Mesaj special de la Grieg – 25 decembrie 2011


Vă rugăm să citiţi şi eventual să anunţaţi mai departe pe toţi aceia care merită să afle şi ei conţinutul acestui mesaj.

Vă rugăm insistent să lecturaţi de 2-3, ori cu multă atenţie, acest mesaj, înainte să participaţi la aceste invocaţii apel, pentru a înţelege cât mai bine despre ce este vorba şi ce anume urmează să se petreacă pe parcursul acestor manifestări.

Acest apel special se adresează mai ales acelora care au aflat deja VESTEA CEA BUNĂ şi care sunt dispuşi şi ferm hotărâţi să acţioneze în continuare la unison pentru binele umanităţii şi al planetei PĂMÂNT.

 
Motto: „Îmbrăţişaţi aproape întotdeauna, întocmai ca nişte copii puri ce sunt plini de candoare, manifestările spirituale ce apar la momentul potrivit în universul vostru lăuntric, şi renunţaţi în prealabil la orice idee preconcepută. Urmaţi apoi cu o mare atenţie, cu multă umilinţă şi cu o maximă deschidere calea cea tainică ce este trasată de fenomenele sublime, complexe ale Naturii. Luaţi aminte că numai dacă veţi avea o astfel de atitudine, veţi învăţa din ce în ce mai mult şi veţi ajunge să faceţi paşi siguri pe calea ce conduce la trezirea stării de înţelepciune.”

 
 
            Dragii noştri / Dragele noastre,

Vă rugăm şi totodată vă invităm să participaţi TOŢI/TOATE  cu entuziasm la INVOCAŢIA CU TOTUL EXTRAORDINARĂ ce va fi realizată pentru prima oară în lume cu ocazia intrării noastre, a tuturor pământenilor şi a Planetei Albastre (PĂMÂNT), în anul profetic 2012.
Specificăm că această acţiune va începe după ora 20.00 în data de 31.12.2011

Vor fi realizate cu această ocazie 28 de INVOCAŢII APEL care vor fi efectuate în două etape distincte, cu o pauză  de 90 de minute între prima etapă şi cea de-a doua.

Veţi descoperi, cu siguranţă, că prezenţa fiecăruia dintre voi la această importantă acţiune divin inspirată – în felul ei unică – şi care este divin integrată în armonia legilor dumnezeieşti ale firii contează (chiar mai mult decât veţi fi înclinaţi să speraţi).

Participând cu un contaminant entuziasm la tot ceea ce vom face bun cu această ocazie, vom descoperi că putem fi nu numai BUNI, ci mai mult decât atât, BUNI LA CEVA ESENŢIAL PENTRU PLANETA PĂMÂNT şi pentru întreaga umanitate, care are mai mult ca oricând nevoie de cât mai multe CANALE TAINICE prin care să se poată canaliza şi atrage în ambianţa acestei planete cât mai multe energii divine, paradisiace, creatoare, pe care Dumnezeu Tatăl este oricând dispus să ni le ofere din preaplinul său nesfârşit, în abundenţă numai atunci când CEREM să ni se dăruiască toate acestea cu umilinţă, cu credinţă şi cu speranţe îndreptăţite.

Participând fiecare dintre noi la această acţiune UNICĂ nu avem nimic de pierdut, ci vom avea  foarte mulţi dintre noi enorm de câştigat, mai ales din punct de vedere spiritual. Vom putea să simţim în felul acesta că NICIODATĂ, NIMENI NU ESTE ÎN REALITATE SINGUR şi vom trăi (direct proporţional cu aspiraţia şi deschiderea noastră lăuntrică) stări spirituale intense şi în unele situaţii surprinzătoare, datorită energiilor spirituale imense ce vor fi declanşate din cauza PARTICIPĂRII NOASTRE LA UNISON (ce va provoca un UIMITOR şi PERSISTENT EFECT OCULT DE MULTIPLICARE (SAU ALTFEL SPUS DE SPORIRE) ce va avea apoi ECOURI TAINICE PLANETARE, PROFUND BENEFICE, CARE NU VOR ÎNTÂRZIA SĂ APARĂ LA MOMENTUL POTRIVIT ÎN ANUL 2012).

ATENŢIE !!!

