Marius Mioc: Curtea de Apel București în procesul cu Nicolae Țîbrigan și ISPRI: Nu e necesar să se stabilească adevărul științific, fiind suficient să se verifice respectarea limitelor exercitării dreptului de liberă exprimare
Despre procesul cu Nicolae Țîbrigan, autorul articolului „STOP FALS CORONAVIRUS! Cei „12 apostoli” ai dezinformării despre coronavirus au ajuns și în România”, am mai scris pe blog. În articolul respectiv fusesem nominalizat ca persoană implicată în dezinformarea legată de covid, ca urmare a faptului că tălmăcisem în românește și publicasem pe YouTube un interviu al microbiologului Sucharit Bhakdi care critica măsurile luate sub pretext de combatere a covidului. În urma articolului lui Țîbrigan și a îndemnului fățiș exprimat în articol ca să se raporteze la YouTube ca dezinformare/înșelăciune acea filmare cu Sucharit Bhakdi, filmarea a fost ștearsă de pe canalul meu YouTube iar apoi canalul meu YouTube a ajuns în atenția cenzurii, fiind supus altor restricții și ștergeri de filmări. Vedeți articolele anterioare legate de această problemă:
– Dr. Sucharit Bhakdi (Germania) despre isteria coronavirusului: Măsurile sînt absurde și primejdioase. Concetățenii noștri bătrîni au tot dreptul să fie făcute eforturi pentru prelungirea vieții lor. Contactele sociale, evenimentele sociale, teatrul, muzica, călătoriile, vacanțele, sportul, toate acestea îi ajută să-și prelungească viața. Speranța de viață a milioane de oameni e scurtată cu măsurile anticoronavirus (video)
– LARICS mă citează ca fiind printre „apostolii dezinformării” legate de covid-19 și cere cenzurarea interviului cu profesor Sucharit Bhakdi încărcat de mine pe youtube
– Acțiune în justiție împotriva lui Nicolae Țîbrigan și a Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „I. C. Brătianu” al Academiei Române
– Procesul cu Nicolae Țîbrigan de la LARICS. Concluziile mele scrise. Pronunțarea a fost amînată pentru 11 iulie
– Judecătoria sectorului 6 București a respins cererea mea de despăgubiri în procesul cu Nicolae Țîbrigan
– Sentința Judecătoriei sectorului 6 în procesul cu Nicolae Țîbrigan și ISPRI: „Pîrîtul, prin afirmațiile sale, s-a plasat în cadrul limitelor admisibile ale libertății sale de exprimare”
– Apelul meu în procesul cu Țîbrigan și ISPRI
– Tribunalul București respinge apelul meu din procesul cu Nicolae Țîbrigan și ISPRI. Notele scrise depuse de mine la dosar
– Hotărîrea Tribunalului București în procesul meu cu Țîbrigan și ISPRI: „În cazul în care discursul se încadrează în categoria judecăților de valoare nu este necesară demonstrarea acestora”
– Recursul meu în procesul cu Nicolae Țîbrigan și ISPRI. „Instanța în mod greșit apreciază că pîrîtul Țîbrigan Nicolae ar fi acționat cu bună credință la scrierea articolului său și că ar fi avut o minimă bază faptică pentru afirmațiile făcute”
– Întîmpinarea ISPRI la procesul meu cu Nicolae Țîbrigan
Am primit de la Curtea de Apel București hotărârea care a fost dată la recurs. Instanța mi-a admis recursul pe motiv că la apel Poșta nu îmi înmânase întâmpinările pârâţilor, deși se întocmise un proces verbal care afirma contrariul, dar rejudecând a păstrat hotărârea Tribunalului București. Deci practic am pierdut procesul și rămâne să plătesc cheltuieli de judecată. Redau mai jos hotărârea instanței:
Dosar nr. 6175/303/2023
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 170R/2026
Ședința publică din data de 19.02.2026
Curtea constituită din:
Președinte: Dumitru Marcel Gavriș
Judecător: Anca Mihaela Median
Judecător: Luminița-Cristina Stoica
Grefier: Măcrina Toma
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant Mioc Marius Remus împotriva Deciziei civile nr. 1307/A/06.05.2025 pronunțate de către Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr. 6175/303/2023 în contradictoriu cu intimații pârâți Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I.C. Brătianu al Academiei Române și Țîbrigan Nicolae, cauza având ca obiect acțiune pretenții.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă recurentul reclamant, personal, datele de identificare ale acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință, și intimatul pârât Țîbrigan Nicolae, personal și prin avocați, în baza împuternicirii avocațiale depuse în timpul ședinței.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea arată că prin întâmpinare se invocă excepția nulității recursului, precum și excepția inadmisibilității recursului.
