Moldova, cap de pod strategic

În prezent, aproape 40 la sută dintre moldovenii de peste Prut au cetățenie română sau urmează să o obțină. Inclusiv președintele Maia Sandu și membri ai guvernului de la Chișinău. Mai mult, jumătate din populația Republicii Moldova trăiește și muncește peste granița țării, preponderent în Italia, Rusia, Germania, Franța și România. Diaspora contribuie cu peste 15 la sută la PIB-ul Moldovei.

Cu alte cuvinte, Moldova este mai „globalizată” chiar și decât România. În curând, toți cei care simt românește între Prut și Nistru vor primi cetățenie europeană și astfel vor beneficia de aceleași drepturi ca fiecare dintre noi, românii născuți dincoace de granița trasată brutal de Ribbentrop și Molotov (apropo, Ribbentrop a fost neamț, nu rus).

Moldova este România printr-un mic artificiu legat de pașapoarte. Și va deveni parte a imperiului UE nu pentru dragostea nețărmurită pe care Ursula von der Leyen le-o poartă basarabenilor, ci dintr-un motiv mult mai pragmatic. Uniunea Europeană are nevoie de spațiu vital pentru a nu sucomba. Are nevoie de noi piețe de desfacere, de noi colonii în Est (Ucraina, Moldova), în vreme de NATO/SUA țintește obiective geostrategice legate de principalul obiectiv de cursă lungă, încă neatins: înglobarea Rusiei în Noua Ordine Mondială liberală.

Cucerirea Chișinăului de către Bruxelles (cu aportul Bucureștiului) a fost înlesnită cu vagoane întregi de bani. George Soros și agaricii din jurul Ursulei von der Leyen au știut să profite din plin de rana deschisă a României. Ne-au spus-o foarte direct: „Vreți Basarabia de la ruși? Foarte bine, puneți umărul alături de noi, ca să devină parte a Uniunii Europene. E singura voastră șansă pentru reîntregire!”.

Pragmatic vorbind, de unul singur Bucureștiul nu avea resursele necesare pentru a-i cumpăra pe toți politicienii de la Chișinău, la pachet cu serviciile secrete și Justiția. Doar Soros & Comp. dispuneau de fondurile necesare și, în mod special, de know-how-ul testat cu succes în zeci de revoluții colorate (fără de care orice preluare pașnică a puterii ar fi imposibilă).

Trei mari puteri, SUA, Germania și Rusia, s-au opus revenirii Basarabiei la patria-mamă din motive complet divergente. Ca atare, România s-a aflat în postura de „a lua act” de decizia tartorilor. Și de a pune la punct o strategie alternativă. Cea mai la îndemână s-a dovedit a fi parteneriatul cu Statele Unite, semnat de Traian Băsescu, prin care Washington-ul se obliga să sprijine proiectul de țară al României ‒ anume alipirea Republicii Moldova la patria-mamă, sub umbrela UE. Cu costurile de rigoare, pe care le vedem și le simțim inclusiv astăzi.

Cel mai dezamăgitor pentru românii și moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului ar fi să constate, în viitorul apropiat, că proiectul demarat de Băsescu (la sugestia Casei Albe) a avut ca principal scop atragerea României și Moldovei într-un conflict armat cu Rusia. Fie că se cheamă „război hibrid” sau „război fierbinte”, așa cum are loc pe frontul din Ucraina.

Ar fi, probabil, cel mai mare eșec al României și cea mai mare țeapă încasată de când am luat ființă ca stat independent, în 1878, în urma războiului cu turcii (pe care, de altfel, l-am fi pierdut cu brio fără alianța cu rușii).

Duminică, 28 septembrie, Moldova se confruntă cu o alegere care depășește granițele ei naționale: să rămână pe traiectoria pro-europeană a președintei Maia Sandu sau să oscileze către un guvern pro-rus, într-un moment de maximă tensiune geopolitică. Cele mai noi sondaje spun că o alianță postelectorală pro-Moscova este foarte puțin probabilă.

Interesul strategic al NATO se vede de pe Lună: Moldova reprezintă un „cap de pod” esențial pentru sprijinirea Ucrainei. După cum subliniază analistul geopolitic Robert D. Kaplan, „în războaiele moderne, geografia este destinul ‒ iar Moldova, punctul cel mai vulnerabil din flancul estic al NATO”. Ajutoarele masive de la UE și SUA, de peste 1,5 miliarde de euro în ultimii doi ani, nu sunt acte de generozitate, ci investiții strategice. Echipamentele militare, reformele instituționale, prezența unor instructori NATO și ucraineni, eliminarea unor partide și a mass-media pro-ruse, toate arată implicarea profundă a Occidentului în „securizarea” Moldovei ca aliat de nădejde în războiul cu Rusia.

Pe de altă parte, Moscova vede într-un guvern „echilibrat” sau pro-rus la Chișinău o șansă de a slăbi ajutorul occidental oferit Ucrainei și de a menține o zonă tampon între NATO și granițele sale. „Rusia nu poate permite Moldovei să devină o platformă militară occidentală”, spune analistul rus Fiodor Lukianov. Neutralitatea constituțională a Moldovei este, din perspectiva Moscovei, un scut diplomatic pe care îl poate invoca pentru a preveni orice mișcare abruptă spre NATO.

În acest joc de putere, moldovenii devin „masă de manevră”, un popor a cărui suveranitate este negociată între Washington, Bruxelles și Moscova. Alegerile din Moldova nu sunt doar despre dezvoltare sau corupție; sunt despre supraviețuire geopolitică. Un guvern pro-european sub Maia Sandu va adânci integrarea cu UE și va facilita tranzitul de ajutoare către Ucraina, dar va expune Moldova riscului de a deveni „al doilea front”. „Suntem pe cale să fim carne de tun pentru un război care nu este al nostru”, afirmă istoricul Igor Boțan.

Când doi uriași se bat, piticii riscă să fie călcați în picioare. Moldovenii și implicit românii ar putea fi victime, alături de ucraineni, în duelul NATO-Rusia. Alegerile din 28 septembrie nu sunt doar despre guvernare, ci despre supraviețuire, identitate și sacrificiu.

În final, cea mai bună opțiune nu este cea pro-europeană sau pro-rusă, ci cea care păstrează viața, suveranitatea și demnitatea poporului moldovenesc ‒ chiar dacă asta ar însemna amânarea integrării europene pentru vremuri mai liniștite.

Citiți și:
Putin pune condiții pentru a opri războiul: Ucraina, Georgia și Moldova să nu adere la NATO
SUA anulează o finanțare de 6 milioane de dolari pentru Moldova

yogaesoteric
28 septembrie 2025