Singurul sacrificiu care ni se cere şi care vi se cere tuturor acelora care vor decide în mod ferm să participe la aceste invocaţii apel cu totul excepţionale  este să postim cu toţii începând cu ora 06.00 dimineaţa, în ziua de 31.12.2011, bând pe parcursul zilei doar apă. Vă rugăm totodată să nu uitaţi să vă aduceţi mâncare cu voi, pentru a mânca după aceea cu toţii, într-o ambianţă de sărbătoare spirituală, de îndată ce se va sfârşi cea de a 28-a INVOCAŢIE APEL (cu care se va încheia această acţiune specială).

Procedând în felul acesta (postind fiecare atât înainte cât şi în timpul acestei acţiuni pe care o vom realiza), putem fi (cu anticipaţie) siguri că INVOCAŢIILE NOASTRE APEL vor fi ascultate şi apoi luate în considerare după cum merităm.

Vom constata în felul acesta că acolo UNDE SUNT MULŢI CE ACŢIONEAZĂ CU TOŢII LA UNISON, FIIND TOŢI UNIŢI ÎN CUGET ŞI ÎNTR-O PURĂ ŞI ÎNALTĂ SIMŢIRE, FORŢA SPIRITUALĂ COMBINATĂ CE SE DECLANŞEAZĂ CU ACEA OCAZIE ESTE DE MILIOANE DE ORI MAI MARE, DATORITĂ PROCESELOR SIMULTANE DE REZONANŢĂ OCULTĂ CE APAR APROAPE INSTANTANEU.

Aceasta va fi totodată pentru mulţi dintre noi o ocazie excepţională fie de a descoperi, fie de a aprofunda prin EXPERIENŢĂ LĂUNTRICĂ DIRECTĂ TAINELE INDESCRIPTIBILE ALE LEGII REZONANŢEI OCULTE. În felul acesta ne vom edifica fiecare că EFECTUL OCULT DE MULTIPLICARE SAU SPORIRE ce apare când un număr considerabil de fiinţe umane acţionează la unison este real şi chiar UIMITOR prin intensitatea fenomenelor subtile ce se declanşează.

Pe parcursul celor 28 de experienţe spirituale care ne vor evidenţia fiecăruia/fiecăreia afinităţile uneori nebănuite ce există totuşi în universul nostru lăuntric, vom putea simţi într-un mod pregnant şi inefabil că întregul  MACROCOSMOS (care este am putea spune un SUI GENERIS TRUP AL LUI DUMNEZEU) există întocmai ca un SUPREGIGANTIC TOT  HOLOGRAFIC, ÎN CADRUL CĂRUIA TOT ŞI TOATE CÂTE SUNT SE OGLINDESC ÎNTR-UN MOD ENIGMATIC ÎN MICROCOSMOSUL FIINŢEI NOASTRE. În felul acesta devine cu putinţă să trăim o experienţă supranaturală, mistică ce ne va revela apoi sensul afirmaţiei: „TOTUL (MACROCOSMOSUL) SE OGLINDEŞTE FĂRĂ ÎNCETARE ÎN FIECARE PARTE (SAU, ALTFEL SPUS, ÎN MICROCOSMOSUL FIINŢEI NOASTRE), IAR FIECARE PARTE (SAU ALTFEL SPUS MICROCOSMOSUL FIINŢEI NOASTRE) ESTE ÎN PERMANENŢĂ INCLUS ŞI SE REFLECTĂ  ÎN MARELE TOT (MACROCOSMIC).”

Astfel devine lesne cu putinţă să ne convingem fiecare (după posibilităţile noastre actuale) de REALITATEA MISTERIOASĂ ŞI CEL MAI ADESEA NEBĂNUITĂ A PRINCIPIULUI HOLOGRAFIC OCULT DESPRE CARE AU VORBIT ÎNTR-UN LIMBAJ CRIPITIC MARII INIŢIAŢI AI ACESTEI PLANETE PRINTRE CARE AMINTIM PE HERMES TRISMEGISTOS.

Va deveni în felul acesta cu putinţă să înţelegem într-un mod intuitiv, prin intermediul celor 28 de experienţe spirituale profund transformatoare (care vor fi, unele dintre ele, inedite) că întotdeauna SUPERGIGANTICUL TOT AL MANIFESTĂRII DUMNEZEIEŞTI SE OGLINDEŞTE ÎN PARTE, IAR PARTEA SE REFLECTĂ ÎN MARELE TOT (TOATE SINCRONICITĂŢILE UIMITOARE PE CARE LE-AM TRĂIT SAU PE CARE LE VOM TRĂI SUNT DE FAPT (DINCOLO DE APARENŢE) NIŞTE CONCRETIZĂRI UIMITOARE ALE PERFECTEI STRUCTURĂRI HOLOGRAFICE A CREAŢIEI DUMNEZEIEŞTI).