Curtea acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului, sub acest aspect aducând la cunoștință că au fost invocate dispozițiile 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 Cod procedură civilă.
Apărătoarele intimatului pârât solicită admiterea excepției nulității recursului, arătând că, deși în cererea de recurs sunt indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 Cod procedură civilă, motivele invocate nu se încadrează, în realitate, în cazurile de casare prevăzute de lege. Se susține că, sub aspectul art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, recurentul reproșează instanței de apel respingerea cererii de amânare formulată la termenul de judecată din 15.04.2025, instanța raportându-se la dovada de comunicare a întâmpinării și la procesul-verbal de amânare aflat la dosar. Se arată că recurentul a invocat, în recurs, și existența unui pretins fals cu privire la înscrisul avut în vedere de instanța de apel, însă orice cerere de înscriere în fals este, la acest moment, tardivă. Totodată, se susține că recurentul nu indică vătămarea suferită ca urmare a respingerii amânării, întrucât acesta s-a prezentat la termen și a avut posibilitatea depunerii de concluzii scrise, nefiind incidentă o încălcare a normelor de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității.
Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, apărătoarele intimatului pârât arată că recurentul nu dezvoltă critici concrete, nu indică normele de drept material pretins încălcate și nu explică în ce constă încălcarea acestora. Se concluzionează că recursul reia, în esență, apărări de fond deja analizate în primă instanță și în apel, motiv pentru care se solicită constatarea nulității recursului.
Recurentul formulează apărări cu privire la excepția nulității recursului, arătând că întâmpinarea nu i-a fost comunicată. Susține că, ulterior, s-a prezentat la oficiul poștal și a obținut înscrisuri din care rezultă că întâmpinarea nu i-a fost comunicată, iar oficiul poștal a transmis către Tribunalul București o adresă aflată la dosarul de apel din care rezultă că un factor poștal ar fi semnat în fals cu privire la comunicare. Recurentul arată că adresa respectivă a fost primită după pronunțarea instanței de apel, astfel încât instanța nu a avut-o în considerare la momentul soluționării. Precizează că aceste aspecte privesc motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurentul susține că este vorba despre aplicarea greșită a dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală, cu referire la art. 70-75 Cod civil, art. 30 din Constituția României, precum și art. 7 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurentul mai arată că întâmpinarea și actele anexate însumează aproximativ 110 pagini și că, înaintea ședinței de judecată, nu dispunea decât de câteva minute pentru studierea acestora și pregătirea apărării, apreciind că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Curtea respinge excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât, reținând că în cererea de recurs sunt dezvoltate două dintre motivele de casare reglementate de art. 488 Cod procedură civilă, respectiv motivul de la pct. 5, dezvoltat prin raportare la norme de procedură pe care recurentul le consideră incidente, și motivul de la pct. 8, care vizează interpretarea ori aplicarea greșită a normelor de drept substanțial, recurentul făcând trimitere la dispoziții din materia răspunderii civile delictuale. Curtea constată că recursul este valabil formal, iar celelalte chestiuni invocate privesc temeinicia criticilor, urmând a fi analizate pe fond.
În continuare, cu privire la excepția inadmisibilității recursului, Curtea solicită precizări.
