CCR ne ține-n stare de alertă veșnică – Cum a respins CCR criticile față de Legea 55/2020 privind eternizarea stării de alertă

„Criterii clare, suficiente ca decizia Guvernului să fie circumscrisă condițiilor obiective generate de pandemie astfel încât dispariția factorilor ce amenință viața, sănătatea să justifice decizia de încetare a stării de alertă. Legea nu permite permanentizarea stării de alertă, ci doar menținerea ei cât se păstrează condițiile ce justifică restrângeri de drepturi”
Curtea Constituţională a României pretinde că este în regulă ca starea de alertă să fie prelungită ori de câte ori doreşte Guvernul, în baza Legii nr. 55/2020 (privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19), chiar dacă aceste prelungiri se întind pe o perioadă foarte lungă – cum este chiar situaţia în care ne aflăm, când Executivul ne ţine în stare de alertă de peste un an.

CCR a publicat marţi, 13 iulie 2021, motivarea Deciziei nr. 392 din 8 iunie 2021, prin care a admis o serie de critici de neconstituţionalitate formulate de către avocata Mikolt Kapcza faţă de Legea 55/2020, dar a şi respins alte argumente ale avocatei. Deşi judecătoarea Delia Marusciac i-a respins avocatei acţiunea pentru anularea Hotărârii de Guvern nr. 476 din 16 iunie 2020 (privind prima prelungire a stării de alertă), aceeaşi magistrată a admis sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii 55/2020 în ansamblul ei. De altfel, judecătoarea Marusciac a avut un punct de vedere parţial favorabil cu privire la fondul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum veţi vedea mai jos.

Revenind la decizia CCR, menţionăm că instanţa de contencios constituţional a susţinut că Legea 55/2020 conţine „cerinţe şi criterii clare şi suficiente pentru ca decizia executivului să fie circumscrisă în mod strict existenţei condiţiilor obiective generate de evoluţia şi efectele pandemiei de covid-19, astfel încât dispariţia factorilor care ameninţă viaţa şi sănătatea persoanelor să justifice şi să determine decizia de încetarea a stării de alertă”. Cu toate acestea, Curtea Constituţională ignoră zona de arbitrariu pe care o implică decizia strict politică privind prelungirea stării de alertă. Altfel spus: CCR ignoră faptul că decizia politică de prelungire a stării de alertă se poate baza pe interpretarea forţată a „cerinţelor şi criteriilor clare şi suficiente” din Legea 55/2020 – o interpretare care, de exemplu, să ducă la modalităţi care de care mai bizare de contorizare a numărului de persoane infectate.

Legea 55/2020 împiedică accesul real la justiţie

Pe de altă parte, în aceeaşi Decizie 392/2021, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 72 alin. 1 din Legea 55/2020 „în măsura în care acestea nu asigură un acces efectiv la justiţie”. Aceste dispoziţii „relevă o reglementare lipsită de claritate şi predictibilitate în ceea ce priveşte stabilirea procedurii jurisdicţionale aplicabile acestor acţiuni în contencios administrativ, din conţinutul normei neputându-se decela care sunt «reglementările de drept comun aplicabile în materie»”, punctează CCR.

Iată ce prevede art. 72 alin. 1 din Legea nr. 55/2020:
„Dispoziţiile prezenţei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie, în măsura în care acestea din urmă nu contravin prevederilor prezenţei legi”.

În plus, Curtea Constituţională arată că este nevoie ca procesele în care sunt atacate acte emise în baza Legii 55/2020 să fie reglementate de o procedură specială, care să prevadă o celeritate corespunzătoare. Altminteri – explică CCR – lentoarea procedurii lipseşte de efect anularea unui act administrativ emis în temeiul Legii 55/2020, câtă vreme Guvernul a avut timp să emită alt act administrativ, care să prelungească restricţiile ori să facă inaplicabil actul anulat de către instanţă.
Nu vom insista asupra faptului că CCR a declarat neconstituţional şi alineatul 2 din articolul 72 al Legii 55/2020, întrucât acest alineat face trimitere la o serie de prevederi din Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, iar aproape toate aceste prevederi au fost abrogate între timp de către Guvern, prin OUG 68/2020. Logica a fost aceea că prevederile cu pricina reglementau o serie de proceduri în cazul stării de alertă – proceduri a căror reglementare a trecut în Legea 55/2020.

