Președintele fără electorat sau de ce Nicușor a înviat politic fantoma PNȚ

În mod normal, Nicușor Dan nu prea avea ce să caute la aniversarea unui partid, PNȚ, dispărut de multă vreme, cu care nu are nicio legătură biografică sau politică. Președintele nu vine din tradiția țărănistă, nu este moștenitorul politic al lui Iuliu Maniu și nici nu și-a construit cariera în zona creștin-democrată. Dacă a făcut totuși acest drum, într-un moment în care cota sa de încredere este serios erodată, iar problemele de la Cotroceni nu par să se rezolve de la sine, merită să ne întrebăm ce caută, de fapt, printre fantomele glorioase ale politicii românești.

Răspunsul s-ar putea să nu aibă prea mult de-a face cu trecutul. Discursul susținut la centenarul Partidului Național Țărănesc, născut pe 10 octombrie din fuziunea partidelor lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache, pare mai degrabă o încercare de a găsi o ieșire dintr-o dilemă politică a prezentului: cum să recuperezi alegătorii dezamăgiți de sistem, inclusiv pe cei atrași de suveranism, fără să abandonezi tabăra proeuropeană care te-a adus la Cotroceni?

Cu alte cuvinte, Nicușor Dan pare să caute un electorat care să se poată situa cu un picior la Bruxelles și cu celălalt în curtea tradițiilor românești, fără să simtă că este necesar să aleagă între cele două.

PNȚ, sau, pe stil nou, PNȚ Maniu-Mihalache, îi oferă președintelui un decor numai bun pentru această operațiune. Vorbim despre un partid care a avut o istorie importantă, de la lupta pentru drepturile românilor din Transilvania (ironia sorții, celebrată pe 10 octombrie anul acesta în ceea ce a devenit un centru cultural unguresc, „Petofi Sandor”) și contribuția la Marea Unire, până la rezistența împotriva comunismului. În memoria colectivă, numele lui Maniu și Mihalache evocă sacrificiul, demnitatea și opoziția față de dictatură. Și două bulevarde mari, ar zice tinerii trotinetiști.

Nicușor Dan a folosit, de fapt, istoria PNȚ pentru a transmite un mesaj despre prezent. A luat un partid înfrânt politic, dar rămas cu o anumită aureolă morală, și l-a transformat într-un argument pentru propria sa viziune despre România. E o metodă veche în politică: dacă prezentul nu-ți oferă suficiente motive de mândrie, cauți să împrumuți ceva prestigiu din trecut.

„Vorbim apoi de valorile creștine, pentru că PNȚ a fost și este un partid creștin-democrat, și, când vedem valurile de ură care străbat societatea noastră cu orice prilej, vedem cât de mult este nevoie de acele valori creștine ale iubirii aproapelui sau cel puțin al respectului față de aproape, păstrând, evident, caracterul laic al statului”, ne spune Nicușor.

Aici s-ar putea afla adevărata miză a gestului său. În România există alegători conservatori, atașați de familie, religie, identitate națională și tradiții, care nu sunt automat antieuropeni. Problema este că acest electorat a ajuns să fie curtat cu precădere de partidele și liderii care au făcut din conflictul cu Bruxelles-ul o marcă politică. Nicușor încearcă, deci, să le transmită că pot fi conservatori fără să devină suveraniști și patrioți fără să facă din Europa un dușman de serviciu.

Formula ar putea suna atrăgător pentru o categorie de alegători care se simt abandonați de partidele tradiționale, dar care privesc cu rezerve și radicalismul unor partide mai noi. Președintele pare că încearcă disperat să ocupe tocmai acest spațiu rămas între dreapta proeuropeană și dreapta suveranistă. Este un teritoriu politic deloc neglijabil. Și, în condițiile în care popularitatea prezidențială este în dificultate, am cam zice că a devenit o necesitate. Vorba aia, nu mai departe de ieri un alt lider politic, Dan Voiculescu, a aruncat peste noapte cuvântul „social” din titulatura partidului său și l-a înlocuit din scurt cu cel de „conservator”, având grijă să îndemne românii să nu rateze moaștele Sf. Parascheva. E vremea marilor reorientări, nu-i așa?

AUR a ajutat la readucerea PNȚ în discuție. Nicușor îi modifică povestea

Există și o altă ironie în poveste: legea declarării anului 2026 drept anul centenarului PNȚ, cu care Nicușor s-a împăunat, a fost susținută în Parlament în special de AUR, partid care își revendică o bună parte din electoratul conservator și patriotic pe care Nicușor Dan pare să-l curteze acum.

Președintele a promulgat legea cu câteva zile înaintea evenimentului, iar aceasta a intrat în vigoare chiar pe 10 octombrie. A avut, așadar, un cadru oficial pentru participare. Dar cadrul oficial nu explică și alegerea mesajului politic.

