De ce susțin Statele Unite Israelul cu orice preț?

Este o relație irațională înrădăcinată în factorii teologico-politici, antropologici și elementari. De ce persistă alianța dintre Statele Unite și Israel în ciuda intereselor divergente și a unei puternice opoziții interne din America? Războiul împotriva Iranului, care devine tot mai mult un al doilea Vietnam umilitor pentru Washington, dezvăluie o relație irațională înrădăcinată în factori teologico-politici, antropologici și elementari.

O alianță non-strategică

Alianța dintre Washington și Tel Aviv este supusă unor interpretări variate, în funcție de școala de gândire și de înclinațiile politice. Unii o văd ca fiind opera exclusivă a lobby-ului pro-Israel, alții ca un interes strategic pentru Statele Unite: Israelul este văzut ca un portavion terestru în inima Orientului Mijlociu, un punct central între Marea Mediterană și Marea Roșie, un laborator de arme, un polițist care monitorizează și conține puterile regionale. Teza „portavionului” a Israelului și-a atins limitele în evenimentele din ultimele două decenii și nu le vom relua aici.

Puterea lobby-ului pro-Israel de la Washington este reală; este chiar disproporționată. Însă aceasta nu explică de ce Statele Unite continuă să se angajeze și să își epuizeze munițiile, finanțele și creditele în războaie care nu le servesc interesele și, mai rău, le diminuează puterea și influența la scară globală. Nici nu explică de ce opoziția publicului american față de Israel, care se extinde chiar și la partidul care l-a adus pe Donald Trump la putere, nu își schimbă cursul.

Conform unui sondaj realizat de Pew Research Center, aproximativ 41% dintre republicani și 57% dintre republicanii mai tineri (sub 50 de ani) au o opinie nefavorabilă despre Israel. Per total, aproximativ 60% dintre americani au acum o opinie nefavorabilă despre Israel, comparativ cu 53% anul trecut și 42% în 2022.

Încrederea dintre guvernul SUA și statul Israel se erodează, de asemenea. Într-un articol din 6 iunie 2026, New York Times a relatat că „Departamentul Apărării [al SUA] și-a ridicat nivelul de alertă de contrainformații la cel mai înalt nivel, iar Israelul ar fi interceptat negocierile dintre SUA și Iran. Rapoarte recente ale agențiilor de informații americane au ridicat îngrijorări cu privire la faptul că serviciile de informații israeliene ar fi putut intercepta negociatorii americani care lucrau la un acord de pace cu Iranul, pe fondul îngrijorărilor crescânde cu privire la o amenințare mai amplă a contrainformațiilor din partea Israelului”.

Prin urmare, analiza geopolitică este insuficientă aici. Ea descrie dinamica puterii în timp și spațiu; nu explică de ce o clasă conducătoare, de-a lungul mai multor decenii, duce o politică contrară intereselor obiective ale statului pe care îl conduce și ale poporului pe care îl guvernează. Un astfel de comportament nu provine dintr-un calcul rațional, ci din mecanisme antropologice și religioase.

America, noul Israel

Reforma protestantă a fost inițial o întoarcere la Vechiul Testament, în detrimentul Noului Testament și împotriva învățăturilor Bisericii Catolice. Mișcările eretice din Evul Mediu care au deschis calea protestantismului au fost impregnate de spiritul revoluționar evreiesc.

Ioan Calvin a accentuat această mișcare. Această întoarcere la Vechiul Testament (prin eclipsarea Noului) și-a găsit terenul fertil în America. Părinții pelerini care au sosit din anii 1620 încoace se vedeau ca noul popor ales, iar America noua Țară Promisă și intenționau să construiască acolo un Nou Ierusalim.

De la începutul secolului al XVII-lea, teologii protestanți englezi promovaseră ideea relocării evreilor în Țara Sfântă pentru a grăbi întoarcerea lui Hristos. Acest milenarism a devenit o forță politică de masă în Statele Unite: sionismul creștin. În 2010, 41% dintre americani credeau că Iisus Hristos se va întoarce pe Pământ, cu siguranță sau probabil, până în 2050. Pentru această Americă, statul Israel nu este doar un alt aliat: este dovada că istoria se apropie de sfârșit și că de fapt crearea statului Israel modern este împlinirea Scripturii.

Israelul antic corespunde mitului fondator al Statelor Unite, care se reflectă în Israelul modern. Conform acestei perspective, ambele state sunt creații corespunzătoare planului dumnezeiesc: două națiuni surori și mesianice născute în epoca modernă ‒ ambele ieșind din Leviatanul britanic. A abandona Israelul în voia sorții sale ar echivala cu negarea mitului fondator al Statelor Unite sau chiar cu suferința destinului tragic al statului evreu, singur împotriva dușmanilor săi.

Aleșii și condamnații

Iudaismul poartă în sine o antropologie, valori și un sistem de inegalitate care ar fi transmise protestantismului. Predestinarea calvinistă este echivalentul funcțional al alegerii divine a iudaismului: în ambele cazuri, umanitatea este împărțită între cei aleși și cei care nu sunt aleși, iar meritul este irelevant. Calvinismul ulterior a reformulat-o într-o alegere familială, care a căpătat ulterior un caracter rasial, în special în lumea vorbitoare de limbă engleză.

În Anglia, această alegere religioasă s-a împletit cu o structură familială purtătoare de valori inegale: familia nucleară absolută descrisă de Alan Macfarlane, în care tatăl dispune liber de bunurile sale prin testament și își poate dezmoșteni copiii.

Din această fuziune antropologico-teologică a apărut ceea ce poate fi numit o geopolitică segregaționistă. Această politică internă și externă de subjugare sau exterminare a populațiilor și popoarelor străine considerate inferioare nu este un accident al istoriei, ci un principiu fundamental. Se poate observa în colonizarea anglo-saxonă a Americii de Nord, precum și în Palestina, unde Israelul practică epurarea etnică și construiește un zid de separare.

Citiți și:
Noua rundă cu Iranul va distruge Golful
Consensul de la Washington în privința războiului

yogaesoteric
31 octombrie 2026