Rețeaua care urmărește și azi să sugrume România a fost creată de Soros și Brucan, tăticii lui Liiceanu. Articolele pentru care am fost dat în judecată de lăudătorul lui Bolojan. Colegul lui de fondare a GDS a cerut și moartea lui Maniu și a lui Ceaușescu (II)

Citiți prima parte a articolului

Plagiatori și informatori

La capitolul morală, vajnicii 22-iști dau de pământ cu „colaboratorii Securității” – chiar dacă nu sunt dovediți dar apar pe liste negre – dar și cu plagiatorii. Dar se uită că Andreea Pora, de exemplu, redactorul șef al organului, este o plagiatoare recunoscută. Ea a fost dată afară de la Hotnews după ce a plagiat din Cotidianul și Ziare.com fraze întregi, inclusiv cu o greșeala a colegilor plagiați. Peste ani, a repetat figura cu InPolitics, de data asta cu mai multă atenție dar, la fel, fără nici cea mai mică jenă. Dacă cazul Pora e, totuși, ridicol, cel al predecesoarei sale în funcție ne amintește de funie în casa spânzuraților.

Gabriela Adameșteanu, membră a GDS din prima tranșă, a fost silită să renunțe la șefia 22-ului după ce, în urma campaniei „Voci curate în presa și societatea civilă din România”, CNSAS a furnizat oficial informația că scriitoarea a fost „sursă a UM 0544”, fosta Direcție de Informații Externe a Securității (DIE). Scriitorul și cercetătorul Mihai Pelin, coordonatorul volumului SRI Cartea Albă a Securității, afirma că ea i-a fost băgată în pat disidentului Mihai Botez, pe care l-a talonat apoi toată viața.

Primul redactor șef al 22 – și purtător de cuvânt al GDS – a fost Stelian Tănase, la data „revoluției” „instructor cultural” UTC la Casa de Cultură „Nicolae Bălcescu”, cu părinți activiști PCR.

Paleologu, Cezarul informatorilor

Cezarul informatorilor, Alexandru Paleologu, la rândul lui membru co-fondator al GDS și ambasador al regimului FSN în Franța (până când s-a solidarizat cu „Golanii” din Piața Universității), oricât de simpatic a reușit să se facă public, datorită inteligenței lui vii, a fost o slujnică oribilă a Securității, ca să citez un cercetător CNSAS care i-a conspectat Dosarul. Așa simpatic cum era a semnat pentru eliberarea mahărului comunist Gogu Rădulescu arestat în lotul CPEx al CC al PCR. Recunoașterea colaborării sale cu Securitate nu îl absolvă de răul făcut, este de părere istoricul Adrian Majuru, care scrie destul de contondent cu privire la memoria bătrânului turnător și al „dinastiei” sale sterpe.

„Alexandru Paleologu este asasinul moral al lui Mircea Vulcănescu. Dinastia Paleologu merge mai departe. Fiul său este deputat PDL și se visează primar de sector”, scria istoricul literar Adrian Majuru, într-un serial din Cotidianul dedicat non-valorilor care ne sufocă. De la momentul scrierii lui Majuru, mini-Paleologu a ajuns ambasador și chiar și ministru al Culturii! Din această poziție a îndrăznit să aprobe profanarea statuilor marilor repere ale culturii și învățământului României aflate la Universitate, așa cum tatăl său o făcea în scris pe vremuri. Dar să-i dăm cuvântul lui Adrian Majuru:

„Și în timp ce spurcăciunea de Alexandru Paleologu încasa purcoaie de bani prin Uniunea Scriitorilor de la Securitate pentru turnătoriile lui, victima sa, trădată și ucisă, Mircea Vulcănescu, se stingea lent și dureros la Aiud. Iar fiul acestui turnător asasin, imoral ca tatăl sau și cu ușor retard în imediat, Toader Paleologu, este în continuare în cărțile puterii și visează la un fotoliu de primar. Această micro-dinastie Kim a României rămâne în cărțile serviciilor și în defavoarea noastră.”

