni nu i-a mandatat prin vot direct sau măcar printr-o dispoziție din partea autorităților. Din moment ce joci pe scena politică, este obligatoriu să joci cu cărțile pe masă. Ai cheltuieli anuale masive pentru a schimba legi? Mai mult, respectivele schimbări legislative se bat cap în cap cu interesele strategice ale României? Atunci raportezi public, pe un portal guvernamental centralizat și transparent, fiecare sursă de finanțare, fiecare grant extern și fiecare agendă pe care o promovezi.

O altă marotă a contestatarilor de la USR și PNL este presupusa „imunitate” a banilor europeni. Chiar dacă finanțarea vine de la Bruxelles, de la Soros sau de la guverne occidentale, transparența rămâne obligatorie. Să fim realiști: interesele României (independența energetică, securitatea, dezvoltarea industrială) nu coincid întotdeauna cu agendele externe, fie că vorbim de un Green Deal radical, de migrație accelerată sau de reforme judiciare controversate, care generează costuri uriașe pentru români. Cetățeanul este necesar să știe clar dacă protestul de la colțul străzii sau campania de blocare a unei investiții strategice este plătită din afara țării pentru a sluji interese private ori ale altor state.

În lipsă de argumente reale, băieții veseli de la USR și sateliții partidului din cadrul „societății civile” aruncă anatema comparațiilor absurde cu Rusia sau Belarus. Este o minciună facilă și foarte convenabilă. Nimeni nu cere etichetarea ONG-urilor drept „agenți străini” și nimeni nu le interzice activitatea, așa cum o fac multe regimuri autoritare. Ceea ce se cere este exact modelul democrațiilor consolidate, precum Statele Unite (vezi legea FARA), Australia sau Marea Britanie, care au pus în practică mecanisme menite să stopeze influența opacă.

Stimați useriști și peneliști, transparența maximă nu este „intimidare”. Amenzile pentru ascunderea finanțatorilor nu sunt „cenzură”. Ambele constituie un exercițiu de igienă democratică. A te opune cu atâta ferocitate unei legi care îți cere pur și simplu să arăți de unde iei banii trădează un singur aspect: teama că publicul ar putea afla ale cui interese le servești cu adevărat.

Transparența nu a ucis niciodată o democrație, ci doar iluziile vândute pe bani netransparenți.

Citiți și:
Patrick André de Hillerin a obținut o victorie, după ce Factual și Funky Citizens l-au cenzurat pentru că a scris despre transparentizarea fondurilor lor: „Nici măcar nu-și cer scuze, prinși cu cenzura-n botic”
Prof. univ. dr. Nicolae Radu: „Cine aplică omerta – legea tăcerii? Cine vrea decredibilizarea Poliției Române?”

yogaesoteric
4 iunie 2026