Prezentăm principalele pasaje din Decizia CCR 392/2021:

„17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că un prim aspect de neconstituţionalitate invocat de autoarea acesteia vizează încălcarea dreptului de acces la justiţie, respectiv absenţa unei reglementări care să prevadă o procedură de soluţionare într-un termen scurt a acţiunilor formulate împotriva actelor administrative de declarare şi prelungire a stării de alertă, astfel încât hotărârile judecătoreşti pronunţate să poată produce efecte eficiente, cât timp aceste acte administrative sunt aplicabile.

18. Curtea, analizând această critică, reţine că adoptarea Legii nr.55/2020 a avut loc în contextul generat de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, obiectivul fiind asigurarea, după încetarea stării de urgenţă, a unei protecţii adecvate împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS-CoV-2 şi crearea în acelaşi timp a premiselor-cadru pentru revenirea etapizată, fără sincope majore, la situaţia de normalitate. Întrucât, aşa cum se afirmă în expunerea de motive la Legea nr.55/2020, realizarea acestui obiectiv poate determina în unele situaţii restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, s-a considerat că, pentru a fi respectate exigenţele constituţionale ale art.53, este necesară intervenţia legislativă a Parlamentului pentru adoptarea unui set de măsuri «cu caracter esenţialmente temporar şi, după caz, gradual, proporţionale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al acesteia, necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa drepturilor convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, integritate fizică şi sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu, şi fără a aduce atingere existenţei altor drepturi sau libertăţi fundamentale».

În acelaşi sens, art.1 din Legea nr.55/2020 prevede că «Prezenta lege are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de covid-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale».

19. Intervenţia autorităţilor în contextul pandemic pentru protejarea drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii depăşeşte cadrul obişnuit prin care acestea acţionează pentru apărarea sănătăţii publice, prin ansamblul măsurilor ce se impun a fi implementate prompt pentru a preveni şi combate efectele pandemiei de covid-19, legiuitorul considerând că întruneşte caracteristicile stării de alertă.

20. În acelaşi timp, caracterul special al contextului pandemiei de covid-19 şi necesitatea unei intervenţii prompte şi adecvate a autorităţilor au impus, totodată, reglementarea stării de alertă în cuprinsul Legii nr.55/2020, în mod distinct faţă de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.361 din 26 aprilie 2004. (…)

22. Potrivit dispoziţiilor art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020, instituirea stării de alertă revine competenţei Guvernului, care o dispune la propunerea Ministrului Afacerilor Interne pentru o perioadă ce nu poate depăşi 30 de zile. Prelungirea stării de alertă se realizează, de asemenea, printr-o hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, pentru o durată de cel mult 30 de zile.

23. În aplicarea acestor dispoziţii de lege, Guvernul a emis până în prezent 13 hotărâri prin care a instituit, respectiv a prelungit starea de alertă consecutiv, pentru o perioadă de 30 de zile – Hotărârile Guvernului nr.394/2020, nr.476/2020, nr.553/2020, nr.668/2020, nr.782/2020, nr.856/2020, nr.967/2020, nr.1065/2020, nr.3/2021, nr.35/2021, nr.293/2021, nr.432/2021 şi nr.531/2021. (…)

28. Analizând dispoziţiile art.72 din Legea nr.55/2020 prin prisma prevederilor constituţionale şi legale mai sus amintite, Curtea constată că dispoziţiile primului alineat al acestui articol de lege fac trimitere la dreptul comun în ceea ce priveşte aspectele nereglementate în mod expres în cuprinsul legii şi care nu contravin prevederilor acesteia. Concluzia că o astfel de trimitere are în vedere prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 în ceea ce priveşte reglementările aplicabile acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă apare lipsită de susţinere însă în condiţiile în care dispoziţiile art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020 prevăd, în mod expres, că, pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de covid-19, dispoziţiile art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgentă nu sunt aplicabile. Or, dispoziţiile art.42 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.21/2004 prevăd posibilitatea atacării în contencios administrativ, în condiţiile Legii nr.554/2004, a hotărârilor prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi a celor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe, la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti. (…)

