Când nu mai ai în cine să te încrezi, încrede-te în Dumnezeu!

Undeva în firea umană, în ADN-ul ființei contemporane, încă mai zvâcnește „prezumția de nevinovăție” ca prim instinct de supraviețuire socială. Încă avem tendința de a crede că, înainte de a ne face rău, criminalul vrea să ne facă bine. Că „dr**ul nu e chiar atât de negru”. Tocmai această expresie arhaică trădează caracterul blând, optimist, iertător a priori al poporului român. Iar încrederea naivă, dublată de strămoșescul „Lasă, mamă, că are Dumnezeu grijă!”, răzbate ca un ecou tocmai din adâncul credinței ortodoxe a acestui neam care mai degrabă îndură cu ochii închiși biciuirile călăilor, decât să cuteze a le pune la îndoială intențiile. Poate că a sosit vremea să trecem de la încredere……. la credință.

Ca la orice tehnică de dresaj, fie că e la circ sau la zoo, primul pas care este necesar să fie făcut este să câștigi încrederea animalului. Să îl faci să te accepte, să nu te mai perceapă ca pe un pericol, apoi să te asculte, să te simpatizeze și, în cele din urmă, să nu mai știe să facă nimic până nu primește comanda. O dată ce ai câștigat încrederea deplină a animalului, nici măcar atunci când îți ascuți lama cuțitului, el nu pune la îndoială intențiile tale. Câți dintre mieii duși la abator sau la iarmaroc, în preajma Sfintelor Paști, se gândesc că mâinile care i-au mângâiat cu atâta dragoste în iesle sunt cele care îi vor înjunghia? Până în ultima clipă, și omul dus astăzi la „măcelăria” sufletelor, caută mai degrabă să creadă că tot ce i se petrece este o farsă dusă la extrem, o încercare a nădejdii, o pildă a loialității, nicidecum un sacrificiu morbid.

Încrederea este una dintre cele mai puternice arme ale vremurilor actuale. Monetizabilă și extrem de profitabilă pentru cei care știu să o „joace la bursă”, și cumplit de păguboasă pentru cei care și-au dat-o pe nimic. Până și cei mai versați experți în manipulare, precum celebrul Chase Hughes – „spălătorul de creiere”, după cum se autointitulează – recunosc că încrederea este „atuul din mâneca” oricărui „magician” care te face captiv într-o lume iluzorie. Dacă acum 2000 de ani, încrederea se oferea totalmente și în mod autentic lui Dumnezeu, și numai Lui, astăzi El rămâne cea din urmă opțiune, după ce toate celelalte vor fi eșuat. Până nu demult, lui Dumnezeu îi încredințam durerile noastre, fricile, speranțele. El era Doctorul, Judecătorul, Binefăcătorul, Atotștiitorul.

Epoca modernă a venit, însă, cu alternative lumești: medici, doctori, profesori, terapeuți, politicieni……. și mulți alții în mâna cărora ne lăsăm, cu încredere totală, unul dintre cele mai de preț daruri pe care Dumnezeu ni le-a dat – copiii. Unii dintre ei sunt ucenicii lui Dumnezeu pe pământ și prin ei lucrează El. Alții, dimpotrivă, slujesc întunericului și caută cu nesaț să întineze cât mai multe suflete. Iar noi, ca părinți, alergăm printre unii și printre alții, cu brațele întinse, oferindu-ne pruncii ca pe ofrande, fără a mai avea timp să-i cercetăm atent pe cei în brațele cărora ne azvârlim grăbiți copiii.

Să ne gândim la încrederea naivă a unui părinte în producătorii desenelor animate. Acesta ia telecomanda, deschide televizorul și își lasă copilul o oră-două să se uite în liniște, cât el rezolvă probleme specifice vieții de adult. Se consolează gândindu-se că nu l-a lăsat în lumea necenzurată a Youtube-ului, că televizorul este mult mai sigur, că există un Consiliu al Audiovizualului care veghează asupra materialului difuzat și că producătorii de desene sunt oameni buni, iubitori de copii, că de aceea au și ales să producă divertisment pentru această categorie de vârstă.

