Rețeaua care urmărește și azi să sugrume România a fost creată de Soros și Brucan, tăticii lui Liiceanu. Articolele pentru care am fost dat în judecată de lăudătorul lui Bolojan. Colegul lui de fondare a GDS a cerut și moartea lui Maniu și a lui Ceaușescu (I)

De ce sunt importante azi articolele pentru care am fost dat în judecată de agentul de influență al Rețelei neo-kominterniste, Gabriel Liiceanu, respectiv al rețelei puse pe roate de Soros și Brucan, proces pe care l-am câștigat cu brio după 7 ani de judecată, prin toate instanțele, care mi-au dat dreptate rând pe rând?

Pentru că aceeași Rețea, cu puii ei, urmărește să controleze și azi România – vedeți ieșirea lui Gabriel Liiceanu din 26 aprilie, la Digi24, sub formă de bomboană pe coliva lui Bolojan:

„După mine, am avut două puncte de vârf reușite în acești 35 de ani, iar restul a fost mai degrabă involuție. România a cunoscut în ăștia 35 de ani la cârma țării cred că doi oameni care aveau alura necesară pentru a răspunde de soarta a 20 și ceva de milioane de oameni. Unul a fost Traian Băsescu. Al 2-lea este, în judecățile mele, Ilie Bolojan” – a grăit Zarathustra de Dâmbovița. Nu mai este nimic de adăugat, decât poate de amintit că Bolojan este cel care l-a invitat pe Soros să-și mute Universitatea de la Budapesta la Oradea. În numele Rețelei.

Este aceeași Rețea care urmărește să distrugă electoratul conservator, suveranist, naționalist din România, care îi susține pe Călin Georgescu și George Simion, operațiunea desfășurându-se atât pe căile oficiale, instrumentalizate prin justiția folosită pe post de armă politică, cât și prin cele subversive, de propagandă și dezinformare masivă a presei securist-soroșiste cât și ale așa-zișilor agenți de influență.

Și aceasta pentru că Georgescu și Simion, cu partidul AUR, sunt singura șansă de aruncare în aer a lanțurilor acestei Rețele care sugrumă România de 36 de ani încoace.

Lovitura dată Rețelei prin procesul câștigat cu vârful ei de lance a fost notată și de Cotidianul maestrului Cornel Nistorescu, mutat acum la Hunedoara:

„După 7 ani, jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul intentat de Gabriel Liiceanu (detalii AICI).

Potrivit lui Roncea, procesul a fost cu întreaga Rețea Soros, «rețea împotriva căruia s-a exprimat explicit un singur om politic: Călin Georgescu», notează ziarul citat.

În România. Și, pe plan internațional, fie că ne place sau nu ne place, un singur președinte în funcție din întreaga lume: Donald Trump.”

„E admirabilă tăcerea securiștilor soroșiști anti-Georgescu vopsiți în «suveranism», «conservatorism» și……. islamism…….”, mai redă CotidianulHD o remarcă pe care am aruncat-o în treacăt pe Facebook.

Este o evidență că nu poți să te pretinzi anti-Soros și să nu semnalezi singura victorie palpabilă contra acestei rețele, mascate sub tot felul de forme, ca o ameobă-gigant, cu agenți de la firul Facebook-ului până în deal la Cotroceni dar, mai ales, la Guvernul de la Girafă. Și iată de ce:

Deconspirarea Rețelei

„Brucan a fost implicat efectiv ca agent al rușilor. După ce a plecat în America a devenit și agentul acestora și, mai apoi, gândindu-se la origini și mai ales la mamă, a devenit și agent MOSSAD. I-a servit pe toți cu credință, mai puțin România. I-am prezentat lui Ceaușescu o seamă de evenimente și de fapte și el a spus cam așa ceva: «Luați măsuri, faceți ce știți!……. dar niciodată să nu fie arestat.» Deși și acum cred că trebuia arestat cu toate riscurile.

Silviu Brucan a fost în primul rând manipulatorul evenimentelor din decembrie; nu chiar creierul. El i-a învârtit pe toți pe degete, inclusiv pe Iliescu. Petre Roman era un necunoscut. Nu avea nicio personalitate. El l-a adus pe Roman în față și tot el l-a propus ca prim-ministru. Pe ce criterii……. vă dați seama.” – spune Iulian Vlad, ultimul director al DSS într-un rar interviu, acordat revistei Periscop a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere provenite din Serviciul de Informații Externe și redat de Ziaristi Online.

