Secret Service a descoperit un stand de vânătoare suspect în apropierea aeroportului Palm Beach, înainte de sosirea lui Donald Trump
Serviciul Secret al Statelor Unite a anunțat descoperirea unui stand de vânătoare suspect amplasat în apropierea Aeroportului Internațional Palm Beach, într-o zonă cu vedere directă către locul în care președintele Donald Trump coboară din aeronava prezidențială Air Force One, relatează NBC News, conform Mediafax.

Potrivit comunicatului oficial, FBI a deschis o anchetă în legătură cu incidentul. Anthony Guglielmi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Secret al SUA, a precizat că agenții au identificat obiectele suspecte „în timpul pregătirilor de securitate prealabile sosirii la Palm Beach”, când au fost utilizate tehnologii avansate și verificări fizice extinse.
„Serviciul Secret colaborează îndeaproape cu FBI și cu partenerii noștri locali din Palm Beach. Nu a existat niciun impact asupra deplasărilor președintelui și nicio persoană nu era prezentă la fața locului”, a adăugat Guglielmi.
FBI investighează incidentul
Donald Trump a călătorit vineri, 17 octombrie, în Florida pentru a-și petrece weekendul la reședința sa din Mar-a-Lago, unde obișnuiește să joace golf. În ultimii doi ani, actualul președinte american a fost ținta mai multor amenințări și tentative de asasinat.
În iulie 2024, Trump a fost vizat într-un atac armat în timpul unui miting electoral din Butler, Pennsylvania, atacatorul fiind ucis de agenții Serviciului Secret. Câteva luni mai târziu, în septembrie, un bărbat de 59 de ani, Ryan Routh, a fost arestat după ce s-a ascuns în tufișurile unui teren de golf din West Palm Beach, într-un complot de asasinare a lui Trump.
Luna trecută, Routh a fost găsit vinovat de tentativă de asasinat, urmând să fie condamnat în decembrie. În 2025, un alt bărbat din West Palm Beach a fost arestat pentru amenințări online la adresa președintelui american.
Citiți și:
Ținta ‒ Funcția creează organul și propaganda asasinul. Atentatul asupra lui Trump a fost prezis în amănunt, cu patru luni înainte
Un cont de X, care a prevestit moartea lui Charlie Kirk, anunță asasinarea lui Donald Trump pe 14 decembrie
Paul Dragoș Aligică: „Toată această ură, agresivitate, polarizare și fragmentare socială în jurul ideologiei NU este un accident. Este parte a unui sistem”
yogaesoteric
27 octombrie 2025