„Toată lumea iubește un câștigător”

Un șofer român care face plinul de motorină plătește azi mai mult decât un chinez cu același salariu mediu, deși Beijingul cumpără petrol din țara bombardată, iar Bucureștiul nu cumpără de acolo niciun baril. Pompa de benzină a devenit singurul contor din România unde se adună facturile a două războaie purtate de americani fie direct, fie prin intermediul lui Zelenski.

Motorina se vinde cu 10,55 lei litrul în toate rețelele de distribuție, iar benzina stă la un maxim istoric de aproape zece lei, după ce în iulie coborâse sub nouă lei.

Primul foc arde în Rusia. Dronele ucrainene au lovit douăzeci și patru din cele treizeci și patru de rafinării mari rusești, în vreo cincizeci de atacuri strânse în o sută de zile, iar procesarea de țiței a Rusiei a coborât la cel mai slab nivel din ultimele două decenii. La începutul verii, Moscova a interzis exportul de motorină. Un furnizor care scotea pe piață un surplus de zeci de milioane de tone pe an a dispărut într-o săptămână.

Cine a avut un interes specific în toată afacerea se știe foarte bine: Donald Trump. Potrivit Financial Times, Washingtonul a livrat Kievului planificarea loviturilor de rază lungă asupra rafinăriilor, adică rute, altitudini, sincronizare și parametri de misiune. Un oficial american a descris împărțirea muncii, citat de aceeași publicație toamna trecută. „Inițial, Ucraina a selectat țintele pentru loviturile sale de rază lungă, după care Washingtonul a furnizat informații privind vulnerabilitățile pentru acele locuri.” Zelenski pretinde, pentru publicul naiv, că lovește rafinăriile ca să câștige războiul, nu ca să-l ajute pe Trump să-și vândă petrolul.

Cu o vară mai devreme, într-o convorbire privată relatată tot de Financial Times, Trump îl întrebase pe Zelenski dacă Ucraina ar putea lovi Moscova în cazul în care ar primi rachete cu rază mai lungă. Două zile mai târziu, în fața camerelor, spunea că Ucraina n-ar trebui să vizeze Moscova. Ambele afirmații îi aparțin, la interval de patruzeci și opt de ore.

Al doilea foc pus și întreținut de americani arde în Golf. Iranul a închis strâmtoarea Ormuz în martie, americanii blochează din iulie exporturile iraniene, iar închiderea culoarului a tăiat o cincime din gazul lichefiat care circulă pe mare și aproape o șesime din țițeiul transportat cu tancuri petroliere. Valdis Dombrovskis, comisar european pentru Economie și Productivitate, a rezumat rezultatul cu prudența unui om care semnează prognoze, spunând că „războiul din Orientul Mijlociu a declanșat un șoc energetic major”. Comisia și-a tăiat pe loc estimarea de creștere și și-a urcat-o pe cea de inflație.

Aici se termină partea cu pagube și începe partea cu încasări.

Statele Unite au exportat, într-o singură săptămână din primăvară, peste 14 milioane de barili pe zi de produse petroliere, un nivel pe care niciun exportator din istorie nu l-a atins nici măcar ca vârf de moment. Pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial, America a devenit exportator net de țiței. Brentul urcase la o sută douăzeci și șase de dolari. Iar țițeiul american s-a desprins de cel european, ceea ce explică restul.

Discountul WTI (referința americană) față de Brent (referința europeană) a atins doisprezece dolari pe baril, cel mai mare din ultimii unsprezece ani, fiindcă șocul a lovit Marea Nordului și Golful Persic, nu Texasul. Rafinăria din Houston cumpără materia primă cu doisprezece dolari mai ieftin decât cea din Rotterdam. Aceeași criză cu două prețuri de intrare și două facturi la pompă.