Dar mai presus de toate Brucan a fost un agent kominternist. Kominernul nu ține cont de servicii, orientări politice sau de altă natură, state sau naționalități, la fel cum face, după același model, și Internaționala Socialist-Progresistă de azi.

Dar dincolo de toate asocierile lui secrete sau discrete, Brucan a fost un criminal. Și al lui Ceaușescu, după lovitura de stat din 1989, dar și a elitei politice românești, după lovitura de stat din 1944. În calitatea sa de propagandist bolșevic la ziarul Scînteia al CC al PCR, Brucan a scris unul dintre primele articole care au dat tonul campaniei de arestare și condamnare la moarte sau închisoare pe viață a liderilor partidelor istorice. „Da! Nici o cruțare!” – scria în Scânteia, 16, nr. 823, din 17 mai 1947, membrul fondator al FSN și GDS Silviu Brucan, cerând condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu (articolul integral la finalul materialului).

„Banda de complotiști trădători de țară și spioni și-a primit pedeapsa meritată!”, titra tovarășul Silviu Brucan, fondatorul GDS, în oficiosul bolșevic Scînteia, în 1947, după condamnarea liderilor țărăniști, între care Iuliu Maniu și Ion Mihalache.

„Cum e oare să dai lecții de morală de pe podiumul pe care te-a pus un agent KGB care a cerut moartea lui Pamfil Șeicaru, Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu și Corneliu Coposu?” – este întrebarea pe care nimeni nu le-a pus-o lui Pleșu și Liiceanu, co-membri fondatori ai GDS alături de criminalul Brucan din 1947 și de criminalul Brucan din 1989, inculpat pentru crime împotriva umanității de Parchetul General, care a probat că a cerut invadarea României de către URSS, împreună cu Iliescu și Militaru.

Un personaj cameleonic, cotat cu relații și influență atât în timpul regimului comunist, cât și în primii ani de democrație post-decembristă, Silviu Brucan, pe numele adevărat Saul Brukner, a rămas în memoria contemporanilor drept un promotor al democrației, deși a militat pentru condamnarea la moarte a marilor oameni politici români Iuliu Maniu și Corneliu Coposu, scrie Adevărul în articolul „Cum a ajuns Silviu Brucan să dea lecții de democrație după ce a cerut condamnarea la moarte a lui Maniu și Coposu. Detalii din biografia unui stalinist notoriu”. Aura de democrat i-au adus-o atât oficiosul 22 al GDS cât și, mai ales, televiziunea ProTV a lui Adrian Sârbu și amploaiatul lui, sicofantul anticreștin Lucian Mîndruță (foto mai jos de la „cremarea” lui Brucan).

În 1947 Brucan cerea, în oficiosul PCR, Scânteia, „să fie omorâți național-țărăniștii și liberalii, într-un cuvânt elita interbelică, care luptase pentru instaurarea democrației în România după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, se mai scrie în articolul citat. În 1989 el avea să înființeze Grupul pentru Dialog Social și să militeze alături de Ion Iliescu pentru asasinarea lui Nicolae Ceaușescu.

Cum a murit și a fost îngropat Iuliu Maniu: „I-au zdrobit picioarele ca să încapă în sac”

„Eram student la fără frecvență la Cluj, și îmi amintesc că circula zvonul de la cei care au terminat înaintea mea, care vorbeau despre moartea lui Iuliu Maniu. Se spunea atunci că era un fost angajat în slujba închisorii de la Sighet, care la pensionare s-a retras la Cluj. Acesta frecventa o crâșmă și, pentru un leu, sau pentru încă un rând, povestea despre cum a murit Iuliu Maniu. Începea acea poveste dureroasă, tristă, cum s-a zbătut în chinuri, cum a murit. Toți din penitenciar știau că era atât de slăbit și bolnav și știau că își va da duhul și simțeau sfârșitul lui Iuliu Maniu. Povestea despre momentul când a fost scos afară din celulă, când s-a spălat celula după el, când au pregătit acea căruță a morții care mergea spre Cimitirul Săracilor. L-au luat, l-au băgat în sac, unde nu a putut să încapă și i-au zdrobit picioarele ca să încapă în acel sac. A fost îngropat ca un câine, de aceea nu se știe exact nici azi locul unde Iuliu Maniu este îngropat, doar data morții, 5 februarie 1953”, amintește Dimitrie Poptămaș.

