Presupusele abuzuri sexuale ale fostul șef al Direcției psihologie din SIE, Ion Duvac, anunță un nou caz Epstein pentru România? Cine încearcă mușamalizarea cazului?
Cine încearcă muşamalizarea cazului privind abuzurile sexuale de care este acuzat Ion Duvac, fost vicepreşedinte, azi membru al Comisiei de deontologie şi disciplină din Colegiul Psihologilor din România?

Audierea lui Ion Duvac în Comisia de deontologie și disciplină ridică multiple semne de întrebare!
Alin Florin Sava, fost preşedinte al Comisiei, printre altele, prof. univ. dr. prorector al Universităţii de Vest din Timişoara şi fost consilier al ministrului Educaţiei Daniel David, încearcă să dreagă busuiocul şi să paseze responsabilitatea, precizând că a fost luată decizia de a fi întrunită de urgenţă Comisia de deontologie şi disciplină pentru analizarea cazului Ion Duvac devoalat de presă.
De ce a ieşit la declaraţii Alin Florin Sava şi nu preşedintele Comisiei, dna Băncilă Elena Camelia?
Alin Florin Sava, în calitate de fost preşedinte al Comisiei de deontologie şi disciplină, dar şi de membru, nu avea obligaţia să cunoască cu ce se ocupa Ion Duvac?
Pentru o mai bună înţelegere cu privire la cine „patronează” disciplina pentru psihologii din România, este necesar să fie amintit că în Cadrul Comisiei de deontologie şi disciplină au fost aleşi: președinte: Băncilă Camelia Elena; vicepreședinte: Alexa Petric; membri: Constantinescu Daniel; Duvac Ion; Mărginean Ovidiu; Popescu Codruța Alina; Sava Florin-Alin; Țepurlui Petrișor; Veleanovici Armand Cătălin.
Ion Duvac este membru în această Comisie de 9 ani! Alţii sunt la al doilea mandat!
Cine aplică legea în România?
Dezvăluirea publicată de jurnalista Popovici Luiza în presă este tulburătoare, aprecia chiar Alin Florin Sava, printre altele, prof. univ. dr. prorector al Universităţii de Vest din Timişoara şi fost consilier al ministrului Educaţiei Daniel David.
Deşi aminteşte că a avut multiple dispute profesionale cu persoana la care face referire articolul, ce măsuri a luat potrivit legilor în vigoare pentru prevenirea unor astfel de situaţii?
Faptul că Alin Florin Sava aruncă „pisică moartă” în grădina preşedintelui Colegiului Psihologilor din România, dr. Edmond Cracsner, considerând „că Ion Duvac era un om de bază în echipa președintelui”, rezolvă suferinţa victimelor care au avut curajul, în cele din urmă, să solicite ajutor presei?
Declaraţia lui Alin Florin Sava, fost preşedinte al Comisiei de deontologie şi disciplină, şterge ruşinea adusă psihologiei din România de presupusele abuzuri sexuale pentru care a fost acuzat Ion Duvac?
Cine încearcă să muşamalizeze cazul Ion Duvac?
După o analiză sumară, de 30 de minute, este adevărat că membrii Comisiei, întrunită de urgenţă, au ajuns la concluzia halucinantă că este vorba de un act consimţit şi nici urmă de abuz?
În ce temei legal Comisia a permis presupusului abuzator sexual Ion Duvac să comunice, în timpul şedinţei, cu victima, în condiţiile în care exista o plângere şi se fac cercetări de către Poliţia Romană?
Deşi nu a fost identificată „culpa”, este adevărat că în urma audierii, în Comisia de deontologie şi disciplină, s-a propus ca Ion Duvac să fie suspendat din profesie pentru 6 luni?
Ion Duvac răspunde la acuzaţii prin avocat, invocând că înregistrările sunt vechi, fapt ce ridică o întrebare: dacă înregistrările sunt vechi nu mai sunt probe?
Fapta nu rămâne faptă?
Cum se apără Ion Duvac? De fapt, pe cine ameninţă fostul şef al direcţiei psihologie din SIE?
Potrivit Antena3CNN, „psihologul Ion Duvac a transmis, prin intermediul avocatului, prima reacție publică după apariția într-o anchetă jurnalistică a PressOne a unor acuzații de hărțuire sexuală formulate de o fostă clientă și a unei înregistrări audio cu conversația dintre cei doi. Acesta respinge acuzațiile și susține că este vorba despre «o campanie de denigrare», apărută în contextul în care și-a anunțat, la începutul acestui an, intenția de a candida la funcția de președinte al Colegiului Psihologilor din România.”
Potrivit aceleiaşi surse „cu toate că acuză jurnaliștii că ar încerca intenționat să îl denigreze, acesta nu neagă în comunicat autenticitatea înregistrării publicate de presă, ci se limitează la a sublinia că a avut deschiderea să răspundă la toate întrebările, față în față, la cabinetul său, dar autoarea articolului nu i-a dat această ocazie, și amenință cu acțiuni în justiție: «ne vom asigura că cei vinovați sunt trași la răspundere conform legii», se arată la finalul Comunicatului”.
În condiţiile în care frăţiile nu lipsesc, cum explică Ion Duvac „medota Duvac” sau „metoda Ion” în exacerbarea simţurilor sexuale amintită, potrivit înregistrărilor oferite de presă, în relaţia cu o clientă?
Dacă un astfel de limbaj cu evidente conotaţii sexuale este apreciat ca fiind normal de Comisia de deontologie şi disciplină din Colegiul Psihologilor din România, se impune o întrebare legitimă: psihologii merg la un examen psihiatric?
Comentariile sunt de prisos!
Citiți și:
Trăim vrând-nevrând într-o societate epsteiniană
Mario Nawfal: FBI știa din 1996 despre abuzurile sexuale comise de Epstein și nu a făcut nimic
yogaesoteric
11 martie 2026