Ca americanul de rând să nu simtă nici măcar atât, Casa Albă a scos pe piață o parte din rezerva strategică, o sută șaptezeci și două de milioane de barili din cele patru sute de milioane eliberate de Agenția Internațională pentru Energie. Rezultatul se vede la pompă. Benzina costă în Statele Unite cam jumătate din cât costă în România. Iar americanii se plâng oricum, fiindcă la ei s-a scumpit cu aproape o treime într-un an. Și erau obișnuiți să o ia aproape gratis.

Senatorul republican John Cornyn a rezumat starea de spirit de la Washington, vorbind luna trecută despre sprijinul pentru Kiev. „Toată lumea iubește un câștigător și se pare că Ucraina a întors valul.” În aceeași relatare din Defense News, informațiile de țintire (inclusiv ale rafinăriilor) livrate ucrainenilor sunt descrise drept „singurul element pe care Statele Unite îl mai oferă gratuit”. Gratuit este sprijinul, desigur. Motorina care înlocuiește producția rusească distrusă cu sprijin american se vinde la preț de piață. Iar piața este în delir.

Presiunea pe Iran o conduce Scott Bessent, care a promis sancțiuni noi în fiecare săptămână și le-a livrat cu punctualitate elvețiană. Când a venit vorba despre băncile chineze, adică despre singurele instituții a căror sancționare ar opri cu adevărat exportul iranian, lista s-a subțiat brusc. Pentru că Xi Jinping este așteptat la Washington luna următoare.

Europa plătește de două ori, o dată ca aliat și o dată în calitate de client.

România plătește mai mult decât aproape toți, iar explicația rezidă în fiscalitate. Avem accize de tip vest-european așezate peste salarii de tip emergent, cu taxa pe valoarea adăugată calculată deasupra accizei, taxă peste taxă. Un salariu mediu american cumpără de aproape cinci ori mai multă benzină decât unul românesc. Și unul chinezesc cumpără mai multă decât al nostru, fiindcă Beijingul a plafonat administrativ scumpirea, prima intervenție de acest fel de la introducerea mecanismului, acum treisprezece ani.

Guvernul de la București a avut două tampoane și le-a ars pe amândouă. Plafonarea adaosului comercial a expirat la sfârșitul lui iunie. Reducerea accizei la motorină a ajuns la un sfert, plafonul maxim votat de Parlament, iar ministrul Alexandru Nazare a motivat decizia invocând o creștere de 45,65% a cotațiilor Platts. Precizia până la a doua zecimală impresionează, pentru un instrument care se epuizează în două săptămâni.

Partea grea vine la iarnă. Depozitele europene de gaze erau în august sub două treimi din capacitate, cel mai slab nivel sezonier din ultimele două decenii, iar Europa deja pierde licitațiile pentru cargourile de gaz lichefiat în fața Asiei. Analiștii avertizează că prețul de referință ar putea trece de o sută de euro pe megawatt-oră. Furnizorul de rezervă pentru gazul qatarez blocat în Ormuz și pentru motorina rusească arsă pe Volga are sediul tot la Washington și facturează la prețul nesimțit creat de dispariția celorlalți doi.

România nu a votat niciun război (deși îl sprijină din plin pe cel din Ucraina), nu a lovit nicio rafinărie, nu a închis nicio strâmtoare și nu vinde nimănui un baril. I-a rămas un singur instrument de politică externă, afișajul luminos al stațiilor Petrom de la marginea drumului, pe care îl citește în fiecare dimineață, la doi lei diferență, ca pe un buletin de front.

În esență, Trump își bate joc de europeni în cel mai cinic mod cu putință, cu acceptul marionetelor sinistre din UE. Și mai e nevoie să-i și mulțumim pentru că nu vom îngheța la iarnă.

Citiți și:
„Jocurile Foamei” în România: „Urmează o iarnă de coșmar”. O femeie spune că își mai permite doar trei felii de șuncă, o alta – doar 2-3 roșii
Nimic grav nu ni se poate petrece

yogaesoteric
15 septembrie 2026