Religia Covid și patru tipuri de actori cu interese convergente

• Criza Covid a fost prilejul unui demers fără precedent din punct de vedere istoric de a controla informațiile la scară globală.
• OMS și Fundația Bill Gates: două puteri supranaționale care își unesc influența.
• Lupta împotriva propagandei teroriste și a „conținutului de ură” de extremă dreapta a fost în centrul dezvoltării multor tehnici de cenzură.

„Criza Covid a fost prilejul unui proces istoric fără precedent de control al informațiilor la scară globală”, scrie jurnalistul Laurent Mucchielli într-un material publicat de platforma de investigații independente Mediapart.

Patru tipuri de actori au interese convergente:
• guvernele liberale occidentale
• tandemul format de OMS și marele său finanțator Bill Gates
• „giganții digitali”, care controlează rețelele media de comunicare virtuală
• mass-media.

În democrație, majoritatea problemelor societății fac obiectul unor dezbateri publice contradictorii de intensitate variabilă și mai mult sau mai puțin controversate. Cu toate acestea, chiar dacă monopolizează comentariile din mass-media, criza sanitară deschisă de epidemia de coronavirus la începutul anului 2020 se caracterizează printr-o închidere fără precedent a dezbaterii publice, o absență a unei dezbateri contradictorii reale, fenomene de cenzură neobișnuită și de ostracizare.

Totul se petrece ca și cum discursul guvernelor nu conține nicio contradicție majoră şi orice persoană care riscă să afirme că există astfel de contradicții este inclusă în categorii stigmatizate, principala fiind „teoria conspirației”.

Un fapt deosebit de uimitor: în timp ce jurnaliștii ar fi de aşteptat să fie primii organizatori ai unor astfel de dezbateri, mulți dovedesc dimpotrivă că au devenit un fel de ofițeri de poliție ai gândirii căutând alternative pentru a-i arunca pe ceilalți din spațiul legitim de discuție.

În ceea ce privește internetul și rețelele media de comunicare virtuală, inițial presupuse a constitui o descoperire în expresia democrației, ele acum susțin pe deplin această mișcare de închidere și ilustrează zilnic forme noi de cenzură. Cum să înțelegem o astfel de situație de fapt?

Consimțământul

În Manufacturing Consent. The Political Economy of the Mass Media, publicată în 1988, Noam Chomsky și Edward Herman explică modul în care principalele mass-media (radio, televiziune și presa scrisă) participă acum activ la propaganda elitelor politice și economice de care au devenit în mare măsură dependente. Demonstrația autorilor se bazează în principal pe analiza mediatizării mișcărilor de protest interne, precum și a războaielor purtate de Statele Unite în a doua jumătate a secolului XX.

Acestea arată dependența crescândă a jurnaliștilor de sursele guvernamentale care le ușurează munca (comunicate de presă, expedieri, dosare de documentare etc.) și incapacitatea lor de a se angaja în investigații reale, care sunt întotdeauna lungi și costisitoare.

Ei subliniază, de asemenea, că mass-media și-au pierdut treptat independența financiară. Pe de o parte, multe aparțin acum unor mari grupuri industriale și/sau miliardari, sau supraviețuiesc doar datorită reclamelor pe care aceste grupuri le plătesc.

Pe de altă parte, primesc mari subvenții guvernamentale. În această dublă dependență, mass-media a pierdut toată capacitatea de a reprezenta o „a patra putere”. Dimpotrivă, ele sunt structurate sub influența puterilor economice și politice, ale căror viziuni despre lume și interese le transmit de facto.

În cele din urmă, Herman și Chomsky studiază modul în care funcționează această producție de informații și această diseminare a mesajelor către populație. Acestea arată că, dacă mecanismul de bază este controlul diseminării informațiilor destinate jurnaliștilor, o altă dimensiune majoră constă în controlul și utilizarea unei serii întregi de „experți” fals independenți, indiferent dacă sunt simpli „consultanți”, lideri de instituții think tank sau chiar cadre universitare a căror cercetare este finanțată în mare parte de către guvern sau industrie. Acești „experți” se comportă atunci ca „influenceri”, așa cum le spunem azi.