AUR poate invoca tradiția, națiunea și valorile creștine. Nicușor Dan încearcă să arate că aceleași simboluri pot fi legate de o altă poveste: cea a lui Maniu, a luptei împotriva dictaturii și a orientării euroatlantice a României. Practic, președintele încearcă îndârjit să recupereze patriotismul democratic din mâinile suveraniștilor. Nu contestă valorile pe care aceștia le invocă, ci încearcă să le dea o altă interpretare. Patriotismul nu este necesar să însemne izolare, credința nu este necesar să devină instrument de ură, iar apărarea interesului național nu presupune automat un război cu Uniunea Europeană. Ceva similar a încercat și în iulie, când cu celebrul raport al Grupului de Reflecție Strategică „România în UE”, adunat la Cotroceni.

Numai că această strategie are și o slăbiciune. Alegătorii atrași de suveranism nu au ajuns acolo doar pentru că ar fi uitat ce înseamnă democrația sau pentru că ar fi seduși de discursuri radicale. Au ajuns acolo din suferință, nemulțumiți de instituții, de corupție, de nivelul de trai și de sentimentul că deciziile se iau departe de ei. Și de un președinte care pare ales ca să doarmă pe el în materie de orice.

Să le spui acestora că populismul este rău nu înseamnă automat că le-ai rezolvat nemulțumirile. Dacă statul continuă să funcționeze prost, iar politicienii responsabili oferă mai ales explicații despre sacrificii și constrângeri, discursul moral riscă să se lovească de un zid. Nicușor Dan pare să înțeleagă că nu poate combate suveranismul doar cu steagul european în mână și cu icoana Domului în alta. E clar că el încearcă să răspundă pe terenul identității naționale și al valorilor conservatoare, rămâne de văzut dacă va veni și cu ceva mai consistent decât o lecție de bună purtare politică.

Problema este că prestigiul martirului Maniu nu se transferă automat asupra oricui îi rostește numele. Iar memoria istorică nu poate ține loc, oricum, de rezultate politice. Până la urmă, alegătorii pot aprecia un discurs frumos, dar nu se înghesuie să voteze pentru o genealogie morală.

Nicușor Dan a insistat și asupra loialității față de statul român, afirmând că este necesar să păstrăm credința că putem face acte bune împreună cu acesta.

El propune o altă perspectivă: statul poate fi reparat, instituțiile pot fi îmbunătățite, iar România își poate apăra interesele fără să-și abandoneze orientarea occidentală. Numai că aici apare și cea mai grea problemă a președintelui. Neîncrederea în stat nu a apărut din senin și nici nu poate fi vindecată prin apeluri la responsabilitate. Ea s-a acumulat în ani de promisiuni încălcate, scandaluri și servicii publice care nu funcționează așa cum ar fi necesar.

Participarea la centenarul PNȚ poate fi un episod izolat, o ocazie oficială folosită pentru un discurs cu accente politice. Dar poate fi și un prim indiciu al unei repoziționări mai ample. Nicușor Dan are nevoie grabnic de o identitate care să depășească profilul candidatului proeuropean ajuns la Cotroceni într-un moment de criză. Dacă vrea să-și refacă sprijinul, nu îi este suficient să vorbească doar cu electoratul urban, liberal și atașat de instituțiile europene. Are nevoie să ajungă și la alegătorii care pun preț pe tradiție, religie și identitate națională, dar care nu sunt neapărat dispuși să urmeze AUR până la capăt. Iar dacă vom avea anticipate parlamentare, e conștient că nu va putea sta deplin neutru în campanie, așa că are nevoie de o poziționare cât mai eficientă.

În acest sens, creștin-democrația poate deveni puntea pe care încearcă să o construiască. O formulă care să împace conservatorismul cu democrația, patriotismul cu apartenența europeană și critica sistemului cu ideea că instituțiile pot fi reformate, nu abandonate. Ar fi, în esență, o încercare de a construi o alternativă la suveranism fără să lase suveraniștilor monopolul asupra cuvintelor „patrie”, „credință” și „tradiție”.

Iarăși, rămâne de văzut dacă această formulă are în spate și o construcție politică reală sau dacă este doar o modificare de decor. Un discurs la centenarul unui partid istoric nu creează peste noapte un electorat nou, după cum nici invocarea lui Maniu nu ține loc de popularitate, dar gestul merită urmărit. În politică, atunci când un președinte aflat în dificultate începe să caute simboluri într-un trecut care nu-i aparține, întrebarea nu este doar ce anume comemorează, ci anume ce încearcă să exploateze, pentru viitor.

Iar Nicușor Dan pare să caute tocmai acel electorat care nu vrea să aleagă între România și Europa, între conservatorism și democrație, între patriotism și Occident. Un electorat care există, dar pe care nimeni nu a reușit încă să-l adune într-o formulă politică suficient de convingătoare. Dacă va reuși, PNȚ ar putea să-i ofere mai mult decât o aniversare. Dacă nu, va rămâne doar o fantomă istorică onorată pentru o zi de la nivelul Cotrocenilor, într-o încercare de a-i împrumuta președintelui puțin din prestigiul pe care prezentul i-l refuză acestuia.

Citiți și:
CAROL AL II 1/4-lea. Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR: „Nicușor Dan pășește, zi de zi, pe urmele dictaturii regale a lui Carol al II-lea”
Trădare națională: Originea daco-romană a poporului român a fost contestată chiar la Cotroceni, complice fiind însuși președintele Nicușor Dan

yogaesoteric
20 octombrie 2026