De la Cernobâl la Fukushima: De ce ni se ascunde adevarul cu privire la catastrofele nucleare? (1)

Catastrofe „neaşteptate”, dar atât de previzibile…

 

 
De la o catastrofă la alta, de la Cernobâl la Fukushima, trecând prin incidente nucleare în Franța, Suedia, Ungaria, Slovenia, Belgia, fără a uita de Statele Unite și alte țări care s-au echipat cu centrale nucleare, trebuie să constatăm că „accidentele” sunt numeroase și au o tendință supărătoare de a lua o întorsătură foarte îngrijorătoare.
Pentru a înțelege legăturile dintre Cernobâl și Fukushima, catastrofe care sunt legate între ele așa cum butoiul de pulbere este legat de fitil, este necesar să schițăm un scurt istoric al evenimentului care, până la seismul din 12 martie 2011 și la catastrofele în lanț pe care le-a provocat, a fost cel mai grav accident nuclear de când există acest tip de centrale. Este posibil să fi fost incidentul nuclear cel mai grav de la începuturile folosirii energiei nucleare, fie că vorbim de centrale sau de bombe atomice, chiar punând la socoteală decesele instantanee cauzate de explozia bombelor de la Hiroshima și Nagasaki și morțile pe termen mediu și lung din cauza efectelor acestora.

O bombă atomică are trei efecte devastatoare: efectul caloric, unda de șoc, care poate avansa cu mai mult de 1.000 de km pe oră și care lovește ca un zid invizibil de beton, și bolile pe care le provoacă elementele radioactive și care se pot resimți la mai mulți ani după catastrofa inițială ce a avut rol de element declanșator. Pentru Hiroshima, care a fost bombardată la ordinul președintelui american Harry Truman pe 6 august 1945, se avansează cifra de 80.000 de morți în legătură directă cu explozia și cu incendiile care au urmat. La Nagasaki, bombardat în 9 august 1945, au fost 40.000 de morți instantaneu. Orașul Hiroshima a pierdut ulterior, de-a lungul anilor, 140.000 de locuitori din cauza îmbolnăvirilor legate în mod direct de radioactivitate.
Pentru Nagasaki, cifra este doar cu puțin sub aceasta. De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, tehnologia a progresat foarte mult. Cu toate acestea, informațiile și adevărul le sunt ascunse oamenilor de rând cu o mai mare abilitate de către mass-media aservită sectei satanice a francmasoneriei. Ce s-a petrecut în realitate la Cernobâl? Greu, dacă nu imposibil de răspuns. Organisme și organizații internaționale care sunt creditate cu seriozitate avansează cifre total diferite, ca să nu zicem contradictorii.
 
Conform unui institut științific englez, au fost 33.000 de decese prin cazuri de cancer provocate de radioactivitate. Conform organizației Greenpeace, în schimb, au fost peste 93.000 de decese. În plus, după statisticile oficiale, peste 5 milioane de oameni locuiesc încă în zonele care au fost afectate în mod direct de această catastrofă nucleară. Se pare că, exact ca și în cazul identității lui Jack Spintecătorul, al morții lui Marilyn Monroe, al asasinării președintelui Kennedy și al cauzelor reale ale naufragiului drifterului breton Bugaled Breizh, care a naufragiat pe 15 ianuarie 2004 cauzând moartea a 5 marinari pescari, publicul larg nu va cunoaște niciodată adevărul. Iar în ceea ce privește catastrofa ce a fost și mai este încă Cernobâlul, este mai mult decât clar că autoritățile, cu ajutorul neprecupețit al mass-media, au ascuns, au mușamalizat, au ocultat moartea mai multor zeci de mii de persoane, deși acest fapt li se pare de necrezut oamenilor de rând.
 
Specialiștii îndrăznesc să afirme astăzi că Cernobâl a fost accidentul nuclear cel mai grav, dacă nu cel mai ucigaș, pe care l-a cunoscut Pământul înainte de fenomenul care s-a petrecut în Japonia și care continuă să omoare, mai lent sau mai rapid, chiar în momentul în care citim aceste pagini. Acest „accident” a fost cotat cu 7 pe scara internațională a evenimentelor nucleare,  care merge de la 0 la 7.
 

 
De la distanță, în timp și spațiu, ne putem amăgi că am cunoscut tot ceea ce poate fi mai rău, că nimic grav nu se mai poate petrece după Cernobâl. S-a făcut totul pentru a evita ca o astfel de catastrofă să se mai producă. Au fost luate precauțiile cele mai „extraordinare”.
Specialiștii au prevăzut „totul”, sau aproape totul… și, până la urmă, vina a fost dată pe Rusia de ieri, cu centralele sale de concepție aproape „antică”, rău întreținute. Deci, dacă rezolvăm problemele de întreținere, „nu mai este niciun risc”… Doar că riscăm practic să contaminăm radioactiv totul.