Discernământul vital

Poate fi și așa, numai că nu întotdeauna. Realitatea ne arată că pe posturile de televiziune dedicate copiilor sunt difuzate mesaje dintre cele mai neortodoxe, iar aici putem ilustra cu exemple din grila actuală difuzată în România: mesaje, simbolistică și ritualuri satanice; instigare la violență și anarhie; promovarea simbolisticii LGBTQ; configurarea personajelor în acord cu tipologiile transgender ș.a.m.d. În lungmetrajele de desene animate, situația se acutizează: sunt inserate mesaje explicite de adoptare a ideologiei LGBTQ; sunt promovate modele comportamentale îndoielnice, cu puternice deviații în zona consumului de substanțe interzise; se configurează drept laitmotiv ideea de contract de vânzare a sufletului către Diavol în schimbul celebrității și al bogăției, și altele.

În tot acest timp, la suprafață, aceste desene animate par inofensive, o distracție bine-meritată pentru copii, la sfârșit de săptămână. Însă ele sunt tot atât de inofensive pe cât este cuțitul măcelarului înainte de sacrificiu. Iar părinții, uneori din neștiință, alteori din lipsă de timp sau chiar nepăsare, aleg să se încreadă în bunele intenții ale producătorilor de film.

Este aceeași încredere oarbă pe care o acordăm când vine vorba de filme pentru copii, de haine pentru copii, de vaccinuri pentru copii etc. Este încrederea că „dr**ul nu e chiar atât de negru” și că nu vor păți nimic dacă se uită la două-trei desene dubioase, dacă poartă haine de poliester spălate cu balsam și perturbatori endocrini, că n-are ce să i se petreacă dacă mănâncă dulciuri sau fast-food, că și noi am mâncat bomboane până ni se apleca pe când eram mici……. și că medicina a evoluat suficient de mult, încât e păcat să nu profităm de șansa de a-i imuniza la orice, cu tot ce apare pe piață.

Și așa este, unii chiar pot supraviețui, în ciuda întregului „cocktail” de otrăvuri pentru trup și suflet administrat zilnic. Când Dumnezeu te vrea sănătos, nimic nu te doboară! Dar unii nu vor supraviețui. Pentru că la baza tuturor deciziilor proaste se află……. mândria. Mândria de a ști ce e mai bine pentru copilul tău. Această mândrie care poate canibaliza iubirea din care s-a născut. Poți iubi și, totuși, poți ucide din iubire. Pentru că lași mândria să compare copilăria ta cu cea a copilului tău, fără a lua în calcul cât de mult s-a dezumanizat lumea în ultimele decenii, de când la TV entertainment-ul pentru copii însemna „Miaunel și Bălănel”, „Mihaela și Azorel” sau Teleenciclopedia.

Pentru cei mai mulți dintre noi, ideea că în zilele noastre, zeci de mii de copii sunt răpiți, traficați, abuzați și sacrificați în ritualuri satanice, că le este băut sângele sau consumată carnea, pare o exagerare de prost-gust a presei occidentale. Conștiința noastră creștină nu poate procesa o astfel de informație și o respinge automat, dintr-un primitiv instinct de conservare. Este mai comod să anulăm orice emoție în acest sens, decât să ne punem față în față cu realitatea sinistră a elitelor mondiale. În ciuda devoalării tot mai multor informații din diverse anchete care privesc atrocitățile comise cu copii, în toate colțurile lumii, ne încăpățânăm să credem că li se dorește binele. Credem că Organizația Mondială a Sănătății le vrea binele. Credem că Big Pharma le vrea binele. Credem că Hollywood-ul le vrea binele. Credem că industria alimentară le vrea binele. Credem că liderii politici le vor binele. Credem, fără a cerceta. Numai că nu în sensul pe care Mântuitorul l-a spus.

Nu avem dreptul să rămânem indiferenți!

Și tocmai pentru că nu cercetăm și nu reacționăm sau, și mai rău, nu credem nici măcar ceea ce alții caută să ne avertizeze cu date concrete, se petrec atâtea în lume. Sunt aspecte extrem de grave, absurde chiar, despre care nu se vorbește, chiar dacă devin publice, pentru că îl indispun pe omul modern, însetat de divertisment și confort.

