SUA declară război Europei

Ruptura pe care nimeni nu vrea să o vadă

Este o ruptură de proporții istorice – și nimeni nu vorbește despre ea. În timp ce politicienii germani fantazează despre „capacitatea de război” și „capacitatea de victorie”, Statele Unite au creat de mult o nouă realitate strategică: Europa nu mai este un partener pentru Washington, ci un risc. În noua Strategie de Securitate Națională (NSS) a SUA, analizată de fostul inspector ONU Scott Ritter, Europa nu este doar pusă pe banca de rezerve – este descrisă ca un adversar ideologic, ca o amenințare la adresa intereselor și valorilor americane.

Cei care încă mai vorbesc despre prietenia transatlantică nu au citit memorandumul – sau nu vor să-l înțeleagă. Căci ceea ce se formulează aici este o răzbunare strategică rece: SUA se îndepărtează. Nu brusc, nu militar. Ci în mod planificat, cu efect maxim. Mai întâi se decuplează energetic. Apoi se devalorizează economic. Și, în final, se izolează politic. Ce rămâne este un continent care se supraestimează, se consideră de neînlocuit – și care nici măcar nu mai este considerat un aliat de încredere.

Este o ruptură care nu va veni.

Ea există deja.

Dubla lovitură strategică: mai întâi slăbire, apoi abandonare

Ceea ce face Washingtonul cu Europa nu este un capriciu. Este o dublă lovitură strategică – și este eficientă.

Prima lovitură: decuplarea energetică și economică

Prin sabotarea Nord Stream – despre autorul căreia niciun analist serios nu mai are îndoieli – Germania a fost lipsită de coloana vertebrală a industriei sale. Pierderea energiei rusești ieftine nu numai că a făcut ca costurile de producție să explodeze, dar a și alungat investițiile, locațiile și întregi lanțuri valorice din țară. Nu Rusia, nu China – SUA au dezarmat economic Europa. În mod intenționat.

A doua lovitură: devalorizarea politică și eliminarea

De îndată ce Europa a devenit dependentă energetic de GNL american, a urmat următoarea lovitură – de data aceasta la nivel diplomatic. Noua Strategie de Securitate Națională arată clar: Europa nu mai este un partener indispensabil. Literalmente, se spune că „deloc evident dacă anumite țări europene vor dispune de economii și forțe armate suficient de puternice pentru a rămâne aliați de încredere”.

Din punctul de vedere al SUA, Europa nu mai este un activ strategic, ci un risc pentru securitate, o problemă ideologică, o povară pentru alianță.

Ordinea este decisivă: mai întâi se trage ștecherul, apoi se ridică din umeri.

Ceea ce sună ca un calcul brutal, chiar este. SUA își asigură supremația în sistemul global neutralizând din timp potențialii adversari. Germania, odată predestinată geostrategic pentru mediere, independență și putere economică, a devenit un idiot util, un „burned asset”. La fel și restul Europei.

Europa ca inamic ideologic

Este o ruptură cu retorica de zeci de ani: nu Rusia, ci Europa este numită ca problemă ideologică în noua strategie de securitate a SUA. Mai precis: elitele UE, instituțiile transnaționale, aparatul de putere globalist – toate acestea reprezintă, din punctul de vedere al Washingtonului, un sistem de valori incompatibil cu concepția americană despre libertate.

„Europa a devenit o sursă de ideologii incompatibile cu noțiunile americane de libertate.” (Citat din NSS, conform lui Scott Ritter)

Concret, asta înseamnă că SUA nu se mai consideră aliat al Bruxelles-ului, Berlinului sau Parisului în ceea ce privește valorile. În schimb, se plâng de cenzura opoziției politice, de pierderea identităților naționale, de scăderea natalității, de dezrădăcinarea cauzată de migrație și de o clasă politică care practică democrația doar ca o fațadă.

Ritter numește clar acest aspect: un război ideologic. Nu împotriva continentului Europa, ci împotriva celor care o conduc spre o tehnocrație autoritară. Împotriva celor care restricționează libertatea de exprimare, introduc supravegherea digitală și stigmatizează mișcările patriotice ca fiind periculoase. Pentru Washington, acest aspect nu mai face parte dintr-o ordine liberală, ci dintr-o problemă care distruge Occidentul însuși.