„Banda național-țărănistă are ceea ce se numește antecedente. Ea nu se află la prima lovitură: e recidivistă învechită în rele……. nu poate fi absolvit de crimele trecutului un partid care a continuat cu o perseverență drăcească să comită cele mai grave atentate împotriva poporului……. a pregătit minuțios un război criminal și a urmărit pas cu pas declanșarea și prelungirea lui, călcând peste sute de mii de cadavre și privind cu nepăsare și cinism cum se alege prăpăd dintr-o țară și un popor, a fi gata mereu de a vinde și înrobi o nație care aspiră la libertate și a organiza apoi înfometarea ei……. Osânda care se va abate asupra capilor P.N.Ț. va fi expresia voinței întregului popor de a lichida această piedică în calea dezvoltării, independenței și suveranității naționale…….”, scria Silviu Brucan în septembrie 1947, în plin proces intentat liderilor țărăniști.

Actul de constituire al GDS, un fake news de studiat la Academia Națională de Informații

„Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează niciunei grupări politice și care refuză orice colaborare cu cei care au susținut vechiul regim” – se scrie în actul de constituire al GDS. O glumă bună! Pe lângă Brucan, ne-o atestă și Vladimir Tismăneanu:

„Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înțelegerea limpede a semnificației autentice a apariției în prezent a unor forțe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe pozițiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist: «Situația lumii contemporane se caracterizează printr-o profundă ascuțire a contradicțiilor. (…….) Această situație, deosebit de complexă, grăbește procesul revoluționar de schimbare a raportului de forțe pe plan internațional în favoarea progresului social, a forțelor ce se pronunță pentru o lume mai bună și mai dreaptă.».” – Vladimir Tismăneanu, membru GDS.

„N.A.T.O. a devenit un instrument al politicii S.U.A. de coalizare a forțelor reacționare împotriva mișcării pan-europene de luptă pentru libertăți democratice și afirmare națională, un bastion de scindare a Europei în «Est» și «Vest», acționând împotriva tendințelor de cooperare general-europeană, de înțelegere și pace.” – (tot) Vladimir Tismăneanu via Dorin Tudoran

Articolele istorice pentru care am fost dat în judecată de capul Editurii Humanitas, fosta Editură Politică a PCR:

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu

Motto: „După noi vom veni tot noi” – Walter Roman, Secolul XX: Secolul Marilor Revoluții, Editura Politică, 1970

Corupție la cel mai înalt nivel, trafic de influență, devalizare. Așa s-ar putea sintetiza azi constituirea Grupului pentru Dialog Social (GDS) dacă s-ar aplica grilele din manualul de anticorupție al DNA. Documentele pe care le publicăm în exclusivitate atestă mascarada independenței „anticomuniste” a fondatorilor GDS cât și modalitatea rapace prin care au intrat în posesia unor bunuri ale statului, între care impozantul sediu din Calea Victoriei 120. Clădirea istorică fusese pregătită și înzestrată de CC al UTC, sub umbrela unei fantomatice Asociații a tineretului român pentru Națiunile Unite, ca sediu de lux pentru Nicu Ceaușescu, când acesta venea la București. Sediu pus pe tavă activiștilor GDS de la cel mai înalt nivel al Frontului Salvării Naționale (FSN).

Deși se proclamă drept „prima organizație a societății civile constituită legal după căderea comunismului”, afișând ca dată 31 decembrie 1989, când fondatorii grupului organizat de interese s-au prezentat public la Hotelul Intercontinental, GDS s-a înregistrat legal abia pe 22 ianuarie 1990, având ca reprezentat al parchetului, aparent întâmplător, tocmai o tânără procuroare, pe numele ei Lacrima Ciorbea. Soțul ei, Victor Ciorbea, avea să devină peste puțin timp, din aceeași „întâmplare” prestabilită, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România, ulterior CNSLR – Frăția, în prezent sindicat-mamut afiliat Partidului Social Democrat (PSD). Apoi prim-ministru „țărănist” pentru ca azi să fie Avocat al Poporului, drept recompensă din partea sistemului.

