De la Starlink la Stargate

Următorul pas către dominația digitală

Acum câțiva ani, Elon Musk era considerat omul care elibera internetul de sub controlul statului. Cu Starlink, el promitea o rețea fără limite, liberă de gatekeeperi naționali și de vechile monopoluri din telecomunicații. Astăzi, această poveste pare un basm dintr-o altă epocă. Pentru că acolo unde sateliții săi orbitează deasupra noastră, de mult timp se mută mai mult decât date. Se mută puterea. În liniște, tehnic, discret, dar ireversibil.

Starlink a fost testul. Un experiment pentru a vedea cum se poate transfera suveranitatea statului, bucată cu bucată, în orbite private, sub masca progresului. Acum urmează actul al doilea, mai mare, mai scump, cu consecințe mai importante: Stargate. Nu este un film, ci cel mai ambițios program tehnologic al SUA, o alianță între politică, energie și control digital. Cu Stargate, Statele Unite nu vor altceva decât să construiască coloana vertebrală a erei globale a IA, o rețea de supercomputere, parcuri solare, ferme de servere și sateliți, care face ca puterea de calcul să devină monedă geopolitică.

Ceea ce a început ca o promisiune se termină într-o nouă dependență. Pentru că orice mașină care gândește are nevoie de energie electrică. Multă energie electrică. Și cu cât modelul este mai mare, cu atât este mai mare și consumul. Astăzi, un singur centru de calcul AI consumă la fel de multă energie ca un oraș mic. Dacă ne gândim că OpenAI, Google, Amazon și Microsoft își antrenează sistemele în același timp, devine clar: inteligența artificială nu este un proiect digital, ci unul energetic. Ea transformă energia electrică în cunoaștere și cunoașterea în putere.

Stargate este simbolul acestei noi ordini. Reprezintă încercarea de a concentra capacitatea de calcul a lumii în locuri unde energia pare ieftină, sigură din punct de vedere politic și inepuizabilă. De aceea, industria americană de IA se îndreaptă spre est, spre Arabia Saudită. Acolo unde odinioară petrolul țâșnea din pământ, astăzi se construiesc centre de date care inundă întregi regiuni cu lumină și căldură. Nisipul deșertului devine placa de bază a viitorului.

Ideea este la fel de simplă pe cât de genială: America furnizează tehnologie, cipuri, software și garanții de securitate. Arabia Saudită furnizează suprafață, soare și capital. Din această comunitate de interese se naște un imperiu energetic digital, care creează noi dependențe, de data aceasta nu de petrol, ci de energie electrică. Cine furnizează energia pentru inteligența artificială, furnizează în același timp și baza puterii informaționale globale.

Oficial, ambele părți vorbesc despre parteneriat. În realitate, este o afacere tăcută de putere. 20 de miliarde de dolari curg de la DataVolt către centrele de date americane, iar alte 80 de miliarde către proiecte tehnologice comune cu corporații americane. În spatele cifrelor secrete se află un calcul strategic: Washingtonul își asigură accesul la sursele de energie care îi garantează prioritatea în domeniul IA, în timp ce Riad își extinde influența – ca nou furnizor de energie al gândirii.

Paralelele cu istoria petrolului sunt evidente. În anii 1970, tancurile petroliere mențineau Europa și America în dependență. În anii 2030, ar putea fi coridoarele de energie electrică care alimentează parcurile de servere și dirijează fluxurile de date. Atunci, un embargo era suficient pentru a paraliza industrii întregi. Mâine, o rețea electrică restricționată ar putea fi suficientă pentru a opri sistemele de IA. Diferența: de data aceasta, arma nu este vizibilă. Nu se închide nicio supapă, nu se blochează niciun port. Controlul se află în cod, în contracte, în liste de priorități. Este nevoie doar să apăsați butonul potrivit și fluxurile întregi de date se întunecă. Astfel, în umbra digitalizării, apare un nou mijloc de presiune geopolitică:

energia inteligenței.

În timp ce Washingtonul construiește o mașinărie mondială care întrepătrunde energia electrică, datele și puterea, China își urmează de mult propriul curs. Beijingul nu vrea să devină dependent de America, ci să creeze o infrastructură complet autonomă, de la cipuri la reactoare și antene. Compania Ada Space a lansat în 2025 primul supercomputer orbital cu inteligență artificială în spațiu. Nu este un laborator, nu este o găselniță de marketing, ci un centru de calcul real și funcțional, alimentat cu energie solară, răcit în vid și conectat prin legături laser. Chinezii îl numesc poetic „Tianyan”, ochiul cerului. În Occident, sună mai amenințător: prima rețea neuronală din orbită.

În timp ce americanii investesc miliarde în deșert, China mută puterea de calcul direct în cer. Acolo sus nu există prețuri pentru terenuri, restricții de mediu, proteste. Doar soare, liniște și control absolut. Odată instalat, un astfel de sistem este aproape imposibil de controlat. Niciun guvern, nicio instanță, nicio comisie de anchetă nu îl poate opri. Orbita devine astfel nu doar un simbol al superiorității tehnice, ci și un loc de inatacabilitate.