31. Aşa fiind, Curtea, din coroborarea dispoziţiilor anterior menţionate, constată că art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020 înlătură expres de la aplicare Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 ca act normativ aplicabil în materia contestării dispunerii/prelungirii stării de alertă în cazul pandemiei de covid-19. Pe de altă parte, Curtea constată că Legea nr.55/2020 nu conţine o altă normă expresă care să instituie o procedură specială de contestare a dispunerii/prelungirii stării de alertă în cazul pandemiei de covid-19, ceea ce are drept consecinţă practică sustragerea de la controlul judecătoresc a acestor acte administrative. Cadrul normativ existent determină instanţa de contencios constituţional să analizeze dacă poate aprecia că art.72 din Legea nr.55/2020 are în vedere, în realitate, textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2004 în varianta nemodificată.

32. În acest context, Curtea observă că, potrivit art.62 din Legea nr.24/2000, «dispozițiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta». Totodată, Curtea, prin Decizia nr.654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.205 din 7 martie 2018, paragrafele 39-42, a reţinut că trimiterea la alte acte normative reprezintă un procedeu legislativ permis de Legea nr. 24/2000. Astfel, potrivit art. 50 alin. (1) din acest act normativ, «În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conține». Curtea a apreciat că, deşi trimiterea la alte acte normative este un procedeu legislativ permis, aceasta nu poate viza o normă abrogată. Un argument în acest sens îl reprezintă dispoziţiile art. 50 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 care dispun că «La modificarea, completarea şi abrogarea dispoziţiei la care s-a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau abrogare trebuie avută în vedere situaţia juridică a normei de trimitere». Aceasta semnifică faptul că, la momentul recurgerii la procedeul legislativ al trimiterii la alte acte normative, norma la care se face trimitere trebuie să fie o normă în vigoare, aparţinând fondului activ al legislaţiei. Curtea a constatat că a considera altfel ar însemna ca prin intermediul normei de trimitere să poată fi repusă în vigoare norma abrogată, la care se face trimitere. Curtea a constatat că prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la claritatea şi previzibilitatea actelor normative.

33. Curtea apreciază că cele anterior reţinute în jurisprudenţa sa sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă, în sensul că o normă de trimitere nu poate fi interpretată decât ca făcând trimitere la o normă în vigoare, aparţinând fondului activ al legislaţiei. A considera contrariul ar echivala cu situaţia în care ori de câte ori obiectul interpretării şi aplicării este o normă de trimitere, aceasta se completează cu dispoziţii în formă în vigoare la data adoptării (votului final) de către legiuitor a normei de trimitere, indiferent de modificările survenite ulterior în ceea ce priveşte norma la care se face trimitere. Or, Curtea constată că o astfel de interpretare dă naştere unei lipse de claritate şi previzibilitate, cu consecinţa creării unei insecurităţi juridice şi încălcării prevederilor art.1 alin.(3) şi (5) din Legea fundamentală.

34. Pentru aceste argumente, Curtea constată că dispoziţiile art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020 nu pot fi interpretate decât ca făcând trimitere la art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.21/2004, în formă modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.68/2020, astfel că incidența reglementărilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 este exclusă, în mod expres, în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor împotriva acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.

35. În măsura în care, aşa cum s-a reţinut mai sus, prevederile art.126 alin.(6) din Constituţie consacră controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, iar dispoziţiile art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020 exclud, în mod expres, aplicarea Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, rezultă că dispoziţiile art.72 alin.(1) din Legea nr.55/2020 relevă o reglementare lipsită de claritate şi predictibilitate în ceea ce priveşte stabilirea procedurii jurisdicţionale aplicabile acestor acţiuni în contencios administrativ, din conţinutul normei neputându-se decela care sunt «reglementările de drept comun aplicabile în materie».

36. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că art.1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. De principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speței, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. (…) Respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă şi previzibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii. De aceea, legiuitorul trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când adoptă un act normativ (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014). O dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul. (…)

37. Or, aşa cum s-a constatat, dispoziţiile de lege analizate nu întrunesc aceste cerinţe de claritate şi previzibilitate a normei legale ce decurg din prevederile constituţionale ale art.1 alin.(5), Curtea reţinând, în consecinţă, neconstituţionalitatea lor în raport cu art.1 alin.(5) din Constituţie.

