Victorie categorică a Ilianei Iotova în Bulgaria: Aproape 20 de puncte peste candidatul pro-Bruxelles. Rumen Radev: „Bulgarii au ales pacea, stabilitatea și normalitatea”
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, susținătoare a dialogului cu Moscova, a câștigat, pe 1 noiembrie, turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cu 58% din voturi. Victoria sa, obținută în fața fostului premier interimar Andrei Ghiurov, candidatul susținut de opoziția pro-occidentală, a fost salutată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care și-a exprimat dorința continuării cooperării dintre Bruxelles și Sofia în domenii strategice precum securitatea, apărarea și independența energetică.

Ursula von der Leyen o felicită pe Iotova: „Pentru o Bulgarie puternică într-o Europă puternică”
Victoria Ilianei Iotova a provocat o reacție rapidă la Bruxelles. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj public de felicitare pe platforma X, subliniind importanța continuării parteneriatului dintre Uniunea Europeană și Bulgaria.
„O felicit pe Iliana Iotova pentru victoria sa în alegerile prezidențiale. De la securitate și apărare la competitivitate și independența noastră energetică, aștept cu nerăbdare să continuăm munca noastră comună. Pentru o Bulgarie puternică într-o Europă puternică”, a scris Ursula von der Leyen.
Mesajul liderului european vine în contextul în care poziționarea Bulgariei față de Rusia și războiul din Ucraina a reprezentat una dintre principalele teme ale campaniei prezidențiale. Iotova s-a pronunțat în favoarea dialogului diplomatic cu Moscova și a unei soluții negociate pentru încheierea conflictului, în timp ce Ghiurov a susținut o orientare pro-occidentală și sprijinirea Ucrainei.
Iliana Iotova: „Am vorbit despre venituri, despre pace și despre provocări, iar cetățenii au înțeles mesajul nostru”
În prima sa declarație după anunțarea rezultatelor, Iliana Iotova a mulțumit alegătorilor care au participat la scrutin, inclusiv celor care nu au votat-o, precum și formațiunilor politice care i-au susținut candidatura.
Primele sale cuvinte au fost adresate premierului Rumen Radev, fostul președinte al Bulgariei și principalul său aliat politic.
„Domnule Radev, nu aș fi reușit fără dumneavoastră”, a declarat Iotova, vizibil mulțumită de rezultatul scrutinului.
Ea a adresat mulțumiri partidului „Bulgaria Progresistă”, condus de Radev, și Partidului Socialist Bulgar, subliniind rolul sprijinului politic primit în timpul campaniei electorale.
Totodată, președinta a insistat asupra mesajului de dialog promovat în campanie și a criticat atacurile venite din partea adversarilor săi.
„Am desfășurat o campanie constructivă de la bun început, nu ne-am permis niciun atac, discurs de ură sau dezbinare. Nu am primit același tratament. Am vorbit despre venituri, despre pace și despre provocări, iar cetățenii au înțeles mesajul nostru. Oamenii au spus «nu așa» cu voturile lor”, a declarat Iliana Iotova.
Potrivit acesteia, rezultatul alegerilor reflectă dorința cetățenilor pentru o politică bazată pe dialog și cooperare între instituții, nu pe confruntare permanentă.
„Au crezut într-o politică de dialog în căutarea soluțiilor, în coordonare cu instituțiile, nu într-o politică care îi sabotează pe toți ceilalți”, a adăugat președinta Bulgariei.
Iotova a transmis un mesaj și celor care au ales să voteze împotriva sa sau să nu susțină niciun candidat, afirmând că opiniile acestora vor fi luate în considerare.
„Vreau să le mulțumesc și celor care nu ne-au susținut, dar au ieșit astăzi la vot; votul lor înseamnă, de asemenea, foarte mult pentru noi, deoarece vom asculta ce ne-au transmis. Vreau să le mulțumesc și cetățenilor bulgari activi care au ieșit la vot, dar nu au susținut pe nimeni; vom face o analiză foarte serioasă și vom răspunde preocupărilor lor”, a declarat aceasta, citată de The Sofia Globe.
Rumen Radev: „Bulgarii au ales pacea, stabilitatea și normalitatea”
Victoria Ilianei Iotova a fost salutată și de premierul Rumen Radev, care a interpretat rezultatul alegerilor drept o confirmare a direcției politice urmate de actuala guvernare.
„Astăzi, bulgarii au ales viitorul în detrimentul trecutului. Au ales pacea, stabilitatea, au ales normalitatea. Au ales o perspectivă durabilă și clară”, a declarat Radev.
Premierul a susținut că rezultatul marchează respingerea unor practici politice din perioada de tranziție și a afirmat că nu mai există cale de întoarcere la ceea ce a numit „liniile de asamblare” și „umbrele trecutului”.
„Pentru noi, aceste alegeri confirmă corectitudinea cursului pe care l-am urmat și ne încurajează să realizăm reforme și mai decisive și mai active”, a adăugat Radev.