Silviu Brucan, eminența cenușie

Dacă jurnaliști români și autori străini care au studiat îndeaproape evenimentele din 1989 (ca Burakowski Adam, Gubrynowicz Aleksander și Ukielski Paweł) susțin că ideologul bolșevic Silviu Brucan, considerat de presa britanică (The Times) drept „eminența cenușie a FSN”, se număra printre membrii GDS încă de la înființare, actele publicate de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic în perioada Guvernării Cioloș atestă indubitabil că fondatorii GDS au fost, într-adevăr: însuși Silviu Brucan, factotumul din executivul FSN, secondat de sociologul Alin Teodorescu, viitorul președinte al Fundației Soros și cancelar PSD (foto-captură). Practic, doi agenți veritabili ai serviciilor de informații sovietice și maghiare, după cum dovedim tot aici.

Peste numai 8 zile de la conferința de presă de la Intercontinental, Silviu Brucan, de data aceasta în calitate de membru al Consiliului FSN, îi aprobă colegului lui de constituire a GDS, cofondatorul Alin Teodorescu, alături de împuternicitul Gabriel Liiceanu, preluarea în patrimoniu, cu tot ceea ce se află în clădire, a sediului de lux al CC al UTC din Calea Victoriei 120. Și asta nu e tot. Aprobarea pentru înregistrare la Tribunal este dată de Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, dar de data aceasta în calitate de Ministru al Culturii și, ca să ființeze mai bine, același ministru membru al GDS își acordă carevasăzică sieși și colegilor săi și o generoasă subvenție financiară. Documentele publicate în premieră vorbesc de la sine.

 

Editura Politică, un cadou ca între prieteni

Să mai amintim și că, peste alte câteva zile, Gabriel Liiceanu, colegul de GDS al ministrului Andrei Pleșu, primește de la prietenul său, prin ordin de ministru, și Editura Politică cu tot patrimoniul său.

Ca și în cazul agentului KGB recunoscut Silviu Brucan, care aprobă, pe 8 ianuarie 1990, darea în folosință gratuită a sediului din Calea Victoriei propriei lui organizații care se va înființa legal pe 22 ianuarie, Gabriel Liiceanu a ajuns director al editurii PCR rebotezate Humanitas, începând cu data de 1 februarie 1990, printr-un ordin dat de prietenul său, pe 20 februarie. Editură la care acestuia i se publică, de 29 de ani, toate volumașele de eseuri adunate din Dilema. Dilema care a funcționat din 1993, când a fost fondată de Pleșu, și până în 2003, tot din banii contribuabililor, atribuiți prin Fundația Culturală Română aflată la vremea respectivă sub patronajul președintelui României, care a fost, în două mandate, nimeni altul decât Ion Iliescu.

Guvernul FSN-GDS

Chiar dacă istoria vorbește despre această primă perioadă „de tranziție” ca fiind sub o guvernare FSN, e bine să subliniem că, de fapt, cu doi miniștri în cabinet – Andrei Pleșu la Cultură și Mihai Șora la Învățământ – plus alți viceminiștri și secretari de stat, prima administrație fesenistă de după 1989 a fost, în realitate, un Guvern FSN-GDS. Guvern condus de Petre Roman din care nu și-au dat demisia la mineriada din iunie 1990 nici Andrei Pleșu, nici Mihai Șora, în ciuda tuturor biografiilor falsificate pe care le flutură pe net.

GDS și „Ciuma Roșie”

Deși se pretinde un opozant al „ciumei roșii”, Grupul pentru Dialog Social este legat indisolubil de tot ce a însemnat și înseamnă FSN, respectiv creatorii și excrescențele lui. „Forul moral” al „societății civile” este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de influență și control al vieții politice și culturale din România. Ca să revenim la modalitatea prin care s-a înstăpânit pe un bun obținut ilegal, prin corupție la nivel înalt, ilegalitate perpetuată până azi, amintim că, la 23 septembrie 2004 apare Hotărârea Guvernului nr. 1551/2004 prin care se conferă Asociației „Grupul pentru Dialog Social” statutul de „utilitate publică”. Practic, o mare parte din activitatea GDS-ului e plătită astfel din taxele noastre. Semnatar: penalul Adrian Năstase. Cine era „șef al Cancelariei Prim-Ministrului Adrian Năstase”? Alin Teodorescu, cofondatorul GDS și apoi deputat PSD – „ciuma roșie”, fost președinte al GDS (1990-1991) și, concomitent, al Fundației Soros (1990-1996). Întâmplător și fost informator al Securității. Dar și, conform ultimului șef al UM 0110 „anti-KGB”, faimosul general Victor Neculicioiu, directorul Departamentului Contraspionaj „Țări Socialiste”, un dovedit agent al Ungariei.