Europa este „fundamental incompatibilă cu interesele și valorile americane”, se afirmă în NSS.

Și în timp ce mass-media germană continuă să viseze la solidaritatea transatlantică, SUA au schimbat de mult macazul: mizează pe acorduri bilaterale, pe suveranitatea națională, pe responsabilitatea proprie – și se opun celor care vor să instaureze în Europa o administrație uniformizată, fără fundament democratic.

Noua linie este clară: mai puțină UE – mai multă Europă.

Dar una care știe din nou cine este.

Războiul din Ucraina ca linie de demarcație

Războiul din Ucraina a fost mult timp legătura simbolică care viza să mențină unitatea Occidentului: „democrație împotriva autocrației”, „libertate împotriva dictaturii”, „Europa împotriva Rusiei”. Dar tocmai aici noua doctrină americană trasează o linie roșie – împotriva Europei.

În timp ce Berlinul, Bruxelles-ul și Varșovia continuă să mizeze pe escaladare, Washingtonul consideră de mult timp războiul ca fiind o fundătură strategică. NSS afirmă deschis că obiectivul este acum de a pune capăt războiului cât mai repede posibil, pentru a stabiliza economiile europene, a minimiza riscurile de escaladare și a găsi un nou echilibru strategic cu Rusia.

Pe scurt: diplomație în loc de război permanent.

Europa vede situația altfel – și tocmai asta este ruptura.

„Administrația Trump se află în conflict cu oficialii europeni care au așteptări nerealiste de la războiul purtat de guverne minoritare instabile.” (conform rezumatului lui Ritter)

Cu alte cuvinte: SUA acuză Europa că prelungește inutil războiul, că blochează o soluție politică și că, în acest fel, ruinează continentul atât din punct de vedere economic, cât și social.

Guvernele, potrivit NSS, sunt instabile, antidemocratice și incapabile să-și corecteze cursul – citat: „subversiunea proceselor democratice”.

Și apoi vine fraza pe care Ritter o aruncă în cameră ca pe o grenadă geopolitică:

„Rusia nu este inamicul. Europa este.”

Această afirmație marchează sfârșitul unității transatlantice. Pentru că, dacă Rusia nu mai este inamicul numărul unu, atunci care mai este rostul NATO, al sancțiunilor, al livrărilor de arme?

Răspunsul: nu mai există niciunul.

SUA au înțeles acest aspect.

Europa nu.

Noua axă a SUA: acorduri bilaterale în locul alianțelor occidentale

Vremurile marilor alianțe au apus – cel puțin din perspectiva SUA. Noua Strategie de Securitate Națională trage o linie clară sub conceptul alianțelor globale după vechiul model: multilateralismul, exportul de norme și interconectarea instituțională sunt înlocuite de parteneriate bilaterale de interes. Nu mai contează loialitatea, ci performanța și valoarea strategică adăugată.

În NSS, acest aspect se numește: „realism flexibil”.

„Politica SUA va fi realistă în ceea ce privește ceea ce este posibil și dezirabil în relațiile sale cu alte națiuni.” (Citat din document, conform Ritter)

Superstructura ideologică a deceniilor anterioare – democrație, drepturile omului, comunitatea de valori occidentale – este îngropată. SUA declară deschis că doresc să coopereze și cu state ale căror sisteme și societăți diferă puternic de ale lor. Ceea ce contează este: cine servește intereselor americane? Cine livrează? Cine nu stă în cale?

Europa nu se încadrează în această logică. Ea este:

• ideologic rebelă,
• economic afectată,
• militar dependentă
• și din ce în ce mai disfuncțională din punct de vedere geopolitic.

În schimb, se deschid noi oportunități strategice:

Brazilia. India. Arabia Saudită. Israel. Polonia. Japonia.

Acolo există creștere economică, voință militară, ambiții geopolitice – și niciun teatru moral.

SUA construiesc în prezent o nouă axă de relații pragmatice de putere, în care Europa este, în cel mai bun caz, un spectator. NATO? Nu va fi desființată – dar nici nu va mai fi luată în serios. UE? Nu mai este un interlocutor central. Germania? Dependentă energetic, în declin economic, în criză politică.