SUA răspund cu Stargate, iar Arabia Saudită devine centrul acestei puteri. Dar, în timp ce ambele blocuri se construiesc, Europa privește, ca întotdeauna, când situația devine serioasă. La Bruxelles se scriu directive, în timp ce în alte părți se lucrează intens. Reflexul european este binecunoscut: să reglementezi înainte de a înțelege ce este necesar să fie reglementat. AI Act este un exemplu tipic, o muncă asiduă alcătuită din paragrafe, etică și bune intenții. Dar regulile nu înlocuiesc centrele de date. Suveranitatea are nevoie de energie electrică, oțel și cipuri, nu doar de superioritate morală.

Europa vorbește despre independență, în timp ce 80% din aplicațiile sale de IA funcționează pe cloud-uri americane. Plănuiește platforme etice, în timp ce alte alianțe industriale se formează. Gaia-X, odată sărbătorită ca viziune europeană privind cloud-ul, este astăzi un mozaic de proiecte-pilot și fișiere PDF. În timp ce Bruxelles dezbate riscurile chatbot-urilor, SUA și China construiesc infrastructuri fizice, înalte de sute de metri, lungi de kilometri, imposibil de ignorat. Le poți vedea crescând, noaptea, când luminile lor luminează deșertul.

Problema nu este că Europa reglementează. Problema este că reglementează în loc să acționeze. În loc să facă politică pentru propriile capacități, responsabilitatea este delegată paragrafelor. Continentul care odată a inventat industrii discută astăzi despre definiții. Se comportă ca cineva care vorbește despre standardele de siguranță ale unui pod, în timp ce acesta este construit deja în altă parte.

Între timp, echilibrul lumii se modifică. Cine dispune de putere de calcul controlează ceea ce devine realitate, nu în sens filosofic, ci în sens practic. Modelele evaluează datele, filtrează informațiile, prioritizează vizibilitatea. Ele decid ce poveste este spusă, ce versiune a realității supraviețuiește în rețeaua electrică. Adevărul devine o chestiune de calcul. Iar accesul la această putere de calcul, la adevărata monedă a viitorului, se află în mâinile câtorva corporații.

Această putere nu are chip. Nu vorbește, calculează. Reacționează la semnale, contracte, cifre. Dar efectul ei este profund politic. Ea determină ce limbi înțelege o IA, ce subiecte blochează, ce țări au acces la date de antrenament și care nu. În mâinile unor operatori necinstiți, o rețea de date devine un instrument de influență. Nu mai poți ocupa state, dar le poți opri.

Același principiu se aplică și în domeniul militar. Granițele dintre tehnologia civilă și război sunt aproape imposibil de recunoscut. Starlink a început ca un sistem de comunicații, iar astăzi face parte din conducerea operațiunilor militare. Sub numele de Starshield, SpaceX oferă comunicații militare prin satelit, relee de date și servicii de recunoaștere. În războiul din Ucraina, comenzile și coordonatele țintelor au fost transmise prin terminalele Starlink, tehnologie civilă utilizată în scopuri militare. Ulterior au urmat ajustări contractuale, clauze de exonerare de răspundere, contorsionări juridice. Modelul este clar: ceea ce începe ca o rețea civilă se termină ca infrastructură de război.

Și Israelul a trecut pragul. Sistemul „Lavender”, dezvăluit în 2024 de Haaretz, a folosit inteligența artificială pentru a identifica suspecți în războiul din Gaza. Algoritmul furniza liste pe baza cărora oamenii erau vizați, adesea pe baza unor date eronate. Oficial, se spunea că omul continuă să decidă. Dar cei care cunosc procesele știu că între algoritm și comandă nu rămânea aproape deloc timp de gândire.

Războiul a devenit o operațiune de date, responsabilitatea o variabilă.

Cu Stargate, această logică capătă o nouă dimensiune. Pentru că, atunci când puterea de calcul a lumii este concentrată în câteva rețele, și sistemele care pot ucide fac parte din aceeași infrastructură. Conectarea între IA civilă și utilizarea militară nu mai este un pericol ipotetic, ci este integrată.

Războiul viitorului nu se va mai decide pe front, ci în centrul de calcul. Iar cine controlează aceste centre, controlează violența.

Europa joacă un rol nesemnificativ în această lume. Puterea sa de calcul reprezintă abia 5% din cota globală. SUA dețin peste 60%, China aproape 30%. Europa are comitete de etică, responsabili cu protecția datelor și programe de promovare, dar nu are reactoare, cipuri sau parcuri de calculatoare care să merite acest nume. Are principii, dar nu are servere. Iar principiile fără energie electrică nu strălucesc.

Dependența este totală. Deja astăzi, administrațiile, băncile, mass-media și chiar programele militare depind de serviciile furnizorilor americani. O pană sau un embargo ar afecta în câteva ore mari părți ale infrastructurii europene, din punct de vedere digital, nu militar. Riscul este real, dar este ignorat din punct de vedere politic. Se vorbește despre etica IA ca și cum ar fi vorba de bune maniere, nu de putere.

