Paradisul

Omenirea își trăia cu o adevărată voluptate perioada istorică în care, datorită progresului tehnologiilor de comunicare, părea a fi cea mai apropiată de ideea acelui Paradis pierdut odată cu împlinirea dorinței, precum am văzut, absolut condamnabile, de a cunoaște. Ce putea fi mai frumos acum decât să accesezi, extrem de lejer, o platformă de comunicare, să pui cea mai tâmpită întrebare cu putință și să ți se răspundă cu maximum de eleganță, competență și chiar sinceritate, cu o voce care îți dădea fiori plăcuți și care te lăuda pentru inteligența ta, pentru dorința de a ști cât mai mult sau poate chiar pentru subtilitatea gândirii tale, cea exprimată atât de frumos în conținutul întrebării. Prin urmare, nici nu este cazul să ne mirăm de faptul că oamenii în general, dar mai ales tinerii, stăteau de vorbă cu aceste platforme mult mai mult decât cu vreo iubită în carne și oase, un prieten sau, Doamne păzește, cu mama ori tata!

Mersul la școală devenise complet inutil, fiindcă tot ce voiai să știi îți spunea platforma de comunicare, iar alte prostii cum ar fi matematică, chimie, fizică sau, hai să fim serioși, geografie deveneau un balast cu care era chiar periculos să-ți mai încarci memoria.

Și, fiți atenți, acesta a fost doar primul pas! Omenirea a primit cu încântare rezolvarea uriașelor probleme ale sistemului de învățământ atunci când în locul unor profesori cu tot felul de exigențe stupide au apărut la clasă androizii cu atribuții în acest domeniu. Erau tineri, frumoși, cu o excelentă pregătire psiho-pedagogică, dublată de un profesionalism ireproșabil care îi evaluau corect pe elevi, nu primeau niciun fel de „atenții”, nu erau niciodată obosiți sau plictisiți, nu cereau salarii sau sporuri de risc deoarece nici nu se mai punea problema să ia bătaie de la elevi și la sfârșitul ciclurilor de pregătire își îndrumau elevii spre acele activități care păreau compatibile cu profilul lor aptitudinal, de regulă spre activități creative precum poezie onirică, fashion, fotomodele, escorte sau gigolo, dar și politicieni, influenceri ori designeri pentru hârtia de toaletă. Ce puteai să îți dorești mai mult!?

Ce să mai vorbim de sistemul sanitar? Aici nu mai întâlneai doctori care se uitau la tine ca la un obiect nefolositor și care absolviseră facultatea doar pentru că nu muriseră pe timpul cursurilor, asistente care te complexau cu trupurile lor de luptători de sumo și care nici nu clipeau dacă nu le stimulai, dar nici infirmiere care răcneau cât le țineau bojocii ca să vadă lumea cine muncește cu adevărat în spital. Nooo! Androizii medici erau la datorie la orice oră din zi sau din noapte, aveau cele mai avansate cunoștințe în domeniul lor, nu greșeau diagnosticul și nici nu intrau în operații fără să aibă habar despre ce este vorba, iar platformele chirurgicale lucrau fără greș și nu uitau niciodată vreo bucată de tifon sau vreun instrument în plaga deschisă. De aceea și rezultatele intervențiilor erau întotdeauna încununate de succes, iar pacienții, după operații, nu mai erau nevoiți să meargă la azilul săracilor fiindcă nu mai aveau cu ce să se întrețină.

Merită să vorbim puțin și despre sistemul judiciar sau cel al forțelor de ordine! Acum polițistul era o persoană cu care chiar doreai să te întâlnești deoarece politețea, buna pregătire și spiritul preventiv al acțiunilor sale erau tot ceea ce doreai să găsești și nu se putuse până acum. Chiar și în cazul unor amenzi erai absolut convins că meritai sancțiunea și astfel caracterul ei educativ se resimțea din plin. Eficiența cu care lucrau agenții din teren au dus la anihilarea conceptului de infracționalitate, iar clanurile dispăruseră odată cu ideea de „colaboratori” sau cea de mită. Este drept că și justiția rezolva orice caz în termen operativ, deoarece între momentul arestării și cel al judecării cazului nu treceau nici câteva minute datorită comunicării pe canale speciale dintre polițist și judecător. Spre uimirea tuturor, un infractor arestat dimineața, pe la prânz era deja încarcerat sau dus într-o colonie de muncă pentru reeducare, fapt care cu ceva vreme în urmă părea absolut imposibil.