Un start-up american înregistrat sub numele de Reflect Orbital promite, nici mai mult, nici mai puțin, decât să ne vândă „lumina soarelui după lăsarea întunericului”. Compania a solicitat autorizarea Federal Communications Commission (FCC) pentru lansarea primului său satelit demonstrativ în 2026. Dacă va primi aprobarea, constelații de sateliți ar putea ilumina pe timpul nopții suprafețe de până la 5 kilometri pătrați, la intensități care, în anumite scenarii operaționale propuse, ar putea depăși luminozitatea lunii pline. Până în 2035, compania intenționează să lanseze mii de astfel de obiecte, echipate cu 50.000 de oglinzi gigantice care vor redirecționa lumina Soarelui din spațiu către Pământ pe timpul nopții, prin „iluminare orbitală”. Oglinzile lor „vor depăși de peste cinci ori numărul stelelor vizibile cu ochiul liber pe cerul nopții.” Această lumina orbitală ar putea produce efecte nefaste fără precedent asupra mediului, ecosistemelor, sănătății oamenilor și animalelor, observațiilor astronomice și cerului întunecat. Sateliții care vor orbita Pământul pe orbita joasă (LEO) vor lumina și zone care în prezent nu sunt afectate deloc de poluarea luminoasă. Deși pare un scenariu desprins din viitor, acest proces a început deja.

O altă situație desprinsă dintr-un SF, dar atât de aproape de realitatea noastră, este punerea în funcțiune a „statului artificial”. Jill Lepore, renumită profesoară Harvard, se revoltă public pentru faptul că mașinăriile sunt integrate direct în procesele decizionale care, odinioară, necesitau discernământ uman, influențând ceea ce citesc oamenii, informațiile cu care intră în contact, modul în care instituțiile comunică cu ei și felul în care volume uriașe de date cu caracter personal sunt prelucrate atât de corporații, cât și de guverne. Într-un sistem de guvernare constituțională, puterea politică derivă, teoretic, de la cetățeni, care îi pot trage la răspundere pe aleși. În cadrul „statului artificial” descris de Lepore, această relație începe să se destrame pe măsură ce algoritmii – controlați de corporații – preiau funcții exercitate anterior de oameni și de instituții publice. Rezultatul este o societate în care cetățenii sunt clasificați, segmentați, monitorizați și tot mai izolați, cu mașinării ce preiau, în mod discret, un control tot mai mare asupra vieților lor. De altfel, există deja o platformă reală RentAHuman.ai, de tip marketplace, care face legătura între agenți IA și oameni care pot executa sarcini ale IA în lumea fizică. Ideea lor este clară – „IA-ul gândește, omul execută!”

Același răspuns, de două mii de ani

La fel de nepăsători suntem și față de lupta vădită împotriva creștinismului, care nu se dă numai în Nigeria, despre care nu se vorbește aproape deloc în presa internațională. De curând, în iulie 2026, Forțele Armate Canadiene au emis noi instrucțiuni care interzic capelanilor militari și altor persoane să facă referire la Dumnezeu în cadrul oricăror reflecții spirituale oficiale, în ciuda faptului că politicul pretinde că promovează libertatea de conștiință și respectul față de diversele tradiții spirituale.

Amintind de armată, nu putem ignora faptul că tot mai mulți rezerviști din Statele Unite încep să iasă public pentru a demitiza unele dintre cele mai cunoscute teorii așa-zis conspiraționiste. Cu prețul vieții, se vorbește astăzi liber despre genocidul vaccinurilor de laborator, despre chemtrails și metalele grele dispersate în aer cu scopul de a fi activate prin antene 5G și 6G, despre substanțele cancerigene din industria alimentară și farmaceutică, și multe altele. Și ne tot întrebăm cine și-ar otrăvi propriul popor, cine ar putea omorî cu bună știință copiii, cine ar fi atât de malefic încât să vândă sufletele celor iubiți, cine ar putea născoci asemenea atrocități? Și……. cea mai grea întrebare: În cine mai putem avea încredere?

Răspunsul rămâne unul singur, același de două mii de ani.

Autoare: Lavinia Bădeanu strateg în comunicare

Citiți și:
De partea lui Dumnezeu și a logicii
Religia fără Dumnezeu

yogaesoteric
17 octombrie 2026