Washingtonul spune clar:

„Ajutăm acolo unde merită. Plecăm când nu ne mai este de folos.”

Europa poate să privească.

Sau să se trezească.

Germania se târăște – și nu-și dă seama

În timp ce SUA abandonează Europa, politicienii germani se târăsc în genunchi după ea. Cancelarul federal Friedrich Merz (CDU), care l-a înlocuit pe Olaf Scholz după alegerile anticipate din februarie 2025, a anunțat pe 9 decembrie 2025, în timpul unei vizite inaugurale în Renania-Palatinat:

„Aveți nevoie de parteneri în lume, iar unul dintre acești parteneri poate fi Europa. Și dacă nu puteți face nimic cu Europa, atunci măcar faceți din Germania partenerul vostru.”

Asta nu mai este artă politică. Este supunere.

Merz nu înțelege că SUA au făcut exact asta: au renunțat la Europa în ansamblu – și la Germania odată cu ea. „Cartofii fierbinți” sunt aruncați, iar Berlinul aleargă după ei pentru a-i prinde.

Marie-Agnes Strack-Zimmermann (FDP) a comentat pe X (fostul Twitter):

„Încă o frază dezastruos de neînțeleaptă din partea cancelarului federal Merz, într-o perioadă în care o Europă unită este mai importantă ca niciodată. Merz voia să conducă Europa și acum se retrage când evenimentele se complică. Este iresponsabil. Trump râde în barbă.”

Noua doctrină americană este clară: acorduri bilaterale numai cu cei care aduc un plus de valoare strategică. Germania, castrată energetic, în declin economic, fără putere militară, nu se numără printre aceștia.

SUA au renunțat la Germania ca masă strategică disponibilă.

Merz încă nu a înțeles acest aspect.

Concluzie: Europa este singură

Europa a riscat și a pierdut.

Mai întâi a urmat orbește cursul transatlantic împotriva Rusiei – și s-a lăsat decuplată economic de SUA. Apoi a urmărit să preia rolul de profesor moral al lumii – în timp ce propria democrație era subtil golită de conținut. Acum Washington constată: această Europă nu mai este un partener strategic.

Noua doctrină de securitate a SUA o spune deschis:

• Europa este slabă;
• Europa s-a îndepărtat ideologic;
• Europa blochează soluțiile de pace;
• Europa pune în pericol interesele americane.

Ruptura este reală. Doar europenii nu o observă.

La Berlin se continuă să se viseze la „puterea conducătoare”, în timp ce realitatea este că Europa este dezarmată militar, golită economic și controlată politic de alții – incapabilă să se afirme, incapabilă de autocritică.

Ceea ce rămâne acum este un continent fără sprijin:

• SUA se îndepărtează;
• Rusia a fost declarată inamică;
• China rămâne la distanță;
• Iar în Europa domnesc instabilitatea politică, fragmentarea socială și declinul economic.

Cine nu înțelege că epoca transatlantică se apropie de sfârșit, se va trezi într-un no man’s land geopolitic.

Ce este de făcut?

Europa este necesar să fie sinceră. Gata cu iluziile transatlantice. Gata cu loialitatea vasală. În schimb:

• 1. Să restabilească autonomia energetică – cu sau fără Rusia, dar fără dependența de SUA.
• 2. Să-și construiască suveranitatea militară – nu pentru NATO, ci pentru propriile interese.
• 3. Să-și recâștige autodeterminarea politică – democrații naționale în locul tehnocrației UE.

SUA au tras ștecherul Europei. Acum Europa este necesar să învețe să meargă fără roți ajutătoare.

Altfel, va deveni o marionetă geopolitică între Washington, Moscova și Beijing.

Concluzie

Este timpul să fim sinceri:

Nu Rusia a tras ștecherul Europei.
Nu China a colonizat Europa.
SUA au folosit Europa ca instrument – și acum au aruncat-o.

Cei care nu vor să vadă aceste aspecte ar fi necesar să recitească articolul de la început.

Autor: Michael Hollister

Citiţi şi:
„Europa merge în direcţii greşite”, afirmă Donald Trump
O Europă suverană doar ideologic

 

yogaesoteric
25 ianuarie 2026