ATENŢIE!!!

Ţinem să precizăm că participarea la aceste INVOCAŢII APEL le este interzisă CINICILOR ACAPARAŢI DE RĂUTATE, SCEPTICILOR ÎNDÂRJIŢI, TUTUROR ACELORA ÎN A CĂROR FIINŢĂ ZBUCIUMATĂ ÎNDOIELILE DEMONIACE AU DEVENIT DEJA CERTITUDINI, precum şi PROŞTILOR OBTUZI, LARVARI ŞI LETARGICI, care nu cred că aşa ceva există sau că este cu putinţă.

Toţi aceştia trebuie să ştie cu anticipaţie că nu au nici de ce şi nici pentru ce să participe la aceste INVOCAŢII deoarece ei nu vor simţi NIMIC. Această incapacitate a lor se va datora faptului că (deocamdată) INIMILE LOR SUNT ÎMPIETRITE şi, datorită neputinţei lor, atât de a intra, cât şi de a se menţine în stările pregnante de REZONANŢĂ OCULTĂ ce se vor declanşa atunci (rând pe rând) – mai ales ei – vor fi înclinaţi să considere (într-un mod greşit) că de fapt ATUNCI nu se petrece nimic, nimic pe parcursul acelor invocaţii (la care doar cei sensibili, pregătiţi şi receptivi vor simţi din plin – telepatic – tot ceea ce apare în mod real la fiecare invocaţie apel ce va fi realizată).

Este de asemenea necesar să luaţi aminte că modul (anemic, mediu sau foarte puternic) în care veţi trăi fiecare dintre voi, rând pe rând, cele 28 de invocaţii reprezintă totodată o SUI GENERIS  „radiografie” a condiţiei spirituale în care – actualmente – vă aflaţi. În felul acesta, vă veţi putea testa totodată aşa zisa formă în care vă ipostaziaţi.

Faptul că doar la unele dintre aceste invocaţii unii dintre voi veţi simţi extraordinar de puternic indică deja că în mod cert aveţi afinităţi elective (care uneori sunt nebănuite) cu ceea ce va fi atunci invocat, iar totodată aceste experienţe lăuntrice net diferite vă vor dovedi că, fără îndoială, tot ceea ce trăiţi atunci sunt nişte FENOMENE SPIRITUALE OBIECTIVE, ce nu au nimic în comun cu nişte banale AUTOSUGESTII superficiale şi trecătoare.
 
Dacă, prin reducere la absurd, am considera că toate acestea nu sunt altceva decât nişte banale AUTOSUGESTII (aşa cum şi-ar putea imagina mai ales cei cârcotaşi şi neîncrezători), atunci ar trebui să ne dăm seama că nu ar fi cu putinţă să ne apară trăiri spirituale mult mai intense sau chiar copleşitoare numai la unele dintre aceste invocaţii.

Acest aspect profund semnificativ, mai ales pentru cei care sunt suficient de inteligenţi şi intuitivi, arată că, în realitate, în cadrul acestor invocaţii, ne vor apărea rând pe rând FENOMENE SPIRITUALE OBIECTIVE ce sunt în strânsă legătură cu afinităţile noastre elective.

Pentru a explora ulterior aceste afinităţi elective ce ni se vor revela (cu acea ocazie multora dintre noi) vă sugerăm să vă notaţi imediat care dintre cele 28 de invocaţii vor fi pentru voi extraordinar de puternice.

Cele 28 de invocaţii apel vă vor ajuta să descoperiţi şi chiar să luaţi aminte că într-o inimă plină de aspiraţie către CEL PREA ÎNALT (DUMNEZEU), în care deja a început să se trezească înţelepciunea cea tainică a inimii, există mult loc pentru toate cele bune, frumoase şi adevărate la care veţi avea acces (DUPĂ CUM MERITAŢI FIECARE) pe parcursul celor 28 de invocaţii apel pe care le veţi realiza.

Luaţi însă aminte (încă de pe acum – cu ANTICIPAŢIE) că într-o inimă împietrită, seacă şi pustie nu mai există loc pentru nimic (dintre toate acestea care sunt implicit rezervate celor puţini, care sunt cu adevărat pregătiţi (lăuntric) să le primească şi să se bucure de ele din plin).