Controlul mass-media și controlul digital al gândirii

Google nu este singura multinațională digitală care exercită acest tip de poliție a gândirii pe internet. Facebook face aceasta încă din 2017, prin vânătoarea „fake news”.

„Lucrăm pentru Facebook, asa cum o serie de instituții mass-media lucrează pentru Facebook. Suntem plătiți pentru a face curățenie în conținutul care circulă”, a declarat un jurnalist de la Libération la 30 decembrie 2017. De fapt, opt instituții mass-media franceze au semnat un parteneriat cu Facebook: cotidianele Liberation, Le Monde și 20 Minutes, săptămânalul L’Express, canalul de televiziune BFMTV, precum și AFP și serviciul audiovizual public din grupul France Télévisions (inclusiv France Info, care este în același timp un canal de televiziune, un post de radio și un site important) și France Médias Monde (care reunește canalul de televiziune France 24, Radio France International și deține o participație la TV5 World). Pentru a le finanța, Facebook cumpără spațiu publicitar la prețuri ridicate și distribuie conținut video din aceste media prin intermediul aplicațiilor pentru smartphone-uri pe care le deține și împarte profiturile generate de reclame.

În Franța, precum și în alte țări (în special în Statele Unite, după alegerea lui Donald Trump din 2016, marcată de suspiciunea de interferență din partea Rusiei, prea repede pentru a uita scandalul Cambridge Analytica care implică direct Facebook), aceste operațiuni au fost susținute în mod activ de către stat.

În urările sale către presă, în ianuarie 2018, Emmanuel Macron a anunțat o lege pentru a lupta împotriva diseminării informațiilor false pe internet în timpul unei perioade electorale. Aceasta va fi legea din 22 decembrie 2018 „privind lupta împotriva manipulării informațiilor”, adoptată în ciuda opoziției din Senat și cu rezerve de interpretare din partea Consiliului Constituțional.

Cu toate acestea, această lege nu se referă doar la informații într-un context electoral. Acesta conferă noi competențe de cenzură Consiliului Superior al Audiovizualului (CSA) și organizează cooperarea cu giganții Internetului (Facebook, Google, YouTube, Twitter) pentru a lupta împotriva oricărei producții de informații care ar putea „perturba ordinea publică”. Această nouă formă de cenzură a statului și potențialele pericole pe care le prezintă libertatea de exprimare și de informare, au fost criticate în zadar de Uniunea Națională a Jurnaliștilor (SNJ), Reporters Sans Frontieres (RSF), Independent Online Information Press Syndicate (SPIIL), asociații pentru apărarea libertății digitale precum Quadrature du Net și cercetători specializați.

Acest nou progres în societatea de control al informației se bazează pe o justificare foarte fragilă, deoarece cercetările sociologice nu confirmă această poziţie centrală a „fake news” în dezvoltarea unei dezbateri publice și cu atât mai puțin a alegerilor. Dezvoltarea majoră a acestui mod de a face jurnalism („verificarea faptelor” – fact checking) are deci și alte motive. Inventat inițial pentru a verifica veridicitatea discursurilor politice, acest stil de jurnalism face parte dintr-o încercare de a recâștiga credibilitatea presei tradiționale, chiar dacă este opusul jurnalismului de investigație, deoarece vă permite să vă eliberați de orice proces de anchetă de teren (articolele pot fi scrise în întregime de la biroul dvs. folosind un computer și un telefon). „Fact Checking” este ieftin. Subvenționat de giganții internetului, devine chiar profitabil din punct de vedere economic.

Noile haine ale cenzurii

Lupta împotriva propagandei teroriste și a „conținutului de ură” de extremă dreapta a fost în centrul dezvoltării multor tehnici de cenzură dezvoltate de acești giganți ai internetului în colaborare cu statele. Apoi, s-a răspândit încetul cu încetul către alte forme de cenzură cu mai mult conținut politic, până la exercitarea unei adevărate forțe de gândire polițienești: „Marile platforme ale internetului, prin poziția lor de monopol pe piața informațiilor, exercită această putere la trei niveluri distincte. Pun la dispoziție instrumente de comunicare dar în același timp le constrâng aplicându-le un format. Algoritmii lor ordonează aceste discursuri disparate oferind vizibilitatea de care au nevoie pentru a ajunge la publicul lor. În cele din urmă, dispozitivele lor de moderare, care combină detectarea automată și supravegherea umană, îndeplinesc funcții de poliție definind ceea ce se poate sau nu se poate spune și pedepsind cuvintele (sau imaginile) care încalcă regulile”.

