Va sfârși Ortega ca Maduro? Dictatorul din Nicaragua a demolat statuia emblematică a lui Iisus Hristos din capitală

Autoritățile din Managua, Nicaragua, au demontat o statuie emblematică a lui Iisus Hristos, invocând un proiect rutier. Nu a fost oferit niciun termen pentru reinstalarea monumentului, pe fondul „războiului” pe care regimul sandinist îl poartă de ani de zile împotriva Bisericii Catolice, scrie LifeSite.

Autoritățile din capitala Nicaraguei, Managua, au îndepărtat o statuie proeminentă a lui Iisus Hristos în timpul unui proiect de extindere a drumurilor. Decizia a stârnit incertitudini privind viitorul monumentului, având în vedere acțiunile guvernamentale repetate de suprimare a catolicismului în țară.

Pe 16 aprilie, autoritățile municipale din Managua au supravegheat demontarea statuii dintr-un sens giratoriu central, ca parte a proiectului de lărgire a arterei „Pista Héroes y Mártires de la Insurrección”, o lucrare majoră de infrastructură promovată de guvernul președintelui Daniel Ortega, cunoscut pentru poziția sa anti-catolică.

Operațiunea, descrisă oficial drept una „temporară și tehnică”, a fost executată în timpul nopții cu ajutorul unor macarale și echipamente de tăiere. Deși Primăria din Managua anunțase anterior, în luna martie, că statuia va fi luată pentru restaurare, nu a fost furnizat niciun calendar precis pentru revenirea acesteia. Demontarea a avut loc rapid, cu o informare publică minimă, fiind filmată de locuitorii din zonă și distribuită pe rețelele de comunicare virtuală, unde mulți și-au exprimat îngrijorarea și nemulțumirea față de ceea ce consideră a fi o dispariție definitivă a simbolului religios.

Dictatura din Nicaragua s-a consolidat pe măsură ce Daniel Ortega a eliminat mecanismele democratice de control după revenirea sa la putere în 2007. Acesta a preluat controlul asupra instanțelor, alegerilor și armatei, preschimbând Frontul Sandinist de Eliberare Națională într-o autocrație familială alături de soția sa, Rosario Murillo, care gestionează propaganda și securitatea.

Regimul a luat Biserica Catolică drept țintă principală începând cu anul 2018, din cauza poziției acesteia în apărarea protestatarilor și a drepturilor omului. Clericii au fost catalogați drept „inamici”, bisericile au fost percheziționate, iar procesiunile și hirotonirile au fost interzise. Printre cei vizați s-a numărat episcopul Rolando Álvarez, condamnat inițial la 26 de ani de închisoare, ulterior exilat în Vatican în ianuarie 2024, alături de alți preoți și seminariști.

Ideologia lui Ortega, „sandinismul”, își are rădăcinile într-o mișcare revoluționară inspirată de Augusto César Sandino. În anii ’70, mișcarea a atras simpatia multor preoți progresiști și iezuiți, adepți ai „teologiei eliberării”, care vedeau în revoluție o oportunitate de a aplica preceptele creștine în favoarea săracilor. La acea vreme, unii preoți au ocupat chiar funcții ministeriale în guvernul sandinist.

Această implicare politică a fost însă ferm respinsă de Vatican. Un moment simbolic al rupturii a avut loc în 1983, când Papa Ioan Paul al II-lea, aflat în vizită la Managua, l-a admonestat public pe preotul Ernesto Cardenal, ministru al Culturii la acea vreme, cerându-i să își „regularizeze poziția cu Biserica”. Gestul a marcat începutul unui conflict de lungă durată între regimul sandinist și Biserica Catolică, o tensiune care rămâne astăzi mai aprinsă ca niciodată.

Va sfârși ca Maduro?

Dictatorul Daniel Ortega, responsabil pentru uciderea a sute de nicaraguani și acuzat de crime împotriva umanității, l-a atacat pe președintele american Donald Trump. Ortega a afirmat recent că acesta „și-a pierdut judecata” din cauza războaielor pe care le impune și a făcut referire la o imagine publicată recent în care Trump este înfățișat ca Hristos: „Face pe vindecătorul, dar câți oameni a ucis?”, a declarat Ortega pe un ton iritat, ca reacție la noile sancțiuni impuse de SUA oficialilor regimului, printre care se numără și doi dintre fiii cuplului Ortega-Murillo.

Citiți și:
Politica de presiune a SUA și contra-strategia tăcută a BRICS
Războaiele imperialiste împotriva Sudului Global

 

yogaesoteric
12 mai 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More