Mircea Dinescu, în primele rânduri la constituirea GDS-ul

Un alt liant principal între Grup și FSN a fost „poetul-portofel” Mircea Dinescu din „loja lui Gogu Rădulescu de la Comana”, aflat în primele rânduri la constituirea GDS-ul dar și la masă cu Iliescu, în Consiliul Frontului Salvării Naționale. Dinescu este ginerele profesorilor Elena Loghinvski (Ludmila Loghinovskaya) și Albert (Adalbert) Kovacs, fost bursier în URSS, cu doctoratul în filologie la Universitatea „M.V. Lomonosov” din Moscova și ulterior asistent la Catedra de filologie rusă a Institutului „Maxim Gorki” din București, unde soția lui devine lector. Albert Kovacs cel mai probabil să-l fi cunoscut nemijlocit pe Ion Iliescu, cu care a studiat în URSS exact în aceeași perioadă. După cum se știe, la începutul anilor ’50, Ion Iliescu a fost secretarul „Sovietului unional al studenților și aspiranților români” aflați la studii în Uniunea Sovietică, organizație sovietică subordonată direct conducerii Komsomolului, în care erau înglobați automat toți bursierii din România. Conform cercetătorului Vladimir Alexe (Candidatul Manciurian), Ion Iliescu îi raporta din această calitate secretarului Komsomolului, care în acei ani era Alexandr Selepin, cel care, nu întâmplător, va fi numit în 1958 în funcția de președinte al KGB. La moartea lui Kovacs, în 2015, Uniunea Scriitorilor din România condusă de Nicolae Manolescu i-a urat……. Ex Oriente Lux: „Îl salutăm pe ultimul său drum fără să spunem să-i fie țărâna ușoară, ci doar cerul de la Răsărit să-l lumineze”…….

Soacra lui Dinescu este teleportată după absolvirea Facultății de Filologie a Universității de Stat din Ural la București de unde își plătește cotizația la PCUS regulat, prin ambasada URSS, curea directă de transmisie către Moscova. Pe 11 mai 1988, Andrei Gromîko, președintele Sovietului Suprem, vine în vizită oficială la București, unde lasă și o listă scurtă de invitați din domeniul culturii pentru o vizită de perfecționare în URSS. Pe ea figurau numele lui Dinu Săraru și Mircea Dinescu. Scriitorul Dinu Săraru nu obține avizul CC al PCR pentru această vizită, în schimb Dinescu face turul URSS, monitorizat în parte de agenți ai DSS (0110), până în Crimeea, unde i se pierde urma pentru o perioadă mai lungă de timp. Prestația lui pro-Iliescu din decembrie 1989 este cunoscută.

După 1989, între multe altele, Dinescu organiza la ICR-ul condus de Patapievici „Zilele Filmului Rus” sau devenea agentul electoral al UDMR-istului penal (conform DNA) Laszlo Borbely, autonomist al „Ținutului secuiesc”, iar socrul lui se evidenția în Conferințele de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” drept un admirator fățiș al lui Vladimir Putin. În 1991, i-a fost și Dinescu amfitrion și conviv lui Soros la București, chiar la Uniunea Scriitorilor, la lansarea cărții Pentru o transformare a sistemului sovietic, proaspăt scoasă de prietenul și tovarășul său de Grup Gabriel Liiceanu, din tipografia fostei Editurii Politice a PCR, acum Humanitas. Cuvântul despre matrioșka masculină a „societății deschise” pare scris de însuși Brucan, cel care l-a primit pe Soros în România, chiar în primele zile ale lui ianuarie 1990:

„Autorul cărții de față s-a implicat total, practic și teoretic, prin inițiative directe ca și prin elaborări abstracte, la procesele care au schimbat și vor mai schimba nu numai înfățișarea continentului nostru dar și destinul Statelor Unite”.

Numitorul comun – informatori ai Securității

„Informator al Securității”, numitorul comun al multor fondatori ai GDS. Întâmplare sau determinare? În mod cert, determinare! A fost cea mai sigură modalitate ca „dreapta civică” să fie sub control din capul locului. O dreaptă independentă ar fi fost un mare pericol, pentru că nu ar fi putut să fie șantajată, nu ar fi avut cum să joace după cântec.

Unul dintre primii membri fondatori ai GDS deconspirați, despre care azi nu se mai vorbește și despre care nu mai e nicio referire pe site-ul GDS, la rubrica dedicată, este Dan Oprescu. El a fost silit să se retragă din GDS numai după ce au apărut dovezi că a fost turnător, în 2002 – după 12 ani de dat lecții despre moralitate în politică și societatea civilă. Dezvăluirea nu l-a împiedicat să fie mai departe consilier superior în Guvernul Năstase – „ciumă penală roșie” –, la Agenția Națională pentru Romi.

