Germania în strânsoarea Chinei: punctul orb strategic al UE

China câștigă timp în disputa comercială cu SUA, exercitând în primul rând presiuni asupra UE. Datorită dominației sale în domeniul pământurilor rare și dependenței Germaniei de importurile de microcipuri, Beijingul deține în prezent avantajul. Germania și UE ar fi bine să-și amintească virtuțile orientării către piață și inteligența strategică.

Două evenimente aparent fără legătură reflectă aceeași problemă: în urmă cu aproximativ o săptămână, Volkswagen a amenințat cu oprirea completă a producției în cazul în care China ar interzice exporturile de pământuri rare de care are nevoie urgentă. Mass-media a reacționat ca la un șoc. Brusc, spectrul dependenței Germaniei de resursele Chinei a revenit.

Cu câteva săptămâni înainte, o dispută economică bizară a izbucnit în Țările de Jos. Pe 30 septembrie, guvernul olandez a decretat controlul statului asupra producătorului olandez-chinez de cipuri Nexperia, declanșând o adevărată dispută diplomatică cu Beijingul. Motivul de îngrijorare: posibila relocare a facilităților de producție în China și pierderea know-how-ului tehnologic în fabricarea cipurilor.

Dependență profund înrădăcinată

Ambele evenimente descriu destul de precis situația, în special pentru industria germană. Fiind profund interconectată cu lanțurile valorice chineze, aceasta riscă acum să devină victima conflictelor geopolitice. Deși mandatul cancelarului Angela Merkel a contribuit treptat la diversificarea piețelor de export, cum ar fi SUA sau Franța, mai rapid decât China, așa-numita strategie germană de reducere a riscurilor nu a împiedicat aproximativ un milion de locuri de muncă să rămână direct dependente de exporturile către China. Anul trecut, Germania a exportat bunuri în valoare de aproximativ 90 de miliarde de euro către China. Unul din nouă produse de export se îndreaptă către Republica Populară Chineză, în special produsele de înaltă tehnologie și automobilele.

China rămâne, de asemenea, cel mai mare partener de import al Germaniei, cu mărfuri în valoare de 156 de miliarde de euro. Dependența Germaniei de China în ceea ce privește cipurile este deosebit de îngrijorătoare: 25% dintre companiile germane achiziționează semiconductori direct din China; în 2024, China era principalul furnizor, înaintea Statelor Unite și Taiwanului. În peste 230 de categorii de produse, inclusiv aproape întreaga gamă de produse electronice și semiconductori, produsele chinezești reprezentau cel puțin jumătate din importurile germane.

Industria germană – și europeană – este profund implicată într-o rețea de dependențe de piață și de lanțuri de aprovizionare care sunt din ce în ce mai dificil și mai fragil de gestionat din punct de vedere geopolitic.

Vântul și-a modificat direcția

Timp de decenii, Germania a urmat un model comercial cvasi-mercantilist. Beneficiind de un sector intern cu salarii mici, de gazul rusesc ieftin și de un euro relativ subevaluat din punct de vedere al productivității, industria germană și-a asigurat cu ușurință cote în creștere pe piața globală în sectoare cheie precum industria auto și cea a mașinilor.

Acum, odată cu modificarea vântului geopolitic, devine clar că parteneriatul comercial germano-chinez riscă să fie distrus în mijlocul furtunilor conflictului cu Rusia și al războiului comercial dintre SUA și China.

Iar Beijingul, odată presat, nu se fereste de tactici dure. Dezbaterile actuale reflectă plângerile companiilor germane că pământurile rare sunt furnizate numai în schimbul divulgării secretelor comerciale, listelor de clienți și altor informații sensibile. Nu este vorba de un quid pro quo, ci de o extorcare cu sânge rece, mai mult decât o simplă demonstrație de putere.

Conducerea Chinei joacă dur, motivată de propriile probleme economice, cum ar fi șomajul ridicat în rândul tinerilor și deflația persistentă, pe care caută să le rezolve prin sectorul său de export puternic umflat. China menține motorul exporturilor la turație maximă prin subvenții, împingând producătorii străini afară de pe piața internă.

Mozaicul puterii chineze poate fi înțeles pe deplin doar după ce avem o imagine mai clară asupra modului în care funcționează ONG-urile ostile industriei din Europa și America de Nord, susținute de China. Acestea au contribuit la răspândirea discursului anti-industrial privind CO2 și clima, au intensificat atacurile asupra producătorilor auto germani și, în același timp, au inundat piețele climatice create artificial cu soluții chinezești.

Grupul de autoajutorare al UE

Rareori se pare că Bruxelles-ul – și, prin extensie, Berlinul – acționează cu suficientă vigoare, profunzime strategică sau înțelegere analitică pentru a căuta căi de ieșire din această strânsoare. Prea mult timp, energie și potențial strategic sunt irosite pe igiena internă a UE. Nimeni nu abordează problemele de primă linie care decurg din dependența de China. Amenințarea economică, în special în ceea ce privește pământurile rare, este din ce în ce mai vizibilă și utilizată de Beijing ca instrument geopolitic. Până la 90% din capacitățile de rafinare a pământurilor rare sunt sub controlul Chinei – un atu important în negocierile dificile cu Beijingul.

