ROMATSA și România. Cine vrea, de fapt, să pună mâna pe cerul țării?
Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian, sau ROMATSA, este stăpâna deplină a cerului României, iar decizia Curții de Apel București a aruncat în aer tot ce ține de aceasta.
Cine și ce este ROMATSA?

ROMATSA, din punct de vedere organizatoric, este o regie autonomă autofinanțată, de interes public național, care asigură ghidarea și controlul aeronavelor care survolează spațiul aerian național și funcționarea instalațiilor de dirijare a zborurilor. Din punct de vedere comercial, ROMATSA este un monopol de stat în domeniul dirijării traficului aerian. Cât privește zona economică, ROMATSA este în top trei mari contribuitori la bugetul României.
Politica și ROMATSA
Scandalurile celebre referitoare la implicarea politicului în activitatea ROMATSA au produs cazuri de condamnare în justiție a unor șefi ai regiei, cazul Donciu fiind cel mai cunoscut.
Presa a relatat pe larg despre implicarea politicului în numirea conducerilor regiei, de la cazul șoferului lui Emil Boc angajat pe blat până la cazul Donciu și…….
Acum, când e groasă, cum se spune popular, aflăm că una dintre problemele puse pe masa CSAT este situația de la ROMATSA!
Mizele reale în cazul ROMATSA
Miza primordială este, ca întotdeauna: BANUL! Banul public, mai precis!
Și de aici vin toate!
Plecând de la sumele fabuloase aduse României în toți anii de existență, mafia politică a încercat să își tragă partea leului în buzunare prin orice mijloace.
Ingeniozitatea politicienilor români nu cunoaște limite și, la un moment dat, s-a încercat punerea șeii pe cei care chiar muncesc în ROMATSA, controlorii de trafic, care refuzau din ce în ce mai vocal șmenurile și șmecheriile partidelor.
Armata la orizont
O mișcare crezută a fi de succes a fost aceea de a aduce controlori aerieni militari care să îi suplinească și să îi înlocuiască pe cei civili răzvrătiți mereu.
Măsura a fost inspirată din modul în care spaniolii și francezii au încercat să limiteze grevele controlorilor aerieni civili.
Doar că, ce să vezi? Puși la pupitrul de control, la momentul adevărului, adică al dirijării traficului aerian civil, realizat exclusiv în limba engleză, cu o jumătate de bibliotecă comunală de manuale și reguli, militarii cu grade de colonel și general pe umeri au picat cu brio examenul!
Controlorii de trafic aerian – păzitorii cerului
În anul 1990 a avut loc o ședință de constituire a Sindicatului Personalului Navigant TAROM (SPNT), la care au venit și reprezentanții controlorilor de trafic aerian ca să îi roage pe distinșii aviatori de la TAROM să lase și această categorie să facă parte din noul sindicat.
În prostia și îngâmfarea lor, cei peste o mie și ceva de piloți, mecanici, radiotelegrafiști, navigatori și însoțitori de bord i-au trimis la plimbare pe controlorii de trafic.
Volens nolens, controlorii de trafic și-au făcut propriul sindicat, apoi au intrat în puternicul sindicat european al controlorilor de trafic aerian, de unde, mizând pe sprijinul real obținut, au început, în mod genial, să modifice tot ce ține de această zonă.
Controlorii de trafic europeni, conștienți de faptul că salariile de mizerie ale colegilor lor din România, care au aceeași calificare recunoscută internațional ca și ei, puteau conduce la migrarea acestora spre Europa și la scăderea drastică a propriilor venituri, au sprijinit din oficiu orice cerere a sindicatului român.
Prima grevă a controlorilor români a durat doar câteva ore, pentru că, dacă inițial guvernanții au aplicat rețeta clasică – divide et impera, „vopsirea” sindicaliștilor, stârnirea opiniei publice împotriva greviștilor etc. – au aflat că greva românilor va fi însoțită de o grevă europeană a colegilor lor. Ups!