OMS și Fundația Bill Gates: două puteri supranaționale care își unesc influența

Giganții internetului nu sunt singurii care intervin în controlul informațiilor prin finanțarea mass-media. La fel și superputernica Fundație Bill & Melinda Gates. Fondatorul Microsoft și Windows a devenit cea mai bogată persoană din lume la mijlocul anilor 1990 (a fost detronat recent de proprietarul Amazon Jeff Bezos). Cu o avere personală care se apropie de 100 de miliarde de dolari, el este mai bogat decât majoritatea țărilor din lume și, printre alte investiții, finanțează numeroase instituții de presă.

Această fundație dedică, de asemenea, o mare parte din donațiile sale (scutite de impozite) pentru sănătate, cu o prismă tehnico-industrială precisă: „în domeniul sănătății, Fundația desfășoară acțiuni la scară largă împotriva SIDA, tuberculozei și malariei, traducând obsesia sa pentru tehnologie într-un interes deosebit pentru vaccinuri, îndepărtând soluțiile mai puțin industriale și potențial la fel de eficiente”.

În plus, fundația Bill Gates a devenit extrem de influentă în cadrul OMS, unde este primul contribuitor privat la buget cu 455 milioane dolari în 2019. În clasamentul general al finanțatorilor, Fundația este doar ușor depășită de Marea Britanie (464 milioane dolari în 2019) și în special de Statele Unite (853 milioane dolari în 2019).

Cu toate acestea, al patrulea finanțator din acest clasament (cu 389 milioane dolari în 2019) este nimeni altul decât GAVI Alliance (Alianța globală pentru vaccinuri și imunizare), o organizație internațională pentru promovarea vaccinurilor, care are, de asemenea, ca principal finanțator fundația Gates.

În cele din urmă, al nouălea și al zecelea cel mai mare finanțator al OMS (168 milioane dolari și, respectiv, 116 milioane dolari în 2019) sunt două organizații de caritate internaționale cu sediul în Statele Unite: Rotary International și National Philanthropic Trust. Și Fundația Bill Gates este, de asemenea, unul dintre primii finanțatori ai acestor două asociații prin donații scutite de taxe. Deci, dacă adăugăm principalele patru finanțări în care este implicată (și acestea nu sunt singurele), se pare că Fundația Bill Gates a devenit, de fapt, principalul finanțator al OMS.

OMS a jucat un rol deosebit de activ în demersul de a pune sub control comunicarea despre epidemia de coronavirus. De la clasificarea covid-19 ca „urgență internațională de sănătate publică” la 30 ianuarie 2020, directorul organizaţiei a ținut conferințe de presă aproape zilnic. OMS a instituit, de asemenea, un întreg sistem de comunicare pentru a contracara ceea ce numește „infodemie”, care se caracterizează prin proliferarea „zvonurilor și informațiilor false”. Directorul său general, Tedros Adhanom Ghebreyesus, credea chiar că „cel mai mare dușman al nostru până în prezent nu este virusul în sine. Acestea sunt zvonurile, frica și stigmatizarea”.

Pentru ca mesajele sale să predomine, OMS a stabilit o strategie globală de comunicare supravegheată de Sylvie Briand, directorul Departamentului Pandemii și Epidemii, și condusă de Andrew Pattison, responsabil pentru „soluții digitale”, împreună cu o echipă de șase persoane din cadrul Sediului central din Geneva.

