Avem o țară…… și încă mai avem glasuri care cântă pentru ea
În cea mai mare Catedrală ortodoxă din lume, vocea curată a copiilor de la Tronos Junior a ridicat spre cer un cântec care nu e doar o melodie, ci și un legământ. „Avem o țară” a răsunat ca o spovedanie națională, în fața lui Dumnezeu și în prezența celor ce încă mai poartă uniforma onoarei: cadre ale Armatei Române, preoți militari, bărbați care înțeleg că apărarea Patriei nu se face doar cu arma, ci și cu genunchiul plecat și cu inima curată.
A fost o clipă de lumină. Tocmai de aceea…….
Urlă haita
Cu dinții plini de ideologie, cu sufletul strâmb de ură și încolonat anti-românesc, au pornit iară să împroaște cu venin. Aceiași. Mereu aceiași. Prădători ideologici ai trecutului și prezentului, care nu suportă nici ceea ce nu pot înțelege, nici ceea ce nu pot controla: puritatea, credința, iubirea de țară, copiii care cântă pentru neam și Dumnezeu.
S-au simțit ofensați. Nu de cuvintele cântecului. Nu de notele muzicale. Ci de ceea ce transmite acel moment: o Românie care nu a murit. Un suflet colectiv care, deși prigonit de atâta amar de vreme, refuză să se lase ucis. O Biserică vie. O armată cu fruntea sus. O tânără generație care, în loc să fie „reeducată” ideologic, se închină cu credință și evlavie la sfintele icoane.
Care haită?
Cei care, generație după generație, au urât tot ce este sacru pentru creștini și românesc. Detractorii Bisericii Ortodoxe Române, ai tradiției, ai identității, ai familiei. Copiii ideologici ai bolșevismului – fie născuți din sângele lui, fie adoptați intelectual – și-au reactivat comisarii morali.
Unul dintre ei: Alexandru Florian. Nume mic, dar cu moștenire mare. Fiul lui Radu Florian – marxist notoriu, stalinist declarat, autor de otrăvuri ideologice precum Reflexii asupra filosofiei marxiste.
Alături de el, Vladimir Tismăneanu – crescut în umbra tancurilor sovietice de tatăl sau, Leonte Tismăneanu, colaborator al Anei Pauker, venit în România pentru a ne reeduca bunicii la Aiud, Gherla, Sighet sau Pitești.
Ce-i unește pe acești „oameni”?!
O ură profundă și viscerală față de România profundă. Față de România care sfințește pruncii și încă se închină ortodox și nu ideologiilor revopsite în etichete „corect politic”.
Acești oameni nu se tem de cântece. Se tem de iubirea care mișcă o țară. De iubirea care poate trezi o națiune amorțită. De puritatea unor copii care cântă cu fruntea senină despre o țară pentru care alții au murit în tăcere. De frumusețea unui popor care încă-și mai cântă dorul și se închină cuviincios, fără rușine.
Se tem de dragostea autentică, verticală, necosmetizată, care nu cere voie să iubească crucea, neamul și pământul.
Și pentru că nu o pot învinge, o demonizează cum pot.
Cineva este necesar s-o spună: în această țară, cel mai mare generator de antisemitism nu e poporul român, nici Biserica, nici cântecele, nici copiii. Ci tocmai acest Institut care trăiește din scandal și din culpabilizare colectivă, care întreține tensiuni pentru a-și justifica bugetul și existența.
Institutul condus de Alexandru Florian nu apără memoria Holocaustului, ci o manipulează. O folosește ca bâtă ideologică împotriva celor care nu gândesc după manualul corectitudinii politice. Nu este un gardian al adevărului, ci un paznic al resentimentului.
Să fie clar: poporul Român nu e un popor antisemit, ci un popor prigonit, calomniat și umilit în propria sa casă. Iar cei care ne spun că nu avem voie să ne iubim țara sunt tocmai cei care nu au iubit niciodată. Nimic!
Să vă fie rușine!
Să vă fie rușine că ați ajuns să scuipați pe copiii care cântă. Să vă fie rușine că faceți din patriotism un delict. Că preschimbați credința în crimă. Să vă fie rușine că ați ridicat corturi de reeducare morală peste memoria unui neam întreg. Că urlați „delict de ură” de fiecare dată când un român își îngenunchează inima în fața altarului.
Astăzi, în numele copiilor din corul Tronos Junior, în numele celor care au ridicat Catedrala și al celor care poartă haina țării, afirmăm fără ezitare: NU vom permite preschimbarea demnității naționale într-o vină de serviciu. Rușinea nu stă în a-ți cinsti patria și neamul; rușinea stă în a-ți batjocori izvorul din care bei.
„Avem o țară.” Să fim la înălțimea ei, și a vrednicilor noștri înaintași, care s-au jertfit pentru ea!
Drepți, limpezi, fără ură – dar neclintiți. Căci dacă glasul copiilor e pus sub acuzație, atunci nu ei sunt problema, ci lumea noastră. Iar lumea aceasta o îndreptăm nu prin tăcere, ci prin mărturisire.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Autor: Aureliu Surulescu
Citiți și:
România este prima țară din UE care a făcut obligatorie propaganda holocaustică în școli
Alexandru Racu: „Memoria Holocaustului a fost instrumentată tocmai pentru a furniza condițiile necesare repetării crimei”
yogaesoteric
13 noiembrie 2025