Un alt turnător select, Călin Anastasiu, fost membru fondator GDS, prieten la cataramă cu Alin Teodorescu și fost deputat al Partidului Alianța Civică, a tăcut până a fost deconspirat printr-un demers la CNSAS. De altfel, Anastasiu a fost cel cu care Alin Teodorescu a înființat prima companie de sondare a opiniei publice, IMAS. Anastasiu a fost folosit ca sursă a Securității în perioada 1988- 1989, cu acordul PCR, și a avut numele de cod „Anghel”, după cum a relevat oficial CNSAS tocmai în 2010.

Mihnea Berindei, fiul lui Dan Berindei și omul de legătură al GDS cu neo-kominternul european, a fost racolat de Securitate în 1968 și a avut două nume de cod: „Sandu” și „Mircea”, a demonstrat CNSAS. Cunoscută specialistă franceză în istorie recentă, Catherine Durandin, și, totodată, expertă a Ministerului Apărării Franței, a întărit această notă afirmând fără ocolișuri că a fost informată chiar de către serviciile speciale franceze că Mihnea Berindei a fost trimis de Securitate în Franța și a operat ca agent al acesteia.

Sorin Antohi, un alt caz răsunător, alias „Valentin”, a fost nu numai informator dar și doctor închipuit la Universitatea lui Soros de la Budapesta, cât și membru al Comisiei Tismăneanu. Un ministru de Externe voia să-l pună președinte al Fundației-clonă Gojdu, care urmă să predea Ungariei oficial toată moștenirea marelui mecena Emanoil Gojdu. N-a fost să fie. Andrei Corbea-Hoisie, fost membru GDS și ulterior ambasador la Viena, și-a turnat prietenul, pe disidentul Dan Petrescu de la Iași.

Din GDS au făcut parte și doi prelați (singurii), despre care se uită acum: Iustin Marchiș, turnător la Cozia, și Nicolae Corneanu, membru al Comisiei Tismăneanu și turnător timp de peste 40 de ani, unul dintre cei mai prolifici informatori ai Securității, depășit poate doar de Dan Amedeo Lăzărescu sau Mircea Ionescu Quintus.

Altă membră fondatoare a GDS, Smaranda Enache, fondatoare a Ligii Pro-Europa din Târgu Mureș, a fost, de asemenea, atât informatoare a Securității cât și activistă PCR.

Rectorul Universității, Mircea Dumitru, alt „sifon”!

Acum foarte vocalul Mircea Dumitru, la rândul lui membru GDS, a tăcut mâlc timp de 27 de ani pe tema relațiilor lui cu Securitatea. Fostul ministru al Educației cioloșiste, membru corespondent al Academiei Române, pe lângă faptul că a tradus din germană pe care nu o știa pe când era angajatul lui Liiceanu la Humanitas, „a fost recrutat de către Securitate în scopul încadrării informative a studenților din Facultatea de Filozofie din București și a semnat la dată de 23.10.1980 un Angajament, olograf, fiindu-i atribuit numele conspirativ Negulescu”, după cum a atestat CNSAS de abia în 2017 și a dezvăluit Evenimentul Zilei. Anterior acesta mințise că nu a colaborat niciodată cu Securitatea. Cu toate acestea, în prezent, fostul turnător e bine-mersi, rector al Universității București, de unde dă sinecuri tovarășilor săi de Grup, cum ar fi Vladimir Tismăneanu, co-autor al unui dicționar politic cu Virgil Măgureanu – în vechiul regim – și apoi al unui volum de dialoguri tovărășești cu Ion Iliescu.

Voracii Pleșu și Liiceanu

Despre cuplul Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, membri fondatori ai GDS și cei mai aprigi profitori ai tuturor regimurilor, e greu să mai adaugi ceva, dincolo de cadourile pe care și le-au făcut reciproc din averea statului, de la Editura Politică încoace. Poate, totuși, în comparație cu Ioan Aurel Pop, „colaboratorul Securității” pe linie externă, pentru „supravegherea diasporei” de la……. Varna, ar fi cazul să amintim că, pe vremea odiosului regim comunist nu numai că au fost beneficiari ai unor burse cu repetiție la Heidelberg (Republica Federală Germania) când alții nici pașaport până la Ruse nu puteau să primească, dar au făcut zeci de vizite în Occident, sărbătorind chiar și Revelionul la Paris, în repetate rânduri, împreună cu familiile (soția sau copilul) și călătorind uneori cu mașinile proprietate personală. Nu o spune Securitatea cea rea ci chiar acum incinerata cu onoruri naționale Monica Lovinescu. Dovezile abundă în Jurnalele ei! Păcat că și soția lui A. Pleșu, Catrinel Pleșu, fosta directoare ICR, a fost, și ea, informatoare și referend a DIE.

