Trump și „partenerii europeni” pe care îi invocă idioții utili, de la noi sau de aiurea
„Dacă tu crezi mai mult în Trump, care e peste ocean, decât în partenerii europeni care sunt aici, lângă noi, atunci nu ai decât să îi dai drumul acolo” – zice cineva pe Facebook.
Şi nu e singurul care o ține lungă cu „partenerii europeni”! Care „parteneri europeni” sunt în realitate o gaşcă de eco marxişti woke care, din birourile de la Bruxelles şi Berlin, distrug civilizaţia europeană, promovând, d.p.d.v social, politicile de gen şi imigraţia islamică şi, d.p.d.v economic, „revoluţia verde” (green deal), care, la 5 ani de la începerea promovării ei, a dus UE la 0,9% creştere economică şi Germania la al 4-lea an de creştere economică negativă. Şi dezastrul de abia urmează.
Ăştia sunt „partenerii europeni”, radicali pripăşiţi acolo în zeci de ani de guvernare comunistă, atât la Bruxelles (8 ani maoistul Barosso, 8 ani troţkistul Juncker – cel care l-a omagiat pe Marx – plus încă 5 ani deja cu eco marxista Ursula, omul pus acolo de eco marxista Angela Merkel), cât şi la Berlin, unde 25 de ani au condus comunişti ca Schroder, Merkel şi Scholtz.
Da, comunistul Scholtz, omul care îl considera „extremist de dreapta” pe şeful lui, liderul SPD, cancelarul Helmut Schmidt, în timp ce îl vizita de câteva ori pe an, în Berlinul comunist, pe prietenul Egon Krenz. „Partenerul european” Scholtz, care acum îi consideră „extremişti de dreapta” pe cei care cer redeschiderea centralelor nucleare, oprirea imigraţiei musulmane şi expulzarea milioanelor de ilegali sirieni şi afgani, şi reformarea Comisiei Europene, care a ajuns ca Biroul Politic de la Moscova, având aceleaşi puteri discreţionare.
„Partenerul european” Ursula von der Leyen, care declara public că dezvoltarea economică şi creşterea demografică ar trebui reduse pentru a salva planeta!
Ăştia sunt „partenerii europeni” pe care îi invocă idioţii utili, de la noi sau de aiurea!
Autor: Bogdan Calehari
Citiţi şi:
Ruleta rusească a Occidentului
Cui folosește această circotecă?
yogaesoteric
9 iunie 2026