ATENŢIE !!! UN ASPECT FOARTE IMPORTANT DE CARE VĂ RUGĂM SĂ-L AVEŢI ÎN  VEDERE
Vă rugăm pe toţi/toate care veţi participa să aveţi în vedere că în ziua de 31.12.2011, accesul în cele cinci săli în care se vor desfăşura aceste invocaţii va începe de la ora 17.00 şi apoi se va încheia la ora 20.00 FIX . Amintim tuturor că accesul în cele cinci săli se va face în ordinea sosirii, începând cu ora 17.00, iar la ora 20.00 FIX  accesul în niciuna dintre aceste săli nu va mai fi permis niciunei persoane care va întârzia.

Nu are rost să insistaţi să fiţi primiţi în săli după ora 20.00 căci, dată fiind desfăşurarea acestor invocaţii apel, nu se vor admite excepţii. Celor care vor întârzia – din diferite motive – li se va permite ulterior (în mod excepţional) accesul abia în pauza de 60 de minute care va urma după ce se vor realiza invocaţiile apel ce vor fi programate să se desfăşoare rând pe rând în prima etapă.

Accesul în săli se va face în ordinea sosirii, iar atunci când sălile vor fi deja pline veţi fi dirijaţi spre a merge spre alte săli din apropiere.

Vă rugăm să veniţi în număr cât mai mare începând cu ora 17.00 pentru a evita penibila eventualitate de a ajunge prea târziu (abia la ora 20.00)

Vă rugăm insistent să vă odihniţi cât mai bine înainte de a veni fiecare dintre voi la sală, pentru a participa fiind într-o formă lăuntrică excelentă la aceste invocaţiiapel cu totul excepţionale. Procedând în felul acesta, nu veţi risca să adormiţi, fiind răpuşi de oboseală atunci când vor avea loc invocaţiile apel  care sunt, am putea spune, elementele esenţiale ale acestei sărbători spirituale. Pentru aceia sau pentru acelea care vor simţii că sunt răpuşi datorită oboselii vă anunţăm că vi se va pune la dispoziţie un amestec de plante perfect naturale (legale) pe care le veţi putea ingurgita cu apă spre a putea să vă reveniţi şi să fiţi în formă. Vă anunţăm că aceasta va fi cu putinţă numai la sălile din Bucureşti.

Vă urăm mult succes la aceste invocaţii apel şi vă dorim tuturor un An Nou FERICIT, PLIN DE REALIZĂRI SPIRITUALE DE EXCEPŢIE.

Vă rugăm insistent să accesaţi în data de 28.12.2011 site-ul yogaesoteric.net pentru a fi la curent cu ultimele veşti ce vor fi legate de desfăşurarea acestor invocaţii apel ce vor avea loc în sălile şcolii de YOGA MISA din Bucureşti.

Vă rugăm să aveţi în vedere că aceste invocaţii apel vor fi programate cu această ocazie a serbării Anului Nou (şi apoi vor fi realizate la unison) şi în oraşele din provincie, la sălile respective unde au loc cursurile de YOGA. Oraşele în care vor fi realizate în simultaneitate aceste invocaţii apel vor fi menţionate cu anticipaţie pe site-ul yogaesoteric.net.

Vă anunţăm cu bucurie că toţi cei care vor participa la această minunată sărbătoare a Anului Nou vor primi în final un DVD special ce li se va oferi drept cadou din partea scolii de yoga MISA cu ocazia serbării Revelionului.  Programul spiritual cu această ocazie va cuprinde o mulţime de alte manifestări, cum ar fi vizionarea unor filme spirituale şi a unor clipuri umoristice. Este necesar să ştiţi că programul care se va desfăşura la sălile din Bucureşti, inclusiv orele la care vor începe filmele ce vor fi proiectate vor fi sincronizate astfel încât totul să se desfăşoare la unison cu activităţile identice ce vor avea loc în celelalte săli din Bucureşti şi din ţară.

Acest program special ce va fi organizat cu ocazia Revelionului va fi realizat în simultaneitate şi în unele ţări unde coordonatorii şcolilor respective se vor îngriji din timp să traducă cu acurateţe aceste invocaţii apel, urmărind apoi ca aceste acţiuni să se realizeze la unison astfel ca orele în care au loc aceste manifestări în România să fie în mod adecvat decalate pentru a coincide cu momentele în care respective invocaţii apel vor fi realizate în România.

Vă mulţumim cu anticipaţie pentru participare.

