Liber arbitru şi predestinare
Cei mai mulţi cred că doctrina reîncarnării şi a karma-ei este fatalistă, negând dreptul individului de a-şi trăi propria sa viaţă şi umbrindu-i idealurile cu o structură de circumstanţe inevitabile.
Trebuie deci ca prima întrebare să fie: există sau nu liber arbitru? Această filozofie pare că neagă puterea omului de a alege. Liberul arbitru ar implica faptul că omul poate fi orice îşi doreşte să fie. Acest lucru este evident imposibil. El are dreptul de a alege doar între acele lucruri pe care el este capabil să le facă. Aşa cum există diferite nivele ale capacităţilor fiecăruia, aşa şi puterea de a alege este diferită pentru fiecare în parte.
Puterea de a alege este privilegiul de a selecta ceea ce îţi pare a fi oportun din mai multe variante posibile. Această putere de a alege este, într-un anume sens, dharma sau dreptul de a interpreta şi selecta anumite elemente karmice. De exemplu: karma este când cineva face o excursie; dharma este când el îşi alege mijloacele de transport şi până la un anumit punct, locul în care vrea să meargă. Odată acumulate cunoştinţe din această excursie, dharma înseamnă folosirea lor pentru a ajunge la capătul călătoriei. Dacă însă în atingerea scopului face greşeli împotriva legilor naturale, este inevitabilă acumularea de karmă de suferinţă. Dharma este acţiunea, karma este reacţiunea. Odată realizată acţiunea, reacţiunea este inevitabilă. Fiecare are un anume control asupra acţiunii, de aceea putem spune că această filozofie nu este fatalistă în ceea ce priveşte acţiunea, dar este fatalistă în ceea ce priveşte predeterminarea consecinţelor.
Fiecare om este liber să acţioneze, dar acţiunea odată realizată, el va trebui să suporte consecinţele. Nu există nici o excepţie de la această regulă, căci această lege acţionează în mod perfect în tot universul.
Karma este cea care ne determină naşterea în acord cu destinul. Odată veniţi în această lume, avem capacitatea de a face anumite acţiuni. Putem studia din greu sau nu, putem să fim eficienţi sau ineficienţi, veseli sau trişti, oneşti sau nu. În aceasta constă liberul arbitru, în mâinile noastre se află în permanenţă alegerea. De-a lungul vieţii, karma este cea care ne face să ne confruntăm cu “afaceri” neterminate provenite din alte existenţe, dar avem dreptul de a reacţiona la aceste condiţionări karmice conform înţelegerii noastre. Odată pornită o acţiune sau un complex de acţiuni, karma intervine din nou şi fiecare acţiune determină un nou lanţ de consecinţe.
Din acest motiv, buddhismul spune că lanţul reîncarnărilor şi al karma-ei nu se termină până când cauzele acţiunilor nu mor. Atâta timp cât rămâne dorinţa de a fi, de a face sau de a avea, suntem supuşi karma-ei. În concepţia oamenilor, destinul este atunci când ne confruntăm cu anumite obstacole. Dar ne priveşte cum le înfruntăm şi cum alegem să le folosim ca trambulină pentru adevăratele realizări sau, dimpotrivă, ca o modalitate de a involua.
Nici o fiinţă obişnuită nu este cu adevărat liberă. Libertatea aparţine în întregime acelora care s-au transformat şi şi-au depăşit condiţionările karma-ice din existenţele anterioare. Pentru a ne arde karma trebuie să lucrăm asupra celei create în trecut şi să încetăm să ne mai facem o alta prin acţiunile din prezent. Atunci când, în sfârşit, am realizat acest lucru, entitatea (ca fiinţă ce trece dincolo de timp) va fuziona cu personalitatea (aspectul încarnat, manifestarea sa). Rezultatul este iniţiatul care nu mai gândeşte cu mintea, ci mai degrabă “se pleacă” în faţa Tatălui, Absolutul sau Forţa Supremă, Dumnezeu.
Teoria reîncarnării nu este mai fatalistă decât legea umană. Criminalul care este prins nu asociază neapărat pedeapsa pentru crima sa cu vreun sistem fatalist, implicit el se resemnează în faţa legii cauzei şi efectului. A omorât, deci va fi pedepsit.
Este, deci, fatalist să credem că o acţiune realizată determină anumite consecinţe care se cer a fi compensate mai târziu într-un anume mod? Dacă acţiunea este benefică, ea va avea un efect benefic, dacă acţiunea este greşită, efectul va fi negativ. Nu este necesar ca cineva să facă toate acele greşeli care îi vor afecta în mod negativ întreaga viaţă. Dar odată făcute acele acţiuni, el nu are nici un drept (nici un sistem filozofic, nici o teorie a dreptăţii nu îl va aproba) să se considere imun la efectele acţiunilor sale.
La fel este şi cu naşterea. Individul este cine, unde şi cum este datorită creşterii cumulative a entităţii sale spirituale. Treptat, fiinţa spirituală, cea care este dincolo de timp va da naştere la reîncarnări (manifestări, personalităţi) din ce în ce mai nobile, mai elevate, pe măsură ce personalitatea actuală se dezvoltă, adică se transformă ea însăşi, acum, în această existenţă.
Buddha spune că starea actuală a individului este datorată unor condiţionări anterioare determinate de personalităţi – existenţe – de mult uitate. El nu priveşte acest lucru ca fiind fatalist, ci mai degrabă ca pe un lucru cinstit, drept. Nu avem absolut nici un motiv să ne lăsăm viaţa la voia întâmplării şi nici nu este nici un exemplu de om care fără ajutor superior (graţie divină) să-şi poată croi destinul prin sine însuşi. Apare deci, ca evident celui care gândeşte, că doar acela extrem de “bătrân” şi înţelept poate să îşi planifice viaţa chiar dacă acea viaţă presupune şi plătirea (cu înţelepciune şi integritate) a unor “dividende”.
Acel misterios ceva atât de “bătrân” şi înţelept este acela care poate singur (prin sine însuşi) să judece direcţia potrivită a vieţii. Fără un ajutor permanent care să îl ghideze, fără o lege universală care să îl călăuzească şi fără o înţelepciune universală care să îl direcţioneze, ar fi o lume tristă pentru un biet muritor care încearcă să-şi menţină liberul arbitru în mijlocul acestui univers despre care cunoaşte atât de puţin.
Citiţi şi:
Puterea cunoaşterii şi a acţiunii în viziunea şivaismului din Caşmir
yogaesoteric