Apărătoarele intimatului arată că recurentul a formulat recursul împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, însă a menționat și hotărârea pronunțată de Judecătoria Sectorului 6, motiv pentru care intimatul pârât a înțeles să invoce excepția inadmisibilității.
Curtea arată că obiectul recursului îl constituie decizia instanței de apel, susceptibilă de a fi atacată cu recurs în condițiile art. 483 Cod procedură civilă, legea stabilind în mod clar hotărârile ce pot fi atacate cu recurs.
Curtea acordă cuvântul în susținerea fondului recursului, solicitând ca susținerile să se raporteze la motivele de nelegalitate invocate.
Recurentul arată că intimatul pârât a publicat un articol la data de 04.04.2020, în contextul stării de urgență, și a formulat afirmații pe care le consideră neîntemeiate și defăimătoare, în sensul că recurentul ar promova dezinformarea. Recurentul susține că a publicat traducerea în limba română a unui interviu al unei personalități din domeniul medical, profesorul Sucharit Bhakdi, iar pârâtul ar asocia această publicare cu dezinformarea și cu ideea că recurentul ar fi „aliat”, voluntar sau involuntar, „al Kremlinului”.
Curtea solicită recurentului să se raporteze la cele două motive de nelegalitate invocate, respectiv la necomunicarea întâmpinării și încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum și la interpretarea dispozițiilor art. 1.349 și următoarele Cod civil în materia răspunderii civile delictuale.
Recurentul invocă practica Curții Europene a Drepturilor Omului, arătând că, pentru a se încadra în limitele admisibile ale libertății de exprimare, inclusiv în cazul judecăților de valoare, este necesară existența unei minime baze factuale și a bunei-credințe a autorului afirmațiilor. Susține că aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză și arată că, în raport de măsurile adoptate de Federația Rusă în perioada pandemiei, nu există o bază factuală pentru a-l asocia cu „Kremlinul”. Arată că pârâtul cunoaște aceste împrejurări, invocând inclusiv faptul că, în întâmpinarea de la fond, pârâtul face trimitere la un articol („Moscova spune lockdown”), existent la dosar, din care ar rezulta că măsurile criticate în interviul tradus sunt similare celor aplicate la Moscova. Recurentul concluzionează că afirmațiile pârâtului sunt făcute cu rea-credință.
Recurentul invocă, cu titlu de exemplu, jurisprudența CEDO (cauza Corneliu Vădim Tudor împotriva României), susținând că acordarea de despăgubiri poate fi considerată justificată atunci când se formulează acuzații grave fără o minimă bază factuală.
Mai susține că acuzația de „dezinformare” presupune, inclusiv potrivit definițiilor invocate de acesta, existența unei intenții de a dezinforma, intenție care nu este dovedită în cauză nici în privința persoanei intervievate, nici în privința recurentului.
Recurentul susține, în continuare, că pârâtul ar atribui în mod eronat afirmații persoanei intervievate, în special cu privire la ideea că „se poate infecta oricine cu coronavirus”, arătând că interviul (depus la dosar inclusiv în format video și transcriere) distinge între infecție și boală. Arată că susține această distincție și că pârâtul ar fi interpretat greșit conținutul materialului publicat.
Recurentul face referire la existența unor opinii medicale și declarații publice (inclusiv declarația de la Great Barrington, semnată de un număr mare de specialiști) care contestă anumite măsuri și susține că opinii anterior etichetate drept „dezinformare” ajung ulterior acceptate în spațiul public.
Mai arată că pârâtul, având pregătire în sociologie, ar fi contestat opiniile unor personalități medicale, inclusiv pe profesorul Vasile Astărăstoae, și susține că recurentul se consultă cu acesta după publicarea materialului, iar acesta confirmă, în linii mari, caracterul corect al materialului.
Recurentul concluzionează că instanța de apel a aplicat greșit legea, întrucât nu a analizat în mod corect elementele esențiale privind existența unei minime baze factuale și a bunei-credințe.