Un text semnificativ la care merită să reflectaţi:


În textul apocrif al „Evangheliei lui Toma“ în ROSTIREA (LOGION) 64, IISUS ne vorbeşte plin de înţelepciune despre o anumită formă insidioasă de dependenţă, care pe mulţi oameni îi face să rateze anumite şanse spirituale unice sau îi face să nu fie deschişi să primească anumite daruri divine ce li se oferă şi care după aceea nu se mai repetă. Vă oferim, în cele ce urmează, citatul respectiv:

„Un om de vază a hotărât să cheme la el cu ocazia unui praznic mai mulţi invitaţi cu privire la care el spera că sunt pregătiţi pentru a participa la petrecere, ca să-i ospăteze. După ce a fost mai întâi pregătită o masă mare ce era încărcată cu cele mai alese feluri de bucate, el şi-a trimis servitorul pentru ca să-i caute, rând pe rând, pe invitaţi, pentru a-i aduce la praznic. Servitorul a mers acasă la primul invitat şi i-a spus:
– Stăpânul meu te invită astăzi la praznic.
Acesta i-a răspuns însă:
 - Am o problemă urgentă cu nişte bani pe care trebuie să-i primesc chiar astăzi de la nişte negustori care mi-i datorează. Ei vin la mine chiar în această seară cu toţi banii. Aş fi foarte încântat să particip la acest praznic dar îmi este imposibil pentru că tocmai astăzi aceşti negustori îmi aduc banii pe care mi-i datorează. Spune-i deci stăpânului tău să mă ierte că nu pot să particip la acest praznic… .
Servitorul a ajuns după aceea acasă la un alt invitat şi i-a spus:
 - Stăpânul meu te invită astăzi la praznic.
Acesta i-a spus însă:
 - Tocmai mi-am cumpărat o casă nouă şi astăzi sunt extrem de ocupat. Regret că nu pot să răspund invitaţiei la acest praznic, pe care mi-a făcut-o stăpânul tău.
Servitorul a mers apoi la un alt invitat şi i-a spus:
 - Stăpânul meu te invită astăzi la praznic.
Acesta i-a răspuns:
 - Îmi pare foarte rău, dar chiar astăzi prietenul meu se căsătoreşte iar eu i-am promis că am să-i gătesc nişte feluri foarte bune de  mâncare. Regret, dar n-am să pot veni. Scuză-mă.
Servitorul a mers în continuare la un alt invitat şi i-a spus :
 - Stăpânul meu te invită astăzi la praznic.
Invitatul a răspuns:
 - Tocmai azi mi-am cumpărat o ţarină. Îmi pare foarte rău, dar chiar acum trebuie să merg neapărat să împrumut bani de la nişte prieteni ca să o plătesc. N-am să pot veni la acest praznic. Spune-i, te rog, stăpânului tău să mă scuze că nu pot să particip.
După ce i-a vizitat rând pe rând pe toţi invitaţii pe care stăpânul său îl rugase să-i cheme la praznic, servitorul a revenit şi i-a spus:
– Toţi cei pe care te-ai hotărât să-i inviţi la acest praznic s-au scuzat şi niciunul dintre ei nu poate să vină.
Stăpânul i-a zis atunci:
 - Ieşi te rog afară la drumul mare şi pe toţi aceia pe care îi vei găsi trecând, adu-i imediat aici pentru ca să prăznuiască bucuroşi împreună cu mine.
Vânzătorii, cumpărătorii şi negustorii nu intră în Împărăţia TATĂLUI Ceresc.“

 Întocmai ca şi alte cuvinte pline de înţelepciune ale lui IISUS, această parabolă poate să fie studiată pe cel puţin trei niveluri distincte:

Nivelul întâi: Atunci când este studiată la un nivel ce poate fi numit că este ad literam sau, altfel spus, atunci când această parabolă este privită ca o simplă istorioară, ea ne apare astfel: acolo este vorba de nişte invitaţi ce sunt chemaţi la o importantă petrecere şi care nu pot să răspundă aşa cum se cuvine invitaţiei ce le este adresată, pentru nişte motive care par a fi, în fiecare caz în parte, plauzibile: întâlnirea cu nişte negustori care tocmai aduc banii pe care-i datorează, cumpărarea unei case, căsătoria unui prieten bun, nişte împrumuturi care trebuie să fie făcute fără întârziere… Aflând despre refuzul celor chemaţi de a participa la petrecerea sa, gazda se întristează şi se hotărăşte imediat să-şi deschidă larg porţile casei pentru toţi aceia care tocmai trec pe drum. Dată fiind situaţia, gazda decide să invite în mod spontan la petrecerea pe care deja a pregătit-o, nişte oameni puri şi simpli care trec atunci pe drum şi care sunt dispuşi să dea curs invitaţiei sale.