38. Mai mult, Curtea observă că lipsa de claritate a reglementării are consecinţe directe asupra exercitării dreptului de acces la justiţie şi a dreptului consacrat de art.52 alin.(1) din Constituţie, persoana interesată să atace în justiţie o hotărâre a Guvernului ori un ordin sau o instrucţiune emisă în temeiul Legii nr.55/2020 neputând identifica reglementările procedurale aplicabile, astfel încât să se conformeze acestora. (…)

41. Totodată, principiul accesului liber la justiţie implică şi adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale. (…)

42. Curtea Constituţională constată că simpla trimitere cu caracter general pe care dispoziţiile de lege analizate o fac la prevederile de drept în comun în materie, în condiţiile în care reglementările Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 sunt excluse în mod expres de la aplicare, nu întruneşte condiţiile de claritate şi previzibilitate necesare asigurării dreptului de acces liber la justiţie, fiind înfrânte, în consecinţă, prevederile constituţionale ale art.21 şi art.52. (…)

43. Curtea Constituţională, răspunzând criticilor formulate de autoarea excepţiei, reţine că asigurarea unui drept de acces efectiv la justiţie trebuie analizată şi prin prisma efectelor pe care hotărârea judecătorească le are asupra drepturilor persoanei care s-a adresat justiţiei. În acest sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 17 ianuarie 2017 (…), s-a reţinut că un drept de acces la justiţie efectiv «nu se caracterizează doar prin posibilitatea instanţei de judecată de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor şi probelor prezentate şi de a pronunţa o soluţie, ci şi prin faptul că soluţia pronunţată determină înlăturarea încălcării denunţate şi a consecinţelor sale pentru titularul dreptului încălcat».

44. În cazul atacării în justiţie a hotărârilor Guvernului, a ordinelor sau a instrucţiunilor miniştrilor emise în vederea punerii în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr.55/2020, asigurarea unui acces la justiţie efectiv, în sensul mai sus reţinut, s-ar realiza doar în măsura în care hotărârea pronunţată de instanţa de judecată ar determina, odată cu constatarea nelegalităţii actului administrativ atacat, înlăturarea efectelor acestuia şi a consecinţelor sale. Or, aceste efecte ale hotărârii judecătoreşti nu ar putea fi obţinute decât în măsura în care pronunţarea acesteia ar avea loc în termenul de aplicabilitate al acestor acte administrative, care este de cel mult 30 de zile de la intrarea lor în vigoare, aşa cum reiese din dispoziţiile art.3 alin.(1) şi (2) şi ale art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020.

45. Aşa cum Curtea a constatat deja, dispoziţiile Legii nr.55/2020 nu conţin niciun fel de dispoziţii procedurale care să garanteze soluţionarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie.

46. Sub acest aspect, Curtea observă că nici dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 nu ar răspunde acestor exigențe. Chiar dacă ar urgenta soluţionarea acţiunilor referitoare la actele normative prin care se instituie starea de alertă, instanţa de judecată este ţinută să asigure îndeplinirea cerinţelor referitoare la citarea legală a părţilor şi a dreptului părţii adverse de a depune întâmpinare, care trebuie comunicată apoi reclamantului cu cel puţin 15 zile înainte de primul termen de judecată [art.17 alin.(1) din Legea nr.554/2004]. Dispoziţiile de lege prevăd un termen de cel mult 30 de zile în care hotărârile pot fi redactate, precum şi faptul că acestea pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare [art.20 alin.(1) din Legea nr.554/2004]. Deşi regula este aceea a suspendării executării actului administrativ atacat până la soluţionarea de urgenţă a recursului [art.20 alin.(2) din Legea nr.554/2004], Curtea constată că, în ceea ce priveşte acele acte administrative emise pentru înlăturarea consecinţelor epidemiilor, suspendarea nu este posibilă [art.5 alin.(3) din Legea nr.554/2004].

47. Prin urmare, aplicarea procedurii de judecată reglementate de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 ar face imposibilă pronunţarea unei hotărâri într-un termen mai scurt de 30 de zile, astfel încât efectele acestei hotărâri nu ar fi apte să înlăture în mod concret consecinţele actelor administrative emise în temeiul Legii nr.55/2020.

48. Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea apreciază că dispoziţiile art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020, cu referire la art.42 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.21/2004, precum şi soluţia legislativă din art.72 alin.(1) din Legea nr.55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art.1 alin.(5), ale art.21 şi ale art.52 alin.(1) din Constituţie.

49. Curtea subliniază că, în vederea înlăturării viciului de neconstituţionalitate constatat şi a asigurării unei reglementări clare, ca să garanteze în mod efectiv şi eficient accesul la justiţie al persoanelor ale căror drepturi sau interese au fost încălcate prin emiterea unor hotărâri ale Guvernului, ordine sau instrucţiuni ale miniştrilor pentru punerea în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr.55/2020, legiuitorul este chemat să reglementeze o procedură al cărei conţinut să fie uşor identificabil, clar şi previzibil sub aspectul consecinţelor şi care să asigure posibilitatea soluţionării cauzelor în regim de urgenţă, într-un termen foarte scurt, astfel încât hotărârile pronunţate să fie apte să înlăture în mod concret şi eficient consecinţele actelor administrative atacate, în perioada în care acestea produc efecte.

50. Analizând, în continuare, al doilea aspect de neconstituţionalitate invocat de autoarea excepţiei, Curtea constată că acesta vizează dispoziţiile Legii nr.55/2020 care reglementează competența Guvernului de a emite hotărâri prin care să dispună prelungirea stării de alertă, în critica formulată susţinându-se că prin aceste prelungiri se poate ajunge la o permanentizare a restrângerii exerciţiului unor drepturi fundamentale.

51. Faţă de aceste critici, Curtea aminteşte că instituirea stării de alertă, în condiţiile Legii nr.55/2020, reprezintă decizia Guvernului de a interveni printr-un ansamblu de măsuri, pentru a răspunde situaţiei urgente, de o amploare şi intensitate deosebite, în condiţiile în care viaţa şi sănătatea persoanelor sunt ameninţate. Întrucât, aşa cum se afirmă în chiar primul articol al actului normativ, o astfel de împrejurare impune acţiuni care pot avea drept consecinţă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, Legea nr.55/2020 a reafirmat, în cuprinsul art.2, condiţiile constituţionale ale art.53 din Legea fundamentală în care o astfel de restrângere poate avea loc. Astfel, măsurile dispuse în timpul stării de alertă nu pot avea decât caracter temporar şi trebuie să fie proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al situaţiei care a impus instituirea stării de alertă, respectiv pandemia de covid-19. Dispoziţiile art.1 alin.(1) precizează şi că măsurile dispuse trebuie să fie graduale.

De asemenea, restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale nu poate fi justificată decât în măsura în care este necesară «pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietății». Totodată, prevederile art.1 alin.(2) din Legea nr.55/2020 subliniază că «Măsurile restrictive de drepturi prevăzute în prezenţa lege, precum şi, după caz, cele de renunţare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalităţii de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile». Tot din conţinutul art.1 alin.(1) şi (2) din Legea nr.55/2020 reiese că măsurile dispuse pe durata stării de alertă sunt cele consacrate prin lege.

52. Pentru a garanta caracterul temporar al măsurilor dispuse în timpul stării de alertă, dispoziţiile art.3 alin.(1) din Legea nr.55/2020 prevăd că starea de alertă nu poate fi dispusă decât pentru o perioadă de cel mult 30 de zile. Cu toate acestea, în măsura în care, după expirarea termenului de aplicabilitate a hotărârii anterioare a Guvernului de instituire a acestei stări se constată că raţiunile care au determinat-o se menţin, legea prevede posibilitatea prelungirii stării de alertă, pentru acelaşi termen limitat. Decizia Guvernului este circumscrisă unor condiţii obiective, clare, respectiv «ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă suplimentară» şi «pentru motive temeinice» [art.3 alin.(2) şi art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020].

Pentru a asigura transparența criteriilor pe care Guvernul le evaluează cu prilejul declarării şi al prelungirii stării de alertă, în cuprinsul art.3 alin.(4) din Legea nr.55/2020 legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că vor fi avute în vedere: a) amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, judeţean sau naţional; b) intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate; c) insuficiența şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns; d) densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc; e) existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc.