Apărătoarele intimatului arată că nu insistă asupra aspectelor factuale, întrucât acestea sunt dezbătute în fond și în apel, iar la dosar sunt depuse înscrisuri numeroase. Se susține că recursul evidențiază netemeinicia criticilor, întrucât recurentul nu formulează veritabile critici de nelegalitate ale hotărârii recurate, ci reia argumente de fond deja analizate.
Apărătoarele intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că instanța de apel a apreciat corect că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului și că hotărârea recurată este legală. Solicită, de asemenea, să fie avute în vedere argumentele expuse prin întâmpinare și susținerile formulate pe fond.
Apărătoarele intimatului depun chitanțe privind cheltuieli de judecată, în cuantum de 1.846,69 lei.
Recurentul depune chitanțe privind cheltuieli de judecată, în cuantum total de 485,28 lei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 03.04.2023 înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 București, reclamantul Mioc Marius Remus a chemat în judecată pe pârâții în contradictoriu cu intimații pârâți Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I.C. Brătianu al Academiei Române (în continuare ISPRI) și Țîbrigan Nicolae, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să îi oblige pe pârâți în solidar la plata sumei de 50.000 lei, actualizată cu indicele de inflație, cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă dreptului la onoare, reputație, imagine și viață privată. De asemenea, reclamantul a solicitat să fie obligați pârâții la publicarea dispozitivului hotărârii ce se va pronunța pe site-ul https://lacris.ro/ [corect https://larics.ro], precum și publicarea dispozitivului hotărârii în două ziare de circulație națională, respectiv Adevărul și Evenimentul Zilei, toate acestea pe cheltuiala lor. În fine, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 6307/11.07.2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ISPRI, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Mioc Marius Remus și a fost obligat acesta la plata sumei de 8706,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul Țîbrigan Nicolae.
Prin Decizia civilă nr. 1307/06.05.2025 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Mioc Marius Remus împotriva sentinței judecătoriei și a fost admisă în parte cererea de obligare a apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată, acestea fiind acordate pârâtului în condițiile art. 451 alin. 2 CPC într-un cuantum de 5033.44 lei.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamantul.
Motivele de casare invocate de reclamant au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 CPC, respectiv art. 488 alin. 1 pct. 8 CPC.
Din perspectiva primului motiv de casare recurentul susține că instanța de apel nu a comunicat în mod legal întâmpinarea și arată că dovedește acest aspect prin adresa emisă de oficiul poștal prin intermediul căruia s-ar fi îndeplinit procedura de comunicare.
Din perspectiva celui de-al doilea motiv de casare se susține că în mod greșit ar fi apreciat instanța că pârâtul Țîbrigan Nicolae ar fi acționat cu bună credință, după care se reiau opiniile recurentului în legătură cu politicile covid oficiale în materia coronavirus.
Recursul a fost declarat în termen și a fost legal timbrat cu suma de 100 lei taxă judiciară de timbru.
Intimatul ISPRI a depus întâmpinare invocând excepția inadmisibilității recursului și excepția nulității recursului. De asemenea, intimatul a arătat că pe fond, hotărârea instanței de apel este legală și temeinică.
Intimatul pârât Țîbrigan Nicolae a formulat, la rândul lui, întâmpinare, invocând excepțiile nulității și inadmisibilității și solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
La dosar s-au depus dovezile de efectuare a cheltuielilor de judecată.
După cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Curtea a respins motivat excepțiile nulității și inadmisibilității recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma și în limita motivelor de recurs în condițiile art. 499 CPC, Curtea reține următoarele:
La termenul din 15.04.2025, instanța de apel a respins solicitarea apelantului reclamant de a se amâna judecata pentru a i se da posibilitatea să ia cunoștință de conținutul întâmpinării, arătându-se că dovada comunicării actului de procedură menționat se regăsește la fila 170 din dosar, astfel că cererea de amânare nu este întemeiată.