Nivelul al doilea
: O citire „psihologică“ a acestui text face să apară puţina aspiraţie a marii majorităţi a fiinţelor umane către o reală transformare, puţina curiozitate, puţina atracţie către ceva extraordinar, puţina deschidere de a trăi acea sărbătorire, puţinul interes care este arătat invitaţiei. Totodată aceasta dezvăluie absenţa dorinţei de a sărbători şi totodată ne revelează aspectele banale datorită cărora fiinţa umană îşi găseşte întotdeauna scuze şi justificări atunci când trebuie să răspundă unui apel lăuntric sau unui imbold de natură spirituală. Atunci când am fost selectaţi/selectate pentru o anumită iniţiere, atunci când suntem invitaţi/invitate să participăm la o sărbătoare spirituală, atunci când suntem invitaţi/invitate să participăm la o exemplificare spirituală ce este unică în felul ei, atunci când suntem invitaţi/invitate la o anumită manifestare spirituală inedită care este cu putinţă să nu se mai repete pentru noi în această existenţă, atunci când suntem invitaţi/invitate să unim profund în propriul nostru univers lăuntric ceea ce este creat cu ceea ce este necreat, tocmai în acea zi noi ne dăm seama că avem alte lucruri mai importante de făcut. Atunci când sunt privite cu o mare luciditate şi detaşare, toate aceste acţiuni care nouă ni se par că sunt urgente şi foarte importante ni se dezvăluie ca fiind în realitate banale, iluzorii şi insignifiante. Atunci când unii dintre noi avem şansa să fim profund impulsionaţi spiritual sau atunci când este cu putinţă să primim o importantă hrană spirituală de care avem mare nevoie pentru a face un salt spiritual extraordinar, atunci când pentru unii dintre noi apare o şansă care în cadrul unei existenţe este cu putinţă să nu se mai repete niciodată, tocmai atunci noi suntem indisponibili pentru că suntem extrem de „ocupaţi“. Câţi/câte dintre noi sunt aceia/acelea care îşi dau fulgerător seama că, fără încetare, ne aflăm sub o insidioasă şi acaparatoare ocupaţie? Câţi/câte dintre noi sunt aceia/acelea care îşi dau seama că ne aflăm înlănţuiţi/înlănţuite de o mulţime de preocupări care în realitate sunt lipsite de valoare? Înţelegând aşa cum se cuvine aceasta tragică situaţie în care ne aflăm, (aceia/acelea care chiar ne aflăm în această stare jalnică) ar trebui să ne punem urgent următoarele întrebări:
– Cine – dacă nu chiar noi înşine – va trebui să ne elibereze cât mai repede din acest „RĂZBOI RECE“ pe care îl ducem cu noi înşine şi în care suntem mereu înfrânţi? Câţi dintre noi care ne aflăm în această situaţie, ne putem da seama că cel mai mare duşman al fiinţei umane este cel mai adesea chiar ea însăşi?
Dacă ne vom pune întrebarea:
 - Oare ce este de făcut?
Răspunsul este simplu:
 - Înainte de toate trebuie să urmărim ca, pe cât posibil, să nu ratăm niciodată o şansă spirituală care ni se oferă. Tocmai de aceea este necesar să nu amânăm la nesfârşit participarea noastră la o tabără spirituală sau în cadrul unui grup spiritual care ar putea să ne transforme, în scurt timp, extraordinar de mult. Aceasta implică să „vânăm“ orice şansă spirituală care ne apare la un moment dat, fie chiar şi atunci când ne aşteptăm cel mai puţin. Referitor la acest aspect, merită să ne amintim un faimos citat din Biblie: „PLINE DE MISTER SUNT CĂILE LUI DUMNEZEU“. Aceasta implică, de asemeni, să alungăm cât mai repede din universul nostru lăuntric ocupantul. Aceasta implică să ne regăsim cu adevărat independenţa pe care fiecare dintre noi o avem de la DUMNEZEU. Aceasta implică să ne redobândim cât mai repede libertatea de a ne lua oricând, într-un mod fulgerător vacanţă. Aceasta implică să ne eliberăm cât mai repede cu putinţă de tirania egoului, să ne revelăm Sinele Suprem Nemuritor, ATMAN. Primul pas extrem de important către atingerea acestei stări de libertate constă în a ne trezi şi chiar să facem să se amplifice în noi aspiraţia către ceea ce este divin, esenţial, infinit, suprem şi veşnic. Aceasta implică să descoperim ce trebuie să aibă cu adevărat prioritate şi valoare în existenţa noastră. Aceasta implică să ne punem următoarele întrebări, la care să ne răspundem apoi cu o maximă luciditate şi sinceritate:
 - Ce-mi doresc cu adevărat? Cum vreau să-mi trăiesc viaţa? Ce vreau să fac cu viaţa mea?

