Suntem împinși încolo și încoace de oameni fără conștiință, isterici, cu morbul trădării în sânge. În acest joc calculat al haosului și al schimbărilor abrupte, nimeni nu este ceea ce pare
Pentru orice om cu credință în Dumnezeu, ceea ce se petrece de câțiva ani încoace ar fi cazul să reprezinte un semnal de alarmă.
Trăim vremuri de mare înșelare, în care fiecare dintre noi este tras într-o direcție sau alta prin isterizare constantă, escrocherii emoționale și abuzuri de toate felurile.
De la „poartă mască, arată că îți pasă”, „vaccinează-te, ca să o salvezi pe bunica”, „vin rușii”, „slava Ucraina” și, în general, orice frază care începe cu „aoleu, cade cerul”, toate aceste strategii de manipulare au fost utilizate pentru a ne duce către înregimentarea în sistemul antihristic și primirea semnului fără de care nu mai poți trăi în societate, cumpăra sau vinde.
Tot ce se face împotriva omului e rău, dar moartea fizică nu e nici pe departe răul cel mai mare. Fapte care ne îngrozesc și ne tulbură viața, precum cele din dosarele Epstein, dar nu numai, toate atrocitățile comise de unii care se pretind oameni, dar își nenorocesc semenii, toate ne arată că lumea nu e cum credeam noi, că nu a fost niciodată.
Între timp, în spatele isteriilor și al ideologiilor, agenda merge mai departe: acte biometrice, identitate digitală, recunoaștere facială, eliminarea banilor cash, supraveghere și control online și pe toate planurile.
Suntem împinși încolo și încoace de oameni fără conștiință, isterici, incapabili să vadă dincolo de aparențe, cointeresați material, mulți cu morbul trădării în sânge. În acest joc calculat al haosului și al schimbărilor abrupte, nimeni nu este ceea ce pare.
Ar fi bine să recunoaștem semnele vremurilor. Să ne căutăm echilibrul interior și să ne rugăm mai mult: pentru pace, pentru adevăr, pentru oameni, pentru români.
Citiți și:
Euro digital și colivia de aur
Trăim vrând-nevrând într-o societate epsteiniană
Voiau să facă „Marea Resetare” a lumii din Insula Pedofililor: șeful Forumului Economic Mondial, Børge Brende, demisionează din cauza legăturilor cu infractorul sexual Jeffrey Epstein conectat la Mossad
yogaesoteric
9 martie 2026