Majoritatea americanilor nu înțeleg Doctrina Monroe

Vreau să fac un pariu. Pun pariu că 99% dintre americani nu au citit niciodată discursul pe care președintele James Monroe l-a ținut în fața Congresului SUA pe 2 decembrie 1823. În cadrul acelui discurs ‒ care a fost al șaptelea discurs anual adresat Congresului SUA ‒ președintele Monroe a prezentat o politică recunoscută acum sub numele de Doctrina Monroe. Înțelegerea a ceea ce a spus de fapt președintele Monroe a căpătat o importanță sporită, deoarece Donald Trump a făcut referire la Doctrina Monroe pentru a-și justifica răpirea președintelui venezuelean Maduro. Vă voi arăta că președintele Monroe nu a spus nimic care să scuze sau să susțină acțiunea lui Trump. Dimpotrivă, Trump se comportă ca unul dintre vechii tirani coloniali europeni.

Trump nu este primul care înțelege greșit Doctrina Monroe, acum interpretată pe scară largă în America ca oferind SUA controlul asupra emisferei occidentale și dreptul de a lua măsuri împotriva oricărui guvern străin care are relații cu țările din America Centrală și de Sud, Mexic și Canada.

Esența Doctrinei Monroe era inițial o declarație fermă de opoziție față de colonizarea europeană a Americii. Citiți cu atenție ce a spus Monroe:

„În discuțiile pe care acest interes le-a generat și în acordurile prin care acestea pot înceta, s-a considerat oportun să se afirme, ca principiu care implică drepturile și interesele Statelor Unite, că, prin condiția liberă și independentă pe care și-au asumat-o și o mențin, continentele americane nu vor mai fi considerate de acum înainte subiecte pentru colonizarea viitoare de către orice putere europeană.”

Toți președinții SUA din secolul al XX-lea – inclusiv Trump – consideră că Doctrina Monroe conferă SUA dreptul de veto asupra relațiilor politice sau economice pe care orice țară din afara emisferei occidentale le poate avea cu Canada, Mexic și țările din America Centrală și de Sud. Dar Monroe se concentra pe imperialismul colonial european. Președintele Monroe nu a declarat că SUA vor fi arbitrul final în a decide dacă o țară din America Centrală sau de Sud poate forma în mod voluntar o alianță politică sau economică cu o altă țară, cum ar fi China sau Rusia.

Preocuparea specifică a lui Monroe era să țină SUA departe de războaiele ce devastaseră Europa în secolul al XIX-lea. El a spus:

„În războaiele puterilor europene în chestiuni care le privesc, nu am luat niciodată parte și nici nu se potrivește cu politica noastră să facem aceasta. Doar atunci când drepturile noastre sunt încălcate sau amenințate grav, ne simțim lezați sau ne pregătim pentru apărare. Suntem în mod necesar mai direct legați de mișcările din această emisferă, din motive care este necesar să fie evidente pentru toți observatorii luminați și imparțiali.

Prin urmare, din sinceritate și din respect pentru relațiile amiabile existente între Statele Unite și aceste puteri, este necesar să declarăm că vom considera orice încercare din partea lor de a-și extinde sistemul în orice parte a acestei emisfere ca fiind periculoasă pentru pacea și siguranța noastră. Nu am intervenit și nu vom interveni în colonii sau dependențele existente ale vreunei puteri europene. Însă în ceea ce privește guvernele care și-au declarat independența și o mențin, și a căror independență am recunoscut-o, după o analiză atentă și pe baza unor principii juste, nu putem considera niciun fel de intervenție în scopul de a le oprima sau de a le controla în orice alt mod destinul, din partea oricărei puteri europene, altfel decât ca o manifestare a unei atitudini ostile față de Statele Unite. În războiul dintre aceste noi guverne și Spania, ne-am declarat neutri în momentul recunoașterii lor și am respectat această poziție și o vom respecta în continuare, cu condiția să nu survină nicio schimbare care, în opinia autorităților competente ale acestui guvern, să facă indispensabilă o modificare corespunzătoare din partea Statelor Unite pentru securitatea lor.”