Mai întâi a fost încheiat un acord cu un fost partener, Google, pentru a se asigura că persoanele care caută informații despre coronavirus văd informațiile OMS în partea de sus a rezultatelor căutării lor. Apoi, echipa de comunicare a apelat la ajutorul principalelor rețele media de comunicare virtuală (Facebook, Twitter, Instagram, Pinterest, Tencent, Tik Tok) și chiar la companii precum Uber și Airbnb, astfel încât să transmită „mesajele corecte”. În cele din urmă, OMS și partenerii săi au recrutat „influenceri” sau lideri de opinie, pentru a asigura controlul rețelelor media de comunicare virtuală și YouTube, lider mondial în domeniul videoclipurilor online (mai mult de două miliarde de utilizatori lunari în 2020) și deținut de Google.

Monopolul informațiilor legitime

Criza de sănătate declanșată de epidemia Sars-CoV-2 a fost prilejul unei tentative fără precedent din punct de vedere istoric de a controla informațiile la scară globală, cu atât mai important de înțeles cu cât această epidemie a făcut obiectul unei acoperiri mediatice fără precedent în istorie. Acest sistem de control este destinat să asigure predominanța mass-media și, prin urmare, consimțământul populațiilor, în ceea ce privește conținutul unui mesaj general care ar putea fi rezumat după cum urmează:
• 1) o pandemie amenință supraviețuirea întregii umanități,
• 2) nu există terapie pentru vindecarea pacienților,
• 3) populația trebuie să fie izolată,
• 4) ieșirea din impas va proveni doar printr-un vaccin.

Mai mult, această „doxă” nu este doar gândirea dominantă și prezentată ca legitimă de către elitele societății la un moment dat. Este, de asemenea, o viziune asupra lumii care ajută la protejarea ordinii sociale și politice stabilite. Conține într-adevăr o a doua premisă care constă în esență în a gândi că „guvernul face ce poate”, „nu este nimic mai mult de făcut”, sau chiar să se deducă că „este o obligație morală să sprijinim acțiunea guvernului în acest moment excepțional de dificil”. Și alte variante. Doxa preia apoi dimensiunea a ceea ce Bourdieu a numit o sociodicie: „Max Weber a spus că dominanții au întotdeauna nevoie de o «teodicie a privilegiului lor» sau de o sociodicie, adică o justificare teoretică a faptului că ei sunt privilegiați”. În acest caz, este vorba de a face acceptată „o filozofie a competenței conform căreia cel mai competent este cel care guvernează”.

Pentru ca aceste reguli să funcționeze, este deci crucial să se controleze informațiile. În acest articol, am argumentat ipoteza conform căreia patru seturi de actori au, de fapt, interese convergente în organizarea acestui control și asigurarea succesului mesajului pe care au ales să îl transmită.

Primul este reprezentat de tandemul acum inseparabil al OMS și de noul său finanțator major, Fundația Bill Gates, al cărui program global de imunizare este piatra de temelie a gândirii despre sănătate.

Al doilea set este alcătuit din majoritatea guvernelor de tip liberal occidental, care nu au reușit să se gândească la o altă strategie decât izolarea generală, care se tem acum de consecințele electorale și juridice ale gestionării crizei de sănătate și, prin urmare, vor să se asigure că această latură a poveștii nu va fi pusă fundamental în discuție.

Al treilea set de actori este format din mass-media tradiționale care se confruntă din ce în ce mai mult cu o criză majoră de încredere în rândul populației și pentru care controlul și, dacă este posibil, exclusivitatea diseminării informațiilor legitime este aproape o chestiune de supraviețuire.

În cele din urmă, al patrulea tip de actor sunt „giganții digitali” care în prezent controlează nu numai rețelele media de comunicare virtuală, ci și tot mai mult media tradițională, și care profită de criza sănătății pentru a-și spori controlul asupra vieții digitale, precum și profiturile lor din publicitate.

Ar rămâne totuși să se investigheze mai detaliat legăturile dintre acești patru actori, presupușii „experți” cu care se înconjoară și industriile farmaceutice, preocupate mai întâi financiar de gestionarea crizei covid și ale căror strategii de lobby și tranzacționare de influență sunt cunoscute.

Citiți și:
Criza Covid-19 arată că, de fapt, «noi, europenii» este o perfectă «formă fără fond» (I)
Marea Resetare: „Această pandemie covid este șansa noastră…” A cui?

yogaesoteric
2 iulie 2021