S-ar putea spune că Occidentul are două fețe. La Washington se vorbește despre „securitate națională prin IA”, la Bruxelles despre „aplicații de încredere”. Unul construiește fabrici, celălalt comitete. Dar baza este aceeași pentru ambele: energie electrică, materii prime, camere de servere. Singura diferență este cine le deține.

Americanii au înțeles că, în viitor, suveranitatea nu va mai depinde de granițe, ci de lățimea de bandă. China a înțeles același aspect, doar că mai devreme. Europa încă nu înțelege. Cine nu livrează în această nouă ordine, va fi aprovizionat. Cine nu gândește, va fi gândit. Acesta este esența dependenței digitale.

Și totuși, ar fi greșit să acceptăm declinul ca pe un destin. Ar exista căi de ieșire din această slăbiciune, dacă am avea curajul să le urmăm. Ar fi necesar să declarăm puterea de calcul ca infrastructură publică, similar cu apa, calea ferată sau energia electrică. Ar fi necesar să finanțăm construirea propriilor capacități, nu ca subvenție, ci ca serviciu public. Ar fi necesar să înțelegem din nou că independența nu este un concept romantic, ci muncă grea.

Dar pentru asta ar fi nevoie de o politică care să construiască, în loc să se limiteze la consultanță. Care să înțeleagă că etica nu are niciun efect fără hardware. O democrație poate fi liberă doar în măsura în care infrastructura ei o permite. Dacă fundamentele gândirii, energia, datele, puterea de calcul sunt în mâini private, atunci la un moment dat nici gândirea nu ne mai aparține.

Europa ar fi necesar să decidă: vrea să fie spectator sau actor? Vrea să continue să exporte paragrafe, în timp ce alții produc realitate? Sau vrea să modeleze măcar o parte din viitorul digital? Nu este vorba de mărimea națională, ci de respectul de sine.

Pentru că cerul, pe care îl vedeam odată ca un loc al libertății, devine acum centrul de comandă al puterii. Nu strălucește de lumină, ci de date. Miliarde de biți trec cu viteză peste noi, controlați de algoritmi, alimentați de energie, supravegheați de companii pe care nimeni nu le poate alege. Și în timp ce omenirea privește în sus pentru a găsi răspunsuri, [din această perspectivă] cerul oferă de mult timp doar calcule.

Ce rămâne este conștientizarea faptului că suntem de mult parte a unui sistem pe care nu l-am construit și nici nu l-am înțeles. Un sistem care ne promite că ne va face mai inteligenți și, în același timp, ne va incapacita. Adevărata întrebare nu este dacă mașinile pot gândi, ci cine se asigură că noi încă mai putem face aceasta.

Era orbitală a început. Nu a început cu o explozie, ci cu zumzetul răcitoarelor, strălucirea panourilor solare și pulsul invizibil al conexiunilor laser.

Cei care stabilesc regulile acolo sus vor decide aici, jos cum trăim, vorbim, lucrăm și, posibil, cum murim. Restul este tăcere.

Autor: Günther Burbach

Surse și note:

Stargate / Investiții SUA-Arabia Saudită / Informații oficiale

• Reuters – Trump anunță infrastructură AI în valoare de 500 de miliarde de dolari din sectorul privat (21.01.2025)
• Casa Albă – Fact Sheet: angajament de investiții de 600 de miliarde de dolari în Arabia Saudită; DataVolt 20 de miliarde de dolari; 80 de miliarde de dolari tehnologie SUA-KSA (13.05.2025)
• OpenAI – Cinci noi situri Stargate (23.09.2025)

Arabia Saudită / DataVolt / Energie-Compute

• DataCenterDynamics – DataVolt planifică un campus de centre de date de 1,5 GW în Oxagonul NEOM (11.02.2025)
• NEOM – DataVolt semnează un acord cu NEOM (10.02.2025)
• DataVolt × MODON – Comunicat de presă (20.02.2025)

China / Ada Space (Orbit-Compute)

• Handelsblatt – Ada Space lansează supercomputerul AI pe orbită (2025)
• GIP Digital Watch – China lansează primii sateliți AI în rețeaua de supercomputere orbitale (19.05.2025)

Civil/militar – Starshield & Lavender

• Wikipedia (cu surse primare) – SpaceX Starshield
• +972 Magazine / Local Call – Lavender: Cum a folosit Israelul AI pentru a identifica ținte în Gaza (03.04.2024)
• The Guardian – Sistemul de țintire AI al Israelului ridică probleme juridice (03.04.2024)

Citiți și:
Centrele de date IA secătuiesc planeta de energie și apă. Giganții BigTech se gândesc la instalarea acestora în spațiu. Cât de realist este?
J.D. Vance: UE sufocă inteligența artificială

 

yogaesoteric
31 octombrie 2025