Patapievici, un mincinos!

Un alt membru cunoscut al GDS este Horia Roman Patapievici. Emoționată, după prima întâlnire cu el, Monica Lovinescu avea să scrie în Jurnalul ei: „Descoperim un tânăr (are 35 de ani și pare cu vreo zece mai puțin) simplu, emoționant și emoționat, aproape patetic, care ne vorbește de tatăl lui ieșind din închisoare și nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticlă de Murfatlar s-o bem împreună în amintirea acestui tată mort fără să-i fi spus fiului suferințele prin care a trecut”. După ani, Dosarele CNSAS care nu au putut fi făcute dispărute, au relevat faptul că Dionisie Patapievici nu a murit, săracul, fără să-i spună drama trăită de el în închisorile regimului comunist, ci a fost de fapt un ștab al regimului comunist, fost traducător al Armatei Roșii la Viena și un foarte interesant agent al NKVD, rezident la Banca Națională a României, unde acum lucrează pe post de consilieră soția lui Patapievici.

Mircea Dinescu, fost membru GDS, dincolo de statutul lui vedetă de disident și ginere de cetățeni sovietici, a fost absolvent al Academiei de cadre a PCR „Ștefan Gheorghiu” și secretar UTC al USR cu armata la Securitate. Anul 1988 l-a petrecut într-un tur ghidat al URSS-ului.

Cei trei, Pleșu, Patapievici și Dinescu, au ocupat și funcții în Colegiul CNSAS neglijând filosofia, cultură și poezia în favoarea documentelor secrete pe care au reușit sau nu să le găsească și dosească.

Moștenitorii lui Leonte Rautu

Alți membri de vaza ai GDS ar putea fi Anca Oroveanu, fiica lui Leonte Răutu, sinistrul șef ideologic al Partidului Comunist din România și a Nataliei Răutu, cea mai apropiată prietenă a Elenei Ceaușescu, sau Andrei Oișteanu, fiului Bellei Iosovici și al lui Mihail Oigenstein, emigrat în 1954 din URSS împreună cu familia, care a fost plasată de unchiul membrului GDS, Leonte Răutu, pe strada Washington, în cartierul Dorobanți. Fratele său, Valery, s-a născut în Karaganda, cunoscutul lagăr al românilor deportați în RSS Kazahstan, unde tatăl său se află în misiune de propagandist și agent bolșevic chiar în lagărele de detenție, iar el în București. Oișteanu, conform unui fost ofițer al Unității speciale Anti-KGB, a fost urmărit pentru relații cu serviciile din blocul sovietic.

Mariana Celac, sora primului ministru de Externe al FSN, Sergiu Celac, fostul traducător al lui Ceaușescu și acum coordonator al FUMN, este fiica primului prefect comunist pus de sovietici în România, la Craiova, originar din Găgăuzia, ulterior responsabil în Comitetul de Stat al Planificării. Din păcate pentru „forul moral” al „societății civile” care este GDS a fost, și ea, titulară a unui dosar fond Rețea a Securității, în care se arată că a fost recrutată la data de 01.11. 1984, pentru completarea Rețelei informative pe linia Serviciului „F”. Nu știu ce înseamnă asta dar știu că, până la data deconspirării sale de către CNSAS, în 2010, în urma aceleiași campanii Voci Curate, a tăcut chitic.

Alt membru al Grupului trecut de la GDS la PSD este Sorin Ilieșiu; operator și fost propagandist PCR, împreuna cu Lucia Hossu Longin, la Festivalul „Cântarea României”.

Membră GDS supranumită „tovarășa colonel”, Rodica Culcer, fostă „documentaristă” la „Ștefan Gheorghiu” și Secția Externă a CC al PCR a emigrat de la revista Era Socialistă tocmai până în Ambasada Statelor Unite ale Americii, iar asta pe vremea regimului comunist, pentru a ateriza apoi, prin deplasări de serviciu, în avioanele aceluiași „ciumă penală roșie” Adrian Năstase.