Dincolo de aparenţe, fiecare dintre noi avem posibilitatea să ne testăm şi să ne dăm seama cu uşurinţă dacă am atins cu adevărat un anumit grad de maturitate. Vom da dovadă de maturitatea necesară atunci când, fiind puşi să alegem între două priorităţi, dintre care una este în mod evident spirituală şi extrem de valoroasă, o vom alege fără a mai ezita, fără a ne scuza, fără a ne justifica. Cu alte cuvinte, vom atinge un anumit grad de maturitate atunci când vom fi plini de înţelepciune şi pe deplin responsabili pentru alegerile şi acţiunile noastre importante. Vom da dovadă de un anumit grad de maturitate atunci când vom aprecia la justa lor valoare, atât entuziasmele care ne înalţă şi ne transformă, cât şi refuzurile care ne-au făcut să pierdem anumite şanse spirituale ce nu se mai repetă. Atunci când vom avea cu adevărat starea de responsabilitate necesară, n-o să mai dăm vina pe femeia/bărbatul care ne opreşte, pe un prieten care ne condiţionează, sau pe ceilalţi oameni pentru puţina aspiraţie, pentru puţina curiozitate, pentru puţinul curaj şi pentru puţina disponibilitate de care dăm dovadă.

 În această direcţie merită să ne amintim că cei înţelepţi au spus:
„OMUL SUPERIOR ESTE ACELA CARE ÎŞI RECUNOAŞTE ÎNTR-UN MOD LUCID ŞI RESPONSABIL TOATE GREŞELILE PE CARE  EVENTUAL LE FACE. OMUL INFERIOR, LAŞ, LARVAR ŞI IGNORANT ESTE ACELA CARE DĂ ÎN PERMANENŢĂ VINA PE CEILALŢI.“

Nivelul al treilea: Cuvintele inspirate ale lui IISUS, referitoare la negustori, la vânzători şi la cumpărători ne dezvăluie existenţa, în cadrul acestei parabole, a unei dimensiuni iniţiatice metafizice. Indicându-i cât se poate de clar pe cei care sunt subjugaţi şi dependenţi de anumite preocupări care-i înlănţuie, IISUS spune: „CUMPĂRĂTORII, VÂNZĂTORII ŞI NEGUSTORII NU INTRĂ ÎN ÎMPĂRĂŢIA TATĂLUI CERESC“. După cum se poate observa, în cele mai multe cazuri, negustorii, cumpărătorii şi vânzătorii au aproape fără încetare mintea foarte ocupată cu tot felul de afaceri. Citind cu o mare atenţie aceste cuvinte inspirate, ne putem da seama că, în realitate, nici revelaţiile spirituale care ne transformă profund fiinţa, nici adevărurile divine fundamentale pe care le experimentăm în mod direct, nici starea de libertate, nu pot fi vreodată, niciuna dintre ele, cumpărată sau negociată.

Tot aşa stau lucrurile şi cu fericirea adevărată sau cu iubirea. Oricât de mulţi bani am avea, oricât de multe bogăţii am acumula, oricât de multe bunuri am dobândi, oricât de mare ar fi puterea pe care am obţinut-o în sfera socială, niciuna dintre aceste comori efemere nu ne este de folos pentru a atinge sau pentru a „cumpăra“ starea de libertate, adevărul ultim, revelaţiile spirituale, posibilitatea de a experimenta ceea ce trebuie în cadrul anumitor iniţieri la care participăm, fericirea adevărată sau iubirea.