Statistici mincinoase pentru „liniştea” publicului şi evitarea răspunderii penale…

 

Domeniul energiei nucleare se află printre domeniile în care autoritățile recurg adesea la tăinuirea adevărului și chiar la dezinformarea publicului. Odată cu internaționalizarea și mondializarea economiei, cu recursul aproape sistematic la sub-contractare străină și la fonduri de pensii care răscumpără părți falimentare sau cu regim special din marile întreprinderi, niciun guvern nu are cu adevărat interes să denunțe, în cazul unei țări „prietene”, sau pur și simplu străine, practicile sale industriale și tehnologice mai puțin ortodoxe, chiar dacă sunt ilegale sau periculoase pentru supraviețuirea planetei. De fapt, dacă s-ar atrage atenția asupra pericolelor pe care le reprezintă anumite platforme nucleare, întregul sistem nuclear ar fi pus sub semnul întrebării. Toți marii industriași care câștigă din acest domeniu au interes să minimalizeze – şi chiar să mușamalizeze – incidentele grave care au loc în centralele nucleare din întreaga lume. Căci, așa cum vom vedea mai departe, incidente nucleare grave au avut loc și înainte de Cernobâl.

Să dăm timpul înapoi până la data de 26 aprilie 1986, la 15 km de Cernobâl, foarte aproape de fluviul Nipru, care și în ziua de astăzi furnizează apă potabilă pentru milioane de locuitori. Cernobâl este situat la doar la 140 de km de Kiev, capitala Ucrainei, care făcea încă parte la vremea respectivă din URSS. În acea zi, fără vreun seism, tsunami sau catastrofă naturală care să fi fost inevitabilă sau imprevizibilă, ci ca urmare, se spune, a unei serii de disfuncționalități, a unor erori umane, a unor manevre inconștiente, bazate pe indiferență și orgoliu incomensurabil, nucleul unui reactor al centralei a intrat în fuziune, ceea ce a provocat eliberarea în mediu a unui val imens de radioactivitate, ale cărui consecințe se fac simțite și astăzi, peste tot în lume.
 

După un raport realizat în 2005 de către Agenția Internațională a Energiei Atomice (AIEA) cu sediul la Viena, nu ar fi fost decât 30 de morți atribuibili direct exploziei și unei expuneri directe și imediate la radiații, iar numărul deceselor prin cancer pe o perioadă de mai mulți ani nu arată decât o creștere cu 4% față de mortalitatea naturală din zonă. E adevărat că AIEA nu a putut avea acces la toate datele și cu siguranță nu a putut să realizeze ancheta așa cum ar fi dorit să o facă. Se pare că accidentul, cu consecințe atât de tragice, s-a datorat unui exercițiu care viza pur și simplu să demonstreze că centrala se poate reporni în proporție de 100%, fără niciun risc, în urma unei pene totale a sistemului electric, fără a se recurge la generatoarele de rezervă. Părea să fie mai curând un exercițiu de propagandă care viza să demonstreze că sovieticii erau cei mai buni în toate domeniile, chiar și în acelea pe care nu le stăpâneau! Din păcate nu erau singurii atinși de această patologie.
Era vorba de a se recurge la energia cinetică a turbo-alternatorului pentru a reporni pompele primare de recirculare.
 
Versiunea oficială este că s-a produs ceea ce numim o „otrăvire a reactoarelor”, iar acestea din urmă, având combustibil insuficient îmbogățit, au devenit instabile. În jargonul nuclear, atunci când se atinge „vârful de xenon și de iod”, cel mai bine este să se oprească reactorul un timp pentru a-l lăsa să se răcească, astfel încât xenonul și iodul să se dezintegreze. Nu s-a procedat așa și se presupune că din această cauză temperatura s-a menținut la cote înalte și a provocat radioliza apei ușoare, iar amestecul obținut prin eliberarea hidrogenului și a oxigenului ar fi produs explozia, al cărei suflu extrem de puternic a proiectat la mai multe zeci de metri înălțime dala de beton care acoperea reactorul. În termeni mai puțin tehnici, reactorul nuclear nr. 4 a cunoscut o explozie termică datorată acumulării unei călduri excesive care nu a putut fi evacuată.
Această explicație nu întrunește însă unanimitatea specialiștilor. Există și acum zone de umbră chiar în privința cauzelor directe ale exploziei. În mod ridicol și terifiant, se afirmă că nu se cunosc nici astăzi toate consecințele acestei catastrofe care ar fi putut fi evitată! Timp de mai multe luni după explozie, aproape 600.000 de muncitori numiți „lichidatori” au fost aduși din întreaga Rusie, din Bielorusia, din Letonia și bineînțeles din Ucraina, pentru a ajuta la decontaminare. Ne-ar plăcea să credem că a fost vorba de voluntari care și-au riscat cu dăruire și spirit de sacrificiu viața pentru patria mamă. Realitatea este că nu au avut de ales. Fie acceptau, fie intrau în închisoare. Este ceea ce relatează Vladimir Usatenko, fost lichidator, care este încă în viață și care de atunci a devenit deputat. Protecția acestor muncitori împotriva radiațiilor nu avea cum să fie eficientă. În mod tipic pentru regimul comunist sovietic, autoritățile le-au distribuit muncitorilor ca remediu… vodcă!
 