Încheierea de la termenul din 15.04.2025 cuprinde dezbaterile pe fond și dispoziția de amânare a pronunțării pentru termenul din 29.04.2025. La acest din urmă termen instanța de apel a amânat din nou pronunțarea pentru data de 06.05.2025, când a pronunțat decizia civilă nr. 1307 care face obiectul prezentului recurs.
Curtea constată că, într-adevăr, la fila 173 din dosarul de apel se regăsește procesul-verbal de înmânare a citației și a întâmpinării, pe acesta fiind subliniată mențiunea că destinatarul nu a fost prezent iar actele de procedură au fost depuse la cutia poștală.
După cum rezultă din adresa 112/28.04.2025 emisă de Compania Națională Poșta Română S.A. (fila 9 dosar) actele de procedură la care se referă procesul-verbal de înmânare aflat la fila 173 din dosarul de apel au fost predate în mod real destinatarului la data de 22.04.2025, mențiunea privitoare la depunerea la cutia poștală a actelor de procedură în data de 24.02.2025 ora 11 fiind falsă, în condițiile în care factorul poștal din acea perioadă, domnul Oboroceanu Adrian nu și-a îndeplinit corect atribuțiile și a demisionat la șase zile după angajare.
Conform aceleiași adrese, actele de procedură reprezentate de citație și întâmpinare au fost comunicate în mod real destinatarului Mioc Marius Remus la data de 22.04.2025, dată care era ulterioară închiderii dezbaterilor și anterioară pronunțării.
Față de cele arătate, Curtea reține că încheierea de dezbateri este lovită de nulitate în condițiile art. 175 alin. 1 rap. la art. 160 alin. 1 și 3 CPC și cu aplicarea art. 13 alin. 3 CPC deoarece procedura de comunicare a întâmpinării nu s-a realizat în condițiile arătate de instanța de apel în încheierea de ședință din 15.04.2025.
Prin urmare, soluția de respingere a cererii de amânare formulate de apelantul reclamant la termenul din 15.04.2025 a fost nelegală, instanța de apel încălcând involuntar dreptul la apărare al părții respective.
Motivul de nulitate vizează încheierea de dezbateri dar afectează în condițiile art. 179 alin. 3 CPC și actele subsecvente reprezentate de încheierile de amânare a pronunțării, respectiv de decizia nr. 1307.
Având în vedere cele arătate, Curtea reține că motivul de casare instituit prin art. 488 pct. 5 CPC a fost în mod corect invocat de reclamant și se impune a fi admis, hotărârea instanței de apel fiind dată cu încălcarea unei reguli de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Față de motivul de casare găsit întemeiat și față de faptul că instanța de apel și prima instanță au soluționat fondul raporturilor deduse judecății, Curtea va admite recursul, va casa decizia și va proceda la rejudecarea litigiului în condițiile art. 498 alin. 1 CPC.
În consecință, Curtea rejudecă procesul în fond la termenul la care admite recursul, urmând a pronunța o singură decizie în acest sens.
În această ordine de idei, Curtea analizează motivul de casare reprezentat de art. 488 pct. 8 CPC ca o critică prin care recurentul își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanțele de fond au aplicat și interpretat dispozițiile de drept material în materia răspunderii civile delictuale.
Situația de fapt dedusă judecății nu este contestată din perspectiva conținutului articolului din data de 04.04.2020 publicat în cadrul secțiunii de analize pe site-ul https://lacris.ro/ [corect https://larics.ro], acesta aflându-se la filele 49-52 dosar fond volumul 1.
Curtea constată că interacțiunea publică online dintre părți a avut ca punct de pornire încărcarea de către apelant pe canalul său de YouTube a unui interviu tradus în limba română al autorului Sucharit Bhakdi.
Pârâtul a considerat de cuviință să-i răspundă reclamantului, criticându-l pe acesta din mai multe perspective.