Încercări de ieșire din impas

Cel puțin, există conștientizarea problemei. Guvernul anterior a încercat să atragă producătorul american de cipuri Intel la Magdeburg cu un pachet de subvenții de 10 miliarde de euro pentru a îmbunătăți lanțurile de aprovizionare în perspectivă. Intel a refuzat însă, în ciuda miliardelor – un verdict devastator pentru peisajul economic al Germaniei.

Ce recunoaștere catastrofală pentru europeni, prinși în propria lor rețea de reglementări și în dezastrul politicii energetice. Intel preferă să investească pe plan intern, unde președintele Trump oferă condiții competitive și, în efect, atrage investițiile din Europa. Europa stă în calea sa, nereușind să-și stabilizeze sau să-și aprofundeze lanțurile valorice.

Încercarea UE, coordonată cu politicile naționale, de a construi o economie cvasi-belicoasă alături de complexul climatic puternic subvenționat – un efort eșuat de liberalizare a energiei – e necesar să fie văzută ca un act de disperare. Fără produsele intermediare ale Chinei pentru microcipuri, pământuri rare, materii prime și energia provenită anterior din Rusia, această creștere a producției va rămâne probabil o viziune.

Consecința paraliziei europene: fundamentele industriale esențiale – de la materii prime la produse finale de înaltă tehnologie în domeniul electronicii și al mașinilor – se prăbușesc sub ochii noștri din cauza crizei energetice. Este aproape imposibil să se extindă aceste grupe de produse în mod competitiv în Europa, în special în Germania.

Emanciparea are nevoie de Germania

În acest moment istoric, în care conflictul din Ucraina fracturează și mai mult liniile de putere geopolitice, fragilitatea Europei este vizibilă. Dependența sa energetică și lipsa resurselor îi slăbesc poziția de negociere.

Acordul comercial – care reprezintă, de fapt, o supunere la dictatul Washingtonului – se încadrează perfect în acest tablou: China, SUA și alți actori globali cunosc punctul slab al Europei și vizează din ce în ce mai mult dilema sa energetică, agravată de renunțarea la energia nucleară și cărbune și de încetarea importurilor de gaz rusesc, în special în Germania.

Ar fi în interesul tuturor europenilor ca Germania să preia inițiativa, forțând sfârșitul doctrinei climatice contraproductive. Un angajament față de suveranitatea națională și raționamentul orientat către piață, încorporat într-o piață unică competitivă a UE, ar putea revigora puterea Europei. Continentul este încă capabil din punct de vedere tehnologic să recupereze decalajul și să-și activeze baza de capital.

Aici se află pârghia geopolitică a Europei. O „mare resetare” este indispensabilă: eliberarea de birocrația kafkiană, reducerea impozitelor și un model energetic bazat pe piață – o detoxifiere rece care să pună capăt dialogurilor paralizante privind clima, care au infantilizat realitățile economice complexe.

Detoxifierea rece este inevitabilă

Oricât de dur ar fi, Germania – și UE – este necesar să facă o modificare de 180 de grade pentru a-și recâștiga atractivitatea ca locație de investiții. Capitalul preferă în mod clar dereglementarea lui Trump în SUA.

Din punct de vedere geopolitic, Europa ar fi indicat să vizeze exploatarea resurselor canadiene – un prim pas în direcția corectă. Dezbaterile despre pământurile rare din Groenlanda ar fi necesar, de asemenea, să se accelereze. Cu toate acestea, explorarea și dezvoltarea efectivă vor dura ani de zile. Presiunea asupra producătorilor germani și europeni este deja în creștere; sunt necesare urgent soluții de negociere și o mai bună implicare politică.

Alinierea geopolitică cu Washingtonul pentru a rezista încercărilor de șantaj ale Beijingului este o măsură sensibilă. Președintele Trump construiește în mod activ o rețea paralelă de aprovizionare pentru industrie, asigurând materii prime prin contracte în Australia, Malaezia, Thailanda și Japonia – rezultatul impresionant al doar 72 de ore de diplomație externă.

Merz rămâne pasiv

În contrast, cancelarul german rămâne distant de această arenă, lăsând-o în seama Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen. Comisia nu oferă inițiative vizibile în afara unui program european cosmetic de reciclare a pământurilor rare. Lipsa de acțiune nu oferă industriei spațiul de manevră de care are nevoie urgent. În timp ce Washingtonul face înconjurul globului, Berlinul pare înghețat într-o stare de stagnare birocratică.

Asistăm la revenirea politicii de putere pe scena globală a superputerilor, SUA și China. Rolul Europei rămâne incert, dar pierderea sa geopolitică este evidentă. Von der Leyen, Merz, Macron și Starmer este necesar să accepte că era dialogurilor artistice despre climă și a evenimentelor triviale de feel-good, precum COP30 din Brazilia, s-a încheiat.

Autor: Thomas Kolbe

Thomas Kolbe, economist german, a lucrat peste 25 de ani ca jurnalist și producător media pentru clienți din diverse industrii și asociații de afaceri. Ca publicist, se concentrează pe procesele economice și observă evenimentele geopolitice din perspectiva piețelor de capital. Publicațiile sale urmează o filosofie care se concentrează pe persoană și dreptul său la autodeterminare.

Citiți și:
UE este necesar să facă față propriei crize
Cu cine se bat SUA, Rusia, China și UE?
Mari tranziții de putere în lume. Mari transformări în Statele Unite

 

yogaesoteric
5 noiembrie 2025