Andrei Cornea, editorialist 22 și membru GDS, este fiul celui supranumit satrapul ideologic proletcultist al educației românești, Paul Cornea, secretar CC al UTM și sovietizator al culturii române. Desigur, fiul său n-are nici o vină.

Ilegaliștii PCdR din GDS

Un membru cu greutate al Grupului, „trecut în neființă”, după cum se scrie pe site-ul 22, a fost Pavel Câmpeanu, considerat de scriitorul și sociologul Petre Anghel drept un fel de supraveghetor bolșevic lăsat de Brucan la datorie între emulii lor de la GDS. Spre deosebire de colegii săi mai tineri, el nu a fost informator al Securității, ci doar ilegalist al Partidului Comunist din România (PCdR). În februarie 1990, era publicat în New York Review of Books cu amintirile lui despre dictatorul sângeros Ceaușescu, cu care se ținuse pe vremuri de mâna în închisorile Jilava și Caransebeș.

La fel, Mihai Șora, moșulică cel simpatic din Piața Rezist și membru GDS încă de dinaintea fondării organizației, a fost angajatul Anei Pauker în mandatul acesteia de ministru al Externelor bolșevice, redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă între 1959 și 1969 – anii marilor epurări –, șef de secție între 1951 și 1954 la Editura pentru limbi străine și a apoi primul ministru al Învățământului în Guvernul FSN Român – Iliescu. Dan Andronic a publicat în Evenimentul Istoric o foarte interesantă Notă Secretă pozitivă a unui ofițer de Securitate care i-a propus colaborarea cu „organele”. De notat, a fost, la fel ca Alin Teodorescu, membru fondator și la Fundația Soros – România.

În cele din urmă poate e demn de amintit că însuși președintele îndelungat al GDS, disidentul Radu Filipescu, este nepotul lui Petru Groza, primul ministru al regimului sovietic comunist. Dumitru Iuga, primul lider al Sindicatului Liber al TVR și fost deținut politic împreună cu Iulius Filip la Aiud, acuza că acesta a fost preluat sub controlul Securității încă din detenție. „GDS-ul s-a construit având la bază oameni controlați de fosta securitate. Radu Filipescu, președinte (pe viață!) al consiliului de administrație al acestui «ong» a fost preluat sub control de Securitate încă din detenție. Sub președinția sa s-au lipit acolo ca muștele la miere tot felul de personaje, unele intelectuali de excepție dar cu morala la pământ sau în necunoștință de cauza”, afirma tranșant Dumitru Iuga.

Și ultimul pe lista aceasta, ignorată de Mădălin Hodor, membrul GDS-ului lui Brucan și al IRR-ului lui Iliescu, este, cu voia dvs., celebrul Volodea Tismăneanu, fiul tatălui lui, la rândul lui și el un biet propagandist la Ștefan Gheorghiu, co-autor de Mici Dicționare Social-Politice pentru Tineret, la editura Politică a PCR, alături de nu mai puțin celebrul Virgil Măgureanu, și, conform documentelor existente la CNSAS, plantat în Occident chiar cu acordul infamei Securități. Dar lista poate continua…….

UTC-iștii de ieri, GDS-iștii de azi

Din aceeași categorie de fiu de propagandist comunist face parte și Teodor Baconsky, fiul poetului proletcultist Anatol E. Baconsky („Afară neaua a-nghețat / Și viscolele-n zbor străbat / Și undeva-n Kremlin o rază de fereastră luminează / O văd mineri, soldați, colhoznici, vreun activist îndepărtat / Acolo Stalin rând pe rând / Căi noi spre comunism croiește / Și ceas cu ceas își împlinește / Cutezătorul jurământ / O, nencetat voi aștepta / Pe Lenin – când să-l pot vedea, / Să-i spun că razele pe care le-a dezlegat, nepieritoare, / s-aprind arzând mereu mai tare și luminează-n țara mea!”). Căzut din PDL până sub linia de plutire, el a fost reactivat în ultima perioadă pe zona „alternativei de dreapta”. Mai puțin talentat decât tatăl său, teologul Baconsky este cunoscut și pentru incursiunile sale prin jacuzziurile lumii.

Tovarășul său de „dreapta”, Cristian Preda, a devenit membru al PCR în 1987, în anul doi de facultate, când muncitorii revoltei anticomuniste de la Brașov erau măcelăriți și torturați de forțele regimului pe care el se pregătea sârguincios să îl servească. Cristian Preda a fost membru al Comisiei de Cenzori a Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România (UASCR) și responsabil de organizarea Conferinței Naționale a UASCR din 1988.

