Cine ține România prizonieră?

România lui Nicușor, Bolojan, Ciucu și Fritz arată ca o țară blocată între două etaje de putere: unul oficial, care mimează guvernarea la televizor, și unul nevăzut, care pare să decidă totul din spatele ușilor închise. Guvernul Bolojan a fost trântit la podea prin votul Parlamentului, dar totul s-a oprit aici și nimeni nu mai vrea să ducă reformarea până la capăt. Ca la un semnal, toți s-au ascuns, ca și cum cineva a luat țara prizonieră și îi interzice să înainteze.

Sorin Grindeanu a aprins fitilul moțiunii, apoi s-a retras speriat în spatele perdelei „responsabilității europene”. Nicușor Dan caută premier la fel cum caută drumul pe covorul roșu: dezorientat, deși alții îi arată pe unde s-o ia, nu găsește „poteca” nici dacă-i pui GPS. În acest haos politic, AUR și zona suveranistă sunt tratate ca și cum milioane de voturi nu ar exista.

Cine trasează „linia roșie”?

Văzând care este situația, punem și noi o serie de întrebări legitime. Sunt multe, grele și incomode, asta pentru că nimeni din actuala clasă conducătoare nu vrea să le audă.

Cine îi interzice lui Sorin Grindeanu să facă o alianță cu AUR? Cine îi spune că poate da jos un guvern, dar nu are voie să construiască altul cu partidul care domină toate sondajele? Cine trasează „linia roșie” peste voința electoratului? Și mai ales: de ce? De frica Bruxellesului? De frica ambasadelor? Sau de frica faptului că un guvern care vorbește despre interesul național ar strica prea multe combinații?

Cine blochează reforma din PNL? Pentru că este limpede că partidul fierbe pe interior. Hubert Thuma, Cătălin Predoiu și Rareș Bogdan sunt nume grele, iar în spatele lor se află și mai mulți liberali care vor să-l împingă pe Bolojan afară din vitrină. Doar că, de fiecare dată, apare câte o mână nevăzută care pune capacul la loc pe oala sub presiune. Cine îi ține în lesă pe „greii” din PNL? Cine le arată bățul și le șoptește că „nu e momentul”? De ce trebuie salvat cu orice preț un lider care a făcut din partidul Brătienilor o anexă administrativă a USR?

Cine îl ține în brațe pe Ilie Bolojan, dacă tot l-am pomenit? Național a dezvăluit deja planul pe care îl are: unificarea întregii Drepte globaliste într-un singur vehicul electoral, cu PNL, USR, REPER, Forța Dreptei, PMP și restul ornamentelor progresiste trăgând la aceeași căruță. O asemenea operațiune costă milioane: este nevoie de presă favorabilă, influenceri reciclați, campanii online, sondaje „plantate”, televiziuni care lustruiesc imaginea „salvatorului” etc. Cine plătește nota de plată? Și mai ales: ce primește în schimb?

Cât de controlată este România de Bruxelles? 50%? 70%? 100%? Pentru că, sincer, în momentul în care orice decizie politică începe cu „ne cere Comisia Europeană”, iar orice opoziție față de directivele externe este imediat etichetată drept „extremism”, deja nu mai vorbim despre parteneriat. Am ajuns o administrație colonială cu steag european pe clădire.

Cine împiedică România să devină o forță energetică? Avem gaze, avem cărbune, avem petrol, avem hidroenergie, avem tot ce avem nevoie ca să fim una dintre cele mai puternice țări din regiune. Și, totuși, românii plătesc facturi de parcă importăm curent de pe Marte. Cum se face că, într-o țară producătoare de energie, populația tremură la fiecare recalculare de tarif? Cine are interesul să țină România dependentă, slabă și cu mâna întinsă? Ni se tot inoculează ideea că este vorba de incompetență managerială, tipic șefilor români numiți politic. Greșit! Aici este direct sabotaj economic cu acte în regulă. Între noi fie vorba, șleahta de politicieni și politruci din întregul aparat de stat nu doar că „fură curent” – ăștia fură tabloul electric cu tot cu siguranțe!

Ce rol au ONG-urile în criza din România?

Am lăsat la final cea mai importantă întrebare: cât de mare este rolul ONG-urilor și al rețelei soroșiste în toată această criză din România? Votul din Senat privind transparentizarea finanțării ONG-urilor a declanșat un noul val al isteriei progresisto-neomarxiste. Dintr-odată, autointitulații purtători de cuvânt ai „societății civile” urlă că vine dictatura, că se prăbușește democrația, că se întoarce Putin din concediu. Interesant, dar niciunul nu spune că americanii au FARA (Foreign Agents Registration Act) încă din anii ’30. Și ei s-or fi inspirat de la ruși? Adevărata „durere” nu este că află statul cine finanțează ONG-urile; statul știe foarte bine – există ANAF, există servicii de informații, există rapoarte, „Pădurea” știe tot! Cine nu știe este cetățeanul care vede la televizor aceleași figuri reciclate, aceiași „experți independenți” și aceleași ONG-uri care apar miraculos în toate campaniile declanșate împotriva interesului național.

Românii au dreptul să știe cine bagă bani în această industrie a activismului politic mascat în civism. Să aflăm și noi câți bani au intrat în ONG-ul Oanei Gheorghiu. Cine o finanțează? Ce corporații și interese externe se află în spatele „societății civile”? Cine beneficiază de scutiri fiscale, privilegii și protecție administrativă doar pentru că și-a pus eticheta de ONG pe ușă?

Cazul vicepremierului începe să miroasă din ce în ce mai greu, după dezvăluirile recente despre afacerea SAFE, contractele, presiunile asupra instituțiilor, scandalul Schwarz Group, tentativa de împingere fără licitație a unor platforme tehnologice importate din Republica Moldova. Unii ar putea trage aceeași concluzie: că există un grup care încearcă să pună mâna pe infrastructura strategică a statului român sub pretextul „digitalizării” și al „modernizării”. Aici nu mai e vorba de siguranță națională?

Până când nu răspunde cineva la aceste întrebări, avem dreptul să credem că România a ajuns un stat administrat din exterior. Dar cu executanți locali.

Citiți și:
Majoritatea românilor consideră necesare alegerile anticipate
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR: „Capitalul autohton ține în picioare economia României, dar statul guvernează pentru multinaționalele străine”

yogaesoteric
29 mai 2026