Un deputat rus cere interzicerea produselor Nestle și Coca-Cola în Rusia
Deputatul Dumei de Stat, fostul șef al Rospotrebnadzor (Serviciul federal pentru supravegherea în domeniul protecției drepturilor consumatorilor și bunăstării populației), Ghennadi Onișenko, consideră că în Rusia este necesar să fie interzisă vânzarea produselor companiilor Nestle, Coca-Cola și Mars, potrivit postului de radio Govorit Moskva.
Potrivit lui Onișenko, rușii au uitat ce înseamnă o alimentație corectă, iar „gunoaiele” de genul batoanelor de ciocolată sau cartofii pai afectează sistemul endocrin și starea generală a organismului.
„Copiii noștri devin dependenți de la o vârstă fragedă de aceste produse, presa noastră le face activ publicitate, obținând profituri imense”, a explicat deputatul.
Din aceste motive, consideră el, este necesar nu doar să fie limitată publicitatea, dar și să fie interzisă vânzarea unor produse.
„Inclusiv ciocolata Mars, care este extrem de rafinată, nu corespunde memoriei genetice”, a declarat Onișenko.
Totodată, el a subliniat că Rusia are nevoie de un program complex de propagare a alimentației sănătoase.
Anterior, compania Nestle a recunoscut că 60% din producția ei nu poate fi considerată o alimentație sănătoasă.
Citiţi şi:
Otrăvurile din alimente – standardele duble în alimentaţie
Consecinţele teribile ale consumului de zahăr asupra sănătăţii (I)
yogaesoteric
31 iulie 2021