Referitor la conținutul articolului incriminat, Curtea constată că acesta nu conține acuzații concrete și la adresa apelantului. Intimatul și-a exprimat opinia că apelantul ar fi preocupat de „teorii ale conspirației, narațiuni anti-sistem, controverse legate de Revoluția română din 1989”. Aceste afirmații reprezintă judecăți de valoare față de materialele răspândite de apelant. De altfel, intimatul a susținut că și-a raportat criticile la „filmulețele încărcate pe YouTube” de reclamant.
Poziționarea diferită a părților cu privire la aspecte care țin de politicile covid oficiale este evidentă, dar nu se cuvine să fie sancționată juridic cât timp nu se dovedește caracterul ilicit al uneia sau alteia dintre poziționări.
Se observă că extinderea tipului de argumente folosite de pârât în combaterea susținerilor reclamantului s-a făcut prin raportare la alte materiale încărcate de reclamant pe canalul său de YouTube. Este vorba despre materiale care reprezentau filmări din revoluția de la 1989 ori emisiuni despre revoluția de la 1989.
Curtea învederează că nu doar reclamantul are dreptul de liberă exprimare ci și pârâtul. Faptul că acesta din urmă a combătut opiniile celui dintâi inclusiv prin folosirea unor asocieri considerate nefaste (cu Kremlinul, cu Moscova sau cu Rusia) este o chestiune care ține de judecățile de valoarea și nu necesită bază factuală.
Curtea notează că fiecare parte avea pretenția că susține un punct de vedere științific, însă argumentele de autoritate pe care și-au bazat concluziile erau diferite.
Din punct de vedere juridic, pentru soluționarea litigiului pendinte, nu este necesar să se stabilească adevărul științific, fiind suficient să se verifice respectarea limitelor exercitării dreptului de liberă exprimare de către pârât la momentul publicării articolului din data de 04.04.2020.
În această ordine de idei, Curtea observă că din articolul intimatului reiese suficient de clar că apelativul „apostol al dezinformării” nu îl vizează pe apelant, ci se referă la interviurile „profesorului” Bhakdi și la conținutul acestora, respectiv la pregătirea profesională a acestuia, apelantul fiind menționat spre finalul articolului întrucât a preluat și tradus unul dintre interviuri. De asemenea, apelantul nu a fost acuzat de înșelăciune sau fraudă ci, la finalul articolului, intimatul a adus la cunoștință publicului aspectul că există posibilitatea de a „raporta interviul urcat pe YouTube ca Spam or misleading Scams/fraud” adăugând și o justificare cu privire la încălcarea regulilor comunității.
După cum s-a arătat la fond, calomnioase nu sunt nici afirmațiile vizând calitatea apelantului de aliat al Kremlinului, deoarece nu a fost indusă ideea unei certitudini, intimatul afirmând că „practic, este preluată rețeta integrală oferită de Kremlin pentru aliați (in)voluntari din țările Uniunii Europene” și arătând ulterior că „la mijloc ar putea fi nu neapărat implicarea lui Mioc în propagandă pro Kremlin”. Prin urmare, intimatul a exprimat judecăți de valoare, fără a le prezenta ca indubitabile, iar aceste judecăți au fost făcute în contextul întregului articol care viza veridicitatea unor opinii exprimate în perioada pandemiei coronavirus.
Cele de mai sus sunt valabile și pentru afirmațiile din cuprinsul articolului vizând posibilele câștiguri ale apelantului în raport de numărul de abonați, acestea fiind prezentate ca supoziții, iar nu ca adevăruri de netăgăduit, intimatul folosind exprimări de felul „ar câștiga” și făcând referire la o modalitate de calcul bazată pe o aplicație externă de audiență.
Curtea observă că pârâtul a pus semnul egalității între poziția proprie în privința unei anumite probleme și informarea corectă, ceea ce a implicat că poziția contrară echivalează cu dezinformarea. Or, la nivel discursiv, în contextul unei dezbateri puternic polarizate, un astfel de procedeu poate fi la limită subsumat unor judecăți de valoare.
