Cu mâinile legate și portofelul larg deschis

Pe 4 noiembrie, americanii i-au luat lui Donald Trump Congresul, dar nota de plată pentru supărarea lui o vom primi noi, europenii, de mână cu șeicii din Golf.

Puterea de a porni un război rămâne la Casa Albă și orice lege care ar căuta să-l îngrădească pe președintele SUA s-ar lovi de vetoul lui, pe care democrații nu-l pot răsturna fără două treimi din voturi. Alegătorii i-au luat agenda internă, însă butonul extern îi rămâne în buzunar.

Diplomații europeni au priceput aceasta înaintea multor analiști de la Washington. Cinci dintre ei le-au spus celor de la Politico că un Trump învins acasă își va căuta moștenirea afară, acolo unde nu-i cere nimeni voie. Un oficial european a amintit că președinții ajunși la capătul mandatului își varsă de obicei frustrarea în aventuri externe. Casa Albă a răspuns prin purtătoarea de cuvânt adjunctă Olivia Wales, care a promis că președintele „nu va accepta niciodată declinul controlat al Occidentului”. Declinul necontrolat pare totuși negociabil, cu condiția să-l plătească alții.

În spatele lui Trump se află un om și mai grăbit. Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, știe că un Congres democrat îl așteaptă cu anchete despre zecile de generali dați afară fără explicații și despre un război cu Iranul care merge tot mai prost. Un ministru cu citația pe birou are toate motivele să iubească o criză care umple ecranele TV.

Pe frontul ucrainean, Washingtonul poate escalada fără să tragă un foc. Îi ajunge să deschidă și să închidă robinete fie direct, fie prin interpuși. La începutul lui octombrie, Trump se plângea că scumpirea motorinei vine mai mult din războiul Rusia-Ucraina decât din cel cu Iranul. Câteva zile mai târziu, rețeaua militară Starshield a încetinit pentru Ucraina exact cât să apară prima știre. Elon Musk a lămurit cine ține mâna pe robinet. El a scris pe X că limitele le decid „armata americană și, în ultimă instanță, președintele”. După zece zile, viteza a revenit, împreună cu informațiile americane. În mai puțin de o săptămână, Kievul a lovit trei rafinării rusești într-o singură zi, apoi uzina de la Kstovo, cu peste o sută de drone.

Calendarul spune restul. Zilele trecute, Trump acuza Iranul că inventează atacuri asupra petrolierelor ca să urce prețul țițeiului înaintea votului american. Până la alegeri, prețul la pompă a fost o armă îndreptată spre șeful de la Casa Albă. De pe 4 noiembrie încolo devine problema altora. În mod special a noastră, a europenilor.

În Golf, Tucker Carlson vede deja ciuperca nucleară deasupra muntelui Pickax, unde serviciile israeliene susțin că Iranul și-a reluat îmbogățirea uraniului. Fizica îi dă dreptate pe jumătate. Nicio bombă convențională nu sapă prin nouăzeci de metri de granit, pe când o armă nucleară mică ar reuși străpungerea, cu praf radioactiv cu tot. Informațiile lui Carlson vin de la „observatori apropiați” rămași anonimi, în vreme ce JD Vance și Steve Witkoff îi șoptesc lui Trump că un acord încă ar fi posibil.

Mai probabilă pare o lovitură convențională foarte grea, doar că ea nu poate face ceea ce promite. Bombele americane nu ajung la sălile cu centrifuge îngropate sub munte, așa că ar lovi numai intrările în tuneluri, puțurile de ventilație și liniile de curent care alimentează instalația. Programul nuclear ar fi încetinit câteva luni, fără să fie distrus. Ca să doară cu adevărat, lovitura ar fi nevoie să fie extinsă la centralele electrice, rafinăriile și porturile Iranului, adică la centrul de greutate al economiei. Ar fi o pedeapsă aplicată unei țări întregi ca să cedeze la masa de la Doha, prezentată publicului drept luptă împotriva bombei atomice iraniene.

Răspunsul probabil al Teheranului este deja cunoscut, l-a exersat în primele zile ale războiului. Atunci, dronele au oprit pentru o săptămână Ras Tanura, cea mai mare rafinărie a Arabiei Saudite, iar Qatarul și-a închis producția de gaz. Iranul a negat tot, din reflex. Monarhiile din Golf care găzduiesc baze americane rămân ținta rachetelor iraniene și nu contează în ecuație decât dacă prețul energiei devine de nesuportat. Potrivit lui Carlson, emiratezii l-au refuzat pe Benjamin Netanyahu când le-a cerut sprijin pentru atacul final. Refuzul nu le cumpără, însă, nicio scutire din partea Teheranului.

Pe celălalt front, robinetul rămâne deschis. Dronele lui Zelenski, din ce în ce mai numeroase, zboară pe rute trasate cu informații americane, după cum au povestit oficiali ucraineni pentru Financial Times (deși Washingtonul n-a confirmat niciodată). După votul din 4 noiembrie din SUA, urmează porturile de export, conductele, rețeaua electrică, fabricile de armament. Rusia este prea mare ca să le apere pe toate. Poate doborî primele o sută de drone și următoarea tot va lovi ținta. Între timp, șapte petroliere rusești transportă motorină spre America, iar statul New Jersey vrea să le întoarcă din drum. Moscova vinde Americii exact produsul pe care Ucraina, cu hărțile Pentagonului pe masă, i-l arde acasă.

Vladimir Putin a mutat negocierile de la Abu Dhabi după alegerile americane, ca să aibă iarna de partea lui. Dacă va citi escaladarea ca pe o tentativă de a-i forța mâna, el poate trânti ușa. Mai probabil este că va veni în Golf și va tărăgăna, pentru că o masă de negocieri cumpără timp mai ieftin decât orice baterie antiaeriană.

Rămân să achite nota cei cu mâinile legate la spate. Europa plătește de două ori. O dată pentru apărarea pe care americanii o lasă în urmă, cu Polonia la negocieri pentru o bază permanentă și România fără brigada rotațională. A doua oară pentru energie și îngrășăminte. Bruxelles-ul le-a dat deja fermierilor peste o jumătate de miliard de euro și a scos un plan de energie pe care o parte din Parlamentul European l-a găsit prea mic în fața crizei. Guvernele se vor comporta ca în pandemie. Vor astupa diferența din buget, iar inflația se va rostogoli după, fără să întrebe cine ce a votat. Plinul de motorină a ajuns deja la 545 de lei.

Pe 4 noiembrie dimineață, la Washington s-au deschis două robinete pe cele două mari fronturi. Simultan, la Bruxelles și la București s-a deschis, larg, doar portofelul. Instalatorul care vine după, cu o factură piperată în mână, se numește inflație și n-a lucrat niciodată pe gratis.

Citiți și:
Își modifică SUA cursul?
Trump își joacă moștenirea în Golf

yogaesoteric
10 noiembrie 2026