După cum ne putem da seama cu uşurinţă, niciuna dintre aceste comori spirituale (care se află în ceruri) nu ţine de sfera lui „A AVEA“. Toate aceste comori spirituale nu pot fi niciodată târguite, nu pot fi niciodată negociate şi este imposibil ca ele să poată fi cumpărate. Dacă privim cu atenţie şi luciditate realitatea, descoperim că, de fapt, nicio fiinţă umană NU POATE SĂ AIBĂ ORICÂND VREA EA FERICIRE, IUBIRE SAU LIBERTATE. O fiinţă umană poate însă (în anumite condiţii) să fie fericită, să fie liberă şi să fie iubită sau să iubească. Unii înţelepţi au observat că multe fiinţe umane ignorante şi egoiste manifestă un sui generis „SPIRIT DE NEGUSTOR“ chiar şi cu DUMNEZEU. Astfel de fiinţe umane mărginite, egoiste şi ignorante Îl tratează şi, cel mai adesea, Îl consideră pe DUMNEZEU întocmai ca pe „O GIGANTICĂ VACĂ CU LAPTE CE POATE FI MULSĂ FĂRĂ ÎNCETARE“ şi în permanenţă ei aşteaptă de la El să le împlinească cât mai repede toate dorinţele lor nebuneşti şi să le rezolve toate nevoile. Numai cei înţelepţi ştiu că, în realitate, DUMNEZEU TATĂL nu poate fi niciodată cumpărat. Dincolo de toate bazaconiile pe care şi le pot imagina unii oameni ignoranţi şi mărginiţi, DUMNEZEU este şi rămâne în eternitate pur şi simplu gratuit şi profund misterios. DUMNEZEU este şi rămâne în veşnicie personificarea misterioasă a gratuităţii însăşi. DUMNEZEU rezistă întotdeauna voilor noastre de a-L „poseda“. DUMNEZEU nu poate fi niciodată posedat de noi. Nicio fiinţă umană nu a putut, nu poate şi nu va putea vreodată să-L aibă, oricând Îl vrea ea, pe DUMNEZEU şi să se folosească de El întocmai aşa cum folosim un anumit lucru sau un instrument. Dincolo de aceasta, DUMNEZEU este veşnic misterios şi, pentru cel care este lipsit de înţelepciune, pare paradoxal. DUMNEZEU se oferă, la momentul potrivit, tuturor acelora care au mintea complet deschisă şi foarte liniştită, tuturor acelora care au sufletul pur ca de copil şi plin de dăruire, tuturor acelora care sunt plini de iubire şi disponibili, tuturor acelora care sunt plini de umilinţă şi lipsiţi de calcule, tuturor acelora care, fiind „săraci cu duhul“, sunt totodată săraci în dorinţe şi nu mai aşteaptă nimic de la El. DUMNEZEU se dăruie tuturor acelora care sunt plini de abnegaţie şi care-L adoră frenetic. DUMNEZEU se dăruie tuturor acelora care atunci când îmbrăţişează, nu sufocă niciodată. Acelora care sunt puţini şi aleşi, acelora care sunt foarte umili şi pe deplin detaşaţi, astfel că, atunci când Îl iubesc pe DUMNEZEU din tot sufletul şi din toate puterile, nu-I cer niciun dar şi nu-L imploră decât să le ofere pacea Sa profundă, doar acelora toate aceste daruri li se vor oferi însutit şi ei vor intra cu siguranţă în Împărăţia TATĂLUI Ceresc.

Aceasta este posibil pentru că, în cazul lor, orice fărâmă de egoism care exista în ei a fost deja transcensă în totalitate. Aceste cuvinte pline de o divină înţelepciune ale lui IISUS, ne amintesc că toţi aceia care sunt complet deschişi, care sunt perfect disponibili, care sunt „săraci cu duhul“, care nu sunt în permanenţă preocupaţi doar de ei, care sunt fără calcule de tot felul, care sunt mereu atenţi la Omniprezenţa cea misterioasă a lui DUMNEZEU TATĂL ce se manifestă clipă de clipă, toţi aceia care Îi simt măreţia şi iubirea, se află fără îndoială pe calea „CEA ÎNGUSTĂ“ CE CONDUCE LA EL şi ating astfel Cerul.

Astfel de fiinţe umane rare rămân în originea supremă şi enigmatică din care ia naştere dualitatea (altfel spus, o transcend) şi prin astfel de fiinţe umane TATĂL Ceresc Cel Unic se manifestă, în strânsă legătură cu gradul lor de dăruire (către El), întocmai aşa cum El se manifestă prin Fiul Său iubit.
 
profesor YOGA Gregorian Bivolaru



25 decembrie 2011
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More