În sensul art. 10 din Convenție, libertatea de exprimare include nu doar „informațiile” și „ideile” care sunt favorabil acceptate de destinatar sau calificate ca inofensive sau indiferente, ci și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează, o atare viziune fiind impusă de exigențele democrației care implică, printre altele, acceptarea diferenței de opinii.
În acest context, Curtea reține că limbajul utilizat de pârât are un caracter relativ virulent însă, fără a fi utilizate jigniri sau expresii vulgare referitoare la reclamant.
În consecință, în lumina jurisprudenței CEDO, Curtea apreciază că aceste afirmații se circumscriu dozei de exagerare permisă.
Cu privire la buna-credință a intimatului și la crearea unei dezbateri de interes general, Curtea învederează că aspectele abordate prin articol erau în legătură cu o problemă de interes public, constituind teme de dezbatere într-o societate democratică.
Astfel, pornind de la interviul acordat de dl Sucharit Bhakdi, scopul urmărit a fost acela de a prezenta informații alternative punctuale, considerate oficiale, vizând epidemia de coronavirus. Această finalitate se desprinde din tot conținutul articolului. De asemenea, buna-credință rezultă din conduita intimatului care nu s-a limitat la a face afirmații gratuite la adresa apelantului ci a analizat comparativ conținutul interviului tradus de apelant, raportându-l la publicații pe care le-a considerat pertinente.
Așadar, prin articolul din data de 04.04.2020 pârâtul nu a săvârșit o faptă ilicită față de reclamant, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
În consecință, Curtea consideră că apelul declarat de reclamant împotriva sentinței se impune a fi respins ca neîntemeiat.
În baza art. 453 CPC Curtea va obliga pe apelantul reclamant la plata sumei de 5033,44 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul pârât Țîbrigan Nicolae și va respinge solicitările de acordare a cheltuielilor de judecată aferente etapei procesuale a recursului.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în apel, Curtea are în vedere dispozițiile art. 481 CPC și faptul că intimatul pârât nu a declarat recurs ci a acceptat soluția de acordare parțială a acestora.
Curtea constată că motivele de casare analizate, soluția pronunțată cu privire la calea extraordinară de atac și soluția pronunțată în rejudecarea fondului litigiului sunt de natură a demonstra că nicio parte nu are culpă procesuală în recurs, astfel că acestea nu sunt îndreptățite la obținerea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale. Altfel spus, temeinicia primului motiv de casare nu a fost reținută în baza unor acte sau fapte care să poată fi legate de conduită procesuală culpabilă a părților (adresa emisă de Compania Națională Poșta Română S.A. echivalează cu asumarea culpei de către respectiva instituție).
În privința cheltuielilor de judecată din apel s-a avut în vedere soluția finală de pierdere a procesului de către reclamant, acest aspect demonstrând inclusiv netemeinicia criticilor recurentului cu privire la aplicarea și interpretarea legii de drept substanțial la faptele deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant Mioc Marius Remus, cu domiciliul (…….) împotriva Deciziei civile nr. 1307/A/06.05.2025 pronunțate de către Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr. 6175/303/2023 în contradictoriu cu intimații pârâți Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I.C. Brătianu al Academiei Române, cu sediul în mun. București, Bb. Iuliu Maniu nr. 1-3, corp A, et. 7, sector 6 și Țîbrigan Nicolae, cu domiciliul procesual ales (…….).
Casează decizia recurată și rejudecând:
Respinge apelul ca nefondat.
Obligă pe apelantul reclamant la plata sumei de 5033,44 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul pârât Țîbrigan Nicolae.
Respinge solicitările de acordare a cheltuielilor de judecată aferente etapei procesuale a recursului.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, Gavriș Dumitru Marcel
JUDECĂTOR, Median Anca Mihaela
JUDECĂTOR, Stoica Luminița-Cristina
GREFIER, Măcrina Toma
Sursa: mariusmioc.wordpress.com
Citiţi şi:
Procesul adevărului: Covid 19 – armă biologică
Casa Albă face dreptate tuturor „conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus covid, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și cenzura mondială
yogaesoteric
21 aprilie 2026