Patrick André de Hillerin a obținut o victorie, după ce Factual și Funky Citizens l-au cenzurat pentru că a scris despre transparentizarea fondurilor lor: „Nici măcar nu-și cer scuze, prinși cu cenzura-n botic”
După ce a fost cenzurat de cei despre care scria că cenzurează și se opun transparentizării surselor lor de finanțare, cunoscutul jurnalist Patrick André de Hillerin a contestat decizia celor de la Factual la Meta, explicând cine sunt cei care i-au pus eticheta „lipsă context”. Iată postarea de pe Facebook, care demonstrează încă o dată că organul de cenzură al sistemului este corupt până-n măduva oaselor și dă pe din afară de prostie.

„Am făcut apel la Meta legat de eticheta de «lipsă context» pusă de Factual postării mele despre legea transparentizării finanțării ONG-urilor din Georgia și FARA din SUA.
Am scris în contestație că Factual este parte interesată în această poveste, fiind o secțiune e unui ONG care nu dorește să-și facă publici toți finanțatorii.
Factual a reanalizat eticheta pe care o puseseră postării mele și au retras-o. Acum a reanalizat postarea «în conformitate cu metodologia Meta» și au descoperit că era OK.
Ceea ce înseamnă că anterior o analizaseră în conformitate cu metodologia Factual, care pare o metodologie destul de coruptă, care permite cenzurarea unor postări care nu convin Factual sau Funky Citizens, ONG-ul mamă al Factual.
Contul meu a avut de suferit în urma acțiunii abuzive a Factual și, de asemenea, au avut de suferit conturile foarte multor oameni care distribuiseră postarea respectivă.
Dar ei nici măcar nu-și cer scuze, prinși cu cenzura-n botic.
Slava.”
Citiți și:
Funky-checker-șii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România
Dan Tanasă (deputat AUR): „Nicușor Dan a ales să găzduiască o conferință având ca scop reprimarea liberei exprimări și instigarea împotriva opoziției democratice”
yogaesoteric
2 iunie 2026