Winter is coming. Fisuri de neimaginat altă dată în frontul european față de Rusia

Europa continuă să vorbească despre unitate în fața Rusiei, dar, în spatele declarațiilor oficiale, încep să apară diferențe de poziție care, până nu demult, ar fi fost greu de imaginat. Nu sunt încă rupturi radicale și nici nu înseamnă că UE renunță la sprijinirea Ucrainei. Dar semnalele se adună, iar direcția în care se îndreaptă evenimentele ridică tot mai multe întrebări.

Cel mai recent episod vine din nordul Europei. Președintele Finlandei, Alexander Stubb, și premierul norvegian Jonas Gahr Støre au vorbit, pe 27 octombrie, direct cu Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina. Cei doi au susținut că discuția era necesară, având în vedere impactul direct al conflictului asupra securității țărilor lor. Au precizat că au acționat în consultare cu Kievul și că nu au vorbit în numele Europei.

Numai că inițiativa nu a fost primită cu același entuziasm la Copenhaga și Stockholm, relatează Politico. Premierul danez Mette Frederiksen s-a declarat „foarte sceptică”, reproşând că statele europene nu au fost implicate în coordonarea convorbirii. Mesajul ei a fost limpede: Europa este necesar să rămână unită, nu să acționeze fiecare pe cont propriu.

Premierul suedez Ulf Kristersson a mers pe o altă linie, avertizând că pacea este necesar să fie obținută prin forță, nu prin conciliere. În opinia sa, experiențele anterioare arată că discuțiile cu Putin nu au adus progrese, iar Kremlinul nu a dat semne clare că ar fi pregătit să accepte un armistițiu.

Nu avem, așadar, o confruntare între state care susțin Ucraina și state care au trecut de partea Rusiei. Finlanda și Norvegia și-au reafirmat sprijinul pentru Kiev. Divergența privește metoda: unii consideră că dialogul direct este necesar să fie reluat, în timp ce alții se tem că asemenea inițiative, dacă nu sunt coordonate, slăbesc poziția comună a europenilor.

Dar tocmai aici se află problema. În urmă cu un an, o convorbire directă cu Putin inițiată de două guverne europene, urmată de critici publice din partea altor state nordice, ar fi fost greu de imaginat în actualul context al războiului. Astăzi, asemenea diferențe ies la suprafață fără ca ele să mai poată fi ascunse în spatele declarațiilor despre solidaritate.

Iar episodul nu este izolat.

Recent, Ungaria, Slovacia și Cehia au anunțat că nu vor să participe la efortul unui nou împrumut destinat Ucrainei. Pe 27 octombrie a venit și un semnal dinspre Bulgaria. Premierul bulgar a acuzat România că provoacă Rusia prin diverse acuzații pe care le consideră nedovedite. O asemenea declarație, venită dintr-o țară vecină și membră a UE și NATO, complică și mai mult imaginea unei Europe care ar fi necesar să vorbească pe o singură voce atunci când este vorba despre amenințările rusești.

Privite separat, toate aceste episoade pot părea simple diferențe de abordare. Unele guverne vor să păstreze presiunea asupra Kremlinului, altele urmăresc să deschidă canale de dialog, iar altele refuză să participe la anumite forme de sprijin financiar pentru Ucraina. Niciuna dintre aceste poziții nu înseamnă, de una singură, că unitatea europeană s-a prăbușit.

Puse însă cap la cap, ele arată că frontul european nu mai este nici pe departe la fel de compact ca în primele faze ale războiului. Disputa nu se mai poartă doar asupra mijloacelor prin care Rusia poate fi oprită, ci și asupra costurilor pe care europenii sunt dispuși să le suporte și asupra locului pe care îl mai poate ocupa dialogul cu Moscova.

Pentru Rusia, asemenea diferențe pot deveni un avantaj. Kremlinul nu este neapărat necesar să convingă întreaga UE să își modifice politica. Este suficient ca statele membre să nu mai fie de acord asupra pașilor următori, să își blocheze reciproc inițiativele sau să transmită mesaje contradictorii în momentele decisive. Deocamdată, nu asistăm la o schimbare radicală de tabără. Dar ideea unei Europe perfect aliniate în fața Rusiei devine tot mai greu de susținut.

Întrebarea este cât de departe pot merge aceste diferențe. Vor rămâne ele simple dispute diplomatice și financiare sau vor ajunge să afecteze deciziile concrete privind sancțiunile, ajutorul militar și condițiile unei eventuale păci?

Și, mai ales, ce ar mai putea urma pe această linie în zilele următoare?

Citiţi şi:
Jeffrey Sachs: Europa nu apără Ucraina. Europa distruge Ucraina. Încetați să mai umiliți Rusia
UE se va nărui sub povara războiului: Ursula accelerează trimiterea a 45 de miliarde de euro mafiei de la Kiev
Putin afirmă pe bună dreptate: Liderii europeni folosesc retorica războiului pentru a distrage atenția de la problemele interne ale țărilor lor

yogaesoteric
2 noiembrie 2026