Declarațiile vin pe fondul criticilor formulate la nivel european față de reacția guvernului bulgar la atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră. Executivul condus de Radev a fost criticat într-o rezoluție a Parlamentului European pentru modul în care a răspuns acestor incidente, atribuite Rusiei de o parte dintre oficialii și observatorii occidentali.
Întrebat despre posibilitatea apariției unor noi proteste împotriva guvernului, Radev a respins ideea că fiecare manifestație de nemulțumire ar fi necesar să conducă la organizarea unor alegeri anticipate.
„Fiecare este liber să protesteze împotriva oricărui aspect. Oamenii protestează împotriva soarelui, oamenii protestează pentru plante, iar Assen Vassilev va protesta până la capăt pentru buget, dar asta nu înseamnă că trebuie să organizăm alegeri la fiecare patru-cinci luni doar pentru că cineva a protestat”, a afirmat premierul, referindu-se la fostul ministru de Finanțe din opoziția „Continuăm Schimbarea”.
Andrei Ghiurov își recunoaște înfrângerea: „Este necesar să căutăm unitatea, nu dezbinarea”

De cealaltă parte, Andrei Ghiurov, fost prim-ministru interimar și candidat susținut de opoziția pro-occidentală, și-a recunoscut înfrângerea, afirmând că rezultatul scrutinului este necesar să fie respectat.
„Așa au votat cetățenii bulgari”, a declarat Ghiurov, subliniind că voința exprimată la urne este necesar să fie acceptată indiferent de diferența dintre candidați.
El a recunoscut că nu se așteptase la un asemenea decalaj (de aproximativ 20 de procente) și le-a mulțumit alegătorilor care l-au susținut, felicitându-i totodată pe câștigătorii alegerilor.
Adresându-se celor dezamăgiți de rezultat, Ghiurov a afirmat că eforturile depuse în campanie nu au fost inutile și că platforma politică construită poate constitui baza unor proiecte viitoare.
„Am creat o platformă cu adevărat bună, pe care se poate construi în continuare”, a spus acesta.
Fostul premier a insistat asupra nevoii de unitate într-o societate bulgară marcată de divergențe politice și de dezbaterile privind relația cu Rusia și orientarea europeană a țării.
El a subliniat că încheierea campaniei electorale nu înseamnă și sfârșitul responsabilităților politice.
„Este necesar să tragem statul la răspundere, pentru că acesta ar fi normal să lucreze în folosul cetățenilor bulgari”, a afirmat Ghiurov, potrivit relatărilor presei bulgare.
Un mesaj asemănător a fost transmis și de Georgi Kandev, candidatul la funcția de vicepreședinte din echipa lui Ghiurov.
„Lupta nu se încheie odată cu aceste alegeri”, a declarat Kandev, felicitându-i pe învingători și îndemnând cetățenii să rămână vigilenți și să urmărească dacă promisiunile făcute în timpul campaniei vor fi respectate. Acesta și-a încheiat intervenția cu o rugăciune pentru Bulgaria.
Iliana Iotova, urmașa lui Rumen Radev la conducerea Bulgariei
Victoria din turul al doilea îi deschide Ilianei Iotova calea către un nou mandat prezidențial, care urmează să înceapă în ianuarie 2027, după confirmarea oficială a rezultatelor.
Iotova a devenit președinta Bulgariei în ianuarie 2026, după ce Rumen Radev a demisionat din funcția de șef al statului pentru a se implica în politica parlamentară.
Decizia lui Radev a fost urmată de victoria formațiunii sale, „Bulgaria Progresistă”, la alegerile parlamentare anticipate din aprilie 2026, în urma cărora acesta a preluat conducerea guvernului.
În baza Constituției Bulgariei, președintele poate exercita cel mult două mandate de câte cinci ani. Perioada din 2026, în care Iliana Iotova a dus la bun sfârșit mandatul început de Rumen Radev, nu este inclusă în calculul acestei limite.
Odată cu confirmarea victoriei, Iotova a devenit prima femeie aleasă prin vot direct în funcția de președinte al Bulgariei, după ce a fost deja prima femeie care a exercitat această funcție.
Rezultatul scrutinului menține, totodată, o apropiere politică între instituția prezidențială și guvernul condus de Rumen Radev, într-o perioadă în care Bulgaria se confruntă cu provocări legate de securitatea regională, războiul din Ucraina și relațiile cu partenerii europeni.
În timp ce Ursula von der Leyen pune accent pe continuarea cooperării europene în materie de apărare, competitivitate și energie, Iliana Iotova și Rumen Radev prezintă victoria electorală drept un vot pentru pace, stabilitate și dialog. Direcția pe care o va urma Sofia în raport cu Bruxellesul și Moscova rămâne astfel una dintre principalele teme politice ale noului mandat prezidențial.
Citiţi şi:
Rumen Radev dă de înțeles că acuzațiile fără dovezi ale României la adresa Rusiei au dus la atacurile din Marea Neagră
Tot mai mulți lideri se trezesc, doar marioneta de la Cotroceni rămâne sluga lui Zelenski: Bulgaria nu va mai participa la noul pachet de asistență financiară pentru Ucraina, invocând problemele economice ale țării
yogaesoteric
12 noiembrie 2026