Per total, „revolta” din PNL nu a fost decât un circ ieftin care să îi mai prostească nițel pe proști

Dacă Maia Sandu nu primește „Nobelu”, pentru consolare, propun să o nominalizăm la Oscar, măcar la ăla mai mic, adică să îi decernăm Oscariciu’. Și corect ar fi ca Maia să își aștepte rândul. Cărtărescu e înaintea ei la Nobelul pentru literatură. Să fim corecți, că premiul Nobel nu se dă așa, pe ochi frumoși, cum livrează Bou le Jean energie electrică în Moldova și Ucraina, în timp ce pe voi vă cocoșează facturile.

La începutul lunii februarie, peste tot, se anunța că PNL-ul se întâlnește la Vila Lac ca să îl decapiteze pe Bou le Jean. Și era ăla de nu îl mai încap dresurile și și-a schimbat culoarea la ruj, ăla de a tăiat, până acum, de vreo trei ori pensiile speciale, Rareș Bogdan, pe toate ecranele, unde dă-i și luptă, vorba lui Caragiale, de ziceai că, gata, Bolojaf e istorie. Când colo, doar un spectacol ieftin, că (!?) chipurile s-a răsculat peneleul, un spectacol care voia doar să rivalizeze cu episoadele de show ale pesedeului, care tot iese de la guvernare, că moare de grija românului.

Le-a zis Bolojaf că îi taie de la porție și situația s-a reglat exact ca în bancul cu soția înșelată, care îi spune șotului că vrea să divorțeze, pentru că i-a cunoscut amanta, iar soțul îi răspunde că poate divorța, dar să își ia adio de la excursiile în Dubai, de la sesiunile de shopping, de la Mercedes ori de la casa cât vila lui Videanu. În timp ce are loc disputa, în restaurantul în care luau cina intră o tipă, iar soțul i-o arată soției și spune că e amanta prietenului. La care nevasta răspunde: Să știi că a noastră e mai frumoasă!

Per total, „revolta” din PNL nu a fost decât un circ ieftin care să îi mai prostească nițel pe proști. Păcat că Olguța nu a putut juca în piesă, că legea nu îi dă voie să fie membru în mai multe partide simultan. Dar a ieșit femeia din Rareș Bogdan, cu prisosință.

Autor: Gogu Orlando

Citiți și:
Gogu Orlando: „Ei vor topi banii și noi vom plăti taxe și impozite din ce în ce mai mari”
Bolojan a eliminat prin OUG și fără nicio consultanță plafonul impus multinaționalelor. Guvernul redeschide robinetul exportului de profit către multinaționale, în timp ce contribuabilul român plătește nota de plată

 

yogaesoteric
24 februarie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More