Niște spioni

Sub prestare de jurământ, la data de 12 iunie 1994, ora 13:30, celebrul general de contraspionaj Victor Neculicioiu informează din nou, pentru a doua oară, membrii Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din 1989 că Alin Teodorescu a fost agent maghiar, documentat și prins în fapt, și că cel care a participat la recrutarea sa pentru serviciile ungare se numește Horvath Andor. Recrutarea s-a perfectat la Institutul de Economie Mondială.

Cine este Horvath Andor? Pentru necunoscători, ne spune Andrei Pleșu: „vechiul meu prieten Andor Horváth (Bandi pentru prieteni) mi-a fost secretar de stat la Ministerul Culturii (1990-1991)” (Dilema veche, nr. 675, 26 ianuarie – 1 februarie 2017). Și ce a mai fost, printre altele, traducătorul Horvath Andor? Nimic altceva decât membru fondator al Fundației Soros, cu cel pe care l-a recrutat drept președinte. Și cine se mai număra printre primii angajați ai lui George Soros în România? (Ne)Întâmplător, o doamnă, Catrinel Pleșu, soția ministrului oengist Andrei Pleșu, fostă informatoare a DIE pe la 19 ani. Să mai amintim și că magnatul George Soros sosește pe 5 ianuarie 1990 în România și este întâmpinat la sediul GDS de……. Silviu Brucan.

Români recrutați de unguri

Un adjunct al lui Victor Neculicioiu, Ioan Rusan, colonel în rezervă al SRI, după ce a condus secția Sibiu, și fost șef al compartimentului „Anti-STASI” din UM 0110, adaugă: „Un cadru de informații al serviciului comunist maghiar, Hunio Gabor, prin concursul și cu participarea agentului Horvath Andor (ulterior membru al Consiliului Director al Fundației Soros și profesor la UBB Cluj), a realizat, în 1988, recrutarea sociologului Alin Teodorescu”. Victor Neculicioiu mai completează în revista Vitralii a rezerviștilor SRI: „Centrala de spionaj ungară a dispus recrutarea de români cu posibilități în exterior în susținerea revendicărilor lor, plecând de la constatarea că vocile rețelei de naționalitate nu dădeau efectul scontat. Pentru unul dintre aceștia, după 1990, un prim-ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta, să fie numit într-o funcție înaltă în executiv (2002)”. Afirmația este întărită de generalul (r) Aurel I. Rogojan în cartea sa, Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale (Editura Compania, București, 2011), cu mențiunea că Adrian Năstase a fost informat dar degeaba.

După doi ani în postura de consilier personal al prim-ministrului, pe 1 martie 2004, Alin Teodorescu devine oficial „Șeful Cancelariei Prim-ministrului”. După numai alte trei zile, pe 4 martie, în urma unei ședințe a Guvernului PSD-UDMR, Adrian Năstase aprobă reinstalarea la Arad a statuii celor 13 generali austro-ungari autori ai genocidului a peste 40.000 de țărani români. Statuia criminalilor fusese dezasamblată în urmă cu 80 de ani de Regele Ferdinand și Ionel I.C. Brătianu.

În mai 2005, sub Călin Popescu Tăriceanu, cine se străduiește să-i păstreze GDS-ului sediul gratuit primit de la FSN? Ministrul Culturii, Mona Muscă. Întâmplător, și ea, informatoare a Securității. După 10 ani, când se apropie expirarea contractului de gratuitate de 10 ani și se ridică deja discuții publice despre implicarea politică a GDS-ului, cine îi reconfirmă gratuitățile locative din buricul târgului pentru încă 10 ani?

„Ciuma roșie” – Victor Viorel Ponta.

(va urma)

Autor: Victor Roncea

Citiți și:
România capturată – Caracatița Soros din statul subteran și suprateran. Anchete și reportaje care nu se vor vedea niciodată la TVR
Dezvăluiri despre Revoluţia din ʼ89 și implicarea lui Silviu Brucan. Academicianul Eugen Mihăescu: «Știu că a fost doar o lovitură de stat»

 

yogaesoteric
12 iunie 2026