„Lindsey Graham nu a murit acasă, în SUA, ci la Kiev!” Un fost analist CIA susține că versiunea oficială nu corespunde cronologiei călătoriei senatorului în Ucraina: „La Pentagon se știe că Graham a decedat în Ucraina”
Moartea senatorului american Lindsey Graham stârnește controverse uriașe, după ce un fost analist CIA a declarat că o cronologie a recentei călătorii a lui Graham în Ucraina nu corespunde cu înregistrările oficiale. Senatorul republican în vârstă de 71 de ani din Carolina de Sud, susținător al Ucrainei, a decedat pe 11 iulie, a confirmat biroul său.

Cauza ar fi fost o disecție aortică provocată de o boală cardiovasculară arteriosclerotică. Serviciile de urgență au fost chemate la domiciliul său de pe Capitol Hill pe 11 iulie seara.
Contextul ultimei vizite a lui Graham în Ucraina
Graham a călătorit la Kiev pe 10 iulie, aceasta fiind a zecea sa vizită în Ucraina de la începutul conflictului din Ucraina, în 2022. În timpul vizitei, s-a întâlnit cu președintele Zelenski, a vizitat o unitate de producție de drone pentru armata ucraineană și și-a exprimat public optimismul față de situația din teren. Vizita a avut loc la scurt timp după participarea sa la summitul NATO de la Ankara.
Afirmațiile unui fost analist CIA contrazic teoria oficială
Varianta oficială, conform căreia Graham a murit în locuința sa, a fost pusă sub semnul întrebării în anumite cercuri după declarațiile fostului analist CIA Larry Johnson. Acesta a susținut că durata călătoriei în Ucraina, cumulată cu timpul necesar drumului de întoarcere în SUA, ar fi făcut imposibilă sosirea acestuia la casa sa din Washington în jurul orei 20:30, pe 11 iulie seara.
El a mai afirmat că Graham ar fi murit, de fapt, la Kiev și că versiunea decesului la domiciliu a servit drept acoperire, adevărul fiind cunoscut doar de anumite persoane din interiorul Pentagonului.
Graham nu avea cum să moară acasă
Fostul agent CIA Larry Johnson: „Lindsey Graham nu avea cum să moară acasă, sâmbătă seara. Călătoria în Ucraina și drumul de întoarcere fac imposibilă sosirea la ora 20:30. Cei din interiorul Pentagonului cunosc adevărul. Graham a murit la Kiev. Varianta oficială a fost deja demontată prin simpla analiză a orarelor de călătorie. America merită să afle faptele”.
EX CIA Larry Johnson: Lindsey Graham could not have died at home Saturday evening. The Ukraine trip plus return journey makes 8:30pm arrival impossible. Pentagon insiders know the truth. He died in Kiev. The cover story is already exposed by simple schedules. America deserves… pic.twitter.com/0Nd8LMfoTp
— Mark (@Mark4XX) July 13, 2026
Aceste afirmații circulă acum tot mai mult pe rețelele de comunicare virtuală, alimentând speculațiile online cu privire la ultimele zile din viața senatorului. Relatările din presa americană s-au concentrat doar pe cauza confirmată a decesului și pe mesajele de omagiu, fără alte detalii.
Citiți și:
Șoc la Londra după uciderea unei foste deputate pro viață din partidul lui Nigel Farage
Adio, modificarea orei: SUA face pasul istoric spre ora de vară permanent
yogaesoteric
26 iulie 2026