Așa că s-au găsit rapid rezolvări, care au fost ascunse discret pentru a nu se afla de către fetele de la APACA et comp. ce sume deosebite câștigă, prin muncă grea și cinstită, un controlor de zbor.

Un umil exemplu este următorul, făcut public de presă: ROMATSA este condusă de Adrian Cojoc din anul 2020, care este, conform documentelor oficiale, concomitent și director al ROMATSA, dar și președintele Consiliului de Administrație al ROMATSA, el figurând că încasează un venit de 38.048 de lei pe lună.
Unde-i lege, e tocmeală?!
Conform rețetei aplicate și la TAROM, pentru a se limita accesul nedoriților la concursurile de ocupare a diferitelor funcții, s-au creat „criterii” de selecție, în realitate mijloace directe de discriminare.
Câțiva angajați cu sânge în instalație au avut curajul să dea în judecată ROMATSA, dar au avut și norocul ca Justiția cea oarbă să refuze biletele roz, pliculețele galbene etc.
Astfel, prin decizia instanței în procesul de discriminare intentat, ROMATSA a fost amendată cu 50.000 de lei pentru că a limitat accesul candidaților calificați în detrimentul candidaților formați intern în cadrul ROMATSA. Dar nu numai atât!
Sentința nr. 360 din 27.02.2026 decide suspendarea, pe o perioadă determinată de o lună calendaristică, a certificatului de furnizor de servicii nr. CN 01, ediția 3.0, eliberat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Și de aici, potopul!
Brusc, Inspecția Judiciară s-a trezit din somnul rațiunii juridice și a comunicat că s-a autosesizat!
De ce?
Pentru greșita aplicare a legii? Nu crede nimeni!
Pentru măsurile dispuse de justiție? Păi, dacă erau prevăzute de lege, atunci?
Pentru existența discriminării în România, în societățile de stat? Păi, un pic mai încolo este TAROM-ul, acolo unde omerta este la ea acasă, iar condițiile de promovare în funcțiile de conducere sunt cu dedicație absolută!
Bravo, Excelențelor voastre!
Ca unul care, după peste 17.000 de ore de zbor din cei 46 de ani de aviație începuți de la zero, știe exact ce face, ce poate face și, mai ales, ce nu face sau nu poate face un controlor de trafic aerian calificat și experimentat, stimați cititori, permiteți-mi, vă rog, să mă înclin în fața controlorilor de trafic aerian de la ROMATSA, care au arătat că a fi aviator adevărat nu este condiționat exclusiv și unic de calitatea de pilot, așa cum greșit se crede în publicul larg!
Într-o societate ca a noastră, în care Sfânta Treime – Șpaga, Pila și Prostia – conduce o țară, o justiție, o poliție, o economie și o clasă politică, stimați controlori de trafic aerian, ați reușit să dovediți că se poate!
Deși apelul introdus de ROMATSA împotriva sentinței se crede că va fi, cel puțin de acum, câștigat împotriva voastră, dată fiind miza reală.
Breaking news
A început să circule pe surse o întreagă căruță de zvonuri.
Unele spun că miza ar fi o idee soroșistă de vânzare a drepturilor de dirijare a traficului aerian către anumite entități neclare și obscure.
Tehnic, problema este rezolvată prin capacitățile noilor radare de supraveghere aeriană, care acoperă suprafețe de teren de mărimea unui sfert din Europa, cel puțin.
Impactul financiar este enorm, evident, și de aceea planul pare verosimil.
Alte zvonuri spun că manevra de la București este una ingenioasă, prin care să se taie „ingineriile” duetului PNL-USR.
Și, nu în ultimul rând, se aud voci care spun că se testează reziliența sistemului de securitate națională în cazul cedării către terții creditori ai României, prin SAFE etc., a veniturilor obținute de ROMATSA.
România 2026: you are clear to……. fly! (ai permisiunea să ……. zbori!)
Atenție: Acesta este un pamflet scris pe cer, de la sol!
Autor: Cezar Osiceanu
Citiți și:
Guvernul, executat silit de Justiție. România intră în faliment
Cresc presiunile germane asupra României
yogaesoteric
11 iulie 2026