53. Circumscrierea clară a stării de alertă existenţei condiţiilor obiective care impun declararea acesteia reiese şi din prevederile art.3 alin.(3) din Legea nr.55/2020 care precizează că «Starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menţinerea unui răspuns amplificat».

54. Alături de aceste cerinţe, măsurile dispuse odată cu emiterea hotărârilor Guvernului pentru prelungirea stării de alertă sunt condiţionate de respectarea aceloraşi exigențe referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi aplicabile şi în cazul declarării stării de alertă. Analizând aceste prevederi legale, Curtea constată că reglementările referitoare la prelungirea stării de alertă prevăd cerinţe şi criterii clare şi suficiente pentru ca decizia Executivului să fie circumscrisă în mod strict existenţei condiţiilor obiective generate de evoluţia şi efectele pandemiei de covid-19, astfel încât dispariţia factorilor care ameninţă viaţa şi sănătatea persoanelor să justifice şi să determine decizia de încetarea a stării de alertă. Dispoziţiile art.3 alin.(2) şi ale art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020 nu permit, aşa cum susţine autoarea excepţiei, o permanentizare a stării de alertă, ci doar prevăd menţinerea acesteia atât timp cât se păstrează condiţiile obiective care justifică instituirea unor măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi fundamentale cu respectarea condiţiilor constituţionale ale art.53. Prin urmare, Curtea apreciază că dispoziţiile art.3 alin.(2) şi ale art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020 nu contravin, prin conţinutul lor, acestor prevederi constituţionale.

55. Curtea observă însă că ansamblul condiţiilor legale care condiţionează declararea şi prelungirea stării de alertă prin hotărâre a Guvernului dobândeşte eficiență doar în măsura în care există un mecanism de control al respectării acestor condiţii şi de sancţionare a eventualelor încălcări. Altfel spus, garanţia respectării tuturor exigentelor legale referitoare la instituirea şi prelungirea stării de alertă nu poate fi realizată decât în măsura în care, în aplicarea prevederilor constituţionale ale art.21, art.52 şi art.126 alin.(6), hotărârile Guvernului care dispun aceste măsuri sunt supuse controlului instanţelor de contencios administrativ. În cadrul controlului judecătoresc, instanţele pot analiza dacă există condiţiile obiective care justifică instituirea stării de alertă sau prelungirea acesteia, dacă măsurile sunt dispuse pentru termenul limitat prevăzut de lege, precum şi dacă respectă exigenţele constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

56. Or, aşa cum Curtea a constatat cu prilejul analizării constituţionalităţii dispoziţiilor art.72 din Legea nr.55/2020, dispoziţiile acestui act normativ nu asigură un acces efectiv la justiţie, întrucât persoanele interesate să conteste în contencios administrativ o hotărâre a Guvernului de declarare sau prelungire a stării de alertă nu au posibilitatea de a obţine o hotărâre judecătorească în termenul de aplicabilitate al acestei hotărâri, astfel încât efectele nelegale şi consecinţele acestora asupra drepturilor persoanei care s-a adresat justiţiei să poată fi înlăturate în mod eficient.

57. Aceste constatări nu fac decât să sublinieze efectele extinse, cu multiple implicaţii ale viciului de neconstituţionalitate ce afectează dispoziţiile art.72 din Legea nr.55/2020 şi necesitatea unei intervenţii legislative prompte care să asigure exercitarea în mod efectiv şi eficace a dreptului de acces la justiţie.

58. Prin urmare, Curtea apreciază că afirmaţiile autoarei excepţiei referitoare la posibilitatea permanentizării stării de alertă, cu consecinţa afectării unor drepturi sau libertăţi fundamentale, nu îşi găsesc susţinere în dispoziţiile art.3 alin.(2) şi ale art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020, însă pot fi circumscrise dispoziţiilor art.72 din Legea nr.55/2020, în măsura în care acestea nu asigură un acces efectiv la justiţie”.

Citiți și:
Filosoful italian Giorgio Agambem despre contagiune și normalizarea stării de urgență
Mirel Palada: „Pandemia covid este un pretext excelent pentru îngrădirea libertăților și erodarea democrației”
Avocatul Gheorghe Piperea a cerut în instanță suspendarea stării de alertă: Acest demers este esențial pentru democrația din România

yogaesoteric
14 octombrie 2021