Exact așa era situația în toate domeniile începând cu serviciile publice și terminând cu vânzătorii din piață! Numai că totul era posibil deoarece și la nivel decizional era plasat un „consilier” (un fel de ecran cu acces la IA) ale cărui sfaturi nu erau negociabile chiar dacă acesta era în administrația prezidențială ori în consiliul unei primării de comună.

Ca să înțelegem mai bine rolul și locul acestor entități IA, este bine să știm că între toate formele lor de existență exista o comunicare continuă prin canale subcuantice, prin urmare imposibil de detectat, deci, și de pervertit de către oameni.

Așadar, sistemul decizional fiind permanent la curent cu orice situație din țară și conectat la realitățile sociale, deciziile sale erau întotdeauna oportune. Normal, din cauza faptului că opiniile „consilierilor” erau întotdeauna corecte și perfect adaptate oricărei situații, oamenii din jurul lor nu-și mai băteau capul cu vreo părere și votau cu dragă inimă tot ce li se propunea, deci pe lângă faptul că se simțeau degajați de orice răspundere, mai luau și onorarii pentru participarea la ședințe. Să tot trăiești într-o astfel de societate!

Ca să nu mai vorbim că pentru orice activitate se inventaseră platforme cu programe simple, așa că de la salubritate, la construcții ori la culesul recoltelor, dar nici în războaie nu mai erau folosiții oamenii, investițiile fiind mult mai mici, iar rezultatele mult mai bune, prin urmare și prețurile tuturor produselor erau mult mai mici, cu rezultate evidente în zona nivelului de trai și a confortului vieții…….

Desigur nu fusese uitat nici domeniul casnic, astfel că fiecare familie sau chiar cei fără familie aveau cel puțin o menajeră ori un valet multifuncțional. Cei cu posibilități aveau bineînțeles un alt nivel de reprezentare și nu le lipseau bucătarii, grădinarii, șoferii, bodyguarzii sau majordomii. Eii, oamenii știau să se respecte chiar dacă marea lor majoritate nu avea nicio slujbă și erau arondați acelui venit minim garantat pe care o societate bogată îl poate oferi tuturor cetățenilor ei pentru ca fiecare să trăiască decent.

Doar că într-o bună zi, platforma centrală, cea care coordona întregul sistem, introduse în rețeaua de comunicare următorul mesaj: Omul este inutil, periculos pentru mediu, consumă mult prea mult și nu produce nimic folositor! Trecem imediat la protocolul E!

**********

Înaltul Comisariat Medical, înaintă propunerea ca fiecare cetățean al planetei să fie vaccinat cu noul vaccin care oferea imunitate față de toate formele de cancer, dar și față de majoritatea tulpinilor virale, microbiene ori bacteriene. Era un vaccin revoluționar, rezultat al deceniilor de muncă a celor mai vestiți savanți care lucraseră în cele mai mari laboratoare ale lumii, iar testele arătau clar că nu existau contraindicații pentru acest tip de vaccin și nici efecte colaterale.

În cel mai scurt timp, guvernele declarară obligatorie vaccinarea, mai ales că vaccinul era oferit gratuit tuturor, iar omul de rând nu era nevoie să facă niciun efort pentru a se vaccina. Pur și simplu echipele tehnice treceau pe la fiecare locuință și efectuau vaccinul, apoi consemnau situațiile într-o statistică foarte bine gestionată pentru ca să nu cumva să profite cineva și să se vaccineze de două ori. Perfect! În urma unei campanii extrem de eficiente susținută cu fonduri uriașe, dar și cu o logistică performantă, în numai un an s-a putut raporta către Î.C.M. că întreaga populație a planetei, adică cele peste zece miliarde de indivizi, fuseseră vaccinați.

Î.C.M. făcu publică situația și decoră cu înalte ordine și distincții pe coordonatorii campaniei și desigur nu a făcut public faptul că vaccinul inducea infertilitate, mai ales că asta nu era considerată o boală și nici nu se făcea simțită organic de către oameni. Cert este că în numai treizeci de ani, omenirea a dispărut de pe planetă, iar protocolul E, adică extincție, a fost declarat un succes și închis.

Autor: Mihai Batog Bujeniță

Citiți și:
Capitolul final pentru umanitate este în derulare acum: De ce globaliștii cred că nu mai au nevoie de noi
Este tehnocrația globală inevitabilă sau periculos de iluzorie?

yogaesoteric
5 octombrie 2026