Monroe a subliniat două aspecte critice în cele două paragrafe precedente……. În primul rând, SUA vor acționa numai dacă sunt atacate sau amenințate de puterile europene. Din nou, preocuparea sa era de a menține America ferită de războaiele dintre diversele puteri europene, care căutau să-și asigure și să-și consolideze ambițiile coloniale respective.

În al doilea rând, Monroe a insistat că SUA nu vor interveni în „coloniile sau teritoriile dependente” existente. Cu toate acestea, dacă popoarele din Mexic, America Centrală sau America de Sud ar decide să-și declare independența ‒ așa cum au făcut-o cele 13 colonii britanice pe 4 iulie 1776 ‒ atunci orice acțiune militară europeană împotriva acestor foste colonii ar fi considerată un atac asupra Statelor Unite. Cu alte cuvinte, politica SUA propusă de Monroe acorda prioritate țărilor americane care își declarau independența, o promisiune tacită că SUA le va sprijini. Însă aceasta nu acorda SUA dreptul de a se implica unilateral în afacerile politice ale țărilor din America Centrală și de Sud și nici nu îi dădea dreptul să efectueze răsturnări de regim în acele țări doar pentru că nu ne plăceau noii conducători sau structura noului guvern.

Monroe face apoi o declarație politică pe care toți președinții SUA din secolele XX și XXI au ignorat-o……. Nicio interferență în afacerile interne ale altor țări:

„Politica noastră față de Europa, adoptată într-o etapă timpurie a războaielor care au agitat atât de mult acea parte a globului, rămâne totuși aceeași, și anume să nu ne amestecăm în problemele interne ale niciuneia dintre puterile sale; să considerăm guvernul de facto ca fiind guvernul legitim pentru noi; să cultivăm relații prietenoase cu acesta și să păstrăm aceste relații printr-o politică sinceră, fermă și bărbătească, satisfăcând în toate cazurile pretențiile juste ale fiecărei puteri, fără a accepta jigniri din partea niciuneia.

Monroe și-a încheiat schița Doctrinei Monroe subliniind că politica sa va fi aceea de a împiedica guvernele străine să impună cu forța sistemele lor politice țărilor din emisfera vestică:

„Este imposibil ca puterile aliate să-și extindă sistemul politic asupra oricărei părți a vreunuia dintre continente fără a pune în pericol pacea și fericirea noastră; și nimeni nu poate crede că frații noștri din sud, dacă ar fi lăsați să se descurce singuri, l-ar adopta de bunăvoie. Prin urmare, este la fel de imposibil să privim cu indiferență o astfel de intervenție, sub orice formă.”

Din păcate, Doctrina Monroe a fost profanată și ignorată de o serie de președinți, începând cu președintele Polk în 1848, care în loc să apere Mexicul și ceilalți vecini din America Centrală și de Sud de interferențele străine, s-au comportat în repetate rânduri ca niște dictatori autoritari. Mexicul și-a declarat independența față de Spania pe 16 septembrie 1810. Treizeci și șase de ani mai târziu, SUA au provocat un război cu Mexicul prin anexarea Texasului și fabricarea unei crize de frontieră în serviciul unui proiect expansionist mai amplu. Poate că ar fi potrivit să botezăm acest tip de comportament „Doctrina Polk”, adică numai SUA au dreptul să decidă ce fel de guvern pot avea popoarele și națiunile din emisfera vestică. Doctrina Monroe avea ca obiectiv combaterea interferenței străine din partea puterilor imperiale……. Statele Unite au denaturat doctrina și o folosesc acum ca scuză pentru a-și alimenta propriile ambiții imperiale. Venezuela este doar cea mai recentă victimă.

Autor: Larry Johnson

Citiți și:
Între dezamăgire și un strop de speranță
„Extracția” lui Maduro

yogaesoteric
20 ianuarie 2026