La Concursul profesional științific studențesc de științe sociale, Secțiunea „Materialism dialectic și istoric”, a obținut 20 de puncte. Pe urmele lui Lucian Boia, lucrarea sa era o odă la al XIV-lea Congres al PCR și 45 de ani de la „revoluția de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă de la 23 august 1944”. Concursul a fost aprobat de tovarășa Elena Ceaușescu. Temele la care Cristian Preda s-a dovedit eminent: „Concepția PCR, expusă de Secretarul General al Partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, la ședința Plenarei CC al PCR, a organismelor democratice și a organizațiilor de masă și obștești din 28 noiembrie 1988 despre unitatea, continuitatea și etapele procesului revoluționar în țara noastră, despre marile transformări revoluționare ce constituie conținutul și definesc specificul fiecăreia dintre aceste etape”; „Ce este partidul revoluționar al clasei muncitoare?”; „Dialectica contradicțiilor în viață socială. Concepția PCR, a Secretarului său General, tovarășul Nicolae Ceaușescu, despre cunoașterea și soluționarea contradicțiilor în socialism”.

După ce a ajuns europarlamentar pe spezele PDL și ale Elenei Udrea a început să o înjure birjărește, la fel ca Baconsky, pe „coruptă”, deși au petrecut momente de neuitat pe plaja prezidențială de la Neptun, sub ochiul de ciclop al lui Băsescu și țevile automatelor subacvatice ale SPP.

Alt UTC-ist tomnatic, Alexandru Lăzescu, proțăpit de GDS la TVR pe vremea lui Băsescu, a fost vicepreședinte al Consiliului Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din Politehnica Iași responsabil de „problemele cultural-educaționale”, adică de propagandă. Într-un interviu din 1979 apărut în Flacăra Iașilor, „Andi” Lăzescu afirmă: „Suntem comuniști sau viitori comuniști, și în orice moment este necesar să ne comportăm ca atare, să privim în viitor, care este al nostru”. Corect. A știut bine. Alexandru „Andi” Lăzescu, unul dintre coloneii ilegali ai lui Gabriel Oprea. În 1990, simultan, era coordonator al GDS și Fundației Soros la Iași.

Despre Monica Macovei, membră GDS din tată în fiică, ați auzit probabil că anti-corupția a învățat-o de mică, din familie, cât și de la serviciul ei de dinainte de 1989, pe când activa ca procuroare comunistă.

„Acuzatorii publici”

După cum spune și reputatul analist politic și militar Valerian Stan, fondator al CADA în anii ’90, GDS a fost creat în oglindă de FSN, ca partener în jocul de maskirovka practicat cu profesionalism de manipulatorii opiniei publice de peste 29 de ani. Mai precis chiar din 22 decembrie 1989, de când s-a pus la cale fondarea GDS și a revistei 22, care avea să poarte acest nume ca simbol al reinstaurării la putere a celor veniți cu tancurile sovietice în 1944: a Ciumei Roșii. Pentru că fondatorul nu numai de facto dar și de jure, în acte, al Grupului pentru Dialog Social a fost nimeni altul decât Silviu Brucan, împreună cu informatorul Securității și agentul Ungariei Alin Teodorescu. Silviu Brucan, care, dacă ar fi trăit azi, s-ar fi cuvenit să se afle în cătușe, alături de Ion Iliescu și ceilalți ucigași ai românilor din 1989. Același Silviu Brucan care-și avea soția, Alexandra Sidorovici, ea însăși agentă CEKA și apoi NKVD/KGB, la fel ca soțul ei, plasată în poziția-cheie de „acuzatoare publică” în marile procese politice ale elitei românești. Același Silviu Brucan care, începând în septembrie 1944, în calitate de secretar general de redacție al ziarului de partid Scînteia, cerea condamnarea la moarte a marilor oameni politici și jurnaliști români. Cum e oare să dai lecții de morală – și „anticorupție” – de pe podiumul pe care te-a pus un agent KGB care a cerut moartea lui Pamfil Șeicaru, Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu și Corneliu Coposu?

(va urma)

Autor: Victor Roncea

Citiți și:
Adevărata biografie a agentului bolșevic Mihai Șora (I)
„Vă întrebați de ce nu s-au făcut dosarele Revoluției?” Ofițerii de securitate au devenit magistrați peste noapte

 

yogaesoteric
17 iunie 2026