Conform cifrelor furnizate de către Viaceslav Grișin (care a fost unul dintre cei 600.000 de „morți vii” și este membru al Uniunii Cernobâl, sindicatul principal al lichidatorilor), „25.000 de muncitori au murit și 70.000 au rămas handicapați doar dintre cei din Rusia. În cazul muncitorilor din Ucraina, cifrele sunt asemănătoare, iar în cazul celor din Bielorusia s-au înregistrat 10.000 de morți și 25.000 de handicapați. ”
Cifrele cele mai liniștitoare au fost publicate de către ONU, care putem spune că a „protejat” imaginea Rusiei în străinătate. De fapt, după așa-zisele calcule ale celor de la ONU, au fost 50 de morți în legătură directă cu explozia și „doar” 4.000 de decese care ar putea fi atribuite în mod direct influențelor radioactive. Un organism atașat la Organizația Mondială a Sănătății, Centrul Internațional pentru Cercetări asupra Cancerului, a avansat cifrele următoare: 16.000 de decese care pot fi atribuite norului radioactiv și, în timp, peste 130.000 de cazuri de cancer de mai multe tipuri provocate de către norul radioactiv plus alte 40.000 de decese care ar putea să-i fie atribuite, socotind doar până în 2005. Dezastrul continuă și există încă zone în care copiii se nasc diformi, fără brațe sau fără picioare, o priveliște de coșmar. Este de așteptat ca alte mii de cazuri de cancer la tiroidă să se declanșeze în anii viitori.
 

Se afirmă că Ucraina, Rusia și Bielorusia sunt țările cele mai atinse, în vreme ce un voal de pudoare și tăcere mediatică, dacă putem spune așa, s-a așternut asupra celorlalte. Ţinând seama de ceea ce s-a petrecut, aceste regiuni ar trebui să fie acum pustii, dar ele au fost repopulate forțat, sau cel puțin prin mecanisme de convingere foarte puternice. Orașul Slavutici, supranumit „umbra Uniunii Sovietice”, este într-un anumit sens un oraș artificial, constituit din mii de adăposturi precare ridicate în plină pădure, aflat doar la câțiva kilometri de locul exploziei. Acolo locuiesc 24.000 de persoane, dintre care 9.000 merg în fiecare dimineață să lucreze în zona restricționată. Nimeni nu vorbește despre contaminare radioactivă, dar aceasta este permanent prezentă în mintea tuturor, pentru că, înainte de a pleca seara spre casa lui, fiecare muncitor trebuie să treacă mai întâi pe sub un aparat care măsoară coeficientul radiației!
Este o cuantificarea cinică, în fiecare seară, a datelor unei morți lente și dinainte cunoscute! Pentru acești locuitori nu se mai pune problema de a alege între munca de aici și închisoare, ci pur și simplu, între a muri de o moarte oribilă cauzată de radiații sau de a se afla și a rămâne mult timp în șomaj. Aceasta amintește experiențele cu radioactivitatea încercate în anumite închisori americane, unde celor condamnați la pedepse foarte lungi li se propunea să fie eliberați dacă acceptau să fie „ușor” iradiați. Să mori foarte bătrân în spatele gratiilor sau să mori liber mai tânăr, dar de o moarte oribilă, nu este cu adevărat o alegere.
 
Să revenim pe scurt la aspectele tehnice ale catastrofei. Platforma de la Cernobâl a fost concepută  în grabă și edificiul însuși nu asigura o etanșeizare completă. Și astăzi muncitorii sunt obligați să astupe scurgerile. De la punerea în funcțiune în anul 1983 a reactorului 4, a fost semnat un „act de intrare în exploatare experimentală”, o formalitate care indică faptul că au fost luate toate precauțiile pentru a se evita ceea ce ulterior s-a petrecut! Dar nu au fost efectuate toate testele și verificările de conformitate și nu s-a pus problema de a lăsa organismele internaționale să gireze conformitatea cu normele tehnice de funcționare!
Activitățile centralei în ansamblul ei nu au fost cu totul întrerupte decât în 2000, când reactorul 3 a fost definitiv oprit. Există și în prezent 20 de tone de uraniu și 9 tone de plutoniu stocate în acel loc, în aer liber! Un incendiu, un cutremur sau o simplă furtună pot foarte ușor să se producă…
Acum putem să abordăm subiectul minciunilor sau al tentativelor, adesea reușite, de mușamalizare din partea celor care exploatau centralele, minciuni susținute de guverne – și nu este vorba doar despre guvernul  fostei Uniuni Sovietice. Să luăm exemplul Franței. Faimosul nor radioactiv venind dinspre Ucraina nu ar fi trebuit în niciun caz să treacă frontierele Franței.
 

Specialiștii care lucrau în sânul organismelor și serviciilor guvernamentale franceze au fost fermi în această direcție. După afirmațiile lor, acest nor trebuia, grație unui anticiclon, să se bifurce înaintea sosirii deasupra teritoriului francez. Acest lucru este contrazis de raportul experților, pus la dispoziția judecătoarei Marie-Odile Bertella-Geffroy, care s-a ocupat de ancheta referitoare la trecerea norului radioactiv pe deasupra Franței, între 30 aprilie și 5 mai 1986.
Această anchetă a fost realizată în anul 2002 și a fost deschisă ca urmare a numeroaselor plângeri depuse de către persoane atinse de cancer la tiroidă. Experții mandatați, fizicianul nuclear Paul Genty și Gilbert Mouthon, afirmau că unele cifre fuseseră minimalizate. Judecătoarea ordonase, în prealabil, o percheziție atât în diversele ministere care aveau legătură cu afacerea, cât și la birourile de la Cogéna (fosta Aréna) și la EDF (Electricité de France). Documentele găsite dovedeau că procentul real de radioactivitate era mult peste cel comunicat de autorități către mass-media și implicit publicului. Organizațiile independente abilitate să ia măsuri denunțaseră deja cu mult timp înainte acest angajament.
 
În acea perioadă, autoritățile germane – pentru care problema nucleară este o preocupare veche – le recomandaseră cetățenilor să nu consume legume și produse proaspete în perioada trecerii norului radioactiv pe deasupra teritoriului Germaniei.
În schimb, în Franța, Parchetul a decis că trecerea norului radioactiv pe deasupra Franței nu a avut nicio influență nefastă asupra sănătății locuitorilor săi, nesocotind faptul că douăzeci de reclamanți, toți bolnavi de cancer la tiroidă, au demarat un proces împotriva autorităților. Singurul care a fost pus sub acuzare în această afacere, sub acuzația de înșelătorie gravă este profesorul Raymond Pellerin, fost responsabil al Serviciului Central de Protecție împotriva razelor ionizante, care a difuzat public comunicate liniștitoare, în care susținea că „relativa creștere a radioactivității era mult inferioară limitelor admise”, dezinformând publicul asupra pericolelor referitoare la norul radioactiv.
În ultimii ani au avut loc mai multe incidente grave sau mai puțin grave în centralele nucleare franceze (care sunt în număr de 58). Este mai mult decât probabil că adevărul este ascuns din cauza unor interese pe care le putem numi generic „corporatiste”, iar ceea ce s-a petrecut în Japonia confirmă această ipoteză… 
În noiembrie 2009, o bară de uraniu rămăsese blocată în interiorul unui reactor al centralei nucleare din Tricastin. EDF a întocmit „planul său de urgență internă” abia la câteva ore după obturarea unui canal care alimenta sistemul de răcire al unuia dintre cele patru reactoare ale centralei nucleare din Cruas, Ardèche.
 

Conform celor afirmate de EDF, „această situație este consecința defectării sistemului de răcire al reactorului, răcire asigurată de apa din fluviul Rhône”. Apoi începe manipularea: „acest eveniment se datorează afluxului masiv de resturi vegetale aduse de apele fluviului” a precizat Autoritatea pentru Siguranță Națională, înainte de a adăuga că incidentul nu a avut nicio consecință asupra mediului înconjurător. Cu toate acestea, incidentul fără urmări grave a fost clasat pe nivelul 2 în clasamentul INES. În același an, au avut loc incidente grave sau mai puțin grave – deoarece s-a intervenit imediat – la mai multe centrale franceze: Gravelines – în august, Cadarche – în octombrie, Tricastin – în noiembrie, Cruas – în decembrie. Dar nu Franța este țara cu cele mai multe accidente la centralele nucleare. În ultimii ani, acestea au avut loc aproape peste tot în lume. Publicul nu află întotdeauna detaliile acestui gen de afaceri deoarece informațiile sunt păstrate secrete de către autorități.
 
Articol preluat din Caietul Taberei yoghine de vacanţă Costineşti 2011, vol. 2, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House Ldt.
 
 
Citiți partea a doua acestui articol
  

Citiţi şi:

Enigmele de la Cernobâl pot fi cu ușurință explicate

În spatele scandalului piraţilor din Somalia se află deşeuri toxice